"Cu zeii și cu moliile am cam aceleași relații" - este prima frază din cartea lui Octavian Paler "Calomnii mitologice". Cuprins de un acces brusc de greață, îndes imediat la loc volumul în bibliotecă. Ceea ce mă dezgustă la scriitorii contemporani consacrați este tocmai această pretinsă dezinvoltură în relația cu divinitatea, care în realitate nu este decât un soi de CINISM IMPOTENT, caracteristic Gloatei (adevăratul Zeu al scriitorului contemporan). Prin afirmația sa (pe care autorul pesemne o consideră fundamentală, de vreme ce a cocoțat-o în vârful grămăjoarei sale de mârâieli avortate) - este în asentimentul imediat și total al buruienii umane civilizate tipice de final de secol XX, început de secol XXI, vlăguită de orice formă de credință, avidă de orice prilej care i se oferă pentru a minimaliza, batjocori, subordona Ideea de Divinitate - singura ÎNCÃ în măsură să îi pună în pericol "dreptul" de a bălti în condiția sa de buruiană umană care refuză să devină om. Și vorba lui Noica: "Bălăcească-se în mlaștina vieții cel care nu vrea să fie om!".

Fără să vrea, poate dintr-o imprudență generată de Lehamitea la care spiritul său redutabil i-a fost constrâns pe timpul vieții, Paler devine, tocmai prin această vorbă aruncată printre dinți, modelul tipic al scriitorului (detestabil) care, străduindu-se prea îndârjit să scoată de pe buze fluturi, nu reușește decât să scuipe... molii!

A citi "tot ce-ți cade în mână" - "Citesc (devorez, etc) TOT ce-mi cade în mână" - nu există metodă de IMBECILIZARE mai eficientă...

Un scriitor de "succes" nu are de ales decât să confirme (legitimeze) "principiile" speciei care l-a cumpărat.

În opinia mea un scriitor autentic ar trebui să aibă cu publicul exact tipul de relație pe care nefericitul pilot de la Le Mans* le-a avut cu spectatorii săi în 1955. El nu are dreptul de a deveni, așa cum tinde scriitorul contemporan de "succes", o limbă bine înfiptă în anusul infundibuliform al Opiniei Publice, acest anus niciodată bine spălat dar incontinuu parfumat și uns cu tot felul de licori și alifii artificiale...

* La ediția din 1955 a cursei de la Le Mans, chiar când se apropia de tribuna centrală, în toiul uralelor, un pilot abordează greșit o depășire (probabil excitat de adorația publicului spectator) iar mașina sa, cu toți cei 170(?) km/h ai săi, descrie prin aer o curbă de o neobișnuită frumusețe, pentru a plonja , dezintegrată parțial, în mijlocul spectatorilor excitați, continuându-și apoi, din inerție, deplasarea, până când, frânată de masa de carne umană, se oprește fumegând în mijlocul tribunei...Bilanț: peste 100 de morți, foarte mulți decapitați, copii et tout ça....

Toate astea desigur, după ce... "La 10 mai 1908, la cursele de cai de pe hipodromul Longchamps, trei rochii colante de muselină cu decolteu au provocat un adevărat scandal între spectatori. Au fost întâmpinate cu strigăte de mânie, disperare, bucurie..." (Arnold Helman, Calendar de bucătărie, Editura Flacăra, pagina din 21 aprilie 2010)


(nu știu cu ce să încep?

cu balega din margarete...?)

"El scoase un suspin al cărui abur se-nalță răspândind mireasma sângelui din inima sa"

Nu mai era loc de reconciliere. Începusem să recunosc în ochii ei zâmbetul răbdător al celor care așteaptă să înnebunesc. Am plecat. Bine am făcut. Dar oare am "plecat"?


În Dilema Veche, la rubrica "Cu ochii în 3,14", acest comentariu pe marginea afirmației lui Gigi Becali "Jur că la Steaua nu vor juca niciodată homosexuali": "O atitudine destul de rigidă pentru un fost cioban".

În copilăria mea, pe când ne uitam împreună la unele meciuri de fotbal, tata nu înțelegea niciodată de ce echipa care a dat gol nu se retrage în apărare pentru tot restul meciului. Și chiar se enerva din cauza asta. Simțeam că greșește, dar nu reușeam să-i dau nici un contra argument.

Născut în religia lui "Rien ne va plus"...

Nu pricep adorația generală (isterizată ca de obicei cu prilejul morții) pentru actorul Gheorghe Dinică. În toate rolurile, în toate aparițiile, aceeași grimasă, același ton. I se citea permanent pe față efortul de a ascunde ceva urât... (proasta creștere?, lipsa de educație primordială?). O carismă fabricată...

