Prin anii '95, Cezar mi-a povestit cum plimbîndu'se nu de mult prin centrul Bucureșiului (omul n'a muncit niciodată în viața lui), a zărit pe taraba librăriei "Eminescu" o carte nou apăruta a lui Virgil Ierunca, intitulată "Semnul Mirării".
Răsfoind'o nu mică i'a fost mirarea cînd a descoperit că pe la mijlocul cărții, pe cîteva pagini bune, era vorba chiar despre el, mai exact despre întreaga poveste a vieții lui! Iar cand vînzătorul l'a întrebat dacă are cumva de gînd să citească acolo toată cartea, Cezar i'a arătat...buletinul lui de identitate: "Mă scuzati, dar am văzut și eu că se vorbește aici despre cerșetorul Mititelu Cezar, adica despre...mine! Or cum cum as putea eu care's cerșetor, să...cumpăr o carte - bașca nouă?!"

Iată pe scurt cam ce scria acolo Ierunca:
"La 15 mai 1978, un scriitor român declara greva foamei la Bucuresti. Alexandru Monciu-Sudinski, a început această grevă spre a'și salva de la închisoare un prieten, un coleg de pe vremea cînd studiau amîndoi filozofia la facultate, Mititelu Cezar...
...Alexandru Monciu-Sudinski nu era cu totul necunoscut la Paris, unde revista lui Jean-Paul Sartre, "Le Temps Modernes" a publicat extrase din cartea sa "Biografii comune". Ceea ce explica interesul imediat pe care l'a stîrnit vestea că Monciu-Sudinski a început greva foamei la București. În ziarul "Liberation", Thierry Wolton i'a consacrat un articol, pe care l'a intitulat "Le Diogene roumain arrete".
Dar pentru a situa mai precis cazul Cezar Mititelu și curajul exemplar al lui Alexandru Monciu-Sudinski, să redam aici propria declarație a scriitorului, scrisă la București de mîna lui, și care ne'a fost trimisă pentru a o face cunoscută în Occident. [Parantezele drepte îmi apartin - M.N.]:

