ne îmbrățișăm în tăcere
păsările rămase din cauza anului timpuriu fac să nu se observe
golul peste care vine înghețul.

mulți dintre noi
ne-am născut la o palmă de tabelul lui Mendeleev
iubirea creează un nou element
pentru care Dumnezeu își lasă tronul
în culoarea muștarului,
pentru muntele pus cu de-a sila
în mare,

discuția noastră nu este sfâșietoare așa cum ți-ai fi dorit
ziua,
cuvintele înfometate, mizerabile chiar
iertându-mi neputința
de-a face pe mortul cu teribila scuză:
femeia pe care mi-ai dat-o!

primul foc din mangal provoacă melancolia
unei noi forme de cancer,
prăjim iarba până când învățăm să întindem tutunul pe gard

dragostea noastră constă în atingeri răzlețe
întrebări ce secătuiesc mintea și trezesc umbre
străine,
aproape hipnotic
precum galopul apocaliptic,
desăvârșit,
prin pereții tuberculoși ai grădinii de calcar
în spatele cărora ne îmbrăcăm.