....de ce mai rasare soarele daca rasare in desert?

......desert ce ma inconjoara si-mi lasa un gust amar
in vene...
si-ncep
sa-ntreb unde a disparut toata viata ce era in jur, cu
care m-am
obisnuit......
....desert............ imi taie rasuflarea si-mi seaca
parca toate
simturile....... un noian de ganduri ma impresoara,
si-ncep sa simt
singuratatea.......

...........mi-s visele pline de nisip, si de
pustiu....... ma duc cu
gandul pe deasupra unei nemarginite prapastii, sapata
in suflet de
timp,
in singuratate.........si simt cum seaca-n mine vlaga
unei sperante
desarte...... desarta ca si clipa asta...... desarta
ca si ziua de
maine..... toate-si pierd sensul, toate se ascund
parca in dosul
pustietatii.

.......pustiu in jur, pustiu in suflet......... venin
acoperit cu
miere...... vise trunchiate......... mai raman, sa
palpaie aripi
fragile...

.....himere........ vise prefacute in cosmaruri.......
de-acum parca
toate amintirile frumoase incep sa-mi chinuie
existenta......

....incep sa doara adanc si parca totul se prabuseste
in mine.... cu un
ecou prelung...... un vuiet......... o jale amara, un
nu stiu ce care
ma
infioara, si lasa-n mine doar pustiu..... simt cum
incepe sufletul sa
doara de atata goliciune.....

...........desert............ pustiu in jur, pustiu in
suflet......
nici
vorbele nu mai au sensul obisnuit.......... ma pierd
in lumina zorilor,
ca si cum as cauta o evadare....... indiferent de pret
....... chiar
daca-i vorba de cincizeci de ani din viata......

............imi las toata fiinta sa cada in durerea
pustiului........
parca nici lupta cu singuratatea nu mai are sens......
si nu mai am
putere sa-mi adun un gand macar, care sa ma scoata la
liman......

........liman???????? care liman?

.........un alt loc in pustiu........ un alt loc
care-ajuta visele
sa-nghete? Un alt loc cu orizonturi cenusii si o linie
dreapta...

...e atat de dreapta linia orizontului, care parca
taie-n carne vie cu
realitatea ei...... si-o simt cum se adanceste in
mine, ca o rana ce
singereaza, dureros de real......

...ma dor ochii de lumina ce se strecoara muta, in
pupile
obosite............ ma dor palmele de neputinta......
ma doare sufletul
de-atata pustiu......

....un geamat slab abia-mi atinge buza si se stinge...
atat mai pot sa
mai scot din atata pustiu.............incet, incet,
las totul sa ma
copleseasca......vointa mi se pierde tot intr-un
pustiu..... iar
lacrimi
lasa urme-adanci pe-obraji...... le simt atat de grele
parca ma
apasa...... imi las aripile frante sa zaca
neputincioase...........
neputinta urla a pustiu in mine......

......si n-am decat pustiu......

.....sau........ mai am...... mai am o farama de
suflet sfartecata, sa
intampin ziua de maine.......... cu acelasi pustiu de
azi........ si
nu-i decit o nepasare in jur, si nu-i decit o oarba
amagire a vietii
care-o duc..... nuante de cenusiu fac vesmant ca un
giulgiu
sufletului....... ma simt intunecata....... m-as
acoperii cu o umbra,
sa
nu mai intre-n mine pustiirea........ dar chiar si
umbra ce m-acopera e
tot pustiu........ si nu mai stiu nici ce, nici cine
sunt...........
imi
privesc palmele-obosite de deznadejdea
gandurilor........

.........si toate dor......... si doare tot pustiul
asta.............

...........as vrea sa urlu-n ecouri prelungi durerea
ce m-apasa......

.......durerea neputintei....... ma pierd intre
cuvinte........ repet
la
nesfarsit tanguitoare vorbe ce zac inchise-n
mine........ ca un vechi
disc stricat...... ca un nesfarsit ecou..... ca o
durere care vreau s-o
alung cu incapatinare....dar e prea pustiu.....si
intra-n mine prin
toti
porii....cand nu mai am vointa sa sper intr-o zi in
care soarele sa-mi
fie cant de bucurie..... si nici macar in vise nu-mi
mai apare viata pe
care o stiam.......

