Într-o relativă lume
care doar a desfăcut,
un sforăitor anume
doarme de la început.

S-a născut dormind desigur,
tot dormind a și crescut,
când vorbește doarme sigur,
doarme când nu e văzut

și când e văzut tot doarme,
fiind astfel remarcat
de-un expert în false-alarme
care l-a și invitat

ca să sforăie împreună
la cel mai înalt nivel,
unde țara e o glumă
iar poporul un vițel

pentru care câteodată
mai lansează o alarmă,
ca să-nvețe biata gloată
cât mai abitir să doarmă.

Astfel, marele-adormit
s-a trezit dormind (ce bine!)
c-un pontos desăvârșit
pe-o spinare de bovine.

Cum pontosul de poveste
e expert și-n copiat,
s-a gândit un gând să fure
și pe loc l-a publicat:

'De din moÈ› de parlament
grăim către paviment,
nu din minte, doar din gură,
că-i prea multă tevatură.
Te-am ruga, mări, ruga
ca să dormi și dumneata
cum se doarme în senat
sau ca orice deputat
și ca toți aleșii tăi
sforăind de sună-n văi,
sforăind de se prăvale
muntele ce stă în cale,
sforăind până se fură
tot ce ai în bătătură;
după care, fără naz,
poți să te scobești în nas
și, de vrei, mai poți privi
tâmp și gol în lemnării.
În concluzie vrem a-ți spune,
nu te deștepta române;
noi, de-aci din moÈ›, promitem,
când și când, să-ți mai trimitem
vreun coșmar care să-ți pună
creierul, o vreme bună,
ori pe moațe, ori pe pliuri,
ori pe multe bigudiuri.'

Într-un colț de Românie,
un român, biet om și el,
stând întins pe-o năsălie,
intonează subțirel:

"Cum nu vii tu, Þepeș doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!"