Dragă Elisabeta, am ajuns cu bine, la Ierusalim.

Nici nu ne-am cazat bine și am și plecat în pelerinaj. Am venit mai întâi la "Mormântul Domnului". Aici ar fi foarte multe de povestit... Aud că, mai ales la Invierea Domnului, de Sfântul Paști, Iisus face "mari minuni cu noi ortodocșii". Dar mai ști și tu câte ceva, despre Lumina care se aprinde singură pe Mormânt, numai când se oficiază slujba noastră ortodoxă. Nu spun că, încă mă simt o aeriană plutind tot printre stele, în avionul cu care am sosit, dar mă simt foarte fericită, am uitat de toate grijile, aici, lângă Domnul meu.
De la Ierusalim, am plecat la Nazaret, acolo unde s-a născut spre folosul nostru, Nazarineanul Iisus.. Sunt foarte multe locuri de vizitat, pline de atâta farmec și încântare sufletească. Am văzut Biserici și locuri foarte impresionante, toate încărcate cu energii pozitive, pline de mari trăiri duhovnicești, cum nici nu m-am așteptat. Din Nazaret, am pornit spre Cana. Am vizitat Biserica Bunei Vestiri. Pe acest loc, se afla casa Preamilostivei Stăpâna noastră, Fecioara Maria, când Arhanghelul Gavril i-a vestit, că Ea I-L va naște pe Mesia. Acum, aici, e construită o Biserică, așa de mare și foarte frumoasă! Cam așa e peste tot. Sunt păstrate toate ruinele caselor sau grotelor, care au fost și s-au construit pe deasupra lor, Biserici.
Alături de Biserica Buna Vestire, e o altă Biserică, a Sf. Iosiv, soțul Fecioarei Maria. Sub Biserica aceasta, se află grota în care au locuit mai apoi, toți trei: Iosiv, Maria și Pruncul. Se pot vedea, printre niște gratii, treptele de piatră, pe care coborau în "casă". Nu era lemn pe vremea aceea și așa locuiau toți evreii pe timpuri.
Am mai vizitat o altă Biserică, construită pe locul sinagogii, unde venea Iisus când era mic, să se roage. De aici, am plecat la o altă Biserică, Izvorul Mariei. Se presupune că de acolo lua Fecioara, apa pentru băut, sau strictul necesar al casei.
Ultima Biserică pe care am mai vizitat-o în Cana, a fost, unde Iisus a făcut prima Minune, a transformat apa în vin "la nunta din Cana Galileii". Vasul, nu se mai păstrează dar, poți vedea relicve din casa unde a avut loc Minunea.
Acestea toate, m-a îndvrednicit Bunul Iisus și Maica Domnului, să le văd în prima zi, la Nazaret și sinceră să fiu, m-am simțit cu adevărat o altă ființă, fericită, ușoară, parcă eliberată de un sac de pietre, de moară, din spatele meu. Acum, am înțeles ce înseamnă "fericire", o viață pe care o trăiești, nu sub robia grijilor de tot felul, ci eliberarea de ele... E o fericire, ca zborul lin al unei păsări.
Am venit seara, acasă, încântați până la bucuria celei mai înalte virtuți duhovnicești, parcă acoperiți de tot "darul" lui Iisus.
Deși, acum, aș vrea să adorm, dar iată, e foarte cald aici. M-am gândit să-ți scriu imediat și în fiecare zi, așa cum ți-am promis, și să-ți povestesc totul cu deamănuntul, ca lucrurile să nu se facă deavalma în capul meu și să omit ceva. Aici, te lovești de o altă lume. E o amestecătură de toate neamurile pământului, chipuri și figuri de oameni, de toate felurile. Și totuși, cu inima asta a mea atât de sensibilă și păcătoasă, îi privesc cu mare drag și pe ei, ca pe cei de acasă. Imi vine să-i îmbrățișez pe toți. Aș vrea, dacă aș cunoaște toate limbile tuturor, să discut cu toți, că am multe a le povesti. Abia acum îl înțeleg pe Duhovnicul meu, de ce trebuie să mă rog, să mă rog, și iar să mă rog. Să fiu, ca "cel ce stă la spărtura gardului". Să nu osândesc pe nimeni și să-i iubesc pe toți la fel și pe toți să-i cer de la Iisus "Fii ai mei". Să-i adun pe toți ca pe niște noi născuți în singurul trup Biserica lui Hristos, una Apostolească și Sobornicească de la începuturi, că și aici e o mare harababură de idei și de păreri împărțite care mai de care, după bunul lor plac. E drept că de toți mi-e foarte milă. Ei n-au văzut, n-au auzit "ce am auzit și ce am văzut eu" și nici vină nu au, unii dintre ei, că sunt căzuți victime altui stăpânitor hrăpăreț. Am promis, că în curând lucrurile vor decurge altfel, după "Voia Celui de Sus". Că Iisus, în curând, va dărui din prisosul Bunătății Sale, "Ințelepciunea Cerească" tuturor,"Fiiilor" pământului.

