Era o seară răcoroasă de toamnă, iar în camera liniștită, lumina difuză a lampii se amesteca cu strălucirea subtilă a unui coniac fin, franțuzesc, așezat pe masa de lemn masivă. Aromele bogate ale coniacului se răspândeau încet în aer, îmbogățind atmosfera cu note de vanilie și caramel. Într-un pahar de cristal, lichidul se mișca ușor, ca o mare liniștită în mijlocul unei nopți calme. Fumul se ridica în spirală, învăluind camera într-un voal de mister. Aburul cafelei, cald și dens, se amesteca cu fumul de țigară, creând un dans fascinant în aer. Fiecare undă de fum se contopea cu aburul, formând modele efemere care pluteau și se destrămau într-o armonie perfectă. Erau ca două entități distincte care se întâlneau într-un pas de dans elegant și delicat. Pe măsură ce timpul trecea, el se lăsa captivat de acest spectacol tăcut. Era un dans care nu avea nevoie de muzică, deși simțea că în acel moment, între abur și fum, se auzea o melodie subtilă, un cântec tăcut al liniștii. Era un moment de magie simplă, în care toate celelalte îngrijorări și preocupări păreau să dispară în fumul delicat și aburul calm. Și astfel, în seara aceea, el rămânea acolo, învăluit în atmosfera caldă și misterioasă, fum și abur, lăsându-se purtat de …magia tăcută a momentului!

viorile ploii –
rămase între noi
stele căzătoare