Se auzi un scârțâit de roți, care a oprit starea de bine în care reușise să intre Ada… cu miresme și culori de toamnă… Pași grăbiți și apăsați urcau trepte…
-Adaaa!!!!! Haide repede!… acum!…
-Doamne, Teo ce se intampla? Teo !
El a apucat-o de mâna , ca și când nu voia să o mai scape niciodata, dându-i un sărut în fugă.
-SSS, taci!… hai repede! nu avem timp acum de explicații…
-Dar sunteți toți nebuni în lumea asta?! spuse ea uitandu-se la Teo mirată…
Se urcară în mașina de culoare roșie...și fuga... cu o viteză greu de descris, Teo parcă zbura, parcă voia să iasă din această dimensiune…departe…departe…. Ea…a ramas mută, nemaiputând spune niciun cuvânt. Era ca și cum se născuse mută și nu știa să lege nici măcar doua cuvinte, ca și când liniștea și tăcerea erau lucruri firești pentru ea.
-Teo, trebuie să vorbim….
- Nu acum. Avem timp o viață întreagă...eu sunt rabdător, și schiță un zâmbet cu toți dinții.
A oprit brusc în fața teatrului.
-Doamne ferește ! Am văzut nebuni în lume , dar cred că tu ai inventat nebunia! M-ai adus la teatru...în acest hal, ca și când te urmarea o întreagă poliție?!!!
-Ada, iartă-mă!...știam că este singura cale de a te scoate din lumea ta. Atâta pictură o să iți afecteze creierul, Ada! și o luă în brațe...Iarta-mă, sunt un tâmpit! nu am vrut să te sperii. Iartă-mă!
-Ziarul cred că ți-a afectat ție creierul mai mult decât pictura mie! da, da… Acum hai în sală, ce să mai spun...sper să nu mă recunoască prea multă lume,spuse ea ștergându-și lacrimile.
-Bună seara, spuse un domn către Teo.
Lume aleasă, doar ea era într-o ținută nonconformistă.

-Ada, trebuie să rezolv ceva 10 minute. Vin imediat ce termin! (facându-i cu ochiul).
-Așa ne-a fost vorba, așa?
-Te rog să scrii în acest jurnal și cu acest aparat foto, să surprinzi ceea ce este mai important din această seară, până ce eu mă întorc.
-Iar ești pentru ziar? De ce Teo? ai spus că ai timp pentru mine?
A intrat în sala de teatru, și s-a așezat undeva unde era întuneric, ca nu care cumva să o vadă cineva cunoscut. ,,Divina comedie”… ,,viața asta e o glumă”,gândindu-se că acum ar fi fost în fața pânzei,și nu singură într-o sală de teatru.
A apucat să facă o serie de fotografii interesante și să scrie despre eveniment.
-Domnule, dați-vă, vă rog din fața camerei...
-Nu mă recunoști?
-De ce ar trebui să vă recunosc?

Bărbatul înalt, nu prea spătos, cu o față angelică, părul blond strâns într-o coadă la spate și-a luminat fața cu o brichetă, de unde au răsărit niște ochi de motan albaștri...

