erau vremuri în care credeai că luna e o ecografie a nopții
femeia de lîngă tine o antecameră în care fumai neliniștit
te gîndeai doar la cineva care să-ți ducă numele mai departe
ca și cum viața ta ar fi fost o cursă de sănii trase de cîini
soarele era o moașă care interpreta imagini
aici sînt mînuțele
aici sînt plămînii
te gîndeai la o pătură de siguranță handmade pentru nou-născut
știi cît contează pentru oameni lucrul acesta
tot ce-ai făcut cu mîinile tale ai făcut doar ca să te apropii de ei
ai învățat prea tîrziu că apropierea e cealaltă formă a depărtării
prea puțin contează tot ce ai spus ce-ai făcut
ei vor sunete vor mișcare
doar ca să creadă că nu sunt singuri

uneori îți vine să taci atît de scrîșnit încît de rușine
oamenii să se bage singuri în sicrie și să spună
da prietene am greșit
uneori ți-e dor de lucruri simple cum ar fi marieta
pedagogul care te-a dat afară din cămin
după ce te-a prins că jucai pocker
pe dezbrăcate cu fetele de la catolic
sau pur și simplu să crezi că dacă te apuci să sapi o groapă
spre centrul pămîntului
cînd vei ajunge la capăt te vei trezi în china

să presupunem că sfîrșitul e o coridă care se ține
cu casa închisă
și dumnezeu e un taur care după atîta izolare
nu vrea altceva decît să dispară
orice mișcare
nu-ți mai rămîne altceva de făcut decît să intri-n arenă
îmbrăcat într-un costum de lumini
saluți mulțimea ce freamătă știind că va urma ceva memorabil
te-așezi în genunchi lași capa-n pămînt
apoi te rogi
că măcar unul din cei pentru care vreodată-ai contat
să fie peon și să distragă atenția
în timp ce coarnele-ți sfîșie pieptul