Țipam din iubire.
Răsuna ca un gol frenetic,
Luând aer cu porția.
Eram in mijlocul ritualului de a-mi schimba sângele.

În zadar curgea prin vene,
N-avea scapare să treacă prin tot creierul...
Sa-l inunde cu mai multe globule roții
Să mă golească de anemie.

Cât imi doream sa ma inspire iubirea,
Să nu mai aud patul scârțâind continuu.
Să nu simt nevoia să mă întorc în somn de pe o parte pe alta.
Din cauza insomniilor cu care nu voiam să fiu prietenă.
Să nu-mi mai smulg parul din cap, când am crize existențiale.
Pur și simplu să zâmbesc fără să-mi pese că am un dinte mic vizibil!
Dar zambetul sufletului mi-e perfect.
Oricât mi-aș dori, cad in gol.
Dar se pare că sunt ca la bungee jumping,
De câte ori mă arunc, am un cablu elastic legat de picioare,
Care mă aruncă în aer, în așa zisa lume a mea, ferită de bipezi.
Abia după ce mă ține atârnată puțin ca să-mi ajungă mintea la cap.