Azi Duminică
Am plecat de dimineață, spre Marea Galileei, și am reușit să vizităm Domul Galileei, unde am văzut un grup statuar al lui Iisus, împreună cu ucenicii Lui, ridicat, aproape de malul apei. M-a impresionat profund, prin frumusețea, măreția și căldura sufletească pe care o împrăștiau în jur, că parcă erau vii și nu-ți mai venea să te mai rupi de acel loc. Domină, aici, o mare sfințenie. Marea Galileii, e de fapt un lac foarte mare, cu apa dulce.
Am mai vizitat Biserica, construită pe locul unde Iisus, a făcut "Minunea de a îmulții pâinea și peștele". S-a păstrat doar o bucată de stâncă din tot marele munte care a fost acum 2000 de ani.
Tot azi, am fost și pe Muntele Fericirii, am vizitat și aici, o Biserică. Aici Iisus a ținut predica de pe munte, "Fericirile". Și acum e prezent aici, parcă-L auzi: "Fericiți săracii pământului, fericiți cei ce plâng, cei blânzi, cei ce flămânzesc și însetează după dreptate, cei milostivi, cei curați cu inima, făcătorii de pace, cei prigoniți pentru dreptate. Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea". El a fost, și este singurul care a înțeles suferința noastră, a tuturor celor nedreptățiti, sau mai bine zis "chinuiți de nedreptatea celor puși în slujba diavolului". A urmat Biserica Sf. Petru, apoi casa Sfântului Petru, care e pe malul apei, știm cu totii că Sf. Petru era un simplu om, un biet pescar.
In Israel, oamenii știu să prețuiască tot ce au, nu ca noi. S-au făcut săpături arheologice și s-au păstrat resturile construcțiilor, așa cum erau împărțite. S-au descoperit multe lucruri din vremurile acelea, bine puse în evidența și bine păstrate. Printre ele, multe prese pentru măsline, folosite pentru obținerea uleiului. Ne-a atras atenția și un basorelief cu nodul gordian, cunoscut de acum 2 mii de ani. Alături, era și un "rest" de sinagogă, unde probabil se ruga Sf. Petru.
A urmat în programul nostru și vizitarea unei Biserici Ortodoxe, cu Hramul Sf. Petru și Pavel. Aici am rămas și la Sf. Slujbă. Chiar s-a oficiat botezul a doi copii de ruși. E plin Israelul de ruși, toti ortodocși. Parcă, au început să-mi placă mai mult. Mi-au făcut o altă impresie de când i-am văzut că-și botează copiii în acelaș cazan cu ai noștri.
Ne-am simțit foarte bine în Bisericuța noastră. E foarte caldă, primitoare, parcă te întâlnești direct cu cei doi Mari Apostoli Petru și Pavel, față către față, și te simți ca acasă la tine. Bisericile catolice sunt fastuoase, dar reci, deși lângă ei, trebuia să simt mai multă căldură sufletească. Au fost și vor fi verii noștri după sânge, bineînțeles, nu după "Duh". Cu Duhul, s-au rupt de mult, de noi.
Pe drum, am întâlnit o livadă de banane. N-am văzut niciodată până azi, pomul care face banane. Și acesta seamană cu un palmier, ca și curmalul. Ne-am oprit să admirăm cât mai îndeaproape peisajul și am făcut o poză, eu, Radu, verii mei și cu un grup de ortodocși evlavioși, cu mare frică de Dumnezeu.
