agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-31 | [This text should be read in romana] |
Orice adult poartă în suflet un ghem de păr. Ca și cum ar fi lins îndelung o pisică...
Sufletele bune merg în Paradis. Sufletele rele merg în Iad. Ok, am priceput È™i sunt de acord. Dar cu sufletele nule, clorotice, decolorate È™i apretate, cu sufletele anulate, care nu fac Rău individual ci doar prin faptul că aderă la această masă compactă care înghite fără discuÈ›ii tot borhotul fermentat pe care Politica i-l oferă pe tavă, cei care se mândresc cu Solidaritatea È™i Responsabilitățile lor de zi cu zi, cleiul acesta dulce-călduÈ› de care ne frecăm zilnic pe străzi, piftia asta râncedă care face viaÈ›a irespirabilă pentru orice om viu, cu toate aceste suflete ce se întâmplă? Ce hazna galactică i-ar putea cuprinde? Când prostia celuilalt te lasă mut, paralizat, orb, la urma urmei prost (preiei simptomele Prostiei pentru ca cel infectat să poată supravieÈ›ui, altfel s-ar înăbuÈ™i) – ce altceva înseamnă toate astea decât un transfer? Absorbi -fără să vrei - fluidul pestilenÈ›ial pe care piftia îl emană neîntrerupt, îl filtrezi È™i îl transmiÈ›i mai departe (?)... EÈ™ti un fel de burete, un absorbant cu aripioare, te poziÈ›ionezi sub nivelul afluenÈ›ilor, ca să poÈ›i deveni ocean. Este principiul de funcÈ›ionare al acestei lumi. Pentru ca proÈ™tii să-È™i poată păstra energia vitală, vioiciunea, pofta de „viațăâ€, voioÈ™ia asta cazonă de care au nevoie - eÈ™ti condamnat la o veÈ™nică ceață. Pentru ca ei să poată trăi LINIȘTIÞI, pentru a-È™i putea transmite prin generaÈ›ii zeama autismului pe care È™i-l fabrică, trebăluind zi de zi cu mâinile până la coate în sufletele copiilor lor, au nevoie de pubele în care să-È™i arunce deÈ™eurile. O astfel de pubelă eÈ™ti chiar tu. Și în zadar încerci să eviÈ›i toate astea È›inându-te departe de ei: Prostia, ca È™i Dragostea, nu are nevoie de prezenÈ›a fizică a subiectului. Mai târziu, ajuns la saturaÈ›ie, nu numai că nu te obiÈ™nuieÈ™ti cu acest flux diabolic, dar devii atât de sensibil încât numai amintirea, zvonurile, ecourile, reverberaÈ›iile Prostiei te îngheață... Nu mai e nevoie de rânjete, ochi spălăciÈ›i, guri È™tirbe È™i grohăieli de superioritate... ÃŽndeplinim astfel Echilibrul necesar VieÈ›ii sociale – acest grosolan rebut al Materiei... Nu-mi pot imagina o Sală a Judecății de Apoi. La urma urmei e împotriva Bunului SimÈ›. Nici o divinitate n-are timp de aÈ™a ceva. Perpetuarea acestui mit are un scop politic foarte precis: legitimizarea "justiÈ›iei" omeneÈ™ti ("Când omenirea a pierdut cunoaÈ™terea, nu a mai avut decât Virtutea. Pierzând Virtutea, i-a rămas bunătatea; pierzând bunătatea, a găsit dreptatea; pierzând dreptatea, a stabilit în final ceremoniile. Dar ele nu sunt decât umbra virtuÈ›ii È™i izvor de dezordine" - o spune cât se poate de clar, pe înÈ›elesul oricărui copil, Lao Tse - copilul bătrân). PretenÈ›ia instituÈ›iilor statului că acolo, în sălile lor de judecată, se reproduce la o scară redusă, marea "Judecată de Apoi" nu este decât o MARE NERUȘINARE. Nu de “judecată†este vorba după moarte, ci despre administrarea resurselor È™i autocontrol. Dacă individul are a se teme de ceva la trecerea către Dincolo, nu are decât să-È™i administreze cu atenÈ›ie resursele sufleteÈ™ti cu care a fost dăruit Aici. Aceste resurse, atenÈ›ie, trebuie să-È›i ajungă atât de-a lungul vieÈ›ii cât È™i pentru efortul colosal pe care îl presupune desprinderea definitivă a sufletului de trup È™i de lume. Depinde de tine ce È™i cât cheltuieÈ™ti în această viață, dar trebuie ca, la capătul ei, să ai puterea de a țâșni de pe trambulină până dincolo de stele. Dacă nu, e simplu: te întorci de unde ai plecat È™i renaÈ™ti (ca iarbă, ca insectă, ca iepure sau ca om...) Toată miza este forÈ›a cu care vei lovi trambulina... Asta e toată "Judecata" Cine își dă întreaga măsură Aici, în această lume, de Aici È™i de această lume va avea parte, în veacul vecilor... Corpul È™i Sufletul stau față în față È™i se întreabă reciproc: Pe tine cine te-a chemat aici? Există o teorie cretinizantă promovată în mod instituÈ›ional, la nivel global, de mai multe generaÈ›ii, de către cărturarii È™i fariseii fățarnici È™i de urmaÈ™ii acestora (academicieni, sociologi, psihologi È™i toată liota de ologi sufleteÈ™te care se ocupă de binele sufletului - psyché) potrivit căreia învățăturile străvechi referitoare la condiÈ›ia sufletului uman în această lume - din Biblie, taoism, Hinduism, Budism, etc - nu numai că nu pot fi abordate direct de cititor, aÈ™a cum au fost ele scrise pentru noi de cei vechi ci, mai mult, că aceste învățături nu se mai pot aplica astăzi, pentru că, vezi doamne, "contextul" ar fi altul. (Dacă ar trebui să accepte că acest "context" nu se poate schimba niciodată în fond, ar însemna să-È™i accepte propria nulitate) Este ca È™i cum ai susÈ›ine că dacă ai schimbat tapiÈ›eria maÈ™inii, i-ai montat odorizante sintetice, i-ai pus faruri cu halogen È™i i-ai dat È™i-o vopsea nouă, atunci maÈ™ina nu mai poate funcÈ›iona cu acelaÈ™i tip de combustibil. Sau că dacă, în locul televizorului vechi È›i-ai luat un sistem video de ultima generaÈ›ie, atunci neapărat trebuie să schimbi È™i prizele È™i tipul de alimentare... AceÈ™ti impostori-tampon întreÈ›in cu stoicism o confuzie grobiană: cea dintre Inocență È™i Ignoranță. Proorocii È™i gânditorii din vremile apuse È™tiau despre Suflet È™i despre Divinitate atât de mult în comparaÈ›ie cu noi, contemporanii, tocmai pentru că erau inocenÈ›i. Adică curaÈ›i. Sub efectul pervers al efectului de turmă ne îmbulzim azi să-i considerăm (odată cu luminaÈ›ii noÈ™tri îndrumători vii) naivi, pentru a ne proteja mecanismele murdare de gândire pe care ni le-au construit È™i care ne-au fost induse prin educaÈ›ie È™i mai ales pentru a ne proteja aroganÈ›a cu care ne-am asumat "dreptul" de a ne infecta copiii cu propriile noastre dejecÈ›ii mentale È™i sufleteÈ™ti. ÃŽn fapt de a extermina în copiii noÈ™tri, până la ultima suflare, inocenÈ›a celor din străvechimi, cu care, inevitabil, în mod natural, copiii noÈ™tri continuă să se nască È™i care dă părinÈ›ilor atâta deplorabilă bătaie de cap... ÃŽn lumea guvernată de Politică (lume în care - prin organizare, adică prin ciclicitate È™i persistență - suferinÈ›a umană a atins cote inimaginabile ale Absurdului) mama dă naÈ™tere unei noi vieÈ›i nu pentru că înÈ›elege lumea în care trăieÈ™te ci pentru că își imaginează că, prin intermediul maternității (considerată drept împlinire, realizare etc), o va putea cunoaÈ™te cu adevărat. Prin urmare copilul nu este, de fapt, o împlinire, o realizare etc ci un instrument, un instrument al unei presupuse cunoaÈ™teri. Un instrument de sacrificiu, consumabil È™i, ceea ce este È™i mai jalnic, absolut inutil, pentru că NICIODATà un suflet nu va înÈ›elege lumea sau divinitatea prin intermediul unui alt suflet ci doar prin sine însuÈ™i, prin intermediul divinității care îl luminează din interior È™i care trebuie lăsată să respire... La MULÞI ani! Urarea asta românească conÈ›ine în ea spaima de moarte È™i dezinteresul pentru fericire. Happy New Year, Bonne Année, Felice Anno Nuovo – toate popoarele par să dea prioritate calității vieÈ›ii, numai noi cantității. Este È™i asta o dovadă a mentalității de sclav pe care poporul ăsta o poartă în sânge. Nu sinuciderea în sine este un păcat ci sentimentul cu care o comiÈ›i. Dacă în momentul decisiv nu ai în minte È™i în faÈ›a ochilor decât lumina spre care te vei înălÈ›a È™i spaÈ›iile de dincolo de oglinzi, nici un zeu n-are a te lua la întrebări. Mai seducătoare decât ideea de mort nu este decât cea de mort – VIVANT... Liiceanu propune ideea că fiecare suflet individual, pentru a fi fericit, trebuie să-È™i CONSTRUIASCà (el însuÈ™i, din resurse proprii, nu impus din afară) un sistem de iluzii din care să aibă grijă să nu iasă niciodată. Mentalitate de È™oricel: construieÈ™te-È›i cutiuÈ›a ta È™i chițăie acolo cât pofteÈ™ti... Cu alte cuvinte, dacă nu suporÈ›i Minciuna Generală, inventează-È›i Minciuna ta, individuală. Scopul lor, al filozofilor contemporani adică, al urmaÈ™ilor profeÈ›ilor È™i proorocilor adică, nu mai este eliberarea sufletului individual ci adaptarea lui la mocirla înconjurătoare. Ne invită să ne resemnăm... Probabil sub pretextul mizerabil È™i confuzionist potrivit căruia „Trebuie să luăm lucrurile aÈ™a cum sunt, să fim mulÈ›umiÈ›i de condiÈ›ia noastră, aÈ™a cum esteâ€. Filozofie de precupeață. Din oamenii lui Dumnezeu au ajuns măscăricii noului Zeu: Politica. Din profeÈ›i È™i prooroci nu s-au ales decât niÈ™te vraci jigăriÈ›i, cu inimile împietrite È™i cu gâturile înÈ›epenite care nu mai prescriu leacuri ci halucinogene digerabile pentru bururieni umane... Genul ăsta de idei deviante nu poate ieÈ™i decât de pe buzele unui filozof care s-a expus prea mult luminii reflectoarelor. Nu valorează mai mult decât o fotografie voalată.... AÈ™ fi foarte curios să aflu acum, în ianuarie 2009, părerea lui Noica despre elevul său. Þipla pe care scriitorii o toarnă pe ideea de literatură. Nu poÈ›i scrie pe o legitimaÈ›ie plasticată... „CreÈ™tinii au târât-o la biserica Caesareum, unde a fost complet dezbrăcată È™i ucisă prin jupuirea pielii cu È›igle È™i cochilii de scoici. După ce i-au tăiat trupul în bucăți au dus bucățile dezmembrate într-un loc numit Cinaron È™i acolo le-au arsâ€. (Socrate Scholasticus din Constantinopol despre asasinarea Hipateei din Alexandria - ultima lumină a