-Oh, nu!...Iar tu!...
-Daniel mă numesc.
-Daniel, am avut o zi grea, la fel ca și cea de ieri, când ai trimis pe Andre și Robert după mine. Te rog să fii clar și concis. Se pare ca marțea și mai ales 13, îmi merge prost… m-a mai lăsat și singură Teo, ori este mâna ta și aici?
-Ada, să mergem într-un loc mai liniștit, ca să îți pot da detaliile și explicațiile binemeritate.
Au ieșit din sală și s-au îndreptat către o bancă de lemn, în parcul din fața teatrului.
Acum câțiva ani, Teo a lucrat la un caz important. Cei implicați în acele evenimente, adică trafic de droguri, au hotarât să-l mituiască pe Teo, ca să renunțe să mai publice articolul respectiv. Ba chiar, i-au cerul ajutorul.
-Mi se pare absurd...ceea ce îmi spui tu acum. Și mai mult decât atât, de ce te-aș crede pe cuvânt. Pentru mine, ești doar un necunoscut, care încearcă să mă vrăjească.
-Ada, Ada... nu mai folosi cuvinte atât de mari...
-Relația mea cu Teo este strict prietenească. Că îmi spune el că mă iubește, mă iubește platonic. Există mai mult o relație de respect reciproc. Pe Teo îl cunosc de la prima mea expoziție, pe când eu aveam 25 de ani, iar el 40. A scris despre mine, știi că s-a ocupat de promovarea culturii și încă o mai face când are timp. Dacă acum 5 ani ar fi existat această posibilitate ca noi doi să avem o relație profundă, acum nu mai există. Nu-l mai recunosc… Are viziuni ciudate despre viața, iar preocuparile lui intelectuale, l-au facut să nu vadă în mine o posibilă iubită. Și atunci, eu am renunțat la ideea de a fi mai mult decât ceea ce sunt acum cu el. Teo este mult prea sensibil …
-Sensibil?! spune Daniel. Cred că ai cunoscut vreo clonă...
-Mie nu mi-a trebuit mult ca să-l definesc, ca să-i descopăr sensurile, nu pot spune că nu-l iubesc, ar fi un fals. Dar tot timpul Teo a fost urmarit de ideea că eu sunt doar ,,o copilă ”. Nu a văzut în mine o femeie adevărată. Cu toate că nu mi-a lipsit nimic în a-i arăta că sunt o femeie.
-Ei bine, nu fi tristă acum. Totul va fi bine, bătând-o prietenește pe umăr. Voi locuiți împreună?
-Nu…nu s-a întâmplat asta. Am păstrat mereu distanța regulamentară și cu bunsimț. A ramas de cateva ori la mine, dar acest lucru nu a însemnat nimic pentru niciunul dintre noi.
- Acest lucru voiam să știu. Dacă ai putea să mergi mai departe în relație.
-Daniel, sincer, nu te înțeleg, vorbim despre lucruri intime aici.
-Păi, dacă el nu are încredere în tine profundă, noi nu putem rezolva nimic. Crede-mă pe cuvânt.
-...înțeleg.
- Vine Teo, fug... să nu ma vadă cu tine!

Teo venea spre ea cu un zâmbet greu de descris.Părea fericit.

-Iubita ce faci tu afară singură în parc?
-Uite că am avut nevoie de liniște ca să-mi pun în ordine ideile. Și a mai trecut o seară în care tu mă minți că vei petrece timpul cu mine, spuse ea supărată .
- Ada…nu fi așa ,,nebunela”! zâmbind și îmbrățișând-o. Am o mare surpriză pentru tine. Dar mai întâi să-mi spui la ce ai cugetat.
-Văd că râzi, îți chiar arde de glume...ei bine mie, NU! mă simt cum mă simt...tu îmi provoci aceste simțăminte... îmi simt sufletul curat și împlinit pentru că am dat definiții lucrurilor care erau nedefinite în mine. Ești nebun și frumos.
- Socrates era renumit prin urâțenia lui, spuse el zâmbind.
- Frumusețea vine din interior și te face să strălucești. Și dacă această perfecțiune vine din interior, și ne împăcăm cu noi înșine, și dacă ne recunoaștem defectele și greșelile, atunci se poate urma mai ușor acest drum spre transformarea suprema a sufletului. Teo, fericirea este o stare de bine necesară...care există în noi, darpe care nu o putem materializa tot timpul și atunci, eu am găsit această fericire în mine, care a ieșit la suprafață.
-Mi-ai pus gând rău?! aproape leșinând de râs...
-Doamne, poți fi serios vreodată în viața asta? Da, Teo! E cazul să te gândești și tu la ceea ce simți, să faci o listă în care să treci calitățile și defectele pe care le ai. Am să fac la fel, să vedem care e mai tare.
-Doamne, ce supărăcioasă ești! Hai vino la mine! Hai, să mergem acasă! strângând-o tare la piept.
-Teo mă simt lipsită de putere…
- Să mergem sa mâncăm ceva. Sau mai bine prepar eu ceva bun pentru tine.

-Vai, de când esti și bucătar? Mă uimești!
-...păi, lipsa unei femei în viața mea, m-a determinat să fac lucruri la care nu mă asteptam să se întâmple...cum ar fi să am grijă singur de viața mea.
-Păi, da, o copilă nu este bună pentru un matur ca tine!…
-Ada… nu ești chiar copilă... la felul cum arați, eu mă refeream strict la diferența de vârstă. Vezi te superi repede, ce mă fac eu cu tine ,,copila”? Mi-ai sucit mințile și răscolit sentimentele, nebuno! Hai sa mergem acasă. La mine sau la tine?

