Aurelia Borzin (n. la 24.12.1984, or. Căușeni, R. Moldova), este poetă și jurnalistă din R. Moldova. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Din 2007 este redactor-șef la Revista Clipa (în perioada 1995-2007 – Clipa Siderală). Cărți publicate: Pansamente (colecția Rotonda, Ed. „Cartier”, Chișinău, 2007); Nesomn pentru demenți (colecția La steaua, Ed. „Prut Internațional”, Chișinău, 2003)


Ecaterina Bargan: Ce impact au avut asupra ta evenimentele din 7 aprilie? Cum ți-au influențat scriitura?

Aurelia Borzin: Când mă gândesc la 7 aprilie, aproape îmi vine să zic „înainte și după 7 aprilie” ca „înainte și după Hristos”. Percepția aceasta personală ar putea să trezească zâmbete și discuții... Mă rog. Dacă eram analist, comentator politic cu siguranță acel 7 aprilie și-ar fi lăsat amprenta în texte foarte evident. Pentru mine a fost, în primul rând, o răsturnare de imagine a generației mele. Dacă până la acea vreme o taxam indiferentă, indolentă față de ce se întâmplă în jur, să știi că a fost o schimbare de optică, de perspectivă și o cunoaștere necesară a ei. Mi-ar plăcea însă peste nu știu cât timp – să (ni) se întâmple – deja se întâmplă! de fapt, un fel de repercursiune a memoriei, așa cum generația optzecistă a valorificat „rezervorul anilor comunismului”

Ecaterina Bargan: Cum e să fii scriitor în ziua de azi?

Aurelia Borzin: (zâmbește) Uite și eu încerc să aflu pe parcurs ce scriu. Când cineva te întreabă „ce faci?” – „scriu poezii” – insistă cumva ca și cum nu te-ar fi auzit „dar altceva, ce altceva mai faci?”. Lumea nu o percepe ca pe o profesie, ca să nu mai zic „serioasă” – scriitura. Aceasta ar fi ceva... la desert. Egocentrismul ar trebui să-ți fie evident mai pronunțat decât la persoanele obișnuite, ca să „te dedici” scrisului, să crezi în el – un lux, în definitiv, în această lume consumist-mercantilă... care nu îți procură decât satisfacții, împliniri personale. Îmi reînvie cumva în memorie anul 2003, în care am debutat în volum, când eram într-un fel de expectativă că ar trebui, odată cu acest debut, să se întâmple o schimbare radicală în lume. Și când am văzut că trece o zi-două, o lună-două și munții nu și-au schimbat locul, apele tot în aceeași direcție curg – ca să exagerez un pic – am revenit cumva cu picioarele pe pământ.

Ecaterina Bargan: Și totuși ce te-a adus pe calea literaturii?

Aurelia Borzin: Ar fi bombastic, prețios dacă aș spune că m-a ales calea? Cred într-un fel de fatalitate: pe măsură ce ajungi să te cunoști, devii.

Ecaterina Bargan: Care sunt cărțile care ți-au plăcut cel mai mult?

Aurelia Borzin: La moment sunt pe unda jurnalelor... Scriitorul se arată, cumva, în toată goliciunea în acest gen de scriitură, lucru care mi-l apropie ca ființă umană. Mă simt de parcă aș da culisele unei scene la o parte, aș pătrunde într-un spațiu nepermis, dincolo de decoruri, intim! E ceva absolut fascinant, dincolo de opera sa, să(-l) vezi îndeaproape, dar mai ales – viața reală pe care o trăiește și cum aceasta se transpune în cărțile sale. Recomand în acest sens jurnalele lui Witold Gombriwicz, Franz Kafka, Cesare Pavese.

Ecaterina Bargan: Și eu am remarcat faptul că între mai multe cărți de-ale aceluiași autor, cele mai intrigante sunt jurnalul și scrierile autobiografice. Parcă îți oferă ceva mai mult, niște idei asupra cărora să reflectezi...

Aurelia Borzin: Exact! Eventual – corespondențele „secrete” (râdem).

Ecaterina Bargan: Ce-i lipsește literaturii de azi?

Aurelia Borzin: Literaturii în genere, sau literaturii din Moldova?

Ecaterina Bargan: Hai să zicem literaturii din Republica Moldova.

Aurelia Borzin: Dialogul cultural și civilizat, discuțiile, polemica și critica argumentată pe marginea textelor. Îi lipsește chiar... cultura! (oricât de straniu ar părea...) În schimb, aceste carențe sunt compensate din plin de orgolii. Uneori rămân bouche-beé de proporțiile la care se extind acestea.

Ecaterina Bargan: Crezi că e prea multă monotonie în lumea literară?

Aurelia Borzin: Cred sau ba, aceasta există. O monotonie generată de principiul „fiecare cu grijile și coliba lui, cu cercul său de prieteni...”

Ecaterina Bargan: Cum îți prelucrezi textele, dacă le prelucrezi?

