Acolo, după frunză, locuiesc îngerii mei.
Uneori coboară, îmi ating umărul
și, învăluiți în abur,
îmi pun viața sub aripă:
„ Nu irosi timpul, urând!
Continuă-ți drumul! ”- îmi șoptesc.
Întorc capul, cobor…
Iau de mână amintirile- cu teamă-
să nu le cert, să nu le stric…
Le-adun în palmă, le cos cu ață
și, în pânza păianjenului din mine,
prind ura.Þipă, sugrumată de moarte.
Și-n ecoul ei
pasul meu stingher…
înainte!

Ileana Popescu Bâldea