În perioada 2009-2010 a apărut la București, la o editură cvasi-necunoscută, (Erc Press) o traducere uluitoare a celor "1001 de nopți", sub semnătura lui Haralambie Grămescu. În fața unor asemenea traduceri te întrebi ce rost mai are să îți bați capul învățând limbi străine. Ce rost are să te întrebi cum sună în arabă asemenea fragmente:

"... și peste capetele noastre, doisprezece palmieri, ca niște fete tinere, însoțeau cu foșnetul palmilor lor cântecul adierilor de noapte..."

sau

"... Iar tu, în noaptea care-și cere vamă
Nimic altceva n-ai să auzi mai mult
Decât cum se deschide trandafirul
Și inima-mi cu-adânci fiori bătând..."

sau

"... Nu-i nici un martor care să ne vadă
Doar portocalii ce-și trimit prin vânt
Miresmele care ca vinu-mbată
Și ape doar ce, iată, curg râzând..."

sau

"... Brațul alb și-atât de dulce
Al iubitei, brațul care
Când îți reazemi pe el fruntea
Puf de lebădă îți pare
Cercetează-l și ia seama
Căci te duce la pierzare..."

sau

"... Și am stat multă vreme pe gânduri, privind, fără s-o văd, apa râului; și toată viața mea cea atâta de otova în dulceața trecutului ei mi se prefiră pe dinaintea ochilor, în niște luntrii plutind una după alta și toate la fel, pe firul acelei ape..."

sau

"... Și atunci, numaidecât, săgeata cea ageră a dorinței de desfătare cu ea lovi adânc inima mea. Și rămăsei dinaintea ei cu gura căscată, pe când copilul ce-mi fusese lăsat moștenire de la tatăl meu se însufleți amarnic și nu mai râvnea nimic alta decât să adulmece văzduhul vremilor... La priveliștea aceea copila cea lunară își încruntă sprânceana, îndemnată parcă de rușine, în vreme ce privirea-i plină de vicleșuguri își da îngăduința... Și ea se repezi la mine împinsă parcă de un dor nebiruit și mă luă în brațe și nu zăbovi a se zmuci, a zvâcni și a icni cu atâta foc încât atunci, pe loc și numaidecât, copilul cel nătărău se și strecură în leagănul său, fără țipete ori necaz, întocmai ca peștele într-un pârâu. Ori într-un iaz..."

(Cu privire la arborele cu tălpi al bunului nostru Nicetas, de cercetat și apelativul cu care Latifa i se adresează prințului rătăcit prin grădina ei în a nouăsutenoua (909) noapte: " - O, chiparos umblător din grădina frumuseții, ce păcate de tinerețele tale!")

Gândire LUETICÃ

Omul este o ființă rațională. Pentru a se întoarce la Natură, acolo unde îi este locul firesc, el are nevoie de argumente - și nu de argumente abstracte, teoretice, demonstrative, filozofice, poetice etc - ci cât se poate de palpabile. Din acest punct de vedere apariția bombei atomice în evoluția umanității este un fapt cât se poate de firesc. Și util.

"Când un șoarece vede un liliac zburând, strigă fermecat: Iată un înger!" (Michel Tournier).

Tot ce scria era mai frumos chiar decât profilul unui copil nordic...

Într-un film nocturn această replică: "Viața e o curvă... și mai are și niște surori!"

Nu se știe exact cum a murit Lautréamont, dar dacă s-a sinucis, așa cum se bănuiește, omul este de plâns. Să pleci de pe lumea asta cu imaginea unui Dumnezeu boșorog, plin de "trufie tâmpă", invadat de ciumă bubonică și înfășurat în cearceafuri umede de spital - e un deznodământ până la urmă lamentabil... Și apoi, de ce numele ăsta, Lautréamont, îmi evocă mereu zborul în zig zag al unui liliac?

Adepții cultului lui Horus sorbeau apa pe care o lăsau să se scurgă pe monumentele inscripționate cu imaginea și textele lui - pe post de medicament...

"Dacă ziua orb e liliacul
Ce-are vină soarele săracul?" (Saadi)

Lautréamont, Pascal - rezumat:
"Omul e biruitorul himerelor, armonia după care geme haosul... El nu e un vierme... El ajunge să înțeleagă că e SORA îngerului. Nu e nimic de neînțeles"

("Inima stă aiurită în fața acestor pagini pe care o fantoșă le mâzgăli. Această siluire o iluminează. Ea închide cartea. Ea varsă o lacrimă în memoria scriitorilor sălbatici")

Saadi:

"De Allah o mie de-nrudiți
de-s înstrăinați și rătăciți
piară pentr-un singur ins străin
ce-l cunoaște pe Allah deplin"

"Cozile frumoasei lanțuri sunt pentru ale minții piciorușe"

(Cămilarii arabi obișnuiesc să cânte cămilelor pentru a le îndemna la drum. Cântecul are uneori un asemenea impact încât cămilele își pierd capul și aleargă în neștire prin deșert până mor)

"Cineva-l boci pe-un muribund
pân-a dat de-al lacrimilor fund
Și, după o noapte, -n zori de zi
Cel bolnav scăpă iar el muri"

"Vorbele-mi vedeam că n-au răsunet și că focul predicii n-aprinde lemnul ud din inimile lor"

"Fulger e Extazul
vezi cum se-nfiripă
ochii-ți umple de lumini
și piere în aceeași clipă"

("... omule, tu, searbădul meu frate...")

"Cine îți înșiră în murmururi
despre alții sute de cusururi
sigur fii că lipsurile-ți toate
iute-n fața altora le-o scoate"

"Un bărbat adevărat ce-ascultă
pe-nțelepți cu minți de diamant
niciodată nu dă piept, nu luptă
cu dezlănțuitul elefant"

"Viața aleargă-n veșnicie, ca-n deșert uscatul vânt
Bine, Rău și bucurie și mâhnire - trec pe rând
Cred tiranii că ne-apasă cu opreliști, fărdelegi:
Pentru noi sunt trecătoare
dar pe ei i-apasă-n veci"

("Încă mi-amintesc, și-acuș murmur
stihuri de demult făr' de cusur
ce mi le șoptea pe mal umil
paznicul de elefanți la Nil")

"La vizir și șah în poartă nu te arăta
când proptele n-ai pe lume decât umbra ta"

"Mâței de i-ar crește aripioare
Neamul rândunicii ar dispare"

VAUVENARGUES - un nume ca o cămașă cu zimți

Scriitori care pentru contemporanii lor nu înseamnă nimic, dar care în noaptea singurătății lasă pe cer o dâră fosforescentă...

