‘Risc să pierd totul…’ își șopti, cu lacrimi în ochi, tânărul Joe. ‘Nu! Nu vreau să bocesc!’.
După ce își uscă ochii cu ajutorul unei mâneci, Joe se trânti nervos pe-o canapea. ‘Nu mă pot abține!’ e mesajul de neputință lansat, cu volum maxim, în spațiul înconjurător. ‘Ba poți!’ se auzi vag, prin pereți, replica încurajatoare emisă de vecini. ‘Vedeți-vă de treaba voastră!’ le ordonă Joe, izbucnind în plâns. ‘Nu știți deloc prin ce trec eu… Nu aveți cum să știți! Trebuie să fiți în pielea mea pentru a percepe corect magnitutinea dramei mele. E ușor pentru voi să dați sfaturi. Și ce sfaturi îmi dați?! Cele mai stupide!’
După o oră, loviturile zgomotoase în calorifere încetară. Furia colocatarilor primise, treptat, injecții dozate cu nepăsare. ‘E viața lui! Să și-o distrugă, dacă asta vrea… De ce să mă consum eu atât de mult?’ e spălarea pe mâini pe care bătrâna de la etajul cinci i-o servi lui Joe. Au urmat și alte declarații de indiferență, dar Joe ținu să răspundă doar la prima: ‘Tu vorbești, babo?! Ai tupeu! Ce autoritate morală ai tu, cloanțo?! Toată lumea știe că ești o nimfomană lipsită de orice scrupul!’. Nici un bărbat din bloc nu sări în apărarea octogenarei.
Satisfăcut de penetranța criticii vociferate, Joe își umplu un pahar cu apă. ‘Trebuie să mă las!’ își aminti imediat interdicția. ‘Doar un pahar…’. Dar urmă și al doilea. Al treilea și al patrulea. Sticla fu golită în foarte scurt timp. ‘Gata! Asta a fost ultima sticlă. Nu voi mai bea! Jur!’
După o oră de privit în gol, Joe auzi soneria. ‘Cine naiba mă deranjează? Dacă e vreun vecin moralist, care-mi zice iar să mă las de băut, îi crăp țeasta!’. Mișcându-se greoi, cu o mână în dreptul zonei intime, Joe ajunse la ușă. ‘Cine ești și ce vrei?’.
‘Sunt eu, Maria! Deschide, Joe! Am venit să-mi iau lucrurile…’
Recunoscu vocea pițigăiată a soției. Deblocă imediat intrarea în apartament și îi șopti neprimitor ‘Intră!’. Nu înainte de a-și îndepărta, vinovat, mâna de organul genital…
‘Ce mai faci, Joe?’ îl întrebă, cu chef evident de conversație, soția.
‘Bine. Sunt bine’ îi răspunse, fără nici o dorință de-a pălăvrăgi, Joe.
‘Joe…’ își pregăti terenul, pentru o declarație foarte serioasă, soția.
‘Da, Maria?’
‘Vreau să mă întorc!’ izbucni soția. ‘Vreau să fim iar împreună! Nu pot trăi fără tine! Mă ierți că te-am părăsit? Mă primești înapoi? Joe! Spune-mi că încă mă iubești!’.
Liniște. Femeia căzuse în genunchi și îmbrățișase strâns șoldul bărbatului ei. Înainte de a răspunde la o întrebare atât de importantă, Joe simți acut nevoia de a gândi clar. Încercă să se descătușeze…
‘Joe, răspunde-mi!’ insistă soția.
‘Bine, Maria. Te primesc înapoi!’. Dar acest răspuns nu l-a eliberat din strânsoare.
‘Și promiți că nu vei mai bea?’ suprasolicită soția.
‘Da, da. Lasă-mă acum, femeie!’ și Joe mai forță o evadare.
‘Bine, Joe. Te voi ajuta să treci peste această patimă…’ În fine, soția renunță la manifestarea presantă a afecțiunii sale.

Odată recâștigată libertatea de mișcare, Joe se-ndreaptă în mare viteză spre toaletă. După ce încuie ușa și își descheie prohabul, Joe își evacuă reziduul lichid din organism cu numeroase urlete de… plăcere. ‘Uuh! Aah! Uuh! Aah!..’

Înainte de a pleca, părăsindu-l (de această dată) definitiv pe Joe, Maria îi strigă din tocul ușii: ‘Ești irecuperabil, Joe!’