"Subsemnatul A. Monciu-Sudinski aduc la cunoștința opiniei publice [opinie care din păcate nu prea exista pe'atunci decît cel mult sub formă de...bancuri politice] că la data de 12 aprilie 1978, filozoful român [titlul de "filozof" îl înfuria pe Cezar la culme - dar nici Monciu n'avea'ncotro, fiind nevoit sa le vorbească franțujilor lui j.P. Sartre pe limba lor] Cezar Mititelu a fost arestat și internat la Spitalul Penitenciarului Jilava. El este deținut acolo fără nici un temei medical. În ceea ce privește sănătatea morală și mentală a d-lui Mititelu, e in afara de orice dubiu. [Lucru mai mult decat adevărat, unul din recordurile cezariste fiind și acela de a fi reușit sa'și ducă toată viața, din care cel puțin 20 de ani sub ochii mei - fără niciun doctor și fără nicio aspirină sau antinevralgic!]
Fac această afirmație ca un om care'l cunosc de peste zece ani, înca din Facultatea de Filozofie, cînd el se remarca prin maturitatea sa de gîndire, printr'o neobișnuită capacitate de muncă, prin profunzimea cunoștințelor sale, dar mai ales prin caracterul său cinstit și intransigent. El hotarîse înca în primii ani de facultate să nu presteze muncă salariată, indiferent de ceea ce i se putea întîmpla. [Mai trebuie amintită aici și decizia lui Cezar de a nu mai părăsi niciodata Bucureștiul, nici măcar în vacanța de vară pentru a reveni în casa parintească din Bârlad, ducîndu'și traiul prin căminele studențești, prin poduri ori chiar prin case părăsite.]
Din 1973, de cînd a absolvit facultatea și pînă'n prezent, el a reușit să supraviețuiască fără a'și călca hotărîrea și fără a apela cumva la ajutorul cuiva. Prestigiul intelectual și moral de care se bucura făcea ca oameni din cele mai diferite categorii sociale să'l consulte, să'i ceara sfatul și ajutorul. I se solicitau cunostințe de specialitate în elaborarea unor lucrări cu caracter filozofic sau literar. [Aici...mai ușurel cu pianul pe scări, d'le Monciu: cel puțin în cei 20 de ani petrecuți de mine în preajma lui Cezar, nu l-am văzut niciodata să facă așa ceva - dimpotrivă, le spunea în față tuturor celor în cauză: "Mie să nu'mi veniti să v'ajut la lucrările voastre de diplomă!".]
Indiferent de serviciile aduse el nu accepta nici o remunerație bănească. Primea însă numai de la prieteni [și totuși eu am vazut nu puțini dintre acești prieteni ale caror daruri Cezar le refuza!] cărți, pîine, haine uzate,țigări. Singurele lucruri de care a dispus [ce limba...lemnoasa!!] au fost hainele de pe el, o pătură și o sacoșă - și el nu se simțea nedreptățit, nu acuza pe nimeni de soarta sa, și se raporta la regimul politic din România cu aceeași obiectivitate științifică cu care un meteorolog ar studia clima unei regiuni.
Cezar a mai fost arestat odată în vara anului 1977, în legatură cu faptul ca era frecventat de foarte mulți studenți de la Facultatea de filozofie, ceea ce a alertat atît conducerea facultății cît și...Securitatea. Atunci a fost interogat în mod brutal - odată chiar pălmuit - si pentru că nu i se putea găsi un cap de acuzare plauzibil - a fost transportat sub escorta la Bârlad pentru a fi angajat cu forța în cîmpul muncii.
Cu franchețea lui obișnuită, el a declarat anchetatorilor că nu concepe să muncească din frică, și că singura cale în sensul ăsta ar fi de a munci sub stare de...arest permanent.
Întrucît organele de miliție l'au lăsat în libertate provizorie, sechestrîndu'i buletinul de identitate,el s'a reîntors la București. A continuat să trăiască ca și înainte, dar fără nici un fel de act de indentitate. Nu se ascundea de nimeni, era conștient că situația lui era fără ieșire și că va sfîrși prin a fi arestat din nou.
Și'ntr'adevăr - la 12 aprilie 1978, prietenii săi au constatat dispariția lui. Trei dintre ei, doi paznici de noapte și un muncitor necalificat [adica eu, care de'ndată ce-am fost exmatriculat, m'am angajat pe'un șantier din Colentina, ca să trag eroic 12 ore pe zi la turbsosol cu canciocul mare] toți foști studenți la filozofie - recent exmatriculați pentru refuzul de'a mai face parte din Asociatia Studenților Comuniști și chiar Uniunea Tineretului Comunist, s'au adresat Miliției și Procuraturii, cerînd lămuriri.
Dupa repetate insistențe li s'a comunicat că Mititelu Cezar a fost într'adevar arestat și că este deținut în spitalul Penitenciarului Jilava pentru a'i "testa capacitatea de munca"! Aceasta "testare" are loc în mare secret, nici măcar mama sa neprimind autorizația de a'l vizita. Internarea sa nu este efectul vreunei erori, ci constituie o represiune premeditată.
Prin depozițiile date de o seamă de persoane anchetate, se putea deduce cu evidență atît capacitatea sa intelectuală, cît și caracterul său deosebit.
Voi cita ca atare din declaratia lui Călin Candiescu, logician la Institutul de Filozofie Bucuresti, membru al Partidului Comunist. Desi dezaproba atitudinea față de muncă a arestatului, d. Candiescu îl descrie în modul cel mai pozitiv:
"Conform convingerii sale, intrînd în cîmpul muncii și'ar pierde libertatea morală. Această convingere'i este adînc înradacinată, lucru atestat de însăși viața lui de pan'acum: deși trăiește fără să muncească, nu are'n niciun caz o structura [sic!] de om lipsit de caracter. Este cultivat, a citit enorm [floare la ureche! voi arata mai la vale nu atat CÎT citea, ci CUM citea Cezar!] și are un simț de observație deosebit [corect ar fi fost: nemaivăzut!] Dacă pe tema atitudinii sale [exact așa se vorbea pe atunci] față de muncă n'am ajuns prea departe, am avut în schimb multe discuții cu el în domeniul literaturii, și pe baza lor pot afirma că este un mare specialist în beletristică, îndeosebi în literatura rusă...Acest om nu fură, nu minte, este corect, integru și, paradoxal, cu toată situația lui de paria în care se află, are o demnitate ce se impune fiecărei persoane care'l cunoaște direct. Nu pot să'mi explic cum reușește să trăiască astfel, dar o explicație trebuie căutată tocmai în trăsăturile morale și cultura acestui om, trăsături care determinau în cei cunoscuți respectul și interesul pentru el...Se mulțumește cu puțin, se întreține îndeosebi cu pîine și apă, doarme oriunde (în bucatarie, în pod, pe jos etc). Trebuie să mai adaug că niciodată nu'i căuta el pe cunoscuți, ci totdeauna el este căutat de oricare are ceva de discutat cu el"
Declarația lui Candiescu se încheie cu următoarele cuvinte: "...discuta cu oricine despre orice [ei, nici chiar așa!], dar îndeosebi probleme personale, morale, cele ce'l dor cu adevarat pe omul respectiv."
Este evident că, citind asemenea depoziții, organele de anchetă și'au dat seama perfect cu cine au de'a face și au dispus arestarea d-lui Mititelu tocmai pentru că este cult și integru, pentru că are convingeri adînc înrădăcinate [adică nu putea fi defel "manevrat" cum erau toți pe vremea aia, și nu numai!] pentru că'și apăra libertatea morală, pentru că prefera să fie închis decît să'și vîndă conștiința în schimbul unui salariu." [Da' de unde: Cezar stia foarte bine sa fie si cinic: "Cinismul e un moment al adevarului"; "Inteleg și eu - adică hai să ne vindem - da' pentru ce: pentru o leafă de...două mii de lei??!" Ca profesor stagiar, mîncător de borș filozofic ceaușist, nu luai nici macar atît, ci doar...jumate - adica 1500 de lei, ceea ce echivala cam cu leafa minimă de acum]
"Daca "testarea" lui Mititelu va mai contiuna mult, sănătatea acestui om nu va rezista, și așa în urma privațiunilor îndurate, la o vîrstă de numai 33 de ani, Cezar Mititelu a albit complet, și este de o slăbiciune înspăimîntătoare...
În ceea ce privește convingerile sale - mă tem că nici un psihiatru de penitenciar nu'l va putea vindeca!
Cer tuturor care mai au un dram de curaj și o idee oarecare despre solidaritatea umană, să'și manifeste [sic] deschis atitudinea faț[ de cele relatate aici.
În ce mă privește, declar greva foamei pînă la eliberarea lui Cezar Mititelu. București 15 mai 1978"

Am încheiat citatul din Virgil Ierunca - "Semnul Mirarii" - Editura Humanitas - 1995, pag.244-247