elenismului) Patriotismul ca È™i nevastotismul este îndrăgostirea de limite a limitaÈ›ilor. „ViaÈ›a ne calcă pe cap iar moartea pe urme†Leonard AncuÈ›a. Trei vorbe româneÈ™ti memorabile: „A ars moara, dar È™i È™oarecii s-au dus dracului†(se va aplica perfect în era post-atomică); „Mila popii e totuna cu mila cucului†și „A faptelor rele începătură spre rău sfârÈ™it pleacăâ€... Shakespeare spune că „LaÈ™ii mor de mai multe ori înainte de a muriâ€. Atunci înseamnă că laÈ™ii trebuie să fie niÈ™te adevăraÈ›i privilegiaÈ›i ai sorÈ›ii. Ce înseamnă „normalitateâ€? Dacă m-am născut în 1967, nu ar fi fost oare „normal†să am acces direct, să particip efectiv È™i deplin la lumea acelor vremuri, la lumea în care m-am ivit? Enormele maÈ™ini americane cu cozi de rachetă, coafurile ovale, ochelarii de soare cu colÈ›uri ascuÈ›ite, rock'n roll-ul, aselenizarea, de ce nu mi s-a dat dreptul, prin naÈ™tere, de a participa pe viu la toate astea? Dacă eram viu, aÈ™ fi avut dreptul să particip pe VIU la toate astea. De ce sunt condamnat la nostalgia asta retrospectivă absurdă È™i frustrantă, la senzaÈ›ia asta persistentă că am pierdut ceva indispensabil la care puteam avea acces. Despre ce fel de „ordine†putem vorbi, când nu È›i se acordă accesul la luciditate decât după 30, 40, 50 de ani de la naÈ™tere? Și poate nici atunci... Dacă Creatorul acestei lumi ar fi avut o „minte†metodică, ordonată, nobilă, fără îndoială că nu È™i-ar fi lăsat creaturile să băltească atâta amar de vreme în propria ignoranță. Principiul CreÈ™terii È™i DescreÈ™terii e o absurditate, atâta vreme cât pe parcursul CreÈ™terii, adică a celei mai frumoase părÈ›i a VieÈ›ii eÈ™ti inconÈ™tient iar pe parcursul DescreÈ™terii devii amnezic, incoerent È™i strâmb. ÃŽmi este din ce în ce mai clar că ViaÈ›a nu este nici pe departe un apogeu al CreaÈ›iei, un fel de bijuterie a coroanei, aÈ™a cum se încearcă să ni se spună, ci pur È™i simplu un accident nefericit al materiei. Nu e nimic „miraculos†în evoluÈ›ia individului. Poate doar erecÈ›ia... AÈ™ fi preferat să mă nasc în vârful Pantei È™i apoi să cobor continuu. Ce rost are să urci, pentru ca apoi să cobori? E o cruzime absolut gratuită a Proiectantului. Pentru că la spaima DescreÈ™terii se adaugă această insuportabilă nostalgie a fostei înfloriri – la care nu ai avut dreptul să participi deplin. Această lume È™i această viață nu pot fi decât rodul unei minÈ›i periferice, suburbane, de mâna a doua. ÃŽn lumea divinităților el trebuie să fi fost doar pleava... Este inevitabil sindromul „prea târziu†pentru cel care vrea cu adevărat să înÈ›eleagă pe ce lume trăieÈ™te. Să afli despre propria ta naÈ™tere, despre propria ta viață, din fotografii, din poveÈ™ti, doar de la alÈ›ii, mereu de la alÈ›ii È™i apoi să înÈ›elegi brusc că nu te poÈ›i baza decât pe tine însuÈ›i È™i că, de fapt, tot acel răstimp trebuie să-l consideri definitiv pierdut, toate astea nu au nici un sens, pentru că totdeauna ceea ce afli de la alÈ›ii este o înfiorătoare omletă amestecată cu ulei ars de motor, cu bomboane de ciocolată È™i cu cuie ruginite pe care dacă o înghiÈ›i ... Pretind să mi se dea dreptul de a mă È›ine pe mine însumi, nou născut, în braÈ›e È™i nu copia miniaturizată, roÈ™ie È™i descărnată, față de care nu pot avea înÈ›elegere (atâta timp cât nu am avut acces la mine însumi de la bun început) È™i căreia trebuie să-i spun „copilul meu†Al meu sau al lui Dumnezeu? Născut într-o lume care nu mai există decât în amintiri. Fantomă în propria ta viață. Poate că eu, sufletul ar fi trebuit să îmi amintesc totul, de la început. Dar, din păcate, locuinÈ›a mea nu este acest trup, amin. Iubita mea are un suflet cu sistem de închidere centralizat. ÃŽnchiderea se realizează automat la peste 20 km/h... Toate orificiile craniului din vis erau astupate cu sfinctere pulsatorii... Un mondo SCRITERIATO... Miotonie – boală ereditară a muÈ™chilor. Capra miotonică È›opăie, aleargă È™i brusc înÈ›epeneÈ™te È™i cade – de obicei în nas. Zace câteva minute, apoi se ridică la fel de brusc È™i continuă ca È™i cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Este ceea ce mi se întâmplă în mod regulat atât în viaÈ›a exterioară cât È™i în cea interioară... Pamfil Șeicaru despre Cioran: „Nu ne este, desigur, indiferentă atitudinea unui român care, izbutind să-È™i creeze un prestigiu literar, să obÈ›ină audienÈ›a elitei intelectuale franceze, accentuează renegarea prin insulte aduse neamului căruia, fatalitate biologică, îi aparÈ›ine totuÈ™i. EleganÈ›a stilului, rafinata cizelare a frazei nu sunt suficiente ca să acopere trivialitatea morală a atitudinii...†A aparÈ›ine unui neam, unui popor, unei țări este desigur o fatalitate dar o fatalitate POLITICÃ, nu biologică. Nu Dumnezeu a consacrat noÈ›iunea de neam, È›ară, patriotism etc... Doar oamenii fără Dumnezeu fac asemenea confuzii... Cioran nu a avut nevoie de nici o È›ară, pentru că l-a avut de partea sa, în ciuda tuturor aparenÈ›elor, pe Dumnezeu. „EleganÈ›a stilului, rafinata cizelare a frazei†atâta pricepe Pamfil din Cioran. Nu vede sufletul. Pentru că oamenii fără Dumnezeu nu văd suflete. Nu le văd È™i în consecință calcă pe ele. Ca în străchini. „Onanism foarte lent, epuizant, însoÈ›it mereu de un atroce sentiment de culpabilitate†(Dali despre arta modernă – 1956!!!) „Nici o opreliÈ™te, în vechea Romă, să faci uz de termenul CÃCAT. HoraÈ›iu, gingaÈ™ul HoraÈ›iu È™i toÈ›i poeÈ›ii epocii lui August îl folosesc în zeci de locuri în operele lor†(Contele de Caylus) CÃCAT domnule Pascal. CÃCAT. Visez o lume în care curvele să nu aibă dreptul de a-È™i practica meseria decât îmbrăcate în uniforme de poliÈ›ist... „La beauté s’est assise sur mes genoux et je m’en suis fatigué†(Rimbaud citat inexact de Dali) Citat exact: „Un soir j’ai assis la Beauté sur mes genoux Et je l’ai trovée amaire et je l’ai injuriée†De notat că inexactitatea lui Dali este chiar mai poetică decât originalul. O greutate aÈ™ezată pe genunchi, care ajunge să te obosească, este o aluzie cât se poate de indubitabilă la femeia iubită. Rimbaud se mulÈ›umeÈ™te să o înjure pe ea, FrumuseÈ›ea, dar Dali redă ceva în plus. Redă oboseala... FireÈ™te, Dali folosea aceste versuri ca punct de plecare într-o argumentaÈ›ie a decăderii artei moderne, dar asta nu ne împiedică să desluÈ™im spiritul aproape supra-poetic al pictorului... ÃŽmi pare rău că Dali nu s-a gândit să picteze o scroafă alăptând o droaie de lilieci. Tabloul s-ar fi putut numi „EvoluÈ›ie†și ar fi cucerit fără îndoială lumea. ÃŽncă o dată... Un alt tablou înfățișând un bob de strugure strivit între dinÈ›i de Constantin într-un baldachin la reÈ™edinÈ›a sa de vară din Niceea s-ar fi putut numi „MâncaÈ›i din trupul meu È™i beÈ›i din sângele meuâ€... Un altul ar fi putut reprezenta portretul unei mame strângând cu duioÈ™ie la sân un falus înfășurat în scutece... Dar, helas, nimeni nu le poate face pe toate... Porcii par că zâmbesc, dar asta nu înseamnă că sunt È™i fericiÈ›i. Adevăratul obiect al adoraÈ›iei materne nu este copilul ci falusul. Și aÈ™a va fi mereu câtă vreme această specie va accepta ca zeu suprem Politica. De ce? Pentru că în absenÈ›a din conÈ™tiință a Divinității (înlocuită aici cu un surogat nociv aÈ™a cum este Politica – maÈ™ină, casă, bani, È™coală, protocultură, biserică, ortodoxism, catolicism, pupincurism È™i tot restul gunoaielor inventate de Ea pentru a ne menÈ›ine în ÃŽntuneric), spiritul se orientează către plăcerea carnală. Extazul, beatitudinea dacă nu este mistică, nu poate fi altfel decât sexuală. Seninătatea Paradisului perdut nu poate fi înlocuită altfel... ÃŽntr-un parc zoologic din China un urs Panda a fost filmat strănutând de 16 ori în doar 30 de secunde, după care a căzut la pământ, epuizat... Rana adâncă pe care Școala mi-a provocat-o, imensa înÈ™elăciune căreia i-am căzut pradă prosteÈ™te È™i disperarea la gândul că nu am fost în stare să fug de acolo cât mai curând, fac ca inteligenÈ›a mea să se comporte adesea ca un È™arpe decapitat. Dar nebun nu sunt încă... Dezbrăcarea de ghilimele... Unul dintre atuurile mele cele mai importante este acela că îmi uit spaimele cu aceeaÈ™i consecvență cu care îmi uit bucuriile... Trei cuvinte ca trei grenade într-o frază a lui Cioran: „FORÞA unui caracter PUTERNIC stă în refuzurile sale MASIVEâ€. Punct. Păcat pentru el că nu È™i-a putut permite luxul de a nu publica niciodată... „Jurnal – filozofie coborâtă la condiÈ›ia de calendar intim†scrie undeva tot el. Ce bine ar fi ca inspiraÈ›ia să-È›i vină cu aceeaÈ™i punctualitate ca È™i menstruaÈ›ia! De mai multe nopÈ›i nu mai pot adormi decât imaginându-mi, în întuneric, cum, izolat într-o locaÈ›ie inaccesibilă È™i invizibilă, din poziÈ›ia culcat, împuÈ™c oameni la întâmplare, pe stradă. Cel mai mult mă liniÈ™teÈ™te imaginea poliÈ›iÈ™tilor disperaÈ›i care ripostează de pe poziÈ›ii defensive, trag zadarnic în direcÈ›ia mea apoi încearcă să ia cu asalt poziÈ›ia pe care mă aflu, se apropie vertiginos È™i trec prin mine ca printr-o pânză de fum... Apoi observă că sursa împuÈ™căturilor a rămas în spatele lor. Sunt contrariaÈ›i, speriaÈ›i, dispersaÈ›i, neputincioÈ™i. Când se opresc în dreptul meu, blocându-mi câmpul vizual îi împuÈ™c fără să clipesc, cu o voluptate nepământeană. Apoi mi se face milă. Și adorm... Oamenii fac copii convinÈ™i că astfel duc mai departe anumite valori, inclusiv spirituale. Dar înmulÈ›irea, pentru Dumnezeu, înmulÈ›irea înseamnă Cantitate nu Calitate! Nu prin înmulÈ›ire ne putem salva! Chiar dacă valoarea, într-o