Mâini pe care nu știi să le mai atingi, cu toate că iți cunoșteau toate cutele pielii. Ochi de care fugi, clipă de clipă, deși ai fi dat orice pentru a te mai pierde în ei încă o dată. Fragmente dintr-o vară risipită printre degete și sentimente care nu știi dacă-ți mai aparțin.
In fond, orice senzație care te încercă nu însemnă mai nimic, din simplul motiv că era închipuire. Pași pe care i-ai lăsat pe o stradă necunoscută, într-o dimineață ploioasă, aproape de o biserică veche și o clădire a oamenilor care nu există.
Cuvinte nerostite și aruncate la întâmplare de acel bărbat care nu aflase cum să te cunoască. Nici măcar nu și-a dorit să oprească timpul și să te asculte pentru un minut. A știut doar să-ți păstreze amprentele pe umerii lui.
Dorință carnală consumată dintr-o coincidență morbidă. Două trupuri trecute prin prea multe brațe, frământate cu prea multă pasiune și gol. Pustiu de trist.
Mâini pe care ai uitat să le mai cauți.