plânsul stătea pe ochii tăi
ca o mică prăjitură sărată de apă
apoi izbucneai într-o ciosvârtă de râs
de-mi amestecai culorile merindelor emoţiei
nu mai ştiam cu ce se mănâncă infinitul
în erotismul Binelui şi al sfatului bun
noaptea, când se numără bobocii înţelepciunii

intrând uneori în lumina Domnului
mă jupoiam de Frunză şi scuipam Mărul
prunceşte, simţeam emoţia moale de a te chema
tu mă chemai teluric şi-n perne
să dorm lângă tine, departe, un somn de fiinţă
Luceafărul din mine ţipa, omorât

sub pleoapele lăsate ca o cortină ce şi-a terminat teatrul
noaptea obişnuiam să-ţi scriu scenariul zorilor
apoi o poezie
să-ţi spele sângele,
s-o ducă în curăţenii la inimă

imn măreţ era aerul
şi curat de să poată zbura îngerii prin el
de mai sus de cer coborând