oarecare măsură, putem spune că e dusă mai departe, ea nu are È™anse de supravieÈ›uire din pricina numărului prea mare de exponenÈ›i la care e nevoită să se raporteze. Cu cât mai mulÈ›i receptori, cu atât Valoarea va fi mai prost înÈ›eleasă. Cu atât Valoarea este forÈ›ată să devină Dogmă È™i este forÈ›ată să devină Dogmă din simplul motiv că nu mai există posibilitatea fizică ca ea, Valoarea, să fie simÈ›ită, asimilată, de atâtea È™i atâtea inimi È™i creiere. Nu e nevoie de toate astea. Dimpotrivă. Marii oameni, elitiÈ™tii, formează cercuri mici în jurul valorilor, nu din pricina ipocriziei sau trufiei, ci din pricina acestui adevăr elementar, că Valoarea raportată la prea mulÈ›i receptori își pierde sensul. Nu este vorba aici de prostia sau ignoranÈ›a sau obtuzitatea maselor, ci de cantitatea lor. O valoare care avea un sens pentru cele câteva milioane de oameni ai antichității, nu mai poate avea sensul primordial pentru cele 6 miliarde câți suntem acum È™i asta nu pentru că suntem proÈ™ti ci pentru că suntem mulÈ›i, prea mulÈ›i. Chiar dacă cele 6 miliarde am fi genii, clarvăzători, prooroci unul È™i unul, efectul ar fi acelaÈ™i: pierderea sensului primordial, opacizarea, apoi dispreÈ›ul È™i în final Prostia, marea Prostie contemporană care a reuÈ™it să amputeze sensul Poetic, deci Religios, al vieÈ›ii... Concluzie: ne înmulÈ›im din prostie È™i ne prostim înmulÈ›indu-ne. (Cauza trebuie lăsată îmbrățiÈ™ată cu efectul)... „Sophia, care este ÃŽnÈ›elepciunea ÃŽnÈ›elegerii È™i care constituie un eon, a conceput dintr-un gând al ei însăși (...) Voia să creeze ceva aidoma ei însăși, dar fără consimțământul spiritului, care nu încuviinÈ›ase, fără partenerul ei È™i fără chibzuiala lui. Masculinul nu-È™i dăduse aprobarea. Ea nu È™i-a găsit partenerul ei, a gândit aceasta fără consimțământul spiritului È™i fără cunoaÈ™terea partenerului ei. TotuÈ™i ea a dat naÈ™tere. Și, ca urmare a invincibilei puteri dinlăuntrul ei gândul ei nu a fost un gând nerodnic. Ceva a ieÈ™it din ea, ceva ce era imperfect È™i diferit ca înfățiÈ™are de ea, căci a creat fără partenerul ei. Nu semăna cu mama sa È™i era diform†(Cartea secretă a lui Ioan II: 9-10, Nag Hammadi) Tipul de traumatism de care suferă astăzi lumea creÈ™tină „civilizată†este identic cu cel de care suferă un copil fără tată, un copil născut fără consimțământul tatălui, deci un copil cu care Tatăl nu vrea să aibă de-a face... Mama acestei lumi este Politica, o mamă care È™i-a înÈ™elat Dumnezeul... Lumea în care m-am ivit este un copil nu din flori ci din buruieni. Din buruienile gândirii muiereÈ™ti... Este copilul unei mari fugite de-acasă, care a născut în mocirlă. Umezeala... lui Hermes... De ce vrei să înÈ›elegi acum ce se întâmplă Dincolo, nu ai să vezi oricum după ce ai să mori? m-a întrebat iubita. Adică: De ce trebuie să-l caut pe Dumnezeu încă din timpul vieÈ›ii? N-am să-l întâlnesc oricum după moarte? Dar dacă atunci, după ieÈ™irea din trup, ai să fii pusă în situaÈ›ia de a alege între două direcÈ›ii ireversibile, atunci cum vei cunoaÈ™te drumul cel bun? Dacă nu îi afli încă de acum culoarea, mirosul, luminozitatea, umbrele... cum ai să È™tii drumul? La naiba cu toate limbile „străineâ€. Contează doar limba în care cauÈ›i divinitatea... ÃŽncepuse să se răsucească în mormânt. La început încet apoi din ce în ce mai repede... sfredelea scoarÈ›a cu viteza de rotaÈ›ie a unui motor cu reacÈ›ie... voia să-È™i continue călătoria... Quand on n’est pas le plus fort il faut être le plus fin... „Criza bate la ușă. ÃŽncă o politeÈ›e inutilă†Radu CosaÈ™u, Dilema Veche „Peisajul de iarnă ca parte componentă a legendelor eroice germanice†(Napola) AcÈ›iunea nu înseamnă viață, ci o risipire absurdă a resurselor... (Rimbaud?) ÃŽn epoca modernă nu mai există nici un fel de PRESIUNE SELECTIVà asupra speciei... (Konrad Lorenz) Fiecare victorie îi adâncea È™i mai mult sentimentul că nu va obÈ›ine niciodată adevărata Victorie... Nu îmi amintesc să fi avut vreodată în viață o victorie, un succes, o bucurie cât de mică sau cât de mare, care să nu conÈ›ină un sâmbure amar. Sigur că de fiecare dată am avut prilejul de a trece peste, de a-l ignora, de mă bălăci în partea reconfortantă a sentimentului, dar... am stat față în față, eu È™i sâmburele... aÈ™teptând Nu văd mobilul sosirii mele pe această lume decât în faptul că mama a È™tiut să-È™i înfrângă, în cadru legal, timiditatea sexuală... A fi credincios înseamnă a nu participa la competiÈ›ie. „Pătrund în locurile cele mai îndepărtate din Cer Mă inundă Lumina Inima mea străluceÈ™te Căci numele meu este Cel-care-adâncurile-abisale-le-cunoÈ™tea†(Cartea Egipteană a MorÈ›ilor – cap LXIV) compară cu „...Atunci vârful inimii sale începe a străluci. ÃŽn strălucirea aceasta, Sinele iese prin ochi, prin creÈ™tet sau prin alte părÈ›i ale corpului. Plecând, el este urmat de Suflu... È™i de toate suflurile...†(Bhradaranyaka UpaniÈ™ad, Cartea IV, Brahmana IV) „Facă-se voia Ta!†– ca È™i cum El ar avea nevoie de încuviinÈ›area ta! Ce-ar fi să începem prin a asculta ce spunem? Despre arhonÈ›ii plantelor vezi È™i Cartea MorÈ›ilor cap 102 CorespondenÈ›e alchimice la Paracelsus (Bombast von Hohenheim): CORP – SUFLET – SPIRIT PÃMÂNT – APà – FOC SARE – SULF – MERCUR COAJà – ALBUȘ – GÃLBENUȘ Peisajul mental în care se învăluia... Tot ce ar fi trebuit să mă ambiÈ›ioneze mă plictiseÈ™te È™i m-a plictisit dintotdeauna... ÃŽn clasa a II m-a pufnit un hohot interminabil de râs atunci când colegul Burlan a început să mă lovească cu pumnii într-o demonstraÈ›ie de forță în faÈ›a clasei... Se străduiau să râdă dar apoi au tăcut... le stricasem distracÈ›ia Radiografia oricărei iniÈ›iative, aÈ™ezată în dreptul Luminii, scoate în evidență clipa Marei EvanescenÈ›e... „Unghiile tale, aÈ™chii de cremene, lucrează pentru tine†Decrepistemiologie... ÃŽn peÈ™teră, în poziÈ›ia lotusului, își pensa din inimă genele strămoÈ™ilor... ÃŽn Natură nu există prezumÈ›ia de nevinovăție... A trăi printre oameni ca o minge de foc. Nestinsă. Dar îngheÈ›ată... Patria – ansamblu de linii trasate pe hartă de degete grăsuÈ›e, transpirate È™i manichiuretate... Dacă în jurul locului în care te-ai născut niÈ™te maimuÈ›e hiperkinetice au decis să traseze niÈ™te linii, să planteze pe ele din loc în loc maimuÈ›e înarmate, să construiască clădiri gigantice pe care au înfipt cârpe colorate în vârf de băț È™i să proclame că toate astea le dau dreptul de viață È™i de moarte asupra sufletului tău – asta nu înseamnă că trebuie să le iei È™i în serios. RezistenÈ›a nu înseamnă revoluÈ›ie... Poate că într-adevăr, n-avem ce „faceâ€, dar avem ce fi. Ce deveni... „Numai marii eroi È™tiu să rămână anonimi†(replică din comedia franceză Jandarmul la New York, cu Luis de Funes) „Un autor trebuie să fie împins de talentul său, nu să-l dirijeze È™i să-l exploateze†(Cioran) ÃŽn raport cu natura umană înÈ›elepciunea e un hoÈ›. Intră È™i iese din casă pe furiÈ™ È™i fură EXACT ceea ce trebuie să fure... ADVAERSUS SPIRITUM ACCADEMICORUM ANOFELORUM. Asemeni unui semn de întrebare nu părăsesc niciodată definitiv locul în care m-am născut... PreoÈ›ii își spun „intermediarii†lui Dumnezeu. Cei care au instituÈ›ionalizat relaÈ›ia cu divinitatea, transformând-o astfel într-una dintre cele mai sigure È™i prospere afaceri, nu pot gândi decât în termeni tehnici: „intermediarâ€, „comisionâ€, „contribuÈ›ie†etc Nu poÈ›i îmbrățiÈ™a total în trup fiind. E ca È™i cum ai fi îmbrăcat cu 12 cojoace... TrăieÈ™ti È™tiind că poÈ›i muri în orice clipă È™i totuÈ™i îți asumi responsabilități. Þicneală colectivă... Pe ecranul televizorului un mesaj imens pentru mine, telespectator: „TU EȘTI PROTV†Răspund: „PROTV EȘTI TU CU MÃ-TA!†MiÈ™că pereÈ›ii nicovală flămândă Falezele ard, întunericu-i miere... ÃŽn cinci decenii de activitate Eugenio Montale a publicat 450 de pagini. 9 pagini pe an! „Cine spune într-o oră ceea ce poate spune în trei minute e capabil de ticăloÈ™ii È™i mai mariâ€. (proverb chinez citat la TV de fostul primar al BraÈ™ovului) Nu neg că ideea de rugăciune în public ar avea ceva frumos în ea. Dar nu suntem îngeri. Nu mai suntem îngeri! Sufletele ne sunt spurcate de Politică imediat după naÈ™tere È™i nu putem nădăjdui la salvare prin nici un fel de metode colective. Adică politice. Este ca È™i cum am ara peste holde. Ideea de frăție a fost furată de Politică È™i folosită de aceasta în scopul exclusiv al propriei ÃŽmbuibări. CiumaÈ›ii nu au dreptul să se îmbrățiÈ™eze. Nici între ei, dar mai ales nu au dreptul să-È™i îmbrățiÈ™eze copiii. Să-È™i atingă copiii! HalucinaÈ›ia asta trebuie, într-un fel sau altul, adusă în lumină È™i dezintegrată... De ce nu există o AsociaÈ›ie a oamenilor de Bun SimÈ›? Pentru că Bunul SimÈ› respinge ideea de asociaÈ›ie, partid, fundaÈ›ie, colectivitate, grupă, clasă, castă, turmă. Turma este o treaptă a evoluÈ›iei care trebuie depășită, - de vreme ce suntem capabili de sentimente divine aÈ™a cum este Bunul SimÈ›. Turma se întemeiază pe Frică. EvoluÈ›ie înseamnă trecerea de la Frică la Dragoste. Adică de la gloată la însingurare... CompetiÈ›ia înseamnă în primul rând Frica de concurență. Nu vrem să ne dovedim „forÈ›a†decât în măsura în care vrem să dovedim că ne putem înfrânge Frica. Și nu vrem să ne luptăm cu Frica decât pentru că suntem suficient de orbi ca să ne lăsăm copleÈ™iÈ›i de ea... Exemplu de profunzime ascendentă: „Cad frunzele, cad de departe Parcă s-ar scutura în cer grădini îndepărtate...