............mi-e dor de culori de verde...... o padure
in care sa te
pierzi doar in linistea sufletului...... cu sunete
dulci de viata
ascunsa......

.......dar...... m-afund in pustiul din jur.........
imi las tacerile
sa
doara....... am devenit o masinarie care merge
inainte, caci asa a fost
programata......... am devenit un creier fara
suflet......... sau
poate-un suflet prea pustiu.......... sau poate tot ce
altii vor sa
fiu........ fara puteri sa lupt...... lumanari palpaie
in suflet ca-n
urma unui mort........ vointa seaca, si-mi opreste
parca ora
singuratatii s-o pot simti iar si iar, si iar
............si iar......

...........dangat de clopot imi bate in amintiri......
si simt cum
creste-n mine nulitatea existentei........ incerc
sa-mi gasesc o ultima
farama de putere care sa-mi aline ranile... nici n-am
vointa sa-mi
alung
atata intunecare ce se-ascunde in mine...... si parca
nici nu
vreau....... la ce bun?

.........pentru pustiul care maine va veni???

...........pentru o si mai multa existenta fara de
vise???

........mi-atat de greu...... mi-atata de
pustiu......... gandul imi
lasa gust amar........ ca un priveghi al unui suflet
nestiut........
mirosuri de tamaie imi napadesc narile....... si
candele de veghe
aprinse-n jur vegheaza clipa deznadejdii de parc-ar
vrea s-o faca
vesnica......

....o vesnicie ce nu-nceteaza sa apese cu realitatea
ei......... o
dureroasa rasuflare intuneca clipa moarta......... imi
las fruntea pe
genunchi de atata neputinta.....

......inchid pleoapele sa nu mai vad lumina ce nu
poarta cu ea nici o
raza de speranta pentru ziua ce incepe......

....mi-e dor sa fiu departe, sa colind adanci paduri
singura..... numai
cu gandurile mele... sa simt cum iau puteri din
trupuri de copaci....
sa
simt cum creste-n mine lumina zorilor......

.......dar toate sunt departe...... si totul e pustiu
si-ntunecat........ doar zambetul amar mai poposeste
uneori pe-o fata
obosita de-atata pustiu.......

.......ma simt de parca as fi rupta-n doua..........
de parca lumea ma
apasa cu tot ce-i mai strain..... e-atata durere in
mine cat poate
cuprinde un suflet haituit.......... si parca nu e
drept!

Si-mi vine sa strig ca nu-i drept si nu e drept sa
trebuiasca sa
traiesc
asa......

..............ma revolt cu disperare, dar ma lupt cu
morile de
vant.....

si pling de neputinta...........

...si jalea ma apuca si mai mare cind realizez ca-mi
pling singura de
mila...... si mi-e ciuda..... ma pravalesc in propria
disperare,
si-ngan
cuvinte sa ma incurajez...... imi vad in oglinda fata
slutita de atata
slabit, ca m-am facut aproape stravezie, si nu-mi vine
sa cred ca am
ajuns asa....... mi-e lacrima lacrima si plinsul mi-e
plins...........
si-n fiecare moment ma lovesc de realitate, si tot ce
e frumos
dispare........

.............nu pot decit sa plang sau sa-mi inghit
nodurile mari cat
pumnul.........

.....se-ncolaceste-n mine durerea........ si mi se
face frig....... si
toate puterile mi se scurg ............... ma las dusa
de val.........
intamplator nu stiu sa inot........ si nu pot decat sa
ma las dusa de
val........... o amagire mai ma tine parca
vie.........

....port urlete de disperare-n mine, si tac....
mergand inainte.......
iar si iar........

............dar nu mai pot sa cred in basmele frumoase
de-altadat, care
ma invatau ca totu-i drept, caci nu e..........nu-i
drept........

.....de ce asa???

de ce intotdeauna pentru mine se naruie totul?

.....si de ce m-am mai nascut, daca asa a fost sa
fie???

de ce m-am mai nascut cu suflet, daca trebuie sa
traiesc numai cu
dureri
in el???

de ce nu pot si eu sa fiu ca altii, sa nu-mi pese???

