Eram intinși pe așternutul alb, în întuneric și știam, fiecare, în sinea lui, că orizontul este diform, monocromatic.
Trezită de "tic-tac-ul" ceasului, ți-am ridicat de pe pernă capul încărcat de bucle, l-am prins între palmele-mi amorțite și căutându-ți sclipirea ochilor prin beznă, te-am întrebat:
-Ce să facem cu atâta cer???
Dimineața...ne-am baut cafeaua separat: tu din ibricul tău roșu, iar eu din cana mea albă.