†Este cât se poate de clar că, atunci când spune acestea, Rilke nu vede copacii. Nu MAI vede copacii-sursă... Acest stadiu trebuie atins ca să ai dreptul de a scrie... ÃŽntrebare pentru psihologi, psihiatrii È™i pentru toÈ›i maeÈ™trii psi din lume: Ce vă inspiră mai mult senzaÈ›ia de STABILITATE: o corabie eÈ™uată sau o corabie pe valuri? Nici un profesionist psi nu pricepe sensul profund al acestei întrebări. Pentru că orice „meserieâ€, orice „profesie†care È™i-l propune ca obiect pe ψιχη este croită în jurul unei minciuni. „Profesia†presupune extirparea Poeziei. Orice încercare de cunoaÈ™tere a sufletului uman care exclude Poezia este dovada unei dezgustătoare alienări... Orice „profesie†este, într-adevăr o chemare. Dar o chemare tunsă de raze... Lucrurile despre care spunem că nu au legătură cu „realitateaâ€, există din cel puÈ›in trei motive: 1. pentru că putem spune despre ele ceva 2. pentru că pot avea legătură cu ceva (chiar dacă nu cu „realitateaâ€) 3. pentru că pot avea (deci sunt capabile de posesiune) „Indignus qui inter mala verba habitat†Să îngădui ca trupul să-È›i fie găsit, după ce te-ai sinucis, nu este decât dovada că, în fond, îți doreÈ™ti o înmormântare cu public. ÃŽÈ›i doreÈ™ti să fii bocit... A te sinucide fără ca în prealabil să ai bunul simÈ› de a-È›i ascunde cadavrul... Nu eÈ™ti decât unul dintre ei... Privirile colegilor din copilărie – sunt aceleaÈ™i dar... parcă ar fi fierte. Sâmbăta zâmbetelor fierte... „Maturitatea†este o afacere în care sufletul, odată intrat, nu are decât de pierdut... De fiecare dată când văd o maÈ™ină făcând manevre de parcare în faÈ›a unui bloc primul gând este că la volan e tata... Mohoc – capilaritatea picioarelor. „95% dintre femeile cu tranzit intestinal lent au declarat că se simt mai bine†(de pe eticheta unui borcan de iaurt). Copilul din vis, cu mâinile însângerate, se joacă cu ovarele viitoarei mame... Călătoriile lui Jules Baliverne... ÃŽntrebare pentru poeta Angela Furtună: Ce sentiment vă încearcă atunci când contemplaÈ›i un pahar cu apă? A intra în rândul „consacraÈ›ilorâ€, a accepta rolul, înseamnă a te accepta tacit ca etalon pentru sufletele neconsacraÈ›ilor... Trec pe trotuarul din faÈ›a Muzeului Literaturii Române È™i mă simt ATEMPORAN cu locuitorii lui VII... S-a consacrat termenul de „inimă de aur†dar aurul nu este nici moale nici permeabil. ÃŽn plus temperatura de topire a aurului e undeva pe la 1200 de grade Celsius. Ce sens au toate astea? Camile, cântă-ne ceva, cântă-ne carnavalul cămilelor fără sens... Atâta timp cât Politica va fi zeul acestei lumi, NU CEEA CE INTRà ÎN VAGIN SPURCà FEMEIA, CI CEEA CE IESE DIN VAGIN, ACEEA SPURCà FEMEIA... Pentru o redirecÈ›ionare a berzelor... Furtuna căreia îi sunt pahar... Prea puÈ›ini autori au reuÈ™it să redea în literatură măreÈ›ia femeilor singure. Ale marilor singuratice. Printr-o hidoasă pervertire, printr-o dezgustătoare obnubilare poate, conÈ™tiinÈ›a colectivă pare să nu admită mitul femeii singure (cel puÈ›in în cultura occidentală) o confundă cu ratarea, tragedia etc. Dickens spre exemplu face un imens deserviciu sacrului feminin, zugrăvind-o drept tragică, ratată, prăfuită, părăsită. Splendoarea singurătății feminine, asociată È™i spurcată sistematic cu ideea de „femeie fără căpătâiâ€, „curvă†etc – este sursa primordială a dramei cotidiene nu numai a sufletului feminin ci È™i a atâtor È™i atâtor căsnicii (dacă nu cumva a tuturor) pentru că disperarea de a nu cădea în "dizgraÈ›ie" o împinge pe femeie la manevre psihice È™i sentimentale care îi intoxică È™i distrug nu doar propria ființă ci È™i pe aceea a celui care o iubeÈ™te, care încearcă să o iubească cu adevărat... Biserica È™i toate celelalte instituÈ›ii ale Statului din toate timpurile cunosc perfect acest mecansim de funcÈ›ionare al sufletului uman È™i l-au folosit din toate timpurile È™i îl folosesc încă È™i azi cu un scop extrem de precis... „Să lăsăm sperma unui bărbat să putrezească de la sine într-o retortă sigilată împreună cu un venitar equinus (pântecele unui cal) ajuns într-o stare foarte avansată de putrefacÈ›ie, timp de patruzeci de zile, sau până când o formă începe, în cele din urmă, să prindă viață, să se miÈ™te È™i să se agite, aÈ™a cum se poate vedea foarte uÈ™or. După trecerea acestui interval de timp această ființă va semăna într-o oarecare măsură, cu o ființă umană, dar, cu toate acestea, va fi transparentă È™i fără trup. Dacă acum, după toate acestea, va fi hrănită în fiecare zi cu grijă È™i prudență cu Arcanum de sânge omenesc È™i va fi menÈ›inută patruzeci de săptămâni la căldura neîncetată È™i egală dată de venter equinus, din acel moment va deveni un adevărat copil viu, care posedă toate membrele unui copil născut dintr-o femeie, DAR FIIND MULT MAI MIC†(Paracelsus, Despre Natura Lucrurilor) Din astfel de oameni MICI au ieÈ™it legile omeneÈ™ti, legile plăsmuite de Politică pentru înrobirea sufletului omenesc, inclusiv legea care i-a furat femeii dreptul la singurătate. Și Dickens este unul dintre ei... „ProÈ™tii lumii au fost cei care au întemeiat religia, ritualurile, legea, credinÈ›a È™i rânduiala vieÈ›ii†(Giordano Bruno – Cabala calului Pegas, cu adăugirea Măgarului Cilenic 1585) ÃŽnsingurarea nu are nimic tragic în ea. ÃŽnsingurarea È›ine în proporÈ›ie de 100% de D-I-V-I-N-I-T-A-T-E. Suntem educaÈ›i să ne nimicim singurătatea, suntem educaÈ›i să ne simÈ›im alienaÈ›i atunci când ne cerem dreptul la singurătate, suntem educaÈ›i chiar să ne autodispreÈ›uim dacă nu suntem „în stare†să alungăm singurătatea. Și toate astea au un scop P-O-L-I-T-I-C extrem de precis... Este È™i unul din motivele pentru care cele mai intense È™i profunde niveluri ale comunicării intelectuale nu mai pot fi atinse decât prin scris-citit, prin carte, prin literatură. Partea divină a fiinÈ›ei umane a fost în asemenea măsură È™i atât de multă vreme batjocorită cu neruÈ™inare în mod instituÈ›ional, încât comunicarea reală nu se mai poate realiza deplin decât în afara contactului fizic (vizual, olfactiv, tactil etc) între indivizi. (De altfel în pictură portretul uman aproape că a dispărut) ÃŽn viaÈ›a socială de zi cu zi echilibrul dintre senzorial È™i extrasenzorial a fost alterat în asemenea măsură (în favoarea senzorialului) încât sufletul nu se mai poate reface decât în singurătate, acolo unde, în sfârÈ™it, extrasenzorialul nu mai este atacat... 23 martie 2009 dimineaÈ›a, la fereastră, un frig care vine parcă din spatele soarelui... Poetul-gunoier: Casele ruinate, părăsite, își lasă fantomele în faÈ›a porÈ›ii pentru sufletul primului poet trecător... Plimbându-È™i singurătatea pe trotuar, el le încarcă, adesea automat, gândindu-se poate în acea clipă la cu totul È™i cu totul altceva... Mai târziu, trezit din reverie se întreabă: Ce-o fi Doamne cu povara asta din piept? Macropinna microstoma – peÈ™te cu capul transparent, își petrece majoritatea timpului vieÈ›ii nemiÈ™cat, cu ochii (plasaÈ›i în mijlocul craniului) îndreptaÈ›i în sus. Nu de modele ducem lipsă... Exterminarea desăvârÈ™iÈ›ilor... O pacientă trezită din moarte clinică declară: „Puneam milioane de întrebări È™i primeam instantaneu milioane de răspunsuri. Și-mi era bine...†(Documentar Discovery) Născut la maternitatea „Uterele din Navaronne†„Ce zăduf în zilele de vară Nevastă-mea, uÈ™or, printre perdele Dă zor să scoată muÈ™tele afară Ah! Ce n-aÈ™ da să plec È™i eu cu ele!†(Ioan Alexandru Bassarabescu) Nu călcaÈ›i pe mine! Sunt anti-personal! ÃŽn afara relaÈ›iilor interumane mai există oare pe lume altă sursă a nefericirii? ADVAERSUS EMASCULATIONAE ANIMA INFANTI... Nu era un tip foarte ordonat. ÃŽn agenda lui se puteau citi însemnări haotice precum: „De plantat ghiocei pe mormântul tatei...†OrbeÈ™te orbul se înscrie pe orbitoarea sa orbită... „De vreÈ›i cu toÈ›i în timpul vieÈ›ii un somn în tihnă să prestaÈ›i Nu faceÈ›i schimb de ilustrate cu cel primar din CârligaÈ›i†(Urmuz) Această pungă cu mercur numită suflet... Cel mai bun patinator din lume. Cel mai bun fotbalist din lume. Cel mai bun scriitor din lume... Toate astea ar avea sens dacă lumea asta a noastră, tangibilă, mundană, ar fi singura din cele posibile... „Criza economică vine peste noi cu un minus care ne cuprinde fără voia noastră†(Radu Tudor, analist politic, Antena 3, martie 2009) Þesătorii de sisteme cad în propriile lor plase. Cei care refuză să È›easă cad în gol. Zborul... Peisaje care transmit sentimente „fumateâ€... „Comprendre c’est égalerâ€... ca È™i cum ai sări cu paraÈ™uta de jos în sus... către un cer gravitaÈ›ional... 7 aprilie 2009 DimineaÈ›a m-am trezit cu gândul foarte precis de a-mi măsura distanÈ›a dintre sfârcuri. Rezultat: 27 cm. ÃŽn caietul de amintiri al copilăriei mele tata a notat la 21 aprilie 1973 că uitându-mă spre faÈ›a mamei, de jos în sus, aÈ™ fi exclamat: „Mamă, ce întuneric e în nările tale!