În Patristică, plictiseala este numită DEMONUL AMIEZII...

"Crearea cărÈ›ii Mathnawi a întârziat o vreme. Nevoie e de timp ca sângele să se preschimbe în lapte. Până ce soarta-È›i nu renaÈ™te asemeni unui prunc, sângele nu devine lapte plăcut È™i dulce pentru minte" (Rûmi)

Mihaela Rădulescu: "Momentan sunt indisponibilă emoțional" (despre profunzimile vulgarității)

Dacă există o navă cosmică, tangibilă, accesibilă, care te poate purta oricând în călătoria printre și dincolo de stele pe care o visezi - aceea este chiar patul... Patul tău.

O tu, care ești atâta de frumoasă
frumoasă, frumoasă, frumoasă,
și ascunsă
ca dorința de taină a unei mame
zdruncinată de primul fior sexual față de fiul ei adolescent
și care se simte îndreptățită
în dorința ei subconștientă
deci curată
spunându-și: "E al meu
eu l-am făcut"
după ce ani de zile înainte și după moartea
bunului său tovarăș de viață
îi rămăsese credincioasă (deci stătută) acestuia
și îți ofer ție, iubito, frumoaso, ascunso
viața mea pe această tavă pe care ți-o întind
cu mâinile amândouă deasupra capului plecat
ca pe tava pe care un copil iubitor
i-ar întinde în semn de suprem respect și adorație mamei sale
mațele, bojocii, creierii, penisul
șoptindu-i
"Ia-le preaiubito, căci ale tale sunt, tu le-ai făcut"

Devuelvo il ramo

Atenție: "Pe inimă cuțitul gândirii îl ascut", nu înseamnă că inima lui Baudelaire împietrise...

Adeseori citindu-l pe Nicetas, când îl simt adresându-mi-se, adeseori când îl văd, el stă ghemuit - sau poate ghebos - nu-mi dau prea bine seama - poate înghesuit într-o sticlă goală de lapte și are, pe fața complet albă, niște bube roșii, ca de vărsat de vânt...

... Nicetas, atunci când ne vorbește, sau când ne citește, sau când îl scriem, sau când ne scrie, sau când ne citește, dar mai ales în rarele momente când toate acestea se întâmplă simultan, este, pentru ochiul setos, asemeni unui pahar cu lapte dezechilibrat de pe colțul mesei și întins, prelins pe covor, Ceea ce, pe noi, ochiul setos, nu ne împiedică, ba dimpotrivă, ne împinge în genunchi, apoi de-a bușilea să lingem obiectul setei.

... El s-a lățit ca un lapte, căutând marginile Firii ...

dar mai ales Ieșirea.

Totuși, - ține-ți limba în gură și linge numai cu ochiul obiectul setei.

Mănânc iaurt cu zahăr cu lingurița. Zahărul crănțăne în dinți. Uitasem senzația. Din copilărie. Am regăsit-o azi, 11 iunie 2010, ora 20.35. Haina maturității nu este o fatalitate. Ea poate fi înlăturată. Ca o cămașă murdară. Cu aceeași meticulozitate perversă cu care ți-a fost îndesată pe gât. Linguriță cu linguriță.

Observației lui Noemi Kroenstadt cum că riscul major atunci când cazi pe gânduri este să rămâi pentru totdeauna acolo i se răspunde astfel: "Privirea prea lungă sfârșește prin a naște ființe..."

În ultima vreme, când merg cu bicicleta la mare, euforia pe care mi-o provoacă drumul în sine începe să eclipseze euforia mării. Este acest fenomen o alunecare sau o decolare?

Degeaba mă mai duc "la mare". Liniștea mea nu este la ea și nici dincolo de ea, ci Dincolo și în Afara a tot ceea ce o susține și o încheagă...

Diferența dintre un critic literar și un scriitor este de aceeași natură cu cea dintre o curvă care își primește clienții în ordinea sosirii, fără nici un alt criteriu de selecție și una cu clienți stabili, atent programați și notați în condică...

Alunecă ochiul cititorului experimentat - el vrea să-și păstreze la final zâmbetul cu care emite aprecieri fundamentale; de fapt el citește doar cu gândul la acel zâmbet de triceratops...

Dumnezeu a făcut lumea așa cum se fac și marile averi: din nimic...

Asemeni Omului Care Tunde Iarba, odată intrat în computer, încântat de minunățiile întâlnite acolo, dar până la urmă plictisit de moarte, dorind să iasă, tastează disperat parola pe diversele tastaturi interioare ale computerului, cu același și același rezultat: "Access denied! Access denied! Access denied!"

"Pe jumătate doar din ea copilul îl născuse.
Astfel ea două capete avea.
Timpul încremenise" N.S.*

În relația pe care încerc să o leg - de la distanță - cu sufletul individual al cititorului meu, intervine mereu Ceva. Se interpune Ceva. Un Paravan sau poate un filtru. O sită. Ce este acel Ceva și cu ce drept există între noi? Cine l-a chemat aici? Cine l-a proțăpit aici?