După un timp, cei doi în bucătăria casei lui… spațiul era destul de mic și inevitabil ca cei doi să nu se atingă spunând..,,scuze”. Mai degrabă era ca o invitație a începerii unui joc, pe care amândoi îl așteptau de mult timp. Ea un pic tristă, se uită la el spunând:

- Hai, mai durează, sefu’ prepararea? e deja ora 22, iar eu chiar am de lucru. După câte evenimente am îndurat în ultimile zile, sper măcar să am parte, de această cină romantică. Nu știam că știi să faci atâtea lucruri…
-Ei, ei... și câte pot face!Încă nu ai văzut nimic, draga de tine!
-Acum, Teo, mai bine spune cum te simti tu. Este important pentru mine, să te cunosc mai bine. Ar fi cazul să-ți deschizi sufletul.
- Mă simt minunat...ca de obicei...mersi, e foarte drăguț din partea ta!!
-Sunt o draguță, doar!
-Nu ești doar o drăguță, dar apreciez ,,ta gentillesse”. Știi...e rar când eu nu sunt în formă.
- Hmmm… asta este foooaaarrtteee bine!
-Ce este femeia în viziunea ta? e important să-mi spui.
-Cel mai frumos și mai prețios “chose” în sensul ontologic!! este centrul preocuparilor mele afective! ah! e bine, ai mai crescut de săptamana trecută!! vezi dacă o ții în ritmul ăsta, repede mă depășești și te scap din...vedere!!
(dacă fac o greșeală imensă cu ea…?? o fata corectă, iar eu o duc pe căi greșite!)
-Hai fi serios, Teo! Pizza...quatro stagionni...foarte bună, era mai bună dacă o preparai chiar tu. credeai că mă poți păcăli? hm! spuse ea cu gura plină de pizza.
- Mă bucur că-ți place. și o sărută pe frunte, bătând-o ușor pe creștet ca pe un cățel.

El se așeză la masă lângă ea. Pentru prima dată în tot acest timp a văzut-o altfel. Părul lung negru îi accentua trăsăturile feței: ochii mari de culuoarea cognacului și bine rimelați, rară culoare, iar buzele tot timpul pictate în roșu aprins. Era chiar frumoasă Ada...ca o Gioconda, dar nebună, plină de viață. Și nu mai vorbim de ,,minunile” , care se aflau în toată ființa ei... Pe cât de fină pe atât de băiețoi și gata de război mereu, pentru a apăra dreptatea. Pentru prima dată a văzut o femeie ,,fatală”. Ochii lui erau opriți asupra sânului ei.

-Pământul, aici superman! Revino pe pământ dragule, trecându-și mâna dreaptă prin fața ochilor lui.
- Off, eram cam departe…
-Da, am văzut, dincolo de bluza mea.
- Ada și dacă te-aș vedea nud, te-aș privi ca pe o operă de artă, ca pe opera cea mai reușită a lui Dumnezeu!
-Hai, nu exagera... mă faci să roșesc. E cazul să plec acasă. Vorbim mâine.
-Te duc eu.
-Nu te deranja, iau un taxi... O seară buna Teo și merci pentru cină!
-Dar nu înțeleg de ce te porți așa, nu am făcut nimic rău.

În acest timp a sunat telefonul ei.
-Alo…
-Sunt Daniel, trebuie să ne vedem urgent!
-ok, sunt pe drum.

Teo a prins-o de mijloc și a sărutat-o adânc:
-Rămâi cu mine , Ada! ea a plecat în grabă, el a rămas în fața ușii nemaiștiind ce să spună. Daniel...auzi tu...Daniel.

Daniel era la câțiva metri de casa lui Teo. Teo era la fereastră urmărind-o cu privirea pe Ada. I se părea ciudat lui Teo că ea, femeia visurilor lui, să se lase, sedusă de către alt bărbat, și că era posil să o piardă definitiv.

