Mă, să știi că și pe umerii mei se sprijină Romania Mare! Da’ voi, în loc să o păstrați ca pe lumina ochilor, vă ciondăniți cât e ziulica de mare pe te miri ce. Aproape se împlinește suta de ani de când, ca niște chiori, unii îl iordăniți, adică-l ridicați în slăvi pe rege și ceilalți îl înjurați. Proștilor, un rege a făcut-o Mare și tot un rege a făcut-o mică. Unde e, mă, jumătate de Moldovă, jumătate de Bucovină, trei sferturi de Maramureș, nici nu mai știu cât din Partium când toată Panonia era a noastră, o treime din Banat (despre Kraina acum sârbească nu mai pomenesc), o treime din Dobrogea? Sângele nostru, nepoate, al băștinașilor (sute și sute de holocausturi) nu al veneticilor e mortarul din care a fost zidită! Cu lumânarea să cauți nu ai să găsești picătură de sânge regesc la temelia ei. Fiindcă noi am avut doar domni – domini, adică împărați. Toată istoria noastră nescrisă am fost nu regat, ci Împărăție!
Mulțumesc popor al meu geto-dac, ce azi îți zici român! Pentru că ai avut încredere în mine când m-ai trimis pe câmpul de onoare sub drapelul tău. Nu m-am mai întors acasă ca să te văd triumfător, dar ți i-am lăsat pe cei patru orfani ai mei să se bucure ori să lupte mai departe ei și în locul meu. Asemenea strămoșilor m-am dus râzând la zeu să-l rog să-i ierte pe flămânzii ce-au mușcat din pământul nostru sfânt. Ca lupii la stână au venit! Și de atunci le tot rupem colții. Poate că toate relele astea vin peste noi fiindcă moartea, cea mai mare dintre nenorociri, nu ne sperie. Vai de cei ce nu pot să înțeleagă Miorița! Din păcate, nu știam că și sărăcia, lăcomia, prostituția politică, migrația…
Eu n-am mai avut parte de onoruri, am rămas erou necunoscut, iar oasele-mi, de-atâta trudă și secerate de gloanțe, n-au mai putut să-ajungă în mausoleu. Spune-le că pensia asta, pe care unii ți-o taie iar alții ți-o tot recalculează, e și solda mea neîncasată, din care poate-mi mai faci o slujbă de pomenire. Că monumentul acela ciobit, pe unde nu mai treceți niciunul măcar să-mi citiți numele, s-a înclinat și o să cadă. Văd că acuma, când camarazii tăi mor prin Afganistan în timp ce armata rusă prinde rădăcini în pământurile noastre, te-ai apucat să cauți civilizații dispărute. Lasă-i, mă, pe alții și povestește-le alor tăi despre noi, că încep să nu mai știe cine sunt. Să învețe din izbânzile trecute și să nu mai repete greșelile. Nu pierim că așa vor dușmanii noștri, pierim că ne uitați voi!
Off… De o mitologie întreagă tu, neam al meu, învestești în nemurire. Chiar dacă, după eșecul dacilor (sacrificiu) care plecat-au fericiți să se bată cu Traian și ai lui, analiștii ar numi efortul tău nestemate (mărgăritare) aruncate la porci! Nu contează porcii… ori contează enorm când ești creștin și se apropie Crăciunul. Creștin era și cel care, pe Horea îl trăgea pe roată și cel care l-a hăcuit pe slugerul din Vladimiri. Chiar și mincinosul (“bunul”) împărat, cel care, ipocrit, îi preschimba lui Iancu scârba-n nebunie! Leopold al doilea , cel care, în elanul său civilizator, a masacrat peste zece milioane (un holocaust și jumătate) de „negrotei” are statuie în buricul capitalei atât de Unitei și Democratice Europe. Dar nouă, românilor, în țara noastră, aici la periferie, în București sau oricare alt loc, alți români (parlamentari ai cui?) ne interzic prin lege de ei votată să scriem MAREȘAL lângă cuvântul Antonescu. Din păcate, astăzi purtat de atâția nedemni. Ce să mai pomenim despre statui ori măcar o pagină de mulțumire în istoria neamului… Putem să cântăm cât ne ține gura: „În grădina lui Ion…”, dar, doamne ferește, să recităm: „Ridică-te Ioane…! ” Ce să mai zic de cei care credeau, în prostia lor, că te umileau, exact în ZIUA SFÎNTÃ, prefăcându-l pe cel mai …escu (român), dintre ai tăi, în martir. Bieții de ei, cum te-ar putea înțelege dacă, în majoritate, sunt doar niște „emanați”… “tehnocrați”… „birocrați”… „democrați” cominterno-mondializați ce n-au nimic comun cu sângele tău!