.........sa merg-nainte........... zi de zi, fara
sa-mi pese ca-n jurul
meu se-ngramadeste ipocrizia si minciuna si nu
conteaza nimic altceva
decit sa ii impresionezi pe altii...........

.....nu asa vreau eu sa traiesc!!!!

mie nu-mi pasa daca impresionez bine sau rau!!!

nu vreau decit sa fiu ceea ce sunt, si nimic mai
mult!!!

dar vreau sa fiu eu insumi!!!

nu vreau sa fiu ce vor altii sa fiu.............. de
ce oare pare ca
cer
atat de mult ???

de fapt nu cer nimic de la nimeni!!!

Nu cer decit sa pot sa fiu, ceea ce sunt si asa cum
sunt de fapt!!!

........un alt liman nu cred sa mai existe pentru
mine..............mi-am si pierdut puterea sa mai
sper.............. si
m-as preface-n vant si praf........ ca sa ma spulber
intr-o clipa....
sa
nu mai existe-n mine nici durere nici uitare nici
pieire...........

......mi-s buzele crapate... adanc in carne.......

.......mi-am infipt in ele dintii, si am vrut ca
durerea acesta reala
sa-mi acopere durerile surde....

....uscate si crapate mi-s buzele...... si crapaturile
dor in
adancime.......

....simt mutilarea-mi interioara...... o simt ca pe-un
nou eu.... si
vreau s-o simt..... poate asa voi fi mai strins legata
de realitate....

........realitatea ca ce?....... ha, haaa,
haaaaa....... cu indrazneala
am uitat ca pana si realitatea mi-e trucata.......
trucata si
trunchiata...... eu doar caut cuvinte......
trucat..... trunchiat.....

cine m-aduna
cand stelele tuna
peste pamant
mai ploua-un cuvant
si nici macar acela
nu-i bun de nimic
cum de mai caut
s-aud vietatile moarte
care-au uitat de mult
ca mai exista speranta
prin moarte
si-au binecuvintat
propria neputinta
de a lupta......
si binecuvintarea
s-a asternut
peste toate greselile lumii...si peste toata mizeria
ei.......

....stau si astept ca aceeasi mizerie sa ma
copleseasca......

...si-apoi cand acesta va fi petrecuta, cu un ranjet
de satisfactie, am
sa refuz binecuvintarea care de fapt inseamna apa de
ploaie.......

...binecuvintam mortii nostri....... ca si cum ii mai
ajuta la ceva....
pe ei nu..... poate doar pe noi ne ajuta amagirea ca
cineva va face la
fel cu noi.....

........ne daruim astfel, in timp, o liniste idioata,
pentru propria
noastra ingropaciune........

.........m-as apuca sa-mi numar.... sperantele....
durerile...... (alta
data as fi spus....si visele)...... sa le numar.....

........nici n-ar fi prea greu..... nu-s decit
cateva....... si acelea
amarite sperante.....

......vise...... in locul lor, ai crescut
maracini..... ce ramane,
rest.... nici nu mai trebuie numarat.... caci stiu ce
este.....

....pustiu...... impestritat cu durere...... si
nesanse......

uneori simt ca pierd pana si puterea cuvintelor......
iar cele ce
raman.... raman sa fie doar cuvinte seci........

......as privi inainte...... dar nu prea am spre
ce...... asa ca-mi las
mai bine ochii in pamant... in felul acesta vad ceva
cunoscut.....
intunecarea pamantului, e aceeasi, oriunde...... doar
lumina
difera....... si numarul stelelor din cer.....

Gheare nelegiuite
imi sfisie carnea.....
parca straduindu-se
sa-mi dovedeasca
precum ca oasele
oricum......... nu-mi mai sint bune de nimic
....si ma intreb
de ce oare natura are nevoie de asta?

Sau mai bine: De ce Dumnezeu m-a mai lasat sa fiu?

ajuta cuiva intreaga suferinta mea?????