Aurelia Borzin: Poeziile mi se întâmplă... „repede”. Aș putea să port cu mine o idee-obsesie, o imagine ceva timp, până aceasta atinge, prin condensare, concentrația maximă ca să se întâmple explozia!

Ecaterina Bargan: În minte sau pe hârtie o porți?

Aurelia Borzin: În minte, firește. Și când atinge punctul maxim, (mi) se întâmplă fără să vreau. De cele mai multe ori, intervin insuficient cu modificări pe text, nu pentru că m-aș crede genială, dar mi se pare că în asemenea situații ar trebui să funcționeze un fel de ochi critic, un fel de atitudine de detașare post factum. Și în momentul în care nu se declanșează, n-ai putea să intervii prea mult, sau dacă intervii, s-ar putea să o faci în detrimentul poeziei: cu alte cuvinte, să deconstruiești niște versuri concepute reușit sau pur și simplu să creezi fisuri în plus în ceea ce s-ar numi „respirația”, cursivitatea poemului. Cred însă în rescrierea textului cap-coadă!

Ecaterina Bargan: Da, există și riscul acesta. Dar trebuie să ai o memorie poetică puternică, pentru nu toți pot să-și țină minte poeziile la nivel conceptual, pot doar să le structureze pe hârtie. Dar știu că există chiar așa tip de poezii, care circulă doar în formă orală, și nu sunt scrise niciodată.

Aurelia Borzin: Mi se pare că ceea ce contează e axa ideatică a poemului, un fel de coloană vertebrală i-aș zice; conceptul. Fără să minimalizez importanța cuvintelor – broderia de la suprafață, care creează limbajul, stilul.

Ecaterina Bargan: Ai un motto care te reprezintă?

Aurelia Borzin: Cred și se adeverește.

Ecaterina Bargan: De ce? Chiar se întâmplă?

Aurelia Borzin: Se întâmplă și mă gândesc să fiu atentă la ce îmi doresc, ce gândesc. Aș putea să provoc o catastrofă mondială, dacă îmi propun să-ți demonstrez că funcționează ceea ce-ți spun acum.

Ecaterina Bargan: Deci gândul se materializează. Ai vreo taină pe care poți să ne-o spui și nouă?

Aurelia Borzin: ...dar atâtea „taine” ți-am destăinuit în această discuție!

Ecaterina Bargan: Care e cea mai puternică experiență dintre cele trăite până acum?

Aurelia Borzin: Fiecare vârstă are experiențele ei la limită.

Ecaterina Bargan: Cum semenii tăi îți marchează scriitura?

Aurelia Borzin: Ar putea să mă marcheze și oameni cu care nu am comunicat, care nu mă afectează în mod direct, dar în comportamentul identific prototipuri de personaje. Și atunci îi aduc în texte.

Ecaterina Bargan: Știu că ai călătorit recent. Ce ți-au adus călătoriile, cu ce te-au ajutat?

Aurelia Borzin: Da, am avut două ieșiri importante: Festivalul Convorbirilor Literare și Clubul de lectură Institutul Blecher. În special cea din urmă mi-a fost necesară... ca un duș rece. Aveam nevoie de o analiză detașată, din exterior, pe text.

Ecaterina Bargan: Dintre textele tale, ai vreunul peferat?

Aurelia Borzin: De obicei, mă dezic de poeme, în scurt timp după ce le scriu. Remarc însă ceea ce mi-a reușit în „gaRdul” – un fel de storry în care am comprimat un subiect din care unii scriu un roman.

Ecaterina Bargan: Sunt mulți cititori care își doresc să poată desprinde dintr-o poezie o întreagă poveste, însă rar când scriitorilor le reușește să facă acest lucru, să poată implementa istorii reale sau nu în ceea ce scriu. Tu ce fel de tehnici folosești în scriitura ta?

Aurelia Borzin: Nu știu dacă mă gândesc la tehnică în momentul în care scriu. Îmi propun să fiu firească și să cioplesc/nuanțez cât mai exact ceea ce vreau să spun.

Ecaterina Bargan: Ce îți aduce fericire?

Aurelia Borzin: Fericirea, dacă există, este generată de scrierea unui text pe care îl consider reușit.

Ecaterina Bargan: Ai mai scris ceva în ultima vreme, ai vreun grupaj de texte, ai careva planuri tainice în literatură?

Aurelia Borzin: Am în lucru un manuscris pe care o să-l public la o editură din România.

Ecaterina Bargan: Mult succes. Spune-ne câteva versuri care îți plac pentru încheiere.

Aurelia Borzin: Să fie aceste versuri, un final.
Cine este poet

Poet e cel care scrie poeme
și cel care nu scrie poeme
poet e cel care se eliberează de legăturile lui
și cel care își impune singur legături
poet e cel care crede
și cel care nu reușește să creadă
poet e cel care a mințit
și cel care a fost mințit
poet e cel care are buze
și cel care înghite adevărul
cel care cade
și cel care se ridică
poet e cel care pleacă
și cel care nu poate pleca.

Tadeusz Ró¿ewicz
traducere de Claudiu Komartin