M-am eliberat din plantatia de tarate a inutilului ce asteapta secunda eradicarii... inclestata in mrejele tale serioase, ma ascund de iarna si ma plang de glacialitatea ta, pe care am invatat, cu rabdare sa o ascult si sa o privesc. As vrea sa-mi daruiesti siguranta, o data cu temele de gandire … cu cat ma abunzi in cunostiinte si existentialisme efemere, cu atat realizez departarea ta.
Agreseaza-ma. Ca sa am de ce sa te detest…caci altfel mi-e greu.Nu-mi da sperante. Nu vreau sa ma intorc langa salciile mele pleostite. Mi-ai invatat plamanii sa caute aer incarcat pozitiv si orizonturi neexplorate de perturbari urbane.
Abandoneaza-ma pana nu-mi fac culcus in tine.Nu-mi lua linistea proaspat ninsa.
Oscilez intre a-mi da secretele ingropate celor nevoiasi si a bombarda zidul fortaretii, ca o minge de ping pong, jucata pana la epuizare de plastic. Sper sa nu termini setul niciodata…