A urmat orășelul Tiberias, unde am mers pe malul Kineretului (Marea Galileei) și ne-am oprit la un restaurant de arabi, să mâncăm."Specialitatea casei", aici, este peștele Sfântului Petru, fript la grătar și costă 59 de secheli. Am întâmpinat probleme serioase, cu un chelner ciudat. Noi vroiam acest pește prăjit ca acasă, în multe mirodenii, și el, nu ne înțelegea deloc, ni-l tot recomanda la grătar. N-am înțeles care a fost pricina, dar pană la urmă, am acceptat meniul lui.
Aici, faleza e plină de etiopieni. Sunt negrii ca tăciunele, nu știu din ce se întrețin, joacă într-una alba-neagra, dar se înghesuiesc primii la Mc'Donald. Mi-ar plăcea să le cunosc motivul de atracție pentru aceste locuri, ce credință au, dacă sunt și ei pelerini ca noi, sau nu. Dar, nu știu să vorbesc engleza, nici limba lor ca să le vorbesc și lor despre"Mesajul" transmis nouă de Iisus. De "Lucrarea Divină, a Duhului lui Dumnezeu". Să le povestesc și lor despre Ușa, care s-a deschis pe Cerul Romniei noastre, și care ne unește pe noi, toți, într-unul singur trup, "Cap" fiind Iisus Mântuitorul. Să-i conștietizez și pe ei, că, "Pecetia Duhului Sfânt" umblă prin lume, pe la toate popoarele, neamurile și pe la toate națiile pământului, și să nu fie aflați jucând "alba-neagra".
Ultima oprire a fost la Iordan. Am ajuns aproape de închidere și nu a fost cine să ne dea și nouă, rochii albe! Nu era nici preot să ne boteze, dar tot am fost fericiți, ne-am botezat singuri, în apa Iordanului.
Ne-am întors seara târziu, dar fericiți, mulțumiți, împăcați cu noi înșine de darurile primite de la Domnul.
A treia zi.
Azi, am plecat "în mare viteză", la Muntele Taborului, unde a fost "Schimbarea la față" a Mntuitorului. Când a zis Petru: "Doamne, să fie, să facem o colibă, să locuim toți trei, aici". Aceeași plăcere simțim și noi acum, că, n-am mai vrea să mai părăsim aceste locuri. Noi, serbăm acasă, această Sărbătoare, pe 6 august, dar aici, la ei, iată, se serbează pe 18 spre 19 august. Așa a hotărât Patriarhia. Avem mare noroc cu multe măicuțe românce, ne-au mai povestit câte ceva. Aici, acum, în noaptea aceasta "sfântă", iată și azi se lasă "Norișori" peste Mânăstire și chiar intră în Biserică, ceea ce îți lasă aceeași impresie, trăind aceleași emoții de sfințenie, ca atunci când la marele eveniment, Dumnezeu, sub forma de "Nor", mergea înaintea "Poporului ales" ce-l voia condus spre Caanan, țara unde curgea lapte și miere. Sau, "Norul" prezent, în Altarul Templului Ierusalim , când participau credincioșii la slujbă, împreună cu Regele Solomon.
Muntele Tabor, e o movilă de pământ înaltă, pe care il vezi la fel din orice unghi te-ai uita. In vârf, este o Mânăstire și mai este și o Biserică Ortodoxă, tot cu Hramul Schimbării la față. Și o altă biserică franciscană, frumoasă cei drept, dar iți împărtășea sentimente reci, care parcă te respingeau, nu te lăsau să le privești mai mult. Peisajele din jur sunt de vis. Și la noi e frumos, în România noastră, dar aici, e mult mai multă grijă pentru curățenie. Spre deosebire de noi, aici se irigă toate câmpurile, acest fapt este demn de consemnat în filele de istorie ale României noastre. Aici, stau furtunuri peste tot, pe la toți copacii, plantele decorative... Furtunurile sunt găurite în dreptul rădăcinilor și tuturor peluzelor de flori sau plante, udându-le pe fiecare în parte. La noi s-au furat toate instalațiile de irigat și probabil că ar fura și furtunele acestea, chit că n-ar avea ce face cu ele, dar, numai de dragul de a fura. Iată, plantații întregi de măslini, bumbac, portocali, la fel folosesc aceleași metode de irigare. In această perioadă, nu sunt coapte, nici portocalele, nici bananele.
