povestea asta un ghem de sârmă ghimpată
mi se înfășoară de la frunte și până-n rărunchi fără cruțare
aruncă din mine nopțile fără lumini
îmi lasă aerul printre cuvinte-otrăvite


cineva privea cum poezia moare în mine


m-ai învăța să scriu fără simțire
fără să arunc din mine fiecare zbucium
plecată din tine aș rămâne un timp fără trup
brațul stâng mi-e rupt din ziua aceea în verde
când m-ai cuprins între vieți răsturnate
inelul sortit și-a pierdut albastrul în piatră


nu mă iubi în afara marginilor mele
în cerc rămâi linia mea definitiv ondulată
mă las o vreme sufocată de inimă
pentru durere nu mai am loc decât sub faldurile prea largi
ale rupturii tale din noi


eu cum numai tu
aștepți să fie toamna căzută la picioarele tale


așa cum sunt pământul îmi vorbește despre neființă