tăcere încă aparținem unui pământ fără axul eternității
timpul piramidal este egal cu aceeași cădere liberă în suspendare
viața se uită la noi cu ochii închiși când ne naștem zvâcnind
are într-un fel arta de a vindeca fără mâinile vraciului orice rană făcută de chipul omului


tăcere ești un templu al stărilor permanente în care îmi descalț cuvintele
le șterg de noroi și frunze și priviri înveninate
cuvinte-coloane ce nasc sfârșituri doar începând să se nască pios


tăcere poemele tale au învățat mersul pe jos al îngerilor
eu îți las numai cetatea sau începutul luminilor







Foto: "Coloanele sprijin în lumini", Mont Saint-Michel (lnp)