E multă hărnicie, aici, și nu pot să nu menționez, că și aici ne revine o notă destul de mică, nouă românilor?!!! Unde a fost piatră seacă, au detonat-o, au pus pământ și au plantat pomi. Curmali sunt peste tot și găsești curmale de toate felurile, mai tari, mai moi, umplute cu alune de pădure, nuci, etc. Nu vreau să-ți fac poftă, dar, trebuie să recunoaștem nepăsarea noastră fața de belșugul ce ni-l dă și pământul nostru atât de roditor și variat, dar lipsit de brațe de muncă. Oamenii noștrii sunt ispitiți să slugărească pe pământ strein, pierzându-și familiile, chiar și umanitatea, din lipsa de interes a "aleșilor" poporului nostru.Þara noastră ar fi la fel de bogată și chiar mult mai bogată, dacă cei ce o conduc ar da "Legi" bune și s-ar strădui mai întâi să le respecte ei, apoi să ceară de la popor "Respectarea Legilor".
Aici e o mare bogăție, și de câte ori gust ceva nou, mă gândesc la toată lumea, flămândă, necăjită și foarte săracă de acasă, la bătrânii noștri părăsiți de copiii.
La copiii care suportă chinuri atât de mari din partea unor părinți alcoolici. Ar fi mai frumos să nu mai construim cămine pentru bătrânii părăsiți de copii lor, și nici de copii aruncați pe drumuri de părinții lor. Să se zidească mai întâi, sufletele dărâmate de păcatul cel mai greu săvârșit pe pământ, singurul păcat dat de Dumnezeu cu făgăduință: "Nu mâhni pe tatăl tău și nici pe mama ta; ca bine să-ți fie ție și mulți ani să trăiești pe pământ?!!!"
Ne-a indoctrinat "forța răului" cu o pilulă ucigătoare de suflet, "nu am ce munci la mine în țară". Azi am mâncat foarte sănătos, o "batata", care este asemănătoare cu dovleacul nostru copt, foarte bună, și noi nici dovleac nu ne mai străduim să plantăm pe pământul nostru. Mai ales pe acela rămas vileag, puteam sătura cu "batata" toată Europa și tot Orientul. Și... Slavă Domnului, problema ar fi doar aratul, în rest, nu necesită mari pretenții, nici prea multă forță de muncă. Ar mai fi și alte, mult mai multe rezultate deosebit de remarcabile, de imitat de la bunăstarea altor țări. "Aleșii" noștri, credeam că asta fac când le vizitează, dar au trecut 20 de ani și tot n-au avut timp să învețe ceva.
Ar fi mult prea multe de povestit, despre hărnicia oamenilor de aici. Nu vreau să te indispui nici pe tine și vreau să mă simt și eu liberă ca pasărea, așa cum mi-am promis la plecare.
Verii noștri, se străduiesc din răsputeri să ne simțim foarte bine, să avem de toate și să ne facă programul cât mai frumos. Conduce mașina, tot într-o veselie. Sunt serpentine multe, urci Carmelul printre scuaruri cu flori de toate culorile, sensuri giratorii si multe, foarte multe benzi de încetinire. Dar, suntem mult prea fericiți, prea mulțumiți sufletește și nu realizăm, că suntem totuși, cu picioarele, pe pământ. Incerc să vă trimit măcar două poze cu mine, Radu și verii noștri.
Te asigur că nu te voi uita, oricât mi-ar fi de bine și promit că, îți voi mai scrie. Iți doresc toate cele bune și Doamne ajută!