Afirmației imperiale a poetului Nicetas "Poezia nu constă în cuvintele ei. Poezia se folosește de cuvinte din disperare!", i se propune următorul corolar: "Viața nu constă în trupurile sale. EA SE FOLOSEȘTE DE TRUPURI DIN DISPERARE!!!!!!!!!!!!!".

Ajunsese la acea vârstă la care te încumeți să guști primele cireșe stricate...

Era originar din Placentia, o mică localitate din California...

"Și am găsit că mai amară decât Moartea este Femeia, a cărei inimă este un laț și ale cărei mâini sunt ca niște lanțuri. Cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea" (Ecleziast) - Și ne mai întrebăm de ce iubitele noastre caută intermediari care să le "explice" Biblia, în loc să o citească cu frumoșii lor ochi...

Nu poți să refuzi, să respingi Bătrânețea, să lupți eficient împotriva ei, fără ca, în prealabil, de-a lungul întregii vieți, să nu fi luptat cu toate armele, cu toate mijloacele și pe toate căile împotriva Maturizării...

Eu nu produc.
Eu secret.

Vino la mine ca la un arbore de cauciuc.
Crestează-mă cu maceta
atârnă-ți găleata
și du-te!

Acasă la ambasadorul Argentinei, privindu-i încântătorii copii, mă gândeam: "Oare cât căcat să fi mâncat ca să le asigure copiilor săi o asemenea splendoare de apartament și ce sacrificii nebănuite face pentru a se asigura că și ei, la timpul lor, vor înghiți cu poftă, dezinvoltură și diplomație cantitățile corespunzătoare de căcat pentru a-și continua viețile în aceleași condiții și a le asigura și ei, la rândul lor, copiilor lor, etc, etc, etc..."

Baudelaire, despre "Florile Răului" - citat de Cioran: "Rezultatul a 15 ani de Furie și de Răbdare".

"Negând miracolul, rațiunea își neagă existența" Paul Doru Mugur

M-am retras din Joc imediat ce am înțeles regulile lui, inclusiv cele care permit imbecililor nu numai participarea la Joc dar și dreptul de a modifica, actualiza din mers REGULILE lui... Când în sfârșit am priceput că imbecilii nu sunt doar TOLERAÞI în Joc, ci chiar ei dictează regulile...

- Ai să revii?
- Doar atunci când acest Adevăr îmi va deveni indiferent... Când voi putea sta liniștit în fotoliu, picior peste picior, eventual cu o țigară bună în colțul gurii privind cum Ambiția își subordonează Bunul Simț, umilindu-l...

"Am rânduit o civilizație în care cele mai decisive (!) elemente depind enorm de știință și tehnologie. În același timp am rânduit lucrurile în așa fel încât aproape nimeni nu înțelege știința și tehnologia. Poate că o vreme o să ne meargă bine așa dar, mai devreme sau mai târziu, acest amestec inflamabil de Putere și Ignoranță o să ne explodeze în față" (Carl Sagan în "Dilema Veche", 17-23 iunie 2010).

"Timpanistul Alcides Radaelli profita de poemele simfonice ale lui Richard Strauss pentru a-i transmite mesaje Morse logodnicei sale care avea abonament la fotoliile de orchestră, rândul opt pe stânga. Un telegrafist al armatei, fiind de față la concert pentru că meciul de box de la Luna Park fusese anulat (din pricina unui doliu în familia unuia dintre luptători) a descifrat, spre uluirea sa, următoarea frază ce țâșnea din mijlocul lui "Așa grăit-a Zarathustra": "Þi-a mai trecut urticaria, Păsărico?" (Julio Cortázar, "Un oarecare Lucas", traducere din limba spaniolă și note de Maria Þepeneag, Polirom 2010)

"Suntem datori o maturitate" (Vintilă Mihăilescu) În fond ce au la bază asemenea sloganuri? Datori cui? Am semnat vreun contract și nu știu eu? Am cerut eu viața, pentru ca cineva să-și poată permită să-mi pretindă vreun fel de plată pentru ea? Asta e o obrăznicie mai nerușinată decât a celui mai nerușinat comis voiajor. Comis voiajorul are bunul simț de a încerca să te convingă că cumperi, pe când o mamă îți bagă Viața pe gât fără să te întrebe nimic.

"... acel viteaz și falnic Ședad, care trăise vârsta a 7 vulturi..." (1001 de nopți)

Þinând cont de arborele meu genealogic, doldora de plugari, ceferiști, textiliste și asistente medicale, a experimenta anti-sclavia ca mod de viață e, probabil curată sinucidere... De aici probabil și Vidul în care alunec când mi-e lumea mai dragă...

Tot șirul acesta de strămoși care s-au străduit să sădească în mine semințele unei neutralități care nu-mi aparține...

"În pădurea aceea dimineața părea a fi noapte, iar noaptea asemenea răsăritului cel negru al Învierii de Apoi" (1001 de nopți)

"Sunt poet, deci trebuie să justific tot ceea ce mă rănește" (Borges) Să-mi justific până și propria mamă. Dar cum?

"...Înfrunzească sfârșitul pe anii mei sfârșiți, căci clipele pe care mi le-ai dat sunt niște bube negre..." (Partea bună e că tocmai acum, în tăria nopții de nimic, sub norii care umbresc luna, albatroșii continuă să strige...)