Viitorul ar putea declara, însă, că strămoșii mei, barbari (oameni cu barbă), au sădit în spirit cea mai bună investiție. Păcatul lor, pentru ce-au făcut ori n-au făcut pentru tine acei în care se pompează, de o istorie întreagă, speranțe divine! Nu contează că se numesc astăzi BOR ori MUNTELE ATHOS. După Constantinopole islamizat, CASA POPORULUI e capitala strămoșescului nostru Imperiu Roman de Răsărit (iliro-traco-dac)! Și tocmai de aia, după “revoluție”, atâția „binevoitori” culturnici o proclamau o monstruozitate ce trebuia neapărat să dispară, eventual îngropată. Câți și-o mai amintesc pe isterica „doamnă”, ce părea că-și dă duhul pe ecranul TV, îndemnându-ne s-o dinamităm? Pentru ei, acei români neromâni, era la fel de periculoasă precum Cernobâlul! Înfuriați că nu le-a ieșit mârșevia ne-au transformat industria în „mormane de fier vechi” și ne-au făcut praf economia. Și să-l vezi pe ideologul acestei crime, cu câtă nerușinare își etalează, zilnic, mutra pe câte un ecran de televiziune. Cu el trebuia să-și înceapă treaba DNA-ul. Dar la noi trădarea, devenită mod de prosperitate pentru orice lichea, nu se incriminează! Tot ei sunt cei cărora li s-a pus pata pe această Catedrală a Mântuirii, ce de o sută de ani ne chinuim s-o înălțăm. Se tem ca dracul de tămâie să nu fie mântuiți. Dar JUDECATA DE APOI tot îi va întreba ce-au făcut cu harta, aurul și cu sîngele neamului meu. Cineva le va cere să răspundă pentru hăcuirea istoriei și a Marii Stăpâniri a lui Burebista ori să explice de ce au îngropat sanscrita și-au deromânizat Balcanii și Asia Mică. Vai lor, că nu vor găsi vorbele cu care nu să se apere, ci măcar să mintă ori să amăgească cum știu ei mai bine. Spre a se salva! Se va revolta în ei limba sacră a ta, neam al meu din “Þara Zeilor”. Istoria, etimologia și dicționarele, deocamdată, tot ei ni le mai scriu! Ei, cei veniți aici, stăpâni în locul nostru, să ne “culturalizeze” și „civilizeze”! Ca și cum cineva ne-ar mai putea învăța, pe cei care ne mai simțim băștinași, mai mult decât ne-a învățat marele Zalmoxe, cel care prin unirea lui „zal” cu „moxe” dăruiește VIAÞÃ, și profetul său Deceneu… Care a stârpit viile fiindcă prin ele curgea atâta viață cât nu o încăpea Pământul. Misteriosul monument din Georgia (SUA), al Noii Ordini Mondiale, astăzi, după două milenii, îi dă dreptate. Dacă programul ocultiștilor va da roade, tu trebuie să dispari pentru ca “poporul ales”, pe pământul tău recunoscut de papa drept Grădina Maicii Domnului, să înalțe Noul Ierusalim.
Mai am speranțe, însă, când am văzut această minunată ridicare de la Chișinău. Simțeam cu mă furnică lutul în noua înflorire, că-mi venea să mă duc și eu acolo ca o mireasmă de libertate și reîntregire. Mă, basarabenii ăștia sub două secole de stăpânire rusească au rămas mai români ca voi! Mi-e o frică cumplită să nu se repete aici, la București, trădarea din anii ’90 și să ne înecăm iarăși pe poduri de flori. Dar, de data asta, de nu s-o afla un altul mai de soi, mă proclam eu Alesul mântuirii tale, renunț la nemurire și mă întorc acasă să duc eu în spate crucea până în vârful golgotei. Acolo am să sărut picioarele Sfinxului și-am să mă prefac în piatră spre a mă contopi cu Kogaion-ul. Am să strălucesc până vă voi lumina mințile ca să vedeți ce aveți de făcut!