Din nou la Ierusalim

Am fost de trei ori la Mormântul Sfânt, pentru că Biserica Română, e foarte aproape de vechiul oraș, unde e Mormântul și ne-am dus și singuri. Este lume foarte multă și nu te lasă să stai prea mult, să te rogi. Sunt niște arabi răi, care fac gălăgie și bat cu un băț în ceva și strigă la tine să te grăbești. Au dreptate pe de-o parte că e lume foarte multă. Sunt grupuri, care vin valuri-valuri. Intâlnești, toate națiile pământului. La parterul Ansamblului e Mormântul Sfânt iar la etaj e Golgota, unde a fost răstignit Iisus. Ne-a impresionat foarte tare tot ce am văzut dar abia în ultima zi, am reușit să ne rugăm și să stăm mai mult. Radu, nu prea a dormit, azinoapte, a venit la ușa camerei mele, unde dormeam eu cu alte femei. N-a auzit nici o gălăgie și a plecat singur în Cetate. Nu se deschisese la Mormântul Sfânt. S-a întors, m-a luat și pe mine și la ora 7 eram, primii la intrare. Intâi se face slujba și apoi, e permisă intrarea. Fiind așa devreme, am putut să ne rugăm în voie, grupurile vin după micul-dejun.
La intrare în Mormânt e o anticameră. Se numește Camera Ingerului. Acolo, în mijloc, se află o bucată din lespedea care a acoperit mormântul inițial al lui Iisus. A rămas mică, deoarece, au luat toți pelerinii câte o bucățică. Acum, au protejat-o, pe suprafața care o acoperă, transparentă, "vine lumina" de Sf. Paști. A doua cameră e Mormântul propriuzis, unde încap, câte 4 persoane, care îngenunchiază și se roagă.
La parter, mai e și "Piatra ungerii", o lespede, care are mir pe ea, și miroase foarte frumos. Acolo, Iisus a fost pregătit pentru îngropare.
Scările, care urcă spre Golgota, multă lume credincioasă, le urcă în genunchi. E foarte impresionant. Nu poți rămâne cu inima de piatră. Te copleșesc toate. Ghidul nostru, e un om foarte credincios, ne-a spus tot, ne-a învățat ce să facem,, ne-a dus peste tot. Sunt multe biserici în cadrul Mormântului Sfânt: catolică, grecească-ortodoxă, coptă (aici erau etiopieni, ei se socotesc urmașii creștini ai lui Ismail, care era baiatul Reginei din Seeba, născut cu Solomon). Sunt foarte multe Sf. Altare, camere cu moaște (mâna Sf.Vasile cel Mare, etc), mormântul al II-lea al lui Iosif din Arimateea, pe primul i l-a oferit lui Iisus. El fiind așa tânăr (33 de ani ), nu avea mormânt.
In momentul răstignirii, a fost un cutremur puternic, vânt, vijelie și piatra Golgotei, s-a crăpat, până la bază. Se poate vedea asta. Se presupune că acolo, urmașii lui Noe, l-au îngropat pe Adam și practic, sângele care a curs de la Iisus, s-a prelins până la osemintele lui Adam și în felul acesta, a căpătat iertarea pacatelor. Sunt și adevăruri, dar, și multe legende.
Am mai fost la multe biserici: Biserica Inălțării, unde se află urma tălpii lui Iisus pe piatra de pe care s-a înălțat la cer; Gradina Ghetsimanii, unde a fost prins de soldații lui Irod, când l-a vândut Iuda; Biserica "Tatăl nostru", unde e scrisă rugăciunea în toate limbile pamântului, dar, a noastră, e prima din dreapta Altarului; Biserica unde s-a descoperit capul Sf. Ioan Botezătorul; Biserica Adormirea Maicii Domnului, unde e cea mai frumoasă icoană a ei, protectoarea Israelului. Am mai înconjurat Moscheea Albastră și am fost la "Zidul Plângerii". Aici femeile sunt defavorizate. Au 1/3 din bucata de Zid rămasă iar barbații, au 2/3. E gard între ei, ca și la Moschee.