Toate femeile care au născut, toate cele care nasc în această clipă și toate cele care vor naște vreodată fără să-și fi pus niciodată în prealabil întrebarea "Oare sufletul copilului meu dorește să intre în această lume?" nu sunt decât haznale ambulante în care Statul continuă să își facă nevoile.

Nu știu ce zace în mine, dar s-ar părea că există un "în" și un "mine"...

Martin Luther: "Berea bună e făcută de oameni pricepuți. Dar vinul bun e făcut de însuși Dumnezeu" - la gradul de derută și confuzie în care mă aflu, asta îmi mai lipsea să citesc...

Există un prag de degradare a indivizilor unei specii dincolo de care perpetuarea acelei specii capătă un caracter profund NOCIV.

DIVIZIE - INDIVID. În Politică lucrurile sunt gândite ca și cum la început ar fi fost Găina, abia apoi Oul. (Politica are în vedere Aparența nu Substanța: un observator limitat tinde să ia în considerare găina care se ouă și nu eclozarea în sine. Ca să observi eclozarea trebuie să ai puțină răbdare. Or găina care se ouă predomină, pentru că ea știe să-și facă publicitate). Oul este o Găină indivizibilă. Găina o Divizie de Ouă.

Pe Jupiter există o furtună cu diametrul de trei ori mai mare decât al Pământului, care durează neîntrerupt de 300 de ani... .

Dacă Pământul ar fi reprezentat printr-un bob de mazăre, atunci raza Sistemului Solar ar fi de 2 km.

Triton, o lună a lui Neptun, este solidă, dar nu stabilă...

Sistemul solar vecin Alpha Centauri are în mijloc nu unul ci TREI sori. Aceștia rămân grupați prin forța gravitațională dar nu se strivesc unul în altul datorită forței centrifuge cu care se rotesc...

A căuta acul în carul cu fân cosmic...

Verde și Violet - adică Hidrogen și Heliu - materiile prime ale Universului...

Un Pulsar este o stea muribundă, contractată până la un diametru de cca 20 de km - materia ei ajunge la o asemenea densitate încât o linguriță din această materie ar cântări MILIOANE de tone

O Gaură Neagră este un pulsar care CONTINUÃ să se contracte: ajunge la un diametru de 1-2 km...

"Universul se stinge, dar nu la fel de brusc cum a explodat, ci treptat, cu un tânguit prelung..."

De îndată ce încep să înving mi se face milă de ceea ce înving. Dacă îmi înving Lenea mi se face milă de ea. Era a mea!

Foze loreale - organe pereche pe părțile laterale ale capului viperei - detectează variații de temperatură de 0,003 grade Celsius...

Când în timpul anumitor lecturi experimentezi senzații comparabile ca intensitate și profunzime cu cele provocate de actul sexual (și uneori chiar și mai șic) e absolut logic să ai ceea ce se numește "probleme cu femeile". Evident reciproca e valabilă...

Nu mă sinucid, dar de șase ani îmi petrec viața pedalând printre mașini conduse de cretini. E și ăsta un soi de lașitate...

Nu poți să rămâi inocent atâta timp cât ai o Conștiință.

Eram CONVINS că televiziunea este un instrument de imbecilizare dar azi, schimbând canalele, în răstimp de doar câteva minute, am dat peste:

1. "Călătorie stelară" pe National Geographic, de unde am notat detaliile cosmice de mai sus;
2. Un documentar Animal Planet în care privirile umane, DEZNÃDÃJDUITE ale unui pui de gorilă m-au paralizat;
3. O scenă din serialul Maddie și David în care scorțoasa Maddie încearcă să-și apropie subordonații spunându-le bancuri, dar la orice poantă aceștia o privesc împietriți, spre disperarea ei...

Un pic mai târziu citesc la Cioran: "Orice CONVINGERE provine dintr-o insuficientă examinare a lucrurilor, nu e decât un punct de vedere ÎNCREMENIT" (Caiete II, pag 301) - Să mor. Să mor în această stare aș vrea...

Nu accesul la sufletul pereche sau contopirea cu acesta este adevărata problemă a Dragostei, ci imposibilitatea teleportării conglomeratului astfel format - în acea lume în care Dragostea poate respira...

Această carte este alcătuită din pietre stârnind în apă inele. Și nu am de gând să aștept ca suprafața apei să se liniștească pentru a arunca următoarea piatră...

"Zi-i, o, fluiere, cu mine, cântecul cel păstoresc!
Ah! pe-o mamă tot Amorul a-nvățat-o să-și întine
mâna-n sângele-i de mamă! Crudă-ai fost tu mamă!
Cine: mama oare-a fost mai crudă ori mai crud Amorul fu?
Crud a fost și el, copilul, crudă însă-ai fost și tu!
Zi-i, o, fluiere, cu mine, cântecul cel păstoresc!"
(Virgiliu, Bucolica a opta, "Vrăjitoarea")

Cioran mă mușcă din nou: "Numai lașitatea te face subtil"
Duc totuși gândul până la capăt și zic: "Numai fiind laș în fața oamenilor îl vei vedea pe Dumnezeu" - eliberându-mi astfel respirația

Și oare care femeie, ajunsă iubita lui Cristos, nu i-ar fi șoptit acestuia în plete, în ceasul cel mai subtil: "De ce ești prost? De ce nu le ceri drepturi de autor?"

Pe drumul de întoarcere de la înmormântarea unui bătrân drag, ceilalți bătrâni pe care îi zărești pe stradă îți par niște copii...

