Am plecat la drum, călcându-mi în picioare gândurile tocite de atâtea revizuiri
Am vrut să frâng ultima rază de lumină și mi-am ars degetele cu tăcerea pictată de ele
Nu-mi smulge țărușul din carnea-mi inutilă în căutarea ei nebună de comori, culori și pași cu miresme de iasomie...
Scrijelesc cu patimă cuvinte care mă mint și se conturează aiurea în fire de praf
Ia-mă și aruncă-mă în puțul din câmpul ars
Toarnă peste mine lichidul izbăvirii și trimite-mi o picătură de foc...
Nu-mi plânge amintirea, adu ofrande vântului ccare o să-mi poarte cenușa depart
Iar eu să n-am nicio vină și nimeni să nu picure venin pe numele meu însemnat în cartea uitării.