ADRIAN GRAUNEFELS

Semnal de carte - Bianca Marcovici - ROMANUL VIEÈšII MELE, Editura Saga,Israel

Cuvânt înainte

Vine un timp când oamenii și, mai ales, artiștii simt nevoia să se uite în urmă. Ce am făcut? Ce am realizat? Ce mai rămâne de cizelat? Bianca Marcovici, prolifică autoare, poet, inginer și bunică, nu este ferită de întrebări existențialiste care apar în acest momente, aflate pe axa timpului nostru. Cartea de față face sumarul câtorva zeci de ani de activitate. Nu există text care să nu necesite o refacere, o accentuare sau eliminări pe care înțelepciunea târzie le revendică.
M-am gândit să ilustrez acest volum retrospectiv, (cu fiecare text pedant datat de poetă), cu o ilustrație a copertei semnată de marele pictor Paul Klee. Pictura datează din primele zile ale lui Klee la Bauhaus. A fost executată cu un desen transferat în ulei, o tehnică pe care Klee a dezvoltat-o în 1919 pentru a răspunde cererii tot mai mari de tablouri. Metoda îi permitea să înregistreze ideile și imaginile sub formă de desen și, apoi, să le transfere printr-o o bucată de hârtie înnegrită pe un fond pictat.
Acest lucru explică delicatețea fragilă a liniilor pe care Klee le-a folosit pentru a înregistra peisajul liric și elementele arhitecturale pe suprafețele de culoare ale terenului - ca un desen pentru copii. În anul precedent, Klee a creat lucrări pe tema destinului, care a preocupat mulți artiști după Primul Război Mondial. Într-o zi de iarnă, cu puțin înainte de amiază, se profilează o catastrofă cosmică. Un corp ceresc înflăcărat apare la joasă înălțime deasupra casei: ceasul din turn indică ora, este puțin înainte de 12:00, ceasul fatalității. Motivul săgeții lipsă este folosit de Klee în tablourile sale până în 1924 pentru a indica direcția acțiunii. Ea a devenit un semn inevitabil al destinului și simbolul puterii magice.
Mai târziu, Klee avea să afirme concluzia sa: "[...] un simbol nu este în sine un desen pictural. Semnul unui acord asociativ trebuie, prin urmare, să fie depășit: Noi trebuie să funcționăm și fără săgeată." Astfel că, arta dezminte timpul și eroziunea mentală a generațiilor care vin și pleacă. Dar tabloul unei epoci rămâne, scrisul Biancăi rămâne, doar limbile timpului s-au mișcat puțin înainte. Dar poezia, sentimentele, afecțiunile și miezul lor, sunt pentru totdeauna. La fel, și revolta poetei pentru lipsuri, lapsusuri, dezamăgirile vieții:
"Am să scot din viața mea
Chiar și culoarea gri a asfaltului pișat de câini
Chiar și vinovăția din ochii mei!"

Despre toate aceste reluări corective citim aici. În același sens al mișcării acelor lui Klee, percep cartea Biancăi, care conține proză și poezie, trăiri care se dezvoltă de la simplu la complex, pline de un umor sănătos, extras din rădăcinile cele mai adânci ale evreului plecat cu multe speranțe, dintre care o parte se împlinesc iar celelalte... rămân un subiect vital de împărtășit cu cititorul.
AG – Editor SAGA, Israel