Numai acceptând eticheta de "laș" pe care i-au lipit-o pe frunte cu scuipat oamenii, Dumnezeu își poate păstra subtilitatea...

Nu poți fi subtil fără să fii laș.
Nu poți fi curajos fără să fii vulgar.

- De ce nu publici?
- Pentru că nu reușesc să găsesc o minimă legitimitate lumii în care trăiesc. Nu înțeleg cum această lume călduță, sclerotică, atent programată, asemeni unui campionat de fotbal (grupe, optimi, sferturi, semifinale, FINALA), poate avea vreun soi de autoritate în a spune DA sau NU sufletului meu. Nu țin neapărat să fiu ACCEPTAT, nu văd de ce! Bucuria mea, rațiunea mea de a fi, rațiunile care mi-ar putea aduce mulțumire, nu au nimic de a face cu acel entuziast, pseudostenic și în fond idiot "Ce meci avem azi?".

Coșciugul cu eclere...

Visul, până a fi spulberat, are o Forță a lui (care e sursa acelui efect stenic nemaipomenit) de care uităm imediat după spulberare, pe care nu o folosim, pe care o amestecăm cu praful care s-a ales. Dar locul acelei Forțe nu acolo, în praf, este...

Ca să meditez, ca să gândesc, nu am nevoie de incantații, respirații, picioare încrucișate și izbirea curului de pământ ca în Cântecul Eliberatului. Am nevoie de un singur lucru: să nu am oameni în preajmă. Să nu aud geamătul acela surd al sufletului închis în trup. Tânguitul acela prelung al Universului care se sfârșește încet...

"Pompeius, cel mai vechi dintre prieteni
Cu tine-adese-ncetineala zilei
O am scurtat golind pocale" (Horațiu)

Există oameni care își călăresc viața neîncetat, alții care o biciuiesc ca pe hoții de cai, alții care o mint neîncetat, ca pe o femeie pe care încearcă să o cucerească, alții care o mulg ca pe o vacă, alții care o calcă în picioare ca pe o jucărie despre care nu știu cum funcționează, alții care o piaptănă, o parfumează neîncetat (fără să o spele), alții care o fumează, alții care o aruncă la câini...

și alții care și-au pus-o în vitrină, o mai vizitează din când în când, îi zâmbesc... sau o bombăne... ca mine

Să-l scoți din minți pe Dumnezeu cu încăpățânarea de a nu-ți "trăi" viața. Să-ți lași inteligența pe mâna viermilor. Să nu faci NIMIC. Să aștepți. Să-l determini să vină El la tine... "Căci dacă m-ai închis în acest trup, tăindu-mi aripile, coboară Tu atunci, aici, da, Tu, aici, la mine..."

Și apoi... sunt scriitor. Adică din cei care nu sunt buni de nimic, decât după ce au murit...

Sunt Pasărea Phoenigrec: pot oricând să-mi accelerez roiul de neuroni...

Se spune cu adâncă "pietate", cu real "respect" și infinită "admirație" despre cutare sau cutare poet sau scriitor: "El nu era de aici..." Ca și cum vreun om de pe pământul ăsta ar fi! Ca și cum ar fi de aici! Ca și cum pământul ar fi o sursă! O sursă de carne, da, poate, dar restul?

Nu vreau să mor în brațele unei femei, ci ale unei cărți. Ale acestei cărți!

Să aduci un copil pe lumea asta este, cel puțin din punctul de vedere al sufletului care urmează să locuiască ÎN acel copil, un act la fel de responsabil și inteligent cu cel de a reteza cu foarfeca ochiul erect al unui melc.

Născut dintr-o spermă neagră...

- Cu ce te ocupi?
- Sunt dresor de berze. Încerc să le determin să-i ducă pe copii înapoi, EXACT acolo de unde i-au luat. Este o problemă de dirijare a intenției. Întrebați-l pe Pascal...

Orice acțiune pornește de la o eclipsă de gândire. Cine reușește să vadă TOATE fațetele unei probleme plonjează în NON-ACÞIUNE, ca într-un lac de cristal... asemeni copilului

În filmul "Pact cu Diavolul", acesta (Al Pacino) afirmă în pledoaria finală: "Eu am fost aici de la bun început, aici, printre oameni. I'm a fan of man!..." etc. Dar e INEXACT! El nu a fost aici de la începutul omenirii, ci de la începtul Civilizației. El a apărut abia în clipa în care Omul a ieșit din Natură și s-a închis în cetățile Politicii.

După sinuciderea Mădălinei Manole un preot citează la TV Canonul 14 (?): "Preotul trebuie să documenteze starea celui care s-a sinucis".

"Responsabilitățile" nu vindecă ci doar amețesc frica de moarte...

În sângele meu, ca dintr-o scoică, sufletul tatălui meu încearcă să-mi transmită un legământ, pe care nici el însuși nu și-l poate explica. Îmi transmite un plic pe care nu l-a desigilat niciodată. Peste această voce trec periodic valurile înspumate ale frivolității ostentative ale mamei mele și totul redevine haos
redevine țipăt
redevine spaimă.

Apparizioni marianiche...

Nu asumându-ți responsabilități scapi de frica de moarte. Ele doar o amețesc.

Dacă subtilitatea depinde de lașitate, atunci toți scriitorii "cunoscuți" sunt simple (și vulgare) dansatoare de cabaret. În sala întunecată rămâne mereu un spectator fantomatic fumând...

