eu la lopeţi şi ea la cârmă,
doar greierii le cântă de pe mal
celor două tăceri sub lună.

pare că e din altă lume,
conturul ei e indecis.
poate suntem doar zămisliri de vis
pe lacul nopţii împreună.

o ştiu de undeva, nu ştiu de unde.
aş vrea s-o-ntreb şi nu-ndrăznesc,
mă mulţumesc doar s-o privesc
fără privirea s-o dezbrace
de teamă să nu văd că-i ştimă.

în nemişcare stăm de veşnicii
doar ochi în ochi cu luna lângă barcă.
cu mâinile căuş, încet,
o ia în pumn, dar să mi-o facă.

se sparge-n pumn şi curge licărind,
plecând în cerc de unde...
în şagă mă stropeşte-n ochi. eu râd.
- mergem la mal? o-ntreb.
ea dă din cap, a da, râzând...

mă-nvârtoşesc şi trag grăbit la rame
pe când păcatul mi se naşte-n gând...

dar ce se-ntâmplă? ea rămâne-n urmă,
stă suspendată între cer şi apă...
eu mă lovesc cu botul bărcii-n mal,
ea se destramă ca un nor de fluturi.
pleacă.

aud cum la cabană bişoneii urlă
poate sunt speriaţi de vreo fantomă,
sau poate de prostuţi ce sunt.
nu mă aude nimeni şi-i imit
privind la lună...