șofez în mașina clipei prezente
acum, când iarna pictează rânjind
coridoare de puf prin idei
lângă ea e gerul, turbata javra
ce-și astâmpără foamea mușcând hulpav
din degetele ei.

serafica secvență e în fața mea,
dar nu-mi distrage atenția
conduc pe șoseaua mărginită de ramuri
care seamănă stropi de lumină prin văzduh

pe ecranul parbrizului se proiectează forțe,
organe incâlcite, substanțe chimice,
unite toate-n trupul iernii
fiecare idee e o floare de gheață
la margini de gânduri triste


trebuie să mă opresc,
imi doresc să sculptez
vocea ta,
în marmura seninului enigmatic