Nu am nimic cu ideea de luptă (e chiar simpatică) dar în cazul relațiilor interumane lupta se dă totdeauna la un nivel prea JOS.

Procesul de creștere a craniului la puii de lup durează cu câteva săptămâni mai mult decât la căței. Prin domesticire creierul câinelui s-a micșorat. Iar dacă prin civilizare creierul omului s-a mărit, este pentru că domesticirea nu a fost ideea lupului!

O acțiune "bine gândită" - e o contradicție în termeni. O idee devine acțiune TOCMAI pentru că nu a fost gândită până la capăt (și ca să scapi de ea o pui în practică).

Orice acțiune este o idee alterată, degradată, este REBUTUL unei idei. Exemplu: o masă de nașteri abia folosită, dar necurățată încă...

Întocmai cum această lume este rebutul Ideii primordiale. Este rezultatul direct al unei FRACTURI MENTALE.

Te însori pentru că nu mai ai răbdare să descifrezi mesajul divin.

Publici din același motiv.

Aduci copii pe lume din același motiv.

Răspunzi cu amabilitate (și chiar afecțiune) valurilor de Idolatrie care ți se vomită în cap din EXACT același motiv.

Nu public pentru că mă tem să fiu idolatrizat. Idolatria este caracteristica cea mai relevantă a Muierismului care guvernează această lume. Nefiind capabilă de Dragoste, lumea nu cunoaște decât extremele ei (putrede, alterate, redundante, slinoase): URA și IDOLATRIA.

Muierismul nu-l atribui în mod exclusiv Femeii - el este mai ales principiul potrivit căruia bărbatul își folosește toate energiile și inteligența pentru a-și "mulțumi" muierea, pentru a-i satisface dorințele deviante pe care Statul i le implantează în creierul ei molcuț de "nevastă" ... pentru "un pic de liniște"

(și nu pentru a înțelege și a-și înțelege divinitatea)

Muierismul care mi-a întunecat bucuria de a dărui. Și pentru că refuz să-i dăruiesc lui totul, el, Muierismul, este cel care mă acuză că mă "risipesc"...

Muierismul din privirea unei femei care atunci când îmi primește trandafirul spune ochilor mei: "Poți mai mult!" - nimicind astfel Spiritul

Sigur că pot mai mult, dar ...

În curtea redacției un porumbel ciugulește firimituri. Un alt porumbel încearcă tenace să se apropie și el de firimituri, dar este alungat de fiecare dată cu lovituri la fel de tenace de cioc în cap. Încearcă diverse strategii, îl ocolește, așteaptă răbdător ca primul să ajungă la o extremitate a grămezii, pentru a se apropia încet, pe o traiectorie larg ocolitoare, umil, de cealaltă. În zadar. După minute întregi de încercări eșuate, celălalt pare resemnat și privește de la distanță cum primul se îmbuibă. Între timp câteva vrăbiuțe își fac apariția și încearcă, evident, să se înfrupte. Resemnatul parcă explodează: ripostează cu violență și cu o agilitate uimitoare. Orbit de furie face salturi spectaculoase pentru ca nici una să nu apuce nimic. Totul sub nepăsarea primului, care continuă să se îmbuibe.

Abluțiuni cu mercur
(conține și primele tentative de definire a Muierismului)

După sinuciderea Mădălinei Manole, la sfârșitul unei cascade de declamații răsuflate, un preot își încheie discursul sclerotic de la TV cu o sentință care mi-a luminat tot restul zilei: "Cine se sinucide nu merge nici în Rai nici în Iad!" - E tocmai ce îmi doresc!

Iar cărturarului care în această clipă citește aceste rânduri pentru a decide dacă merită o carte care să fie aruncată la oameni îi strig: Excelsior!

"Drum la deal și drum la vale
ÃŽmi fac veacul tot pe cale
N-am în lume sărbătoare.
Ostenit, mereu de ducă,
Noaptea-n codru mă apucă
Copacilor sunt nălucă" (folclor cules de Blaga)

" - Tu te-ai dus și m-ai lăsat
Cine, bade, ți-a dat sfat?
- Sfat mi-a dat frunza de prun
Să iubesc și să nu spun.
Sfat mi-a dat frunza de nuc
Să iubesc și să mă duc" (idem)

Noțiunea de talent a fost gândită pentru a înlocui noțiunea de dragoste. În loc să spui despre un artist: "Uite un om care și-a păstrat intactă capacitatea de a iubi" Spui "Are talent". Pentru că în prima variantă, tu, observator, ar însemna să recunoști că nu ești capabil de dragoste, că ești diferit de cel care "și-a păstrat intactă capacitatea de a iubi". Poporul trebuie să aibă contact cu arta numai în măsura și în termenii în care acest contact nu-l fac să înțeleagă că el, individul, el, consumatorul de artă, în fond, e incapabil de iubire, că ceea ce face și trăiește el, acasă la el, înainte și după ce se desparte de obiectul de artă, el, cu familia, cu serviciul și cu grijile lui, trăiește, de fapt, un gunoi existențial, - care este însă necesar pentru supraviețuirea noțiunii de Stat.

Un cititor tembel îmi transmite că în ceea ce scriu neg "valorile universale". Valorile acestei lumi el le numește "universale". Scuip pe acest "uNIVERS" atunci.

