Nu-ți fie teamă lacrimă ,
alunecă pe obraz si alintă
așa cum știi, tu doar.
N-am să mă supăr de ești prea sărată,
uneori, așa e gustul bucăților de suflet
ce țin ploile deasupra mea.

N-are să-mi ajungă focul în obraji,
să te răspândească-n aburi prin aer,
de bine că știu
inima se va face scrum.

Uscată si inainte, mi-e privirea,
din pleopele ce n-au mai pus geană pe geană
de când tot caută să citească un semn de la tine
cu ochii spre ușa ce-a ramas deschisă
și scârțâie hodorogit în bătaia vântului.

Alerg în fiecare dimineață
să-ți văd strălucirea în fiecare bob de rouă
Găsesc doar gheață și liniște.
Iar noaptea...ma rog să treacă
să ia cu ea gândurile negre,
țipătul dureros al fraților mei, liliecii.

Nu e, încă, prea târziu,
maine poate va fi primăvară,
soare,flori
și-o buburuză are să mă ia de mână,
să-mi spună că acesta
a fost doar un vis urât,
al altcuiva,
așa trebuia,
ajutat să treacă dincolo
făra a-l urma
... mai am câte ceva de făcut.


...cât de mult complicăm uneori totul