Bucata asta de Zid, a rămas până în 1970, în urma dărâmării Templului al II-lea. Atunci, au plecat evreii în toată lumea. A fost supărare mare și se comemorează această zi, care se numește Ion Kipur. Ieri a fost aici, această comemorare. Nimeni nu are voie să facă nimic. Nu sunt programe TV, nu ai voie să asculți radio, nu serviciu, nu autobuz. Toată lumea ține post. Cu o zi înainte, la ora 14, se oprește tot. Nu circulă nici mașinile, toată lumea se plimbă pe jos, cu role sau biciclete. Doar urgențele, care au o cruce pe parbriz, au voie. Până azi, la ora 19, toată țara a fost paralizată. In 1973, arabii au profitat de această comemorare și au pătruns în țara lor, omorând 300 de oameni. Dacă n-au opus rezistență, s-au oprit, se zice că, li s-au făcut frică, văzând cât de ușor cuceresc cetatea, crezând că poate fi o capcană.
Sunt multe de povestit. E minunat de frumos aici, nici nu ne-am așteptat să gustăm atâta fericire. Mâine poate reușim să facem baie în Mediterana și să vizităm și Grădinile Bahai, simbolul Haifei. Sâmbătă dimineața, plecăm la Eilat. E o stațiune la Marea Roșie. O să stăm 3 zile.
Te îmbrățișăm cu drag și toate cele bune.

Dragă Elisabeta

Nu ți-am mai scris de multe zile. E ora 6;00 dimineața, și dacă tot e liber calculatorul, îți scriu, acum, câteva rânduri.
Ieri seara, ne-am întors toți 4 (și cu verii noștri ) de la Eilat. E o stațiune turistică, la Marea Roșie. Am avut rezervare la un hotel de tineret și am stat împreună. Erau 2 paturi suprapuse și două, alăturate, dar totul aranjat cu gust. Mi-a plăcut... foarte curat, foarte frumos, și am avut și mic dejun. Deasupra hotelului, era culoarul de zbor al avioanelor, care aterizau 1km. mai departe. A fost o plăcere. De câte ori auzeam zgomotul caracteristic, fugeam la terasă, să văd și avionul. Totuși, între orele 9 seara și 9 dimineața, nu circulau, să nu deranjeze turiștii veniți în vacanță. Stațiunea era plină, așa cum poți să-ți închipui c-ar fi la noi în lunile de vară cu temperaturi, 36 de grade.
Marea Roșie, e tot albastră, numai că, la apusul soarelui, munții Iordaniei "de pe trotuarul de vis-a-vis " se reflectă în apă și dau nuanțe de roșu. E foarte frumos, ai în peisaj și mare și munte, în același loc. Granița cu Iordania, e foarte aproape și nu este interzis la graniță, ci poți trece, să vizitezi minunile de la Patra, pentru o zi. De asemenea, granița cu Egiptul, e și mai aproape. Acolo, chiar am ajuns să vizităm unele locuri de neuitat, și am făcut și o poză ca să vezi și tu.
La plajă nu am stat, că am avut de vizitat un complex cu pești. Există un turn, poți să și urci în el, să ai o privire de ansamblu, să și cobori. Acolo, sus, e o încăpere rotundă, cu geamuri de unde vezi chiar fundul mării, cu pești rari întâlniți în alte ape, de toate felurile și culorile, alge, corali, anemone, etc. Complexul acesta mai cuprinde fel de fel de acvarii, cu alți pești de toate felurile, dar, și multe broaște țestoase, rechini, pisici de mare, etc.
Jumătate de drum, spre Eilat este în civilizație, jumătate în deșert. A fost cel mai lung drum, 5 ore, nu ca la celelalte: Nazaret, Cana Galileea, Muntele Tabor, Ierusalim, ca să ajungi într-o oră, cel mult două. In deșert, mai sunt cateva oaze, unde beduinii și-au pus câteva lemne și câteva table și mai stau pe acolo, nu știu, oare, locuiesc aici sau probabil în drumurile lor. Arată jalnic, doar, în țarcurile lor, am mai văzut câte o cămilă. In rest, cu toate că sunt indicatoare cu "Atenție cămile !", n-am mai văzut pe nicăieri.
La întoarcere, am luat-o pe alt drum, spre Marea Moartă și pe drum am văzut struți, doar soiul cu penele negre, un fel de capre. Sunt ferme multe de oi, vaci, sere și livezi de curmali. Și păsărelele mănâncă curmale, aici. Sunt lăstuni mulți, ciori și un fel de turturele, dar mai mici decât ale noastre. Pescăruși, nu am văzut deloc.