.......mi-e clipa tarzie.... si nu mai stiu nici ce
nici cine sunt.....
ma pierd in durerile ce parca nu se mai sfarsesc......
plang
neputincioasa in fata lor, incercand..... poate ......
sa le
induplec......

...ma simt tarzie.....iesita din timp......

SI-AM OBOSIT !!!!!!!!!

...mi-e tarziu gandul........ dar e mereu proaspata
durerea......

.......am obosit..... si nu mai stiu nici ce......
nici cine sunt......
si nu mai stiu nici a juca sotron...... mi-s mainile
durere....... dor
mangaieri....... si stiu ca niciodata nu le voi
darui........ raman
pana
si ele sa ma doara.......

...mi se iau toate...... in fiecare zi cate
putin........ si mi se da
in
schimb durere.......

.......de ce nu mi se taie dintr-o data viata.......
si-asa...... ce-a
mai ramas din ea?????

...mi-a ramas sa zac..... aici intre perne.....
inconjurata de ale
lumii
inventii..... legata de lume, prin nu stiu ce.......

......o planta care mai are doar maini...... sa
scrie....... picioarele
avute candva nu-mi mai folosesc la nimic....... pana
si somnul mi s-a
luat...... sau nici el nu ma mai suporta.......

......Doamne, de ce atata durere????

De unde o iei?????

De-as sti macar ca ai luat-o din altcineva, si mi-ai
dat-o mie......
atunci zau ca as intelege...... si mi-ar fi bine sa
stiu ca sufar si
pentru altii....... si ca lor le ramane clipa
luminata-ntreaga......

......am ramas sa nu mai fiu decat durere.........


....acum, ochii imi sint uscati de lacrimi.....

........sint ochii fara pleoape ai unei statui de
piatra........ma-nvirt
in jurul meu, si-mi dau seama ca tin in mina o
tulpina.......

tulpina sint eu....si nu vreau decit, cu toata durerea
si cu toata
forta, sa ma smulg cu ciuda din radacini.....

…mi-as desface larg miinile si m-as arunca in
intunerec, si-n umbre…..

......dar ma gasesc priponita de cuvinte.......cuvinte
fara
sens.....rupte unele de altele......

.......se spune ca trebuie sa-ti zbati aripile in
furtuna, pentru ca
dincolo de ea, vei regasi soarele.......

care aripi?

.......as nimici daca as avea putere, cu o singura
lovitura, ticaitul
care masoara timpul.......

timpul cui?

.....banuiesc ca al meu........

Am eu timp ?

.......un timp fara de timp..........si nimic nu poate
schimba
asta..........am obosit sa mai cred in timpul
meu........doar il
privesc
cu dezgust, ca si cum as vrea sa-l fac pe el vinovat
de
toate.............

........si iarasi pina la durere, imi string tulpina
in miini......

Cu simturile voit inchise, ca sub pecete, cu ochii
orbi si cu urechile
lipsindu-mi, aud totusi sinistrul cintec al
privighetorii........

il aud......caci ma anunta ca nalucile cu care m-am
invatat sa traiesc,
se reintorc..........si-si iau locul
binemeritat.......naluci si
umbre.........Incep sa doresc sa coboare
noaptea.........bezna...........

e privilegiul meu.........atunci cind satula sint de
zilele pline de
umilinte asupra carora incerc zadarnic sa
triumf........

ignor trupul acesta ce nu e de
invidiat.........locasul meu......care
ma
poarta prin zile schilodita ca pe-un fluture de
noapte.........urasc
ficare clipa care vine peste mine, doar ca sa ma
zbirceasca si sa-mi
usuce fiinta........

nu, nu doresc sa ma placa oamenii......mai bine as
disparea dintre
ei........

altfel, am sa incep sa tremur.......si apoi sa
pling.......intre
hohotele satisfacute ale intunericului, voi incerca
sa-mi desfasor
fiinta si sa leapad durerea inchegata in
mine.........dar stiu, ca si
daca voi reusi, nu voi scapa de ea.....se va inchega
la
loc......iarasi......si iarasi..........si
iarasi.........

Am reusit sa-mi smulg radacinile.....

acum pot sa spun ca fac parte, din peisajul dezolant
din
jur.......macar
sint o parte dintr-un intreg.........

