O zi absolut obișnuită, fără vânt, nu prea frig, iar prin oraș încă se mai zăreau grămezile de zăpadă. Oare de ce păstrez în memorie toate amănuntele de atunci? Secretara m-a anunțat că la ora 12 directorul general din centrală m-a invitat la o discuție. M-am bucurat la aflarea veștii. Probabil, mi-am spus eu, dorește informații suplimentare privind restaurarea crivacului, o instalație din secolul al XVIII-lea folosită la extracția sării în salina Praid. Exponatul fusese inclus în tezaur, reprezenta o valoare excepțională pentru patrimoniul tehnic național. Muzeul Satului din București făcuse numeroase demersuri pentru a-l prelua, dar, fiecare instituție se mândrește cu patrimoniul său. Am completat dosarul de restaurare cu fotografii chiar din acea zi. Axul vertical al instalației se înclinase în mod vizibil către srada Candiano Popescu, iar o grindă de susținere a acoperișului se căscase încât puteai să bagi capul pe acolo. Doar cu un an în urmă, fisura din grindă arăta ca urma unui pix pe o coală de hârtie. Degradarea se accentuase după ce pe strada Candiano Popescu se efectuaseră escavări pentru introducerea unor cabluri de înaltă tensiune.
Așadar, cu dosarul sub braț, m-am prezentat la întâlnire, cu un sfert de oră mai devreme. Eram numai zâmbet, obținusem fonduri pentru restaurare, comisia din Ministerul Culturii avizase favorabil proiectul, Muzeul Satului introdusese în plan lucrarea. Șefa de cabinet m-a anunțat că domnul director general este la...masă. Așteptându-l, mi-am amintit că întâlnirea fusese programată prin intermediul serviciului Resurse Umane, fostul serviciu personal. Deodată m-a străfulgerat un gând! Am coborât în grabă la domnul Șușnea, șeful serviciului.
-Bună ziua!
-Bună ziua!
-Domnule, știți cumva de ce m-a convocat directorul general?
-Fiindcă vă cunosc de atâta vreme, am să vă spun. Trebuie să eliberați postul imediat! Mi s-a cerut să întocmesc formalitățile...
Toate proiectele mele s-au năruit într-o clipă. Am urcat obidit la directorul Romeo Popescu. După vreo zece minute apare și dânsul. Probabil mâncase bine, arăta foarte mulțumit, radia.
-Poftiți înăuntru, m-a invitat dânsul politicos. Luați loc.
-Vă mulțumesc, venisem cu gândul să vă prezint dosarul de restaurare...am aflat însă, aștept comunicarea oficială.
-Daaa, a lungit dânsul, nepermis de lung cuvântul, trebuie să eliberați postul în două zile.
-Lăsați-mă până la 1 aprilie, chiar dacă e cu păcăleală!
-Nu pot, sunt presiuni la nivel înalt!
-Cine face presiuni?
-Secretarul de stat din....
-Am înțeles!
-Pe 15 martie îți desfac contractul de muncă și tot cu 15 martie te reangajez ca inginer principal...
-Să văd dacă o să mă înțeleg cu noul director.
-Precis o să te înțelegi, e vorba de o doamnă, puțin divorțată, a absolvit Artele Plastice, sau cam așa ceva...cum s-ar spune e...artistă.
-Și ce caută la Muzeul Tehnic?
-Ordin de la comenduire!
Azi, după atâta timp, pot să confirm și eu, este ”artistă”, confundă Amperul (unitatea de măsură a curentului electric) cu Voltul (unitatea de măsură a tensiunii), Centrala Grozăvești a produs electricitate statică, primul automobil aerodinamic al inventatorului Aurel Persu este după opinia domniei sale, primul automobil electric din lume și tot așa...
Eu n-am stat să urmăresc gafele doamnei director, m-am retras la țară unde am grijă de 20 de găini, doi câini, trei pisici și ceva vie. Mi le-a semnalat un fost coleg, fiindcă doamnei îi place să dea interviuri la radio, TV, este moderator la simpozioane de istoria științei și tehnicii. Deși am plecat de atâta timp din muzeu, se întâmplă să visez noaptea că mă plimb printre exponate, dau explicații unor vizitatori celebri, stau de vorbă cu regele Mihai care a vizitat muzeul...
Octombrie 1977!
Tovarășul director general Gheorghe, din minister, un om negricios, chiar mai scund decât mine, mă invită la o discuție.
-Tovarășel Diaconescu, ți-am studiat dosarul, ai activitate științifică, politică, ești un exemplu pozitiv printre colegi, ne-am gândit că ai fi un bun de director la Muzeul Tehnic, vei fi numit prin ordin de ministru, dar... e o problemă. Ești neînsurat și la Muzeul Tehnic sunt multe femei...Fostul director, Ioan Mozeș, tocmai a fost destituit, a hărțuit casiera muzeului, i-a făcut propuneri indecente. Cum ea nu i-a răspuns pozitiv, a început s-o persecute, i-a făcut inventar, i-a găsit lipsă în gestiune, ea a reclamat la sectorul de partid, un scandal imens. Dumneata ai o prietenă?
Nu am răspuns imediat. Eram prieten cu profesoara de fizică unde predam în învățământul seral și speram să ne căsătorim. În loc să povestesc despre ea m-am trezit vorbind despre buna mea doamnă, în vârstă de 40 de ani, (eu aveam 28) președintă de sindicat la Fabrica de Mașini Grele!
- Ne întâlnim la mine acasă când am eu timp, când poate și ea veni, e divorțată, are o fetiță în clasa a doua.
-Foarte bine, voiam să știu că nu vei avea probleme din acest punct de vedere...la muzeu tentațiile de acest fel sunt foarte mari.
-Cu mine n-o să aveți probleme, am promis eu.
La puțină vreme a fost emis ordinul de ministru iar tovarășul Gheorghe m-a instalat în funcție. În sala de conferințe a muzeului, sute de ochi mă disecau în fel și chip. Am reținut două figuri, păreau severe, marțiale, neîncrezătoare, un mustăcios, Naglici Milică și un ins foarte înalt, îi întrecea pe toți cu un cap, fizician, ginerele unui fost ministru de externe. După ce m-am documentat despre situația muzeului, stând de vorbă cu fiecare salariat, consultând materialele întocmite de fostul director, am elaborat tot felul de memorii adresate la diverse foruri politice și administrative cerând redeschiderea muzeului după ce fusese închis în urma cutremurului din 4 martie 1977. M-am adresat și Comitetului Central al PCR și probabil, adevărat sau nu, de acolo am fost înștiințați că vom fi onorați cu o vizită la nivelul cel mai înalt, șeful statului însoțit de Hoa Ko Fen, președintele Chinei, în septembrie 1978.
Din acel moment a început ”nebunia”!
Ministerul Energiei Electrice a convocat peste 20 de întreprinderi pentru a igieniza, repara și pune în funcțiune o parte din obiectele muzeului. Era o vânzoleală printre exponate ca în Gara de Nord!
Va continua!