noaptea
pe strazile pleznind de singuratate
imi plimb pet-ul plictisului
ca un negustor de pamant de flori
imbatranit
intr-un oras in care
toata lumea cultiva irisi de sticla
colorata
si zambete plasticate
sideful unui maestru dentist
inimi inoxidabile
si multe alte
accesorii
incarcate
de
melancolie.

noaptea
am uneori nenorocul
sa intalnesc cate un betiv
care-mi pupa gheata
stropindu-ma cu lacrimile lui
din constelatia Cognac
5 stele , fiind nevoita sa ascult cum
lumea e asa de nedreapta
tocmai acuma cand nevasta a fugit
de la bratul lui de subaltern ratat.

cum va spuneam
noaptea...
fete singure
nu mai singure ca mine
se agata de bratul necunoscutilor
ca de o spanzuratoare publica
uitand-se in ochii mei
pur si simplu
impur si complicat
eu- fiind ultima lor shansa
la o ora atat de tarzie a mileniului.

noaptea
pe strazile acestui oras
in care vocalele sunt la fel de primejdioase
ca si consoanele
...
fac trafic
cu pamantul fagaduintei
cum spuneam plimbandu-mi pet-ul
plictisului.