Oare pustiul, e si el un intreg ?



.....ce pot sa spun......nu pot sa spun decit ce
gindesc.........si
m-am
gindit intotdeauna, ca in ziua in care voi posta
aceasta pagina pe net,
va fi bucurie pentru mine......dar eu nu stiu sa ma
bucur daca nu am pe
nimeni linga mine.......acum, dupa multa
munca.......dupa ce am invatat
tot luat de la zero.......nu stiu cum sa ma bucur
pentru munca
mea........sau doar nu am cu cine........

nu, nu ma mira.......nu este pentru prima data (chair
si la expozitiile
mele s-a intimplat la fel)......si nici nu stiu ce mai
asteptam.....dar
asa sunt eu.....nu ma obisnuiesc niciodata...

....nu ma obisnuiesc sa traiesc fara bucurii......sau
doar astept
bucurii........sau nu mai stiu...........

......doar ca am asteptat momentul acesta ca pe o
bucurie
mare.......acum......nu mai am bucurie......de
ce?.....nu mai
conteaza.......

sint obisnuita ca intr-un fel sau altul, sa ramin fara
bucurie.......fara bucuria dupa munca......asa a fost
mereu.......dintr-un motiv sau altul, nu am apucat sa
ma bucur cum ar
fi
trebuit........si daca stau sa ma gindesc asta ar fi
fost o bucurie
mica......au fost altele mai mari care ar fi trebuit
sa-mi fie
bucurie......dar nu mi-au fost........

.....am sa ma bucur alta data.......

doar simt o amaraciune........nu, nu
suparare.......doar o adinca
amaraciune......si atit.......amar in
suflet.........mai mult decit
tristete e amaraciune..........

.....nu-i nimic.......mare brinza: dupa un alt episod
de munca, eu nu
ma
pot bucura......

la ce e buna bucuria? si de ce m-as bucura? ca am
muncit sa invat html
si tot? dar cine nu stie asta?..........

nu-i asa?!?!?!

......oricum.......aici, in locul asta, imi pastrez
privilegiul sa
scriu
tot ce simt......de asta se numeste pagina "jurnal
on-line".......scriu
si ce e vesel in mine......si ce este durere.........

......ma iarta cititorule.........dar e numai
adevar.............nu pot
nega nici amaraciunea nici durerea din mine.........

Poate ca pe lumea cealalta imi va fi dat sa ma bucur
pentru toate
bucuriile pe care le-am ratat in lumea
asta............


.....iubire.......sau doar nevoia de iubire.......

.......mi-am invatat gindul sa gindeasca......dar nu
am putut si nu
cred
ca am sa pot vreodata sa-mi invat glasul sa
vorbeasca......nu......eu
nu
stiu sa vorbesc......sau daca vorbesc, in nici un caz
nu sint instare
sa
vorbesc asa cum simt.........

....stiu doar sa scriu.......ce spun in scris, sunt
incapabila sa spun
prin viu grai......chiar si durerile, despre care am
scris, in
realitate, doar le pling.........

.....ma simt cumplit de limitata.......as vrea sa spun
ce
simt.......uneori, as vrea sa pot sa urlu.........de
cind sunt
bolnava......o singura data am reusit sa scot un urlet
din
rarunchi......unul singur.......din toate cite am in
mine.........si
asta a fost, acum, de curind, la mare.......iesisem
din discoteca si
m-am dus tinta pe plaja......un val bezmetec, m-a udat
toata......atunci, cu pasi inceti, am mers pe plaja
pasind prin
valurile
ce scaldau nisipul......la un moment dat, am
reusit......nu stiu cum,
sa
scot un urlet............n-a fost de-ajuns.........n-a
fost cit am in
mine..........mai mult nu am putut.......mai mult, am
ingenuncheat si
cu
unghiile am sapat gropi adinci in nisip......incercam
astfel sa-mi las
cumva durerea acolo........ingropata in nisip.......

mi-as fi dorit sa pot sa dau marii din durerea
mea......si i-as fi dat
din dragostea din mine........pentru ca nu am cui s-o
dau.........

nu stiu ce doare mai mult in mine......durerea in sine
sau faptul ca nu
am cui darui dragoste.......cind palmele ajung sa
doara de mingiieri ce
nu le ai cui da, e dureros......