Drumul în pustietate e extraordinar de frumos. Acum îi înteleg pe fericiții pustnici care părăseau frământările acestei lumi trecătoare, și se retrăgeau la "liniște" pe aceste atât de ademenitoare tărâmuri de vis. Zici că ești pe Lună. Și nu degeaba, ți se par peisajele selenare. Pe vremuri, se zice că aici, a căzut un meteorit, care a "șters" jumătate din deșert. De fapt sunt 2 cratere, unul mare și unul, cică mic, dar sunt imense, amândouă. Oricum, deșert-deșert, dar peste tot sunt rezervoare de apă. Toată lumea, prețuiește apa și o strânge pe cea de ploaie. Mările deja au mai secat și se văd urmele, până unde a fost altă dată, apa. E îngrijorător, și au și la TV. o reclamă cu o tipă, căreia i se scorojește fața. Se usucă, apoi se face ca de hartie și apoi se rupe. Eu am crezut că ei, fac reclamă la o cremă de față, făcatoare de minuni, dar m-am înfiorat când mi s-a explicat, că în curând, așa ne vom deshidrata cu toții, în acest fel, după o lipsă totală de apă.
La Marea Moartă este cel mai scăzut loc de pe pământ, la - 400 m. adâncime sub Oceanul Planetar.
Am văzut o "Magnezium Factory", unde erau prelucrați munți de sare. Apa este potroacă și nimeni nu dă din mâini și nu face stropi, ca să nu-ți intre în ochi sau în gura, că-i de jale. Toți se mișcă, parcă, cu încetinitorul. Intri în apă și te ține la suprafață. E o senzație ciudată. Nu ești conștient de greutatea corpului tău, decât când ieși din apă.
In fine, în drum, am văzut și statuia soției lui Lot, care s-a întors, să vadă cum a pedepsit Dumnezeu locul de desfrâu, din Sodoma și Gomora. Dumnezeu îi dăduse o poruncă, să nu privească înapoi, dar ea nu s-a supus. Șarpele a înșelat-o probabil și pe ea ca pe Mama Eva, și iată, a transformat-o în stană de piatră, bineînțeles, compoziția pietrei fiind tot din sare.
Cred că toată țara e plină de vestigii, locuri sfinte, peste tot s-a întâmplat câte ceva. Dumnezeu a lăsat numai semne și minuni în această țară, dar iată, că până la urmă, inimile tuturor ovreilor s-au împietrit ca soția lui Lot. L-au biciuit, L-au judecat, L-au osândit pe Cel ce veniseră numai pentru ei "Casa lui Israel" să-i scoată din robie. Și dacă le-a explicat că-i va scoate, nu din robia Romanilor, ci din robia fărădelegilor în care i-au scufundat vrăjmasul "diavolul" în întunericul conștiinței lor, nu L-au acceptat pe Mesia Cel mult așteptat. Nu că, era acesta un rău, că Iisus, Mesia, nu voia să-i scoată din robia vrăjmașilor lor, răul era că, Iisus era un analfabet, un Fiu al Teslarului Iosif și pretindea că EL, e "Fiu de Dumnezeu și s-a coborât în chip de rob, să-i mântuiască, să-i spele de păcat pe ei, care, erau un popor "ales". Cum să le facă Cel Prea Inalt Dumnezeu, una ca asta?!!! Oare, să îngăduie Atotputernicul, o așa josnicie, umilindu-i pe ei, "pe mai marii pământului?!!!"
Am văzut muntele Masada, unde, după dărâmarea Templului Ierusalimului, în anii 70, Iudeii, s-au retras și au rezistat atacurilor romane, timp de 3 ani. N-am ajuns sus, la acea oră era închisă trecerea, a trebuit să ne retragem rapid, mâine, iar e sărbătoarea corturilor, simbolizează cei 40 de ani, în care evreii au stat și au locuit, în deșert. Ei încă se mai văd "mai marii pământului" singurii "poporul ales". De la prânzul de ieri, e închis totul, până diseară la ora 20. S-au construit corturi peste tot acoperite cu frunze de palmier și sunt așteptați oaspeți la masă.