O treime din neuronii caracatiței sunt în tentacule... Ea are trei inimi și sângele albastru

Animale de companie, câini (în lesă), flori (în glastră), păsări (în colivie), bărbați (cu serviciu), copii (la școală): s-ar zice că femeia nu se simte "în siguranță" decât înconjurată de ființe întemnițate

Oricât ne-am strădui să demonstrăm contrariul, singurii care știu exact câți bani face această viață sunt morții...

Jean Anouilh: "Să conduci lumea înseamnă să-i faci pe tâmpiți să creadă că gândesc cu mintea lor ceea ce i-ai determinat tu să gândească" - Este exact principiul după care părintele îi sucește mintea copilului său dinspre Vis spre "Rațiune", pe parcursul "Educației"

Este în mine cineva (sau ceva) mic (probabil negru) care se încăpățânează să provoace Destinul: "Doar atât poți mă? Doar atât?" Și râde. N-aș putea spune că mă molipsește râsul ăsta...

Adesea, în locurile aglomerate, nu reușesc să scap de gândul că undeva, într-un ungher, o privire bolnavă își prelungește agonia hrănindu-se din mine...

Diferența dintre o minte ALTERATÃ și una AVARIATÃ. Un Rolls Royce cu farurile sparte și cu roțile dezumflate rămâne un Rolls Royce. Un dovleac stricat nu mai ESTE nimic, nu mai RÃMÂNE nimic. (Dar emite duhori care atrag o mulțime de ființe...)

În cutia colorată pe care mi-o întindea erau frumos aranjate nenumărate mici morminte de ciocolată...

Înaintea plecării spre Troia, dau întâmplător în caietele lui Cioran peste această observație-avertisment: "Hölderlin nu s-a dus să viziteze Grecia. Când vrei să reînvii niște zei morți, nu trebuie să bântui pământul călcat de pașii lor. Nu poți să-i readuci la viață decât de departe. Turismul taie orice legătură vie cu trecutul"

De ziua lui își invitase prietenii la un pahar de insecticid. "Doar n-o să mă lăsați să mă îmbăt singur!" spunea.

Moscul este o căprioară cu colți de vampir. Parfumul lui însă...

Salamandra siberiană hibernează, înghețată bocnă, la temperaturi de sub -40 de grade Celsius, timp de ani de zile. "Când se trezește E CA NOUÃ" (National Geographic)

Acțiunea de a gândi este o prostituare a ideii de meditație.

Acțiunea de a scrie este o prostituare a ideii de gândire.

Acțiunea de a publica este o prostituare a ideii de a scrie.

(Scriu și public pentru că sunt la fel de mort ca voi toți. Și în mijlocul acestei ciume bubonice, vreau să scutur de pe scrierile mele sufletele călduțe, ochișorii umezi de tipul "știu, știu cum e", așa cum câinele, cu eforturi apocaliptice, se contorsionează pentru a-și scutura păduchii din blană)

În Siberia există (vara 2010) 7 milioane de kilometri pătrați de pădure. Deci fiecărui locuitor al planetei i-ar reveni 11 ha de pădure (numai din Siberia, fără să socotim jungla amazoniană, etc)

Greutatea tuturor furnicilor de pe planetă este egală cu cea a oamenilor. (NG)

Pentru mine, ca român și trăind (de bună voie și nesilit de nimeni) în România, a acționa înseamnă a interacționa cu alți români. Iată argumentul suprem împotriva ideii de acțiune...

Senescența la un caracatiț decrepit: refuză să se mai camufleze, aleargă haotic - "un fel de demență" (National Geographic)

"Uneia dintre găini creasta îi atârna peste ochi și scutura din cap ca un om fără mâini căruia părul i-a căzut peste față" (Herta Müller, Leagănul respirației)

"Gura LUI e făcută să elibereze sperma. Trupul EI nu este mai mare decât un telefon mobil, dar trompa (care îi adăposește și creierul) poate atinge 1 metru lungime" (National Geographic, despre sexualitatea unei specii rare de viermi)

"Pentru că ei
Vor să vadă zilnic cum mă-mbrac,
Ce am cumpărat și ce mai fac,
Prin casă,
Sincer vă spun
nu sunt rea dar nu-nțeleg ce vor
Doamne, ce vecini.

Pentru că ei
Stau acasă și se cred boieri,
Au prea mult timp liber
Și păreri, vecinii
Râd uneori,
pentru că îi simt cum tot pândesc
Doamne, ce vecini.

Refren:
Și vorbesc, și vorbesc
Ei le știu pe toate
Spun minciuni din plictiseală
Numai ei au dreptate
Și vorbesc, și vorbesc
Toacă o întâmplare
E ciudat, nu obosesc
Cât e ziua de mare".

(Cântecul "Vecinii" al Mădălinei Manole, și, poate, unul dintre motivele REALE ale sinuciderii ei)

Unde este castelul de nisip construit de mine aici, la malul mării, în vara anului 1973? - întreb azi, după 37 de ani - Și dacă nu mai este, cine și cu a cui autorizație l-a dărâmat? Este psihiatrul interesat de sănătatea sufletului individual sau scopul lui este doar readucerea gândirii ieșită de pe orbită la nivelul comun, social rezonabil? (Aheloi, 13 august 2010)

Se spune că atunci când ești echilibrat sufletește un înger poposește pe umărul tău. El zboară de îndată ce te-ai enervat. În seara aceea însă am simțit în umăr ghearele îngerului. Vroia să mă avertizeze sau doar să mă ridice cu el, în zbor?