.......da......stiu........sunt singura
vinovata.......nu consider ca
nu
merit dragoste......doar ca nu am gasit inca umerii
potriviti de tari
pentru cit am eu nevoie de ajutor.......

poate ca cele scrise de mine in alte articole cu
legatura la" atunci
cind ai asa un diagnostic inveti sa pierzi pe cei
dragi de linga tine"
au lasat in urma un semn de intrebare........spun aici
adevarul:
diagnosticarea mea, a adus cu sine, un divort......da,
sotul meu nu a
fost destul de tare sa ma accepte si asa: bolnava
incurabil. Iar eu nu
am fost destul de puternica, sa ii sustin moralul
cazut odata cu
diagnosticul........nu aveam nici pentru mine curaj
destul la acea
vreme........dar sa te trezesti singura........intr-un
asemenea
moment........e destul de greu........


daca viata mie mi-a dat sa duc ce am de dus, e
una.........dar cei din
jur nu sint obligati sa stea linga mine...........

Daca mi-e dor de dragoste? DA! imi este.........mai
mult decit
orice.........de multe ori ma gindesc ca viata m-a
lasat prea dintr-o
data fara nimeni.......doar cu Alex.....asta mi se
pare cel mai
necinstit........

.......nu doresc nimanui sa simta cum este..........

" nu sint decit produsul durerilor mele"...........

nu pot sa fiu decit sincer.......si pot sa spun aici,
tot ce vreau.........si nu vreau decit sa fiu
sincera...........

daca ar fi sa mi se indeplineasca o
dorinta.........atunci aceasta
dorinta, ar suna cam asa: nu-mi doresc decit sa am
linga mine, o
persoana mai tare decit mine........sau pe cineva pe a
carui umeri
sa-mi
pot lasa pentru o clipa, pentru o zi........sau pentru
un
ceas.........toate grijile.........imi doresc sa
iubesc.........si sa
nu
mai fiu singur.........

atit......

stiu ca este mult...........e prea mult
chiar.............

dar eu, am sa astept........

parca am de ales?!?!?!?!

.......mi-e dor de dragoste......mi-e dor sa fiu
iubita......dar mai
mult decit orice, mi-e dor sa am pe cineva
alaturi.......umeri pe care
sa las din cind in cind toata povara ce o
duc........timp in care sa-mi
adun puterile pentru inca o etapa........timp in care
sa-mi permit sa
stau in pat.......sa nu-mi fie grija de
nimic........doar sa stau si sa
ma odihnesc......nu mult.....ca nici nu rezist mai
mult decit 2-3 zile
sa stau inactiva........

dar nu am nici cele 2-3 zile.........

nu am de ales........

am mai invatat ca si prea multa dragoste sperie atunci
cind o
daruiesti........si atunci am mai incremenit odata in
mine...........

dar viata mea, oricum ar fi, merge inainte..........cu
bucurie sau cu
tristete........cu dureri sau fara.........zi dupa zi,
nu fac decit sa
invat sa traiesc........

si invat si voi invata mereu...........



...asteptare....

....te-astept......si nici macar nu stiu cand ai sa
vii.........

...poate ca vei veni atunci cand primavara isi va
deschide lenes
pleoapa..... lasand din ea, sa curga prospetimea
pamantului.... si abur
cald.....si verde crud de iarba........

.......te voi lua atunci de mana, si-om colinda
poieni..... in care
soarele abia-si strecoara raza-i firava... vom merge
asa..... mana in
mana.... si pas cu pas, facut in primavara, ne va
insenina un gand
pierdut..........

.......te-astept....

.....si nici macar nu stiu cand ai sa vii.......

......poate ai sa vii intr-un ceas tarziu al unei
nopti de vara.......
cind stele-n cer s-atit de multe, incat ochii iti
raman atintiti in
sus..... te voi lua atunci de mana.... si
poate-atunci, vom fi si
noi....... ca cei nebuni........ si vom uita de noi,
privind ceasuri
intregi la stele.......

