Îmi căutam cheile-n geantă. Întunericul serii rânjea cu ultimele raze de lumină, parcă certându-mă că ajung de la lucru la ora asta, oră târzie pentru o mămică care are de verificat teme, gătit, spălat zilnic, călcat etc...și curățenie...of, da, curățenie...
Cu mâinile ocupate, o servietă burdușită cu acte în stânga, o plasă de zarzavaturi și fructe în dreapta, încerc să apăs pe butonul soneriei cu fruntea sau tâmpla, în dorința că puiul meu îmi va deschide mai repede.
Visez...doar eu îi spun mereu nu are voie să deschidă la nimeni. După clipe pierdute, mă eliberez de greutăți, găsesc cheile si deschid ușa.
-Nu, nu ai voie să intri, mami, se aude vocea cu clinchet de râs al lui Tedi.
-De ce , puiul mamii, iar mă așteaptă vreo surpriză? îl întreb eu, înghețată de frig, obosită, dornică să-mi sărut îngerașul, să mă eliberez de zecile de lacrimile întălnite doar într-o singură zi, amărăciuni a unora mai puțini norocoși dintre noi care au ajuns într-un moment de a nu se putea ajuta singuri.
-Da, normal că e surpriză, dar de data aceasta numai este un desen sau o floare așa frumoasă ca tine, (îmi spune, râzând ), e altceva... ghici, ce o fi oare, dragă ghicitoare?
-Tedi , nu ai putea să mă lași să intru-n casă , să scap de plase și apoi să-mi arăți? Simțeam că sunt la capătul răbdării când brusc mânuțele lui mă trag cu plase cu tot în casă, pupându-mă cu bărbia, gurița, năsucul plin de ciocolată și scoțând tacticos o coală de hârtie, bine împăturită, din treining.
-Mami, asta e pentru tine, pentru site-ul tău de poezie, știu că-ți place...e scrisă numai de mine...și zău că e tare bună , îmi răspunde cu o mimică arogantă, puștiul meu curtenitor.
-Ok, hai să te văd ce ai acolo îi zic eu ștergându-mă pe față de ciocolata de pe gurița lui și întrezăresc parcă o poezie...pe care o citesc cu greu fiindcă el consideră că e deja mare ,cică, în clasa a treia, preferă în general să tasteze decât să scrie de mână.

Mama mea si numai a mea,
-poezie-
de T.V.K,

Mama mea scumpă, dragă și bună,
Te anunț în scris
că sunt un legal lenevist.
Te asemăn cu o zână
Vrednică-mi ești de slugă,
Tu îmi veghezi ca un zeu,
Odihna somnului meu.
La școală, eu întârzii mereu,
Fiindcă țin la somnul meu.
O pălmuță nu mi-ai dat
De când barza m-a donat.
Cu o mustrare lină dar de nedescris
Eu vrednic devin și nu doar în vis
Însă nu mă ține
Red Allert îmi vine…
Jur că o să mă schimb,
Până a doua zi-
La a ta poruncă,
Eu voi face muncă.
Si voi învăța…
numai Foarte Bine eu voi lua
Mândră ca să fii,
de al tău unic copil
Te iubesc , mămico!
Tu presari în calea mea,
Numai fulgi de nea,
Ca în patru ianuarie- prima zi a mea!


Deodată inima aleargă în mine ca la o finală de box.Parcă și roiurile de albine se năruiau sub bătăile ei. Pendula cea veche de la stră-strămoșul meu din partea tatei era pe jos...făcută zob. În camera lui Tedi văd iar toate hăinuțele scoase din dulap și împrăștiate jos pe covor, unele agățate în puști, pistoale, tancuri pe post de steaguri , cearșarful cel bun era desenat, decupat cu ochi si nas și mustăți.
(doar ieri îi schimbasem lenjeria de pat si i-am aranjat camera).
Tac , mâlc, simțind că iau foc..intru în camera mea , (cea mult dorită de Tedi datorită calculatorului și a spațiului mare de a țopăi în pat până la tavan, mai ales cu prichindeii lui de bloc), observând încremenită că aceeași soartă au avut-o și hainele mele, mai ales cele de serviciu pe care mi le calc cu greu...
Ușa șifonierului meu era ruptă, semn că cineva a folosit-o ca leagăn.
Simt că explodez...teoria ca teoria, dar practica ne omoară...și țip, țip, țip la el
-Tedi, nu mai pot............................
(continuarea data viitoare)