În Riva sunt două străzi principale. Restul ganguri.
Via Nino Bixio e strada pe care merg spre muncă atunci când e prea cald la marginea mării, strada pe care mă plimb când mă sufocă nervozitatea, strada de unde cumpăr verdețuri și carne, pe care intru cu bicicleta să ajung mai repede acasă.

Pe stânga, cum intri, e o parfumerie a unei bătrîne,
femeie rigidă, cu buze strânse, cu mîini tremurătoare, priviri suspicioase, zâmbet ambiguu.
Ornează zilnic vitrina.
Azi e de culoare mov, ieri a fost roșu, azi sunt capoate de baie, prosoape, prosopele, covorașe, batiste, cearșafuri, accesorii de urechi, de gât, de mână, parfum mov, sorț mov inimă și gânduri cu iz mov...
Via Nino Bixio,
casa de pe colț cu femei la umbră vorbind despre vreme, motanul gras, roșcat, cu botul pătat în alb, strecurându-se milog printre mesele de la cafeneaua tinerilor, unde vin duminica la colazione, apoi inima străzii. Locul mirosurilor.
Pasticeria Margheritei și a Lolitei, două fete bătrâne, una nefericit de grasă, cealaltă slabă, cu pielea uscată, cu buze subțiri, cu mersul agil de panteră. Pregnant, călduț, dulceag în continuare mirosul de brânză de capră, de oaie, de vacă si de pasăre, dacă nu cumva cel din urmă e doar un moft ridicol. Răscolitor mirosul de pui la rotisor.
Respir adânc și ascult sunetul feonului de la cabinetul de coafură...
tunsoare franțuzească, breton, sprâncene arcuite, frumusețe, superficialitate, dorință, falsitate, identități, lașitate,schimbare, amestecat cu ritmul alert al tastelor unei mașini de scris la biroul unui notar care zâmbește, stând în ușă.

”Volare, oo!... ”acord blând, anacronic, greoi ca o mâncare prea consistentă, poate chiar carne de la măcelăria Verroni, pulpe de porc, de cal, de vită, alături de aprozarul celor doi gemeni slăbănogi și amabili,
mirosul merelor strecurându-se în răcoarea gangurilor, ecoul tocurilor pe pietrele roșiatice, amestecat cu sunet stângaci si tremurător de flaut, degete mici, nesigure, plâns de copil și țipăt de bătrân, miros de detergent, caut...

Sus felinare, bolți de piatră, obloane, rufe albe, roșii, multicolore, pantaloni, costum de baie chiar și un costum de scafandru, dar nu acolo, ci lăsat pe marginea zidului de piatră de lângă terenul de fotbal,
vis-a-vis scheletul unei mașini arse, lume adunată, vecinul meu cu noul glk , ochii invidioși ai celorlalți care spun mafie, dar eu nu văd decât un om simpatic, puțin cărunt, cu zâmbet melancolic, cu o fetiță Marusia și o soție care lasă in lift miros de chanel 5 ....

Intersecție cu via Pastonchi, strada ce duce spre mormântul celebrului lor Pastonchi, o florărie, un atelier de reparat bărci, magazin de antichitați, clădiri vechi , umede, mașina mortuală, flori roșii, galbene, albe, buchete, ghivece ...
Via Nino Bixio,
gândurile îmi fug anticipat spre capăt acolo stă Francesco, un pictor poet batrân și înțelept care vorbește blând, fumează pipă și stă în umbră, până la el tânarul Davide exersează la tobe, dincolo de pod, la etajul superior al unei case sufocată de iedera cazută asemeni unor plete sau invadând ca o molimă zidul drept. Mă intreb cu ce se agață, se lipește poate ca o ventuză și-mi fuge gândul la ieșirea din sat spre munți unde văd un câmp, fabrica de cherestea de sub imensul picior de pod, lăcusta lovită de bicicletă, devenită carcasă suflată de vânt, biserica fără turlă și mănunchiul de case, acoperișuri roșcate, ziduri suprapuse și pași înapoi,