†Dacă vrei legitimitate în faÈ›a oamenilor nu ai altă cale decât aceea de a renunÈ›a la legitimitate în faÈ›a lui Dumnezeu. Și viceversa... Farurile nu eÈ™ueză niciodată... Curajul este invers proporÈ›ional cu simÈ›ul umorului... - Coboară-n jos luceafăr blând! - Ba urcă tu, fă, în sus, ce te-a făcut mă-ta È™opârlă? Avea un spirit „furiéusement moyenageuxâ€... Perspectiva brusc inversată asupra lumii pe care am căpătat-o în ianuarie 1984 când, la fereastra înzăpezită a unei cabane, am pus în discuÈ›ie cu iubita mea, pentru prima oară, problema sexului: s-a desprins de la fereastră, m-a îmbrățiÈ™at strâns È™i a început să plângă în hohote minute întregi... Aveam 16 ani... curgători. ÃŽn ziua de PaÈ™te citesc într-un program TV: ora 23.50 – „Învierea Domnului – LIVEâ€... Toate dereglajele mele socio-psihice provin poate din faptul că am priceput prea devreme că SINGURA valoare a vieÈ›ii e Copilăria; m-am încăpățânat să râcâi cu unghia cojiÈ›a maturizării de îndată ce o simÈ›eam că începe să se formeze, exact aÈ™a cum făceam în copilărie cu juliturile din genunchi... A trăi în siajul unei iubiri... PersecuÈ›iile sociale, religioase etc la adresa femeii de-a lungul istoriei, statutul „inferior†la care bărbatul a forÈ›at-o, toate astea reprezintă poate un ritual prin care bărbatul A SIMÞIT nevoia de a-i reaminti femeii mereu, prin orice mijloace, cu orice preÈ› pierderea Paradisului. Pentru că ea, femeia, mai înspăimântată poate de sălbăticie, este implicit mai grăbită să uite, mai determinată de a renunÈ›a la Divinitate în favoarea confortului. Cu fiecare copil pe care îl aduce pe lume, în lumea civilizată (adică de după ieÈ™irea din sălbăticie È™i închiderea în cetăți, adică de după ieÈ™irea de sub Legea divină È™i intrarea în auto-proclamata Lege Omenească) adică cu fiecare suflet pe care îl smulge din Paradis pentru a-l arunca în mocirla CivilizaÈ›iei Politice, femeia întăreÈ™te această blasfemie (cu acordul tacit al bărbatului) Acesta, deÈ™i neputincios în legătură cu decizia asupra naÈ™terii (nu el decide când, cum È™i mai ales dacă un suflet proaspăt vine sau nu pe lume), nu a avut niciodată È™i nu are încă tăria de a recunoaÈ™te că povara care îi apasă conÈ™tiinÈ›a È™i subconÈ™tientul de atâtea milenii, acel Păcat primordial evidenÈ›iat în toate religiile lumii, nu poate fi înlăturat decât prin renunÈ›area la Cetate (Politică) È™i întoarcerea în sălbăticie (Paradis). Este adevărat poate că Femeia a jucat rolul principal în comiterea Păcatului, dar nu prin ispita sexuală ci prin altă ispită, mai perversă, aceea a confortului – aÈ™a cum în prezent delirul bijuteriilor, casei, maÈ™inii, „bunăstării†etc este cel care în definitiv dictează evoluÈ›ia cuplului, deci a familiei, deci a comunității, deci a lumii – tot aÈ™a, la momentul acela Z, pierdut în negura vremurilor, pierderea InocenÈ›ei, a Paradisului a început poate cu un „Iubitule, mi-e frig!†„Iubitule, nu mai vreau fructe, vreau friptură!†etc etc... Abia apoi unul dintre noi (prima secătură din istorie) trebuie să fi venit cu ideea genială: „Să părăsim pădurile! Să ne construim cetăți! Să ne organizăm!â€... „Sà NE ORGANIZÃM!†– adică să renunțăm la Dragoste! Adică la Inocență... Acum, în epoca modernă, tendinÈ›a egalitarismului dintre sexe încearcă să È™teargă cu totul din memoria colectivă pierderea Paradisului. Bărbatul nu mai are energia psihică È™i tăria morală de a mai menÈ›ine, măcar la nivel de ritual, amintirea Paradisului... Iată de ce urmaÈ™ii noÈ™tri se vor întoarce poate în Paradis, dar nu datorită înÈ›elepciunii noastre, a strămoÈ™ilor lor, ci dimpotrivă (contrariile se ating, cercul se închide), ca urmare a autodistrugerii la care ne va fi dus imbecilitatea noastră morală, a erei post-atomice, pe care depășind-o ascunÈ™i prin peÈ™teri È™i alte coclauri, vor trăi din nou ceea ce cu toÈ›ii am visat dintotdeauna È™i visăm încă È™i acum... AÈ™adar nu înmulÈ›irea naturală, în păduri È™i peÈ™teri ci cea din interiorul Cetății, al Politicii este blestemul care ne apasă pe umeri È™i care ne strânge tâmplele ca într-o menghină... Tatăl care îngenunchează în faÈ›a Politicii, cu capul plecat, întinzându-i propriul copil: „Iată, È›i-l dăruiesc, fă ce vrei cu el†asta, doar asta e sursa mlaÈ™tinii morale în care ne zvârcolim. Nimic altceva. Toate celelalte decurg din această inconÈ™tiență... Este firesc, în aceste condiÈ›ii, ca Politica, cu toate armele pe care le deÈ›ine (Familie, Școală, Biserică etc) să deturneze atenÈ›ia Femeii de la Adevăratul Păcat (naÈ™terea între zidurile Cetății) către un fals, imaginar păcat È™i anume contactul sexual absolut liber È™i necondiÈ›ionat, după dorinÈ›a INIMII, aÈ™a cum se producea el în Paradis... Pentru că È›inta Politicii este Inima È™i Sufletul... Nu înÈ›eleg care sunt meritele speciei noastre în raport cu Natura. Care sunt meritele care să-i justifice existenÈ›a, care să ne dea dreptul la perpetuare. Dacă eu, individ, supus Politicii, sunt dator ca pentru casă, îmbrăcăminte, hrană etc să plătesc cu forÈ›a mea de muncă, cu cea mai mare parte a energiilor psihice, cu libertatea mea spirituală, cu timpul pe care ar fi trebuit să-l acord meditaÈ›iei, cititului etc, să sacrific toate astea pentru „binele comunității†atunci vin È™i întreb: „Cu ce plăteÈ™te ea, Comunitatea, Statul, Politica dreptul la existență pe care i-l acordă Natura?†Are Natura ceva de câștigat de pe urma acestui SpaÈ›iu Artificial pe care l-am creat, a acestei tumori maligne pe care o poartă în spinare È™i pe care o numim CivilizaÈ›ie? Fiecare Platon cu platanul său... Reperele noastre (care ne sunt implantate în minte încă din copilărie) sunt ambiÈ›ioÈ™ii nu înÈ›elepÈ›ii. Este principalul motiv pentru care în loc să iubim facem copii È™i în loc să scriem publicăm... Toate conceptele pe care filozofii antici È™i-au întemeiat teoriile privind Statul È™i viabilitatea lui în raport cu Natura sunt nule pentru simplul motiv că, aÈ™a cum avea să constate mai târziu Tolstoi, noÈ›iunea de Organizare o exclude pe cea de Dragoste. Ei încă mai sperau la ceva ce astăzi nu se confirmă.... Aprilie 2009, vacanță de PaÈ™te. Un grup de adolescenÈ›i cutreieră munÈ›ii. Unul dintre ei vrea să le facă o poză, se desprinde de grup, își caută poziÈ›ia ideală dar, apropiindu-se de marginea prăpastiei alunecă, cade È™i se îneacă în cascada... Vălul Miresei (judeÈ›ul Cluj) . O astfel de moarte deschide noi perspective asupra frumuseÈ›ii ideii de sinucidere. Să mori înecat în vălul miresei la care abia începusei să visezi... „Prin bucurie frumuseÈ›ea lumii ne intră în suflet. Prin durere, ea ne intră în carne†Fascinant la afirmaÈ›ia asta este că ea aparÈ›ine unei femei. 23 aprilie 1616 – Shakespeare È™i Cervantes găsesc de cuviință să moară... „Noul Sistem de a dirija intenÈ›iaâ€, despre care vorbesc cazuiÈ™tii (citaÈ›i de Pascal în Provinciale) nu este deloc nou. E mereu împrospătat... Cineva povesteÈ™te fascinat despre altcineva: „Era în el ceva neomenesc...†Dar în orice om există ceva neomenesc! Și criminalul È™i curva È™i poetul È™i profeÈ›ii È™i gardienii È™i bucătăresele È™i copiii È™i mamele È™i îngerii È™i mecanicii de locomotivă, toÈ›i au în ei ceva „neomenescâ€. Important este cum se declanÈ™ează È™i cum este administrat acel „neomenescâ€. Cum dirijezi „neomenescul†din tine? Ceea ce (cu neîndreptățită spaimă) numim „FOCUL IADULUI†de cele mai multe ori nu este decât arsura nemiloasă a Luminii asupra Ochiului care o uitase. (Pentru Nicetas viaÈ›a nu este decât un accident al luminii...) Dacă nu mai poÈ›i să rămâi copil, măcar copilozaur să devii... - Cum È›i-ai petrecut viaÈ›a? - Scremându-mă să-mi transform Indignarea în Compasiune... Trebuie să ai curajul de a scuipa pe „paterâ€-ul tău. ÃŽn felul lui Pascal... Dacă te-ai întoarce în sălbăticie ai avea È™ansele pe care un porc domestic le-ar avea întorcându-se printre mistreÈ›i. Dar dacă preferi viaÈ›a de porc, n-ai decât să te bălăceÈ™ti în noroi... Trezit brusc în toiul nopÈ›ii – senzaÈ›ia că port în cutia craniană nu o pastă ci o spumă... O sămânță înghiÈ›ită, digerată, eliminată, iar înghiÈ›ită, iar digerată... iarăși È™i iarăși È™i iarăși... toată viaÈ›a... Acum, 25 aprilie 2009 seara, simt că sunt din nou eliminat dintr-un anus viguros. Dacă de data asta nici o pasăre nu mă va mai ciuguli, probabil că voi prinde rădăcini. ÃŽn sfârÈ™it... Nu există nici o poruncă divină „Suportă-È›i aproapeleâ€. Există doar „IubeÈ™te-È›i aproapeleâ€. E doar o chestiune de distanÈ›e... „Pluteam prin ceață ca un peÈ™te prin apă... TotuÈ™i mi-era frig ca unui om†(Elegie orientală – autor rus) Þigara te ajută să localizezi mai bine durerea phoenixelor moarte pe care le porÈ›i în piept. Fumezi până când le dai foc... „Ce straniu lucru, vremea... Deodată, pe perete, te vezi aievea numai în È™tersele portrete†(Ion Pillat) Sunt rănit de Moarte ca de săgeata lui Cupid. Tânjim unul către celălalt, ne visăm, dar îmbrățiÈ™area nu ne este încă îngăduită... Sunt oameni (È™i mai ales femei) care își caută partener de viață din simplul motiv că nu pot suporta Lumina Divină. ÃŽÈ™i folosesc partenerul pe post de umbrelă de soare. Știu că Lumina există, că este Divină È™i cât se poate de eliberatoare È™i de mântuitoare... dar le e frică de Ea... (Focul Iadului) De aceea în Bardo Todol se spune răspicat că, după moarte, nu trebuie să ocoleÈ™ti lumina orbitoare, ci dimpotrivă, să intri drept în Ea! Și totuÈ™i, mulÈ›i È™i multe nici atunci nu se îndură... DemocraÈ›ia nu este altceva decât instaurarea dictaturii Cantității asupa Calității. Și sunt atâția oameni de cea mai bună calitate care se fac că nu pricep asta... „Ce vrei de fapt?†mă tot întreabă oamenii. Când eram mic mă întrebau direct. Acum, că sunt mare, la fel de des, dar mai mult din priviri. Și mă bucură nedumerirea asta. E poate semn că mă eliberez de dorinÈ›e. Dacă nu cumva acolo, în molozul lor, n-or fi la fel de contradictorii ca la început... Să-È›i păstoreÈ™ti sentimentele, să le hrăneÈ™ti, să le ghidezi prin păduri, pajiÈ™ti, să le aperi de lupi, să le mulgi, să le împerechezi, să le cânÈ›i din fluier È™i din caval, să le mănânci... Mă comport mereu ca È™i cum Copilăria ar trebui să se întoarcă în orice clipă. Conduita mea interioară are în permanență preocuparea asta: „Să nu vină cumva Copilăria È™i să te găsească nepregătitâ€. De aici poate È™i ineficienÈ›a mea socială cronică... Căsătoria înseamnă edulcorarea amintirilor. Pe un om viu amintirile îl ard nu îl înduioÈ™ează... „Eu niciodată n-am muncit Noaptea nu dorm iar ziua casc Poate-aÈ™ fi vrut să nu mă nasc Dar nu mă plâng că n-am murit...