- Mi-ai adus flori? Doamne, cât de minunate sunt!… de parcă stiai că îmi plac trandafirii, și l-a îmbrățișat. Acest lucru intră în ritualul de urmărire, și afișă un zâmbet foarte senzual apucându-l de mijloc. Daniel, te rog să îmi spui, care este legătura ta cu Teo.
-Am să-ți spun mai târziu. Ai mâncat bănuiesc…
-Bănuiești pe naiba, ai văzut și ascultat tot. Mă întreb dacă am intimitate la baie...(el râde). Doamne ce porc poți fi!...oricum am să găsesc camerele stai liniștit. Adică voi mă urmăriți...
-De foarte mult timp.
-Sfinte Sisoe! Mi-ați violat intimitatea! I-ați florile, sunteți nebuni toți în povestea asta!
-Stai!strângând-o puternic în brațe. Avem nevoie unul de celălalt. Nu face scene aici, și știi că suntem ascultăți…
-Hai la mine repede atunci, trebuie să lămurim…..

Asfaltul era umed, miros de toamnă și aburi ieseau din trotuarele pline de frunze galbene, liniște și noapte, frunze și mister, doi bețivi pe o bancă, doi îndrăgostiți treceau sărutându-se, iar alții se certau în blocul alăturat… prea multă liniste, prea multă gălăgie, stradă pietruită îngustă, nopte și aburi. Dani și-a aprins o țigare. Trăgea adânc și se gândea.

- …să mergem, trebuie să te lămuresc. Mergem pe jos, vreau să mă gândesc.

După un timp de mers pe aceste străduțe, decupate parcă din filmele cu mafia:
-Am ajuns, spuse ea. De parcă nici nu știi unde locuiesc…
- Cafea?
- Cafea cu lapte, după ce beau una neagră fără zahăr.
-Ciudate apucături ai….spuse ea zâmbind, aducând două pahare cu cognac.

-Ei, mi-ai citit gândurilre, spuse el stând răstignit pe fotoliul portocaliu. Văd că tu ai o manie pentru culoarea asta... privind direct spre tabloul încă în lucru.
-Dragule, am studiat culorile și apoi mai ține și de gust. Este o culoare caldă și relaxantă.
-și îngeri...albastrul îmi place mult.
- Nu știam că ai înclinații spre artă.
- Niciodata nu crede în lumina neapropiată!adică trebuie să cauți mai mult printre cei pe care îi cunoști. Alege dintre cei ce se învârt pe lângă tine, poți afla mai multe despre ei, mai ușor, ca să îți faci o idee.
-Doamne, câtă filosofie!spuse ea râzând.Tabloul meu te inspiră, sau mă curtezi? Dacă ești împăcat cu tine însuți, atunci ai sufletul fericit și totul vine de la sine. Cu înțelepciune și sănătate...reușești să fii om.
-Sănătate și înțelepciune, căci fericirea ține de faptul cum o percepi.
-Dar pentru mine toate bolile vin din nefericire, din mahnirea noastră, sorbind din paharul cu cognac.
-Nu, boala este efectul pacatelor.Căci prin păcat a intrat moartea în lume, nu suntem rodul iubirii intratrinitare divine.
-Și atunci zic,că, dacă iubești oamenii și dăruiești, daruind vei dobandi! Primul păcat esențial este că suntem pe pamânt... ne-am născut păcătoși. Divinitatea se afla în noi ca și diaboliciunea suntem amestec de îngeri și demoni. Dacă ești înger vezi altfel oamenii.
-Nu se cunoaște esența luminii divine.
-Nu am spus că o cunosc, dar poate am vazut-o. E o diferență. Până la urmă nu ești aici pentru filosofie, Daniel. Ci pentru a-mi dezlega anumite mistere.
-Păi , în general știi despre ce este vorba, Ada. Tu trebuie doar să locuiești cu el, iar noi îți spunem ce ai de făcut pe parcurs. Trebuie să înțelegi, că acești oameni sunt foarte periculoși,ei te cunosc și poți fi o potențială victimă. De aceea te rog să mă asculți, și nu mai fi căpoasă.

A urmat un moment de liniște profundă, în care fiecare își analiza viața. Fiecare se gândea la ceva și erau parcă desprinși de real. Ea se gândea că dacă toată pasiunea ei pentru Teo a durat ani, focul a început să se stingă.