ramuri de gânduri se întind invizibile spre un lan de grâu, o zi de vară, o ploaie cu grindină și șuierul panicii blocând respirația, strigătul surd dupa mama care se ascunde de prăpăd sub un pod mai mic pe unde trece calea ferată, fragi, mure, miros de urină și de urzici
piciorul meu mai simte încă fierbințeala metalului încins al șinei de tren, mintea mai păstrează vibrația apropierii personalului de Rîșnov,
surse - surse. trei, cinci, o mie de surse, cui îi pasă, timp mort, fața lumii se schimbă.
mă mișc astfel străină și eu
mă mișc lejer ca într-un vis, alături de un gândac mic, sidefiu, cu antene lungi pe care în zbor le învârte ca un elicopter, ochii mi-i umplu cu iarbă verde, uscată, maci albi, roșii, mov, garduri vii cu vrejuri întinse spre stradă, copaci cu flori, foșnet
și sursă. o șopârlă mică, verde, respiră parcă gâfâie, o ating, tresar și ne retragem amândouă, eu spre stradă, șopârla în crăpătura unui zid cuprins de iarba verde, verde...
verde, culoare flămîndă…

o frunză se desprinde și cade. se învârte fragilă în aer pe ritmul valsului din căștile mele
un vânt ca-ntr-o scenă de film ridică puful căzut de la plopii înalți, simt
primavară.
ochi, gură, suflet, cotropite de puf sufocant,
suflet plin.
zâmbet și o mușcătură dintr-un măr roșu, o mașină trecând și viața.
Viața e doar un drum.

Via Nino Bixio, jardiniere cu flori, asfințit roșu impregnându-se spre înalt.
...viața e doar un clinchet de furculițe si cuțite, camera de gardă a spitalului din Piazza Dell Chiesa, biserică, catolicism, minoriți, franciscani, papă, potență, inchiziție, după un grilaj Iisus ucis a câta oară, cuprins în brațe de Tatăl, față transfigurată de durere, picturi religioase, iubire absolută și iubire pământeană, Sf Duh, mister , negare, adevăr si glasul lui Graziano...
publicitate, Emma sau Ana, Eva, Gabriel sau Miruna. doar publicitate
...miros de tămâie si tăcere.
Tăcere,
controlează-ți gândurile. Când privești marea, nu vezi munți, dealuri, grădini sau nisip fierbinte, drum spre troiță, lanuri cu grâu sau munți,
vezi doar brațul întins al mării .

Minte confuză, ochi căutând să se agațe și iar realitate, zid ros de mucegai ca un plamân uriaș, burlane ruginite, fiare, aerisiri vechi, cafeneaua La Caravella, cafea americană și discuții apăsătoare cu ochii intinși spre niște perdele albe,

copii,
uniforme albastre,
râsete și ochii fiului meu răsărind din mulțime....

Suveniruri, căni cu vapoare, porcușori, sticle pentru balsamuri, cartier, dior, liu-jeans, gucci, voci . limbaj străin. stil de viață, timp scurt si
bang!
glasul clopotelui ritmat..
ave Maria...
Mda, via Nino Bixio, sub pod trec cefali si umbra mea albă. Casa lui Francesco,Oscar plictisit, lipsa pietrelor pe care mă întindeam și-n compensare terasa și pontonul, mers alert, zâmbet, eliberare...

viață, iată femeia ta,
femeie, iată viața ta,
luați-vă, iubiți-vă și fiți una.

Una era femeia lui Vam, dar Francesco nu știe cine e Vam. Poate altădată...





- Și toate, toate pot să nu fie. Și tu Francesco și toți de care am vorbit și via Nino Bixio și toate cuvintele astea. și eu, care de fapt nu sunt cea care spune, sunt cea care cresc un arbore în mine.
cresc o lume...