†(Cincinat Pavelescu) Cucullatus gymnopoda (Coate-goale) Presupun că această viață ne oferă niÈ™te oportunități speciale care ne vor fi inaccesibile Dincolo. Sunt perfect conÈ™tient de asta. Dar nu mă duce deloc capul să înÈ›eleg care ar fi ele. Știu doar că tot ce È›ine de Frumos È™i de Bine în această lume, vine de Dincolo. Răul, prin natura sa, are vederi înguste, interese imediate etc – nu poate veni de Dincolo. Binele nu luptă niciodată cu Răul, pentru că nu are de ce (are de partea sa Eternitatea, Universul întreg). Casa lui nu e aici. Aici sunt doar umbrele lui, miresmele lui (poate de aceea poeÈ›ii seamănă atât de mult cu fantomele) Răul în schimb, ca să supravieÈ›uiască, trebuie să dea TOT ce poate, AICI È™i ACUM! De aceea lupta nu se dă niciodată între Bine È™i Rău, ci între un rău mai mic (care este luat drept Bine) È™i un altul mai mare... Copacii din jurul blocului meu, sădiÈ›i pe vremea când aveam doar patru ani, au devenit acum neobiÈ™nuit de mari. De la etajul patru unde stau, mă uit pe fereastră în sus la vârful teiului din față. Sunt anumite dimineÈ›i cu păsări de mai când totul pare pădure. Și când te gândeÈ™ti la smiorcăiala mea privind „cetateaâ€, „dezertarea din natură†etc... Sunetul ei nazal-gutural, cel care seamănă cu un Mmmm... admirativ – numai că al ei avea o intonaÈ›ie interogativă. Urmat apoi de încă unul, de data asta cu un ton de confirmare. Cele două sunete redau de fapt un dialog: - Ne-am înÈ›eles? - Bine. Se înnecase iar el încerca să o resusciteze. O apăsa cu putere pe pieptul ud, iar È™i iar, cu lacrimi de dragoste È™i de deznădejede, iar È™i iar până, când palmele zdrobiră coastele È™i pătrunseră în cutia toracică cu un zgomot de carton sfâșiat... Ceea ce m-a impresionat în mod special la mare, copil fiind, nu era atât marea în sine (splendoarea ei mi se părea cât se poate de firească). Ceea ce mă fascina erau adulÈ›ii. AÈ™a cum se plimbau ei, gravi sau veseli, gânditori sau gălăgioÈ™i, singuri sau în grupuri, PÃREAU Cà ȘTIU TOTUL DESPRE EA. Și mi se păreau frumoÈ™i... Mă plimb pe străzile acestei lumi ca un turist străin cu buzunarele pline de bani necunoscuÈ›i... Nevoia de contact fizic, ADICà SENZORIAL, (vizual, tactil, auditiv, olfactiv, gustativ, sexual) – NU E DRAGOSTE! Aversiunea față de intimitatea partenerului NU E DRAGOSTE!!! E doar o penibilă nevoie de posesiune. Pascal este un înger fără îndoială, dar, pentru numele lui Dumnezeu, un înger EXCESIV DE CICÃLITOR. Când închid ochii È™i mi-l evoc, îmi apare purtând cioc de ciocănitoare... Nu am nici un motiv să cred că Isus ar fi în alt Paradis decât în cel în care se află È™i Lao Tse È™i Osiris È™i Buda È™i Zarathustra È™i Mahomed È™i Socrate È™i Epictet È™i Rilke È™i Cioran È™i toÈ›i cei care au văzut, încă din timpul vieÈ›ii, Paradisul. (Nu poÈ›i ajunge nicăieri fără ca în prealabil să localizezi exact destinaÈ›ia...) EducaÈ›ia Familie-Școală spune: „Ascunde cuvintele urâte. ÃŽnghite-le! Transformă-le în ură! Căci ura este cea care miÈ™că lumea noastră†Ceea ce a pățit Petru atunci când s-a îndoit că poate merge pe apă este exact ceea ce se întâmplă cu personajele din desenele animate care fac ultimii paÈ™i ai cursei deasupra prăpastiei È™i apoi cad în gol (Road runner È™i coiotul). Cât timp eÈ™ti inconÈ™tient eÈ™ti mântuit. Abia după ce îți vii „în fire†te prăbuÈ™eÈ™ti. De aceea toÈ›i cei care par „în toate minÈ›ile†sunt atât de siguri pe ei, echilibraÈ›i, ne dau sfaturi, ne educă, etc – pentru că ei toÈ›i, cu tot cu instituÈ›iile lor, sunt prăbuÈ™iÈ›i pe fundul prăpastiei, nu mai au unde să cadă, sunt în echilibru... De aceea părintele urlă copilului: „Ce ai mă, eÈ™ti INCONȘTIENT?†Vedem cu mai mare uÈ™urință deÈ™ertăciunea sexului opus pentru că față de acelaÈ™i sex nu putem fi decât subiectivi. Și, aÈ™a cum se È™tie, privind din punct de vedere obiectiv, totul e fals. Scriitorul tinde să-È™i piardă identitatea sexuală tocmai pentru că e în stare să-È™i vadă È™i să-È™i recunoască propria deÈ™ertăciune... Ai vrut să te pui ÃŽN VALOARE. Și în loc de asta te-ai pus într-un MARE R-A-H-A-T. (...È™i deÈ™arta slavă a lumii) „În scrisoarea în care deplângeai moartea filozofului Metronax...†(Lucillius 93) Dacă ar dori cu adevărat să formeze caractere puternice, Școala ar înfiinÈ›a cursuri de sinucidere. Una dintre lecÈ›ii ne-ar învăța cum să ne sinucidem fără ca trupul să ne fie vreodată găsit de semeni... Orar: Luni Fizică Algebră Literatură Sinucidere EducaÈ›ie Fizică Despre Moarte ar trebui să vorbim mai cu viață. Nichita Stănescu: „Sunt un om viu È™i nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin†TerenÈ›iu: „Homo sum, humani nihil a me alienum puto†(Heautontimorumenos) cine pe cine plagiază? o inimă poate plagia o alta? Seneca îl tratează drept nebun pe Alexandru, condamnă războiul ca idee, îl tratează drept crimă instituÈ›ională, în schimb îl admiră pe Cato (È™i pe alÈ›ii) pentru „vitejiile†lor. Nu poÈ›i lupta împotriva ideii de război dacă te laÈ™i fermecat de cazuri particulare. E o prostie, pentru că tocmai asemenea cazuri particulare „strălucite†întreÈ›in putregaiul... Dar o minte care a muÈ™cat din momeala Politicii nu mai È›ine la astfel de detalii „IntenÈ›ia lui era să pună ordine în deprinderi, nu în cuvinte, deci scria pentru spirit, nu pentru urechi...†(Seneca despre Fabianus) Femeile sunt vameÈ™ii porÈ›ilor de intrare în această lume. Și tot la ele este secretul ieÈ™irii... Extrasenzorialul la Seneca este diluat, apoi cristalizat È™i închis în cutiuÈ›e ermetice minuÈ›ios etichetate... Lăcomie în stadiu incipient. Mai târziu, filozofii care au stricat Filozofia au făcut-o tot din Lăcomie, din aceeaÈ™i Lăcomie cu care politicienii au stricat ideea de Frăție. Iar cuvântul „filozofie†este folosit astăzi ca termen peiorativ („Lasă-mă cu filozofia asta†„Asta-i filozofie†etc) tocmai din pricina acestei Lăcomii. Seneca este unul din precursorii acestei Lăcomii (care a culminat cu Heidegger etc). Sistemele filozofice sunt creaÈ›ii ale Lăcomiei... Meandru – râu în Asia Mică, care se varsă în el însuÈ™i... Capacitatea omului de a lua asupra sa păcatul aproapelui. Copilul care roÈ™eÈ™te în locul mamei. „Cine plămădeÈ™te, din pâine cenuÈ™ie ce se-ntăreÈ™te, Moartea copilului?†„Seva se miÈ™că în smochin asemeni lui Dumnezeu prin lebădㆄ...liliacul spintecă cerul nopÈ›ii, aÈ™a cum o fisură spintecă porÈ›elanul ceÈ™tii... „ „Diferitele forme ale copilului care creÈ™te nu sunt decât umbre ale unei jivine fugărite prin noapte...†„Animalele presimt È™i È™tiu că nu ne simÈ›im prea acasă în lumea asta tălmăcită...†(und die findigen Tiere meken es schon, daß wir nicht sehr verläßlich zu Haus sind in der gedeuteten Welt) „FireÈ™te, noi am crescut È™i uneori am fost siliÈ›i să ne maturizăm mai curând, pe jumătate din dragoste pentru cei neavând nici un merit decât acela că se făcuseră mari...†„Să nu credeÈ›i că soarta-i mai mult decât condensarea copilăriei†„Pasărea, ea, care prin obârÈ™ie întrezăreÈ™ze amândouă tărâmurile... †„Oh, cum ar zdrobi un înger sub tălpi, fără ură, Târgul Consolării mărginit de Biserică, de-a gata cumpărată, curățică È™i-nchisă È™i dezamăgită, ca un oficiu poÈ™tal duminica...†Cum ar arăta o lume în care copiii ar fi educaÈ›i având Elegiile duineze drept carte de căpătâi? Vă întreb, strigoi parfumaÈ›i, cine plămădeÈ™te, din pâine cenuÈ™ie ce se-ntăreÈ™te, moartea copilului? (Wer macht den Kindertod aus grauen Brod, das hart wird...) Există pe deplin posibilitatea ca în istoria omenirii să fi existat cel puÈ›in un individ care, în ciuda tuturor chinurilor imaginabile pe care le va fi îndurat, să nu exclame (nici măcar în intimitate, nu mai vorbesc în public) „Eli, Eli, lama sabahtaniâ€... Mai mult decât posibil, este foarte probabil ca acela să nu se fi arătat lumii niciodată, să nu fi simÈ›it niciodată imboldul suburban de a „propovăduiâ€, de a „educaâ€, de a „salva†și „mântui†gloata... Nu ducem cu noi prin generaÈ›ii È™i nu propovăduim È™i nu „promovăm†decât acele „valori†care nu rabdă anonimatul... Nu transmiÈ›i din generaÈ›ie în generaÈ›ie È™i nu faci literă de lege cuvintele unui profet care s-a îndoit de credinÈ›a lui, decât din raÈ›iuni propagandistice... Acceptând admiraÈ›ia È™i adoraÈ›ia proÈ™tilor (chiar dacă o faci cu modestie, cu evlavie sau în vreun scop pe care îl consideri nobil) nu faci decât să-i scufunzi È™i mai adânc în propria lor Prostie... Cretinizarea celebrităților provine din această supradoză de admiraÈ›ie libidinoasă pe care le-o administrează „publiculâ€, admiraÈ›ie pe care o acceptă adesea nu doar pentru că È›in la celebritate ci chiar pentru că cred, în mod sincer, că pot schimba cu adevărat ceva în Bine la nivelul gloatei... Noapte de mai, 2009: Tânjesc către Moarte, flirtez cu ea, îi fac curte, întunericul ei îmi mângâie tâmplele È™i îmi răcoreÈ™te inima, dar, nereuÈ™ind să iau în serios sinuciderea (ca metodă) mă plimb mecanic prin dormitor È™i observ, privind în direcÈ›ia patului în care ar fi trebuit să dorm, că între experienÈ›a pe care o „trăiesc†în acest moment È™i moarte nu e, în fond, nici o diferență