unele momente sunt dure
dure ca o stare de fluture

degetul tău îmi face semn să tac
poate de aceea
gândurile mele nu ajung niciodată până la tine


mă strecor înăuntru cu băgare de seamă
ușa rămâne deschisă
cu un zâmbet am oprit toate ceasurile privind la voi

o petunie sărută sfios aerul

în urma călcâielor au rămas toate amintirile
prăbușite de-a valma în mine

mă voi gândi la asta o veșnicie

țipătul a fost cu mult înaintea tăcerii
se deschid ochi
se îmbracă inimi
un strat de primăvară atârnă deasupra pervazului
ca un plâns flămând și la o oră atât de exactă

sub greutatea primului cuvânt pe care abia aștepți să-l rostească
cometele și-au întrerupt călătoria
numai noi îmbătrânim timpuriu dospind păcate

rătăcesc agale prin poemul ăsta
îmi iau câteva zile libere să tac
să pândesc să ascult să uit
liliacul cum înflorește

câtă primăvară poate fi într-un singur cuvânt - tati?