Dumnezeu stătea pitit
într-un copil
privea existența
dar nu vroia
să înțeleagă
de ce
inima copilului
pâlpâia ca niște lămpi

trupul este relativ și
nu se poate determina
dacă a existat
sau nu
înaintea sufletului
zise după ce constată
lipsa umbrelor din spatele
celorlalte lucruri...

dizolvându-și gândul în
întrebarea la care
nu găsi răspuns
privi peste umărul
copilului abandonat
ca pe o jucărie stricată

nu am înțeles și poate
nu o să înțeleg niciodată
obsesia Lui pentru suflete
și de atunci îl caut în
imaginea fiecărui copil

nu știu cât de mult mai contează...