Cu stupoare aflu că un coleg de pe site a furat o metaforă de la Nichita.
Așa cum tot cu stupoare aflam demult, într-o cronică literară semnată de Eugen Barbu, că Nichita n-ar fi tocmai tatăl natural al celebrelor deja "Tristețea mea aude nenăscuții câini/Pe nenăscuții oameni cum îi latră".
La rece, cred că poeții sunt niște oameni normali cărora atunci când le e foame fură.
Precum Jean Valjean o pâine.
Anormal mi s-a părut hărțuirea lui de comisarul Javert timp de 40 de ani.
În cazul nostru nu au trecut decât câteva zile. Asta nu mă face să cred că se va sfârși prea curând dat fiind falogocentrismul investigatorului.
La slujba de pomenire de 40 de zile, Părintele Galeriu a spus că Nichita a murit nespovedit. Asta înseamnă că a plecat odată cu el și taina metaforei mai sus citate.
Dată fiind speranța de viață medie, vârsta făptașului și precedentul legat de nespovedirea lui Nichita, solicit anchetatorului Caragea să facă publică data până la care Claudiu Tosa este obligat să se spovedească.