notabilă... Avem poate datoria de a le asigura copiilor noÈ™tri existenÈ›a fizică, dar în nici un caz pe cea spirituală... Sigur că Răul ar continua să curgă generaÈ›ii la rând în sângele urmaÈ™ilor noÈ™tri, dar dacă ne vom limita la transmiterea Răului fizic È™i vom renunÈ›a la ravagiile psihice pe care le provocăm cu atâta abnegaÈ›ie È™i devotament copiilor, există o È™ansă ca Răul să fie, la un moment dat, înnăbuÈ™it... ... o privire limpede dar nu transparentă ... „Iară glasul nu-È›i este de oameni†(Eneida) Oriunde te-ai întoarce printre ei nu găseÈ™ti un colÈ›iÈ™or unde intimitatea să nu-È›i fie ciupită, înÈ›epată, zgâriată, scrijelită de tot felul de caricaturi, sunete È™i duhori... De câte ori, pe parcursul educaÈ›iei, È›i se spune "Fii atent" È›i se atrage atenÈ›ia asupra lucrurilor concrete, omeneÈ™ti. Ca È™i cum È›i s-ar spune: "Nu mai căsca ochii (inima) la Dumnezeu, uită-te aici, la mine, ce deÈ™tept, ce înÈ›elept sunt È™i ce experiență formidabilă de viață am eu bă, tatăl tău bă, profesorul tău bă care-mi dau viaÈ›a pentru tine bă..." Mai târziu înÈ›elegi că totul ar fi trebuit să se petreacă invers... Þi se va spune: „Nu eÈ™ti pregătit pentru viață. Nu ai experiențăâ€. Este aceeaÈ™i logică potrivit căreia un plămân care n-a cunoscut fumul de È›igară, nu e pregătit pentru viață, pentru că nu are „experiențăâ€, o limbă care n-a gustat niciodată sexul opus nu e pregătită pentru viață, căci nu are „experiență†iar un copil care nu a pupat măcar o dată în viaÈ›a lui un cur lăsat nu e încă pregătit pentru că, aÈ›i ghicit, nu are „experiențăâ€. Domnilor....! „Nu poÈ›i învia din morÈ›i decât din pământul țării tale†(InocenÈ›iu Micu) Uluitor la ce contorsiuni penibile se poate preta o minte îndoctrinată. Creiere-arlechin... Nu poÈ›i trăi mereu în picaj. Asta ar trebui să-mi intre în cap. Dar e prea frumos! ÃŽmi place prea mult senzaÈ›ia, zborul... E un zbor în care nu acÈ›ionezi – nici butoane, nici aripi, nimic – zborul non-acÈ›iunii. Poate că ceva asemănător o fi simÈ›it È™i Buda sub smochin... Idei miotonice... De câte ori, analizând o nenorocire care È›i s-a întâmplat, o iei pe fir în sus – vei găsi o dorință... Este motivul pentru care înÈ›elepÈ›ii din vechime insistă pe necesitatea DISPREÞUIRII oricărei forme de Faimă sau Glorie, insistență pe care noi o punem acum, cretinizaÈ›i, pe seama unei presupuse modestii... Un scriitor născut într-o È›ară anonimă, o È›ară avortată la marginea È™anÈ›ului istoriei, o È›ară de rataÈ›i È™i de lichele, nu se poate pune în valoare decât scriind dumnezeieÈ™te despre sfinÈ›enia anonimatului, despre caracterul anonim al sfinÈ›eniei... este ceea ce a făcut (nu fără o destul de consistentă umbră de ipocrizie) Cioran... ÃŽnÈ›eleg de ce Moartea trebuie luată în serios, dar de ce È™i ViaÈ›a? Escuela de Vagabundos... ÃŽntrebările lebedei... Queen of Sheba: 1 ÃŽmpăraÈ›i 10, 1-13; Cronici 9, 1-12... ÃŽn mine începuseră să încolÈ›ească seminÈ›ele spaimelor ei. Nu mai era nimic de făcut... Copiii, dacă È™i-ar cunoaÈ™te drepturile, adevăratele drepturi - nu civile, ci divine - ar vomita pe toate torturile aniversare care li s-ar pune în față È™i pe toate falsele lor lumânărele... Misiunea de căpătâi a Școlii È™i a Familiei este deturnarea atenÈ›iei sufletului de copil dinspre Divin către Omenesc... Sordidă clipa aceea în care femeia, cu o vorbă, cu o privire, cu un gest neaÈ™teptat, îți dă de È™tire că "te-a luat în primire", că ai trecut "testul" È™i că deci ai devenit proprietatea ei (adică "responsabilitatea" ei) Strâmbă È™i greÈ›oasă judecată... pentru că nu este judecata ei proprie, ci rodul unei îndelungi È™i meticuloase manipulări instituÈ›ionale, pe care Politica a perfecÈ›ionat-o atât de bine de-a lungul vremurilor încât pare a ei, proprie... iar noi ne zbatem, strigăm, urlăm de durere È™i o blestemăm pe ea, pe biata femeie... Femeia nu te întreabă "unde ai fost?" "pe unde umbli?" etc pentru că ar interesa-o prea tare răspunsul sincer la aceste întrebări, ci pentru a-È›i reaminti rolul instituÈ›ional pe care îl ai (?) față de trupul ei, adică față de asigurarea cu materie primă a fabricii de carne vie a Statului... Totdeauna, în clipa aceea sordidă am fost perfect lucid. Am văzut cu ochii mei balele È™i tentaculele caracatiÈ›ei (să mă ierte caracatiÈ›ele) È™i am vomitat copios... ÃŽn clipa aceea sordidă È›i se porunceÈ™te să treci de la legea divină la legea omenească. Aici, doar doar în acest punct, contează cu adevărat voinÈ›a proprie... (Un mousquetaire est brave Un mousquetaire est courageux Un mousquetaire est obéissant) Dacă numim primele noastre iubiri "trecătoare", cum de nu le uităm niciodată? Cine trece È™i cine rămâne? E doar o chestiune de repere: È›i-ai luat ca reper legea omenească - atunci legea divină È›i se pare o umbră, o năzărire; È™i invers: È›i-ai luat ca reper legea divină, atunci vezi legea omenească la adevărata ei valoare. Și surâzi. ZâmbiÈ›i vă rog! "Ceea ce este bun tânjeÈ™te să fie slobozit, însă lucrurile care sunt rele iubesc înlănÈ›uirea È™i sclavia" (Hermes) Perversitatea complotului Familie-Școală potrivit căruia în viață trebuie să ne găsim "drumul". Dacă iei la mărunÈ›it ideea de drum (aÈ™a cum este ea concepută de complotul mai sus amintit) înÈ›elegi că toate bornele lui kilometrice, toate indicatoarele, toate trecerile de pietoni È™i chiar asfaltul È™i benzinăriile nu sunt decât gunoaie È™i că cel mai mare Gunoi este chiar destinaÈ›ia finală care È›i se propune: rămânerea È™i renaÈ™terea la infinit în această lume... Aceste rânduri ar trebui să prezinte la atingere simptomele unui È™arpe mătăsos. Aha Hulu Hulu înseamnă în limba hawaiană "È™iret păros". AÈ™ alăpta un pui de liliac. GreÈ›oasă această dezinvoltură cu care adulÈ›ii își afiÈ™ează sarcasmul lor clorotic pe post de luciditate... Anticii acopereau doar ochii mortului (cu două monede) Noi îi acoperim chipul cu totul. Suportăm din ce în ce mai greu Adevărul... Ascundem sub covor tot ceea ce ne lezează libertatea de a rămâne buruieni umane... Ascunde-mă undeva, într-un pod, de privirile acestea, de zgomotele acestea, de noroiul acesta, adu-mi mâncare o dată pe săptămână, hârtie de scris, o mitralieră... È™i pe tine... Ai scormonit adânc în Natura lucrurilor, foarte adânc... dar, bătrâne, ai uitat să consolidezi malurile... Abanosul pulpelor funebre... Copilul priveÈ™te norii È™i-È™i promite în gând că-i va atinge, atunci când va fi Mare... È™i nu greÈ™eÈ™ete deloc... Puteam să fim îngeri... Ai vrut să fii femeie... Ai vrut să-mi smulgi de sub picioare perna de aer care mă apăra de rana acestei lumi... Iubito, îmi este milă de spaimele dumitale... "Grâu răsare peste sânge Și fântânii-i vine-a plânge" (George Þărnea) Diavolul este doar un înger. ÃŽngerii pot fi la fel de numeroÈ™i ca stelele. Dar Dumnezeu este recipientul galaxiilor... Nu luptă decât cel care se îndoieÈ™te de sine... Hermes ne vorbeÈ™te despre strămoÈ™ii săi. Ni-i prezintă. Ei se numesc Celius È™i Saturn... Spre deosebire de cal, bicicleta nu cere de mâncare. Dacă eÈ™ti pe cal vântul care te bate din față nu te încetineÈ™te în măsura în care te-ar încetini pe bicicletă fiind. Dar nici vântul din spate nu te ajută pe cal aÈ™a cum te ajută pe bicicletă. De căutat EGLOGELE LUI STOBAEUS. Atât războiul cât È™i pacea, duc tot la ură. Și asta atâta timp cât ne vom îndârji să trăim "împreună". Biserica nu este (È™i nici nu poate fi) "Casa" lui Dumnezeu. Este, în cel mai bun caz un fel de "cer" al oamenilor... care nu sunt în stare să-È™i găsească un drum propriu spre el... È™i, Doamne, sunt atât de mulÈ›i.caei care se înghesuie în... acest cer de piatră... Zeul suprem a creat un Zeu inferior care a creat Lumea care a creat Politica... Nu înÈ›eleg de ce în nici o teogonie nu apare acest zeu: Politica. La urma urmei e singurul care poate fi luat de guler... Ciocănitoarele nu se dau cu capul de pereÈ›i, lupii nu-È™i smulg părul È™i nici dromader care să-È™i taie venele nu am văzut. Propensiunea pentru auto-vătămare nu provine din natură.. Omul ieÈ™it din natură È™i închis în cetăți, omul scos de sub legile divine È™i legat de propriile lui legi, doar această ființă este capabilă să-È™i provoace singură suferință... È™i asta în primul rând prin intermediul semenilor De cum încetezi să provoci suferință celor din jur, devii "misterios"... Nu există act religios mai accesibil decât citirea unei cărÈ›i. Literatura este cea mai religioasă dintre arte (dacă prin religios înÈ›elegem extrasenzorial) Ea nu foloseÈ™te decât într-o măsură infimă simÈ›urile. Ochiul nu trebuie decât să perceapă punctele negre de pe hârtie - asta e toată contribuÈ›ia senzorialului. Nu există artă în care, în atât de puÈ›ină cantitate să încapă aÈ™a de multă calitate... Mama îmi povesteÈ™te o întâmplare din copilărie, apoi oftează: "Când erai mic mă iubeai mai mult!" Mă întreb ce s-a întâmplat între timp... Este absolut evident că tot ceea ce e frumos în lumea simÈ›urilor provine de Dincolo. Reflexii? Amintiri? Oricum nu vreau să am de-a face cu o lume care se hrăneÈ™te cu resturi... AÈ™tept ceva, nu È™tiu ce, ceva care să-mi ia tristeÈ›ea asta care îmi stă pe obraz ca o lamă de cuÈ›it. Nu muÈ™că, nu taie, nu zgârie. Doar aÈ™teaptă... Nu are nici un sens să discuÈ›i teme filozofice decât cu femeile. Cheia e la ele. Să aduci viaÈ›a, adică Divinul, aici, pe pământ È™i apoi să-l alăptezi, să-l înfășezi, să-l parfumezi, să-l apretezi, să-i cânÈ›i, să intri în posesia lui, să-l subordonezi sub cele mai