Există și teleferic, care urcă până sus la cetate, la Masada. Au, bineînțeles, și un rezervor de apă scobit în pământ, imens, foarte mare. Ei le spun, cisterne. Romanii, dupa 3 ani, au construit un plan înclinat și numai așa au ajuns în cetate, dar, n-au avut satisfacția cuceritorului, că toți iudeii, se sinuciseseră. Iată, de ce iudeii, aveau mare nevoie de un Mesia, Iisus. Aceste fapte, pentru Dumnezeu, constituiau un act de lașitate. Iată, noi, ortodocșii ne înfruntăm soarta pănă la cea mai dură, cea mai crudă teroare, dar, la sinucidere nu vom ajunge. Așa ne-a povățuit Mântuitorul, să ne ducem "Crucea" indiferent cât de grea și dureroasă ar fi. "Ia Crucea ta și vino după Mine, -- dacă vrei - să fi ucenicul Meu!" zice Domnul. Iată, toate potecile noastre duc la "Sfântul drum al Crucii" dacă vrem să avem părtășie cu Mântuitorul nostru. Multora le vine greu când aud acestea, dar cu mult mai greu le va veni la Ziua Judecății, când li se va spune: "Duceți-vă blestemaților, în focul cel de veci". Așadar, numai prin supunere și smerenie vom ajunge la Iisus. Murind sub povara crucii ca Iisus, vom și învia ca El, părtași fiind Lui, ne vom împărtăși și din mărirea Lui. Răstignind poftele trupești vom urca la mărirea Sa. Urcarea e dureroasă, uneori și Dumnezeu te părăsește; alteori și aproapele te supără, de multe ori tu însuți îți ești povară sufletului tău, când cauți mângâiere și alinare în lucruri pământești, dar, trebuie să suporți totul fără să cârtești, că dacă lași o cruce, la celălalt capăt, dai de alta mult mai grea. Acel pe care Dumnezeu îl încearcă cu astfel de chinuri, nu va rămâne până la sfârșit fără mângâiere. Harul vine și îi dă putere îndulcindu-i toate amărăciunile. Iată, ce mare rol a avut Mântuitorul, văzând încă din acea vreme, păcate strigătoare la cer, chiar printre cei ai poporului Său "cel ales" din vechime. Inima lor e rămasă și azi, tot stană de piatră, ca femeia lui Lot.
Iată, ți-am povestit și bunele și relele că nici un coltișor de pe pământ, cred că nu e fară nici un defect și dacă stai să te gândești, tot mai bine și frumos e la tine acasă.
In general, am avut parte de o mulțime de frumoase trăiri duhovnicești, sentimente profunde, senzații care ne-a făcut să ne hrănim numai cu Minuni Dumnezeiești, pe toate aceste meleaguri ale Ierusalimului. Pot să spun că, i-am mulțumit lui Dumnezeu, în tot locul, și în tot timpul, că ne-a purtat pe aceste tărâmuri de vis.
O să-ți mai scriu și cu altă ocazie, dacă n-o să apuc și eu într-o zi pe drumul pustiului ca Maria Egipteanca. De acolo, n-am să-ți mai pot da, nici un semn de viață. Numai că, eu aștept să prind eliberată chilia Sfântului nostru Ioan Iacob Hozevitul. Nu gândești ce vis frumos ar fi pentru mine. Este o așezare uimitor de caldă și primitoare, liniștitoare de suflet, ar fi cea mai frumoasă trăire duhovnicească. Să văd cum voi face cu scara. Imi trebuiesc circa 30 de metrii de scară, să pot urca la înălțimea chiliei, săpată în stânca de piatră. Acolo mă voi ruga în taină pentru toți, dar mai ales pentru tine, să fii tare ca o stâncă de granit. Vezi, ai grija de tine, "îmulțește talantul" pe car ți l-am dat în grijă. Să duci la bun sfârșit "Lucrarea Duhului Sfânt" pe care ai început-o. "Trebuie s-o duci până la capăt".
Doamne ajută la tot Poporul Românesc, să urce cât mai curând, cu faptele la "Ierusalim Cel Nou".
Iți doresc atât ție cât și tuturor, primiți "Cuvântul" ca să căpătați "Ințelepciunea Cerească".
Cu drag, Radu și Sofia.