Am început să pun pe hârtie aceste gânduri acum două săptămâni, dar le-am lăsat “în sertar” pentru o cizelare ulterioară. Astăzi am citit un articol scris de Andrei Pleșu “România în chiloți”, pe aceeași temă. “Hopa, mi-am zis, încă o dovadă că marile spirite se întâlnesc.” După care m-am gândit că n-ar pica bine o eventuală acuzație că m-am inspirat de acolo. Așa că mă grăbesc să îmi fac și eu publice gândurile, așa cum sunt ele în acest moment.


De peste douăzeci de ani, de când ne-am alăturat lumii occidentale, emisiunile de știri colcăie de crime, violuri, accidente, dezastre de tot felul. După câteva emisiuni de știri, un extraterestru ar ajunge instantaneu la concluzia că în cincizeci de ani Terra va deveni disponibilă pentru că, premeditat sau accidental, pământenii se vor extermina unii pe alții. Audiența debordantă a dezastrelor ridică o singură întrebare: majoritatea populației e formată din masochiști sau din sadici?
La talk show-uri, subiectele preferate sunt divorțurile, adulterele, certurile și acuzațiile celor care s-au autointitulat “lumea bună”, totul într-un limbaj criminal. Criminal pentru că omoară limba română. Media depind atât de mult de asemenea știri, încât atunci când nu apar de la sine, le provoacă. Cât de familiară vi se pare fraza “Ați auzit ce a spus X despre dumneavoastră? Ce părere aveți?”. Nu mai e mult și vor apărea emisiuni intitulate “Live news” în care mercenari plătiți de televiziuni vor comite în direct crime, violuri și accidente auto. Mă gândesc chiar să scriu un roman în care criminalul în serie, căutat timp de trei sute de pagini, este un redactor celebru pentru promptitudinea cu care sosea la locul crimei.
La prima vedere, găsești motivația pe filiera audiență- reclame- bani. Dar mergând pe firul istoriei, tragi concluzia că tendința este mult mai veche. Prezint câteva cazuri în paralel.

În câteva orașe italiene, Florența, Sienna și Pisa, catedralele sunt compuse din trei clădiri grupate, dar distincte: domul (pentru slujbe), baptisteriul (pentru botezuri) și campanilla (clopotnița). Cel mai cunoscut triptic ar trebui să fie cel din Florența, unde cupola domului a fost proiectată de Brunelleschi, campanilla de Giotto, iar porțile baptisteriului au fost turnate în aur și poartă semnătura lui Ghiberti. Totuși, celebritatea universală a revenit altui oraș și se datorează unei greșeli de construcție – e vorba de campanilla catedralei din Pisa, cunoscută drept Turnul din Pisa.
Un contraexemplu poți vedea în Egipt, pe drumul dintre Sakkara, unde se găsește piramida în trepte și Giza, locul piramidelor cunoscute în toată lumea. Acolo, ghidul îți arată în treacăt o piramidă strâmbă. Arhitectul a greșit calculele și și-a dat seama abia pe la jumătate, astfel încât arată ca o piramidă așezată peste un trunchi de piramidă, cu înclinții inegale. Ulterior am căutat informații despre piramida strâmbă. N-am găsit, google nu e în stare să-ți spună ceva despre ea. Concluzia? În Egiptul antic erau importante măreția spiritului uman, perfecțiunea, pe când în lumea occidentală modernă ajung să fie popularizate incompetența și strâmbătatea.

Cu siguranță ați auzit de templul zeiței Artemis din Efes, cunoscut drept Templul Dianei, una din cele șapte minuni ale lumii antice, mai apreciat în epocă decât piramida lui Keops sau colosul din Rhodos. Superbul templu a fost incendiat de un cetățean care dorea cu tot dinadinsul să intre în istorie. Ei bine, la judecată, una dintre pedepsele aplicate a fost ca numele să îi fie șters din toate scrierile, astfel încât nimeni să nu mai recurgă pe vitor la asemenea mijloace de autoreclamă. Din păcate, s-a găsit un ziarist, precursor al celor din epoca modernă, care l-a consemnat într-un reportaj. Aș putea să vă spun numele incendiatorului dar, în spiritul acelei sentințe înțelepte, nu o voi face.
Omul și-a greșit epoca. Astăzi, un incendiator al Palatului Parlamentului ar fi fost popularizat săptămâni în șir pe toate canalele de media fără excepție, cei mai celebri avocați s-ar oferi să îl apere la proces, iar un partid important l-ar propune parlamentar, pentru a fura electoratul unui violator în serie de la partidul advers. Și uite așa, omul nostru ar putea intra în clădirea incendiată prin ușa din față. Probabil ar face parte din comisia pentru pompieri.

Să vedem cum este văzută astăzi istoria Imperiului Roman. Care sunt cele mai cunoscute nume? Nero, piromanul numărul unu al omenirii. Caligula pentru că, în loc să îi numescă pe senatori gloabe, a procedat invers. Cezar, pentru că a fost ucis în Senat – o cameră periculoasă, motiv pentru care românii au hotărât prin referendum transformarea parlamentului în garsonieră. Îl putem adăuga pe Octavian Augustus pentru că, la fel ca predecesorul său Iulius Cezar, a dat numele unei luni. Celor doi ar trebui să li se ridice statui pe litoral, acolo unde iulie și august sunt singurele luni profitabile.
În contrapartidă, spuneți vă rog, câți dintre dumneavoastră ați auzit de “perioada celor cinci împărați buni” – Nerva, Traian, Hadrian, Antoninus Pius și Marcus Aurelius ?

Trecând la istoria noastră, constatăm același lucru. Despre Alexandru cel Bun, gospodar priceput, diplomat de excepție, în timpul căruia Moldova a cunoscut o lungă perioadă de pace și prosperitate, nu se știe mai nimic. În schimb am ajunși celebri în întreaga lume prin Dracula. Oare asta e caracteristica principală a românilor? Poți întocmi o lungă listă cu defectele specifice ale românilor, dar nu vampirismul.

Dacă ne amintim unde au fost făcute marile descoperiri ale medicinii, se pare că de fapt Europa era sediul popoarelor barbare, nu Asia, așa cum ne învățau la istorie. Egiptul, China, India, civilizațiile maya, inca și asztecă au ajuns, cu trei-patru mii de ani in urmă, să facă descoperiri științifice incredibile chiar și pentru ziua de azi. Civilizația europeană a explodat abia în ultima mie de ani, dar și atunci mai mult in artă și arhitectură decât în medicină. Ca o părere personala, cred că religia creștină a frânat progresele, pentru că în evul mediu exista credința că bolile sunt date de Dumnezeu si nu avem dreptul să ne opunem.

Revenind la cultul dezastrelor, îmi amintesc mai multe ocazii în care diverși profeți cultivați de media preziceau calamități majore. Una din ele – problema Y2K, cea care spunea că trecerea de la anul 1999 la 2000 nu a fost prevăzută în computere, bazele de date având rezervate doar două caractere pentru an. Fiind în domeniu, știam că e o falsă problemă, singurele programe cu acest risc erau cele vechi scrise în Cobol, statistic vorbind foarte puține în anul 2000.
Au urmat alte sfârșituri ale lumii, provocate de schimbarea de mileniu, de alinierea planetelor sau de calendarul mayaș. Apocalipsa a început să devină un subiect gras de presă. Îmi vine în minte gândul parșiv că adevărata apocalipsă este insăși evoluția presei, care poate atrage după sine sfârșitul lumii civilizate.