diverse justificări imaginabile, să-i explici logica È™i preceptele tale, legile tale pe care le-ai aflat de la alÈ›ii, să-i impui reguli, precepte È™i dogme, să te mândreÈ™ti sau să te ruÈ™inezi cu dânsul, să-l lauzi pentru "realizări" È™i să-l pedepseÈ™ti pentru "greÈ™eli" - iată ceea ce, la limită, s-ar putea numi SUPRA -NATURAL. - SunteÈ›i un om inteligent? - Nu întotdeauna... Iubita mea îmi stinge lumina È™i apoi, mirată, mă întreabă: "Cum de citeÈ™ti pe întuneric?" Mamele ar trebui hrănite cu laptele regurgitat de bebeluÈ™i... Spiritul blajin dispare din jurul nostru. Cei care erau blajini - se poate citi în ochi asta - sunt acum speriaÈ›i È™i încearcă să mimeze o agresivitate caraghioasă, care nu li se potriveÈ™te È™i care le umple inimile cu È™i mai multă fiere. Cum să-i ajuÈ›i? Cum să intervii? E oare suficient să aÈ™tepÈ›i? Adevăratul resort care face să tresalte inima creÈ™tinului la contactul vizual cu imaginea lui Isus pe cruce este frica de Moarte È™i nu respectul față de sacrificiu. Această confuzie este cultivată È™i fructificată de Biserică în propriul său interes... - Cum te descurci cu durerile de neimaginat, copile? - Le trăiesc È™i pe acelea, căci È™i acelea sunt de trăit, nu de imaginat, părinte... Adevăratul mobil al dorinÈ›ei conÈ™tiente de a lăsa urmaÈ™i este convingerea personală că nu există o lume de dincolo - ateismul absolut... DorinÈ›a conÈ™tientă de a avea copii, spre deosebire de instinctul de reproducere este o ditorsiune mentală indusă È™i cultivată de Politică.... NaÈ™terea cu premeditare, în cadru instituÈ›ionalizat, naÈ™terea sub patronajul Politicii este dovada ignoranÈ›ei materne È™i urmarea directă a amputării Bunului SimÈ› primordial din sufletul mamei-fetiță È™i înlocuirea lui, prin educaÈ›ie, cu Bunul SimÈ› social... Leguma socială civilizată, dornică de confort sexual dar È™i de o lecuță de confort spiritual în acelaÈ™i timp, își zice în mintea ei apretată: "Poate că există Dumnezeu, Paradis È™i toate celelalte, DAR DACà NU EXISTÃ? N-ar fi mai bine să-mi asigur nemurirea lăsând aici, în lumea asta, o rămășiță din mine? Un suflet care să-mi poarte numele? Dacă nu găsesc nici o fereastră Dincolo, măcar să mă pot uita prin ochii lui, la lumea asta, pe care o È™tiu, la mlaÈ™tina asta călduță cu care atât de bine m-am obiÈ™nuit... Iar dacă, trăind, el va suferi chinurile pe care eu cu atâta măiestrie le-am evitat, ce-mi pasă mie? E treaba lui..." Apărusem în vis încălÈ›at cu mormintele părinÈ›ilor mei. ÃŽn stânga tata È™i de-a dreapta mama... Eram înalt cam de 20 de metri È™i, ce-i drept, încălțările mele cu cruci la vârfuri mă cam strângeau, mă cam strângeau... Și apoi ce să mai aÈ™tepÈ›i de la viaÈ›a asta, când încă din primele clipe eÈ™ti împuÈ™cat cu lapte în cerul gurii? Privea zâmbind roiurile de galaxii ca pe niÈ™te păpădii... "ÃŽn Peru admirabil este ceea ce NU se întâmplă" (Mario Varga Llosa) Blocurile - aceste testicule cubice din care aÈ™teptăm răbdători să fim ejaculaÈ›i în cimitire... A-È›i trăi viaÈ›a "cum o vrea Dumnezeu". Această expresie a căpătat o conotaÈ›ie peiorativă, sub atenta supraveghere a Politicii - care, evident, nu lasă absolut nimic la întâmplare... La amiaza vieÈ›ii toate sentimentele, toate impulsurile, toate convingerile par să se autoneutralizeze: vezi cu atâta claritate "the dark site of the moon", încât lumea întreagă nu-È›i mai pare decât un biet bec... Privilegiul de a striga "Doamne" - indiferent ce ar urma după această exclamaÈ›ie... Linia orizontului se strânge în jurul meu ca un sfincter... Contactul cu semenii nu e o necesitate ci o fatalitate... Nu înÈ›eleg cum Liiceanu, prin editura lui, își permite să scoată pe piață o carte cu scrierile lui Noica sub titlul "Carte de înÈ›elepciune". Dacă Noica vroia titlul acesta oare nu È™i l-ar fi ales singur? (Și iarăși l-aÈ™ întreba pe maestru ce părere are despre evoluÈ›ia discipolului său...) Marea TicăloÈ™ie a Politicii nu este aceea că proclamă superioritatea unui individ în raport cu aproapele său - asta e absolut normal, se întâmplă peste tot în natură - ci că pretinde cu neruÈ™inare că liderul are ca scop bunăstarea generală a supuÈ™ilor săi. Masculul Alfa nu-È™i amăgeÈ™te supuÈ™ii invitându-i să guste din hoit pentru ca apoi să îi sfâșie, ci îi pune la punct din capul locului: mai întâi eu È™i apoi voi - este o atitudine infinit mai "umană" decât în celălalt caz... Imaginea luminoasă a părinÈ›ilor care se întipăreÈ™te în mintea copilului - uneori pentru tot restul vieÈ›ii, caracterul luminos al acestei imagini, razele ei, nu provin din frumuseÈ›ea morală a părinÈ›ilor ci din curățenia privirii cu care copilul a înregistrat acea imagine - curățenie care apoi îi este nimicită prin educaÈ›ie... 20 iunie 2009. De câteva luni am ieÈ™it din viaÈ›a femeii iubite. Seara ies pe balcon, miros cerul È™i mă uit prin stele. Apoi mă întind în pat È™i am un început de vis erotic... încerc să-l resping cu o carte străveche pe care o deschid la întâmplare. Citesc: "... È™i trăgându-È™i sfârcurile sânilor, a tras È™nurul fustei dezgolindu-È™i părÈ›ile intime. Apoi ÃŽntinderea Cerului ÃŽnalt s-a cutremurat È™i cele opt sute de miriade de zei au râs laolaltă..." (Kojiki, Cartea japoneză a lucrurilor vechi) ... "ÃŽn timp ce inima mea s-a simÈ›it întotdeauna de parcă ar zbura prin văzduh, acum picioarele mele nu mai pot să pășească. Au ajuns să aibă formă de vâslă" (Idem) Toate contactele sexuale sunt incesturi... Bicicletele pentru minotauri nu au nevoie nici de lanÈ›, nici de È™a È™i nici de ghidon... în schimb toate patru pedalele ar trebui prevăzute cu cupe... „Iar al patrulea picior al ei, mândru la vedere, este cel care dogoreÈ™te dincolo de spaÈ›iu†(Brhadaranyaka, Brahmana XIV) Pe un panou de avertizare din Parcul Herăstrău, sub inscripÈ›ia "NU CÃLCAÞI IARBA", cineva, probabil un adolescent, a adăugat "FUMAÞI-O!" „Fidelitatea față de È›ară e sacră†(ConstituÈ›ia României, art...) Ar fi interesant de È™tiut de ce Biserica nu s-a simÈ›it niciodată obligată să dea un edict similar în favoarea lui Dumnezeu, È™i nu a țării: „Fidelitatea față de Dumnezeu este sacrăâ€... Dar un edict prin care Biserica să impună fidelitatea sufletului individual față de legea divină ar complica enorm lucrurile... Ar însemna ca Biserica să-È™i taie singură craca de sub picioare... Pentru că această cracă e omenească, nu divină... De căutat „Selva Morale e Spirituale†de Monteverdi... Nu primul vot ci semnarea actului de căsătorie marchează în viaÈ›a individului adevărata intrare în Politică... Comportamentul prostesc al Annei Karenina din partea a II-a, capitolul 10. Ascultându-È™i inima, ea se dăruieÈ™te în cele din urmă iubitului ei - OK, dar imediat după aceea, DE FAÞà CU IUBITUL EI, are o criză de nervi în care izbucneÈ™te: „Acum totul s-a sfârÈ™it... Fericirea? Care fericire?... Totul s-a sfârÈ™it...†etc È™i adaugă la un moment dat, TOT DE FAÞà CU VRONSKI: „Doamne iartă-mă!†În fond cui se adresează Karenina cu acest „iartă-măâ€: lui Dumnezeu sau Politicii È™i legii omeneÈ™ti care guvernează această lume? „RuÈ™inea care o copleÈ™ea pe Anna în faÈ›a DECÃDERII EI MORALE (!!!!!) îl cuprinse È™i pe dânsul†(adică pe Vronski) Toate suferinÈ›ele pe care le punem pe seama dragostei, se datorează în fond respectului care încă de mici copii ni se induce față de instituÈ›iile statului: în acest caz Căsătoria. Anna Karenina își cere iertare nu lui Dumnezeu ci fantoÈ™ei care i s-a plantat în suflet prin educaÈ›ie: Politicii – È™i legilor sale omeneÈ™ti în frunte cu Căsătoria. Misiunea EducaÈ›iei este de a extirpa din sufletul copilului orice urmă de divinitate È™i de a planta în loc molozul omenesc, care la maturitate - mai ales dacă sufletul nu este corect amputat - crează situaÈ›ii ca cea de față. Avem aici un caz cât se poate de clar de antagonism între Legea Divină (Dragostea) È™i Legea Omenească (Căsătoria) – din care reiese că cine nu e în stare să facă această alegere capitală ajunge în cele din urmă sub roÈ›ile trenului... „Totul s-a sfârÈ™it. Nu mai am nimic pe lume, decât pe tine. NU UITA ASTA!†spune ea mai departe adresându-se lui Vronski. Asta oare ce vrea să însemne? Este clar că orice È™ansă pentru Vronski (È™i pentru relaÈ›ia în sine) este anulată din start. Pentru că, dacă analizăm textual: dacă „Totul†s-a sfârÈ™it pentru ea, atunci în locul acestui Tot a rămas un „Nimicâ€. Dar în subconÈ™tientul ei, al femeii îndrăgostite cu adevărat DAR CONTAMINATà CU VIERMELE POLITIC AL CÃSÃTORIEI - care reuÈ™eÈ™te să-i întunece în asemenea măsură mintea încât ideile îi apar ca niÈ™te reflexii distorsionate ale unei oglinzi curbe - acest „Nimic†este chiar el, Vronski. Iubitul ei! De aici blocajul mental, sufletesc etc care în cele din urmă o duce la sinucidere... iar pe el la disperare Dragostea instituÈ›ionalizată, Căsătoria adică, „DaÈ›i Cezarului ce e al Cezarului È™i lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu†nu înseamnă să accepÈ›i la nivel sufletesc legile omeneÈ™ti CI Sà LE TOLEREZI în mod pasiv - exact în modul în care Statul se comportă față de sufletul individual (de natură divină): nu îl iubeÈ™te ci îl tolerează... ÃŽntr-o zi vom întinde mâinile spre cer È™i vom vedea cu mirare membranele care ne-au crescut sub braÈ›e, până la È™olduri... Abia apoi ei ne vor răstigni pe pereÈ›ii reci ai peÈ™terilor È™i abia È™i mai apoi te voi săruta cu dinÈ›ii pe gură... Căci te iubesc, băi secătură.... Amin |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy