agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1518 .



Orb
personals [ ]
Scrisoare pe care n-am primit-o niciodată

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [overminded ]

2012-01-03  | [This text should be read in romana]    | 



Ai plecat de lângă mine, împinsă de unde nevăzute, de gândurile tale ce n-au mai vrut sau n-au mai știut să mă cuprindă. Am rămas blestemând neputința mea și răceala ta, lașitatea mea și temerile tale. Aș minți să nu recunosc că mi-ar plăcea ca, peste o clipă, peste o zi, sau chiar peste o sută de ani, să mi te întorci, din nou, sub priviri. Să-ți pară rău că m-ai alungat, să-mi cerșești iertarea, să încerci să spargi, cu pumnul tău mic, platoșa falsă a indiferenței mele.
Dar, dacă vii, să știi de pe acum că n-am să mai fiu eu. O altă ființă, un curaj nou și dorințe fără zăgazuri te vor aștepta. Iubirea mea de atunci nu va mai cunoaște teama, căci, undeva, într-un cotlon ascuns de suflet, știe că n-ai să mai vii. Așa că te voi aștepta ca niciodată, puternic, triumfător, înconjurat de leșurile ezitărilor, și scrupulelor, și spaimelor pe care le-am ucis. Le-am omorât cu un gând tăios că te-am pierdut definitiv, iubita mea, și-atunci când poate n-ai să vii, n-o să te întreb defel dacă mă lași să-ți ating pleoapele și să ți le închid, ca să nu te orbească săgețile de reproș din privirea mea tristă, îndrăgostită. Și, fără preaviz, cu o fermitate crescută doar din certitudinea că nu ești aievea, te voi săruta așa cum te-am sarutat de mii de ori, apasându-mi buzele ude de lacrimi și dorință peste buzele tale, răscolindu-ți, nerăbdător și curios, răsuflarea. Și n-am să te rog să-mi dai voie să mușc din rotunjimea pârguită a umărului tău, cu nesațul celui ajuns acasă, după lungi rătăciri. Și n-am să te implor să-mi permiți să cobor, cu sărutări tandre și prefăcut anevoioase, peste sânii tăi mici, adulmecându-i fără țintă, ca un hăitaș nepriceput ce caută, prin desișuri, vânatul. Și-am să te țin cu forța de încheieturile mânilor, firave, când, închipuindu-mi că-i prea târziu și că ai vrea să pleci, ai să suspini, întorcând capul într-o parte, a resemnare. Și vânătorul stângaci va găsi, într-un sfârșit, prada aciuată în rozul timid al sfârcurilor tale, o va ispiti alert, de zeci de ori și o va ascunde apoi în buzunarul moale al gurii lui toropite de amor.
Sunt atât de sigur că n-ai să mai vii, dragostea mea, lumină dureroasă a singurătății mele, încât abia acum îndrăznesc să te strâng în brațe, fără întrebări, și să-ți frământ în palme coapsele, sârguincios și cu răbdare. Acum, că te-am pierdut, sunt pregătit să te ating, să te pătrund, să te miros, să mă îmbăt de tine cu ochii închiși, să-ți descopăr fiecare pliu, fiecare fald, fiecare suspin, cu frenezia unui orb din naștere, care, deși a învățat drumul, continuă să-și marcheze pașii, sacadat și temeinic, cu bastonul lui alb.
Așa te voi iubi, îți promit și nu-ți cer voie, când ai să vii. Poate niciodată.
Dar tu, tu, iubita mea, dacă niciodată va fi azi sau mâine sau peste o sută de ani, vei fi gata să te iubesc din nou? Vei fi gata să mă iubești din nou?

***

Din volumul "De ce nu-mi găsesc pe cineva", București, 2011

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!