...te-astept......

....si nici macar nu stiu cind ai sa vii.....

...poate-ai sa vii cand frunza din padure e toata pata
de culoare
galben
rosiatica...... atunci cand toamna-si joaca superba
paleta de culori,
peste pamant.........

.....am sa te iau atunci de mana...... si-am sa te
port pe cararile
tacute ale padurii..... ne-om aseza pe-un pat de
frunze moarte..... vom
inchide ochii...... si cu sufletele, vom respira adanc
linistea din
jur...... si vom mai auzi, cantecul ultim al frunzelor
ce mor...... si
in cadere, plansul lor... se transforma-n sunetul unei
ploi calme......

...te-astept....

...si nici macar nu stiu cind ai sa vii.....

...poate-ai sa vii in clipa-n care, paduri.....
poieni........ si
nopti,
acoperite-or fi de albul nepatat al zapezii.....

.....inmormintarea vesela a tot ce-a fost....... spre
noua inviere din
noua primavara............

....am sa te iau atunci de mana....... si-am sa te duc
in munti....
poate ca vom lasa in urma poteci rupte in zapada de
pasii nostri
cuminti......

...si poate...ne va ninge-n par de undeva, de
nicaieri, sperante...

....te-astept......

....si nici macar nu stiu caind vei veni........

...si nici macar nu stiu........

....stiu doar, ca-n ziua in care s-ar putea sa
vii...... in mine va fi
sarbatoare.... si mai stiu... ca-n acea zi..... voi
respira aer
proaspat
de primavara.... voi privi cerul cu stele.... ma voi
odihni pe-un pat
de
frunze moarte.... iar albul zapezii, imi va darui
stralucire in
ochi........

....astept....... astept necunoscutul ce-mi alinta
gandul....... si
nici
macar nu stiu cand vei veni......

.... si nici macar nu stiu de timpul, ma va ajuta
s-astept.....
s-astept, chiar si mai mult de patru
anotimpuri........

....dar eu......... te-astept.......

...si nici macar nu stiu cand ai sa vii......




...... gandesc ganduri......

....si ma intreb....... Oare daca as lua lumina, si as
sparge-o in
bucati, atunci ar insemna ca pot avea mai multa?

Adica....... mai multa lumina intr-una singura?

.....si fiecare bucatica sa se intregeasca intr-o noua
lumina?!

....ar fi asta o lumina noua, sau una veche?

E lumina lumina, sau e lumina gand?

Si atunci cum se cheama umbra?

Si de ce exista lumina si umbra? .........probabil ca
singurul motiv
este ca atunci cand umbra te impresoara, aparitia
luminii capata alta
valoare...... mai pura... poate chiar mai luminoasa!

Sa alegi lumina..... si sa lupti cu umbra.

Nu, nu sa fugi de umbra!

Doar sa inveti din ea.......

.....de prea multe ori, in ultima vreme am citit
expresia "sa dam un
sens suferintei"..........

..........uneori o inteleg...... alteori o cred o
aberatie.....dar
ramine o realitate.......

Sa dai un sens suferintei..... dar oare cate feluri
exista? Si caruia
dintre ele vrem sa-i dam sens?

....... e greu sa decizi asa ceva...... pentru ca
fiecare fel, fiecare
latura a suferintei, ne arata o alta fata......o alta
valoare......

Probabil ca incepem sa cautam sensul suferintei atunci
cand stim ca nu
exista alta cale....... ca singura speranta ramine in
noi insine......

....atunci inveti valoarea unei lacrimi..... atunci
inveti ca toate
suferintele de pana atunci au fost o joaca de
copil.........

ganduri.......... dac-as putea sa darui gandul
meu.........l-as darui
intreg...... si cel ce l-ar primi ar invata atunci sa
se bucure de tot
ce are in preajma........ ganduri...... sunt uneori
atat de multe ca nu
le poti gasi capatul......

......poate ca gandul incepe atunci cand zambesti, si
se termina cu o
lacrima.........

.......poate ca zambetul, si gandul la un loc, nasc
speranta......

....si poate.... sau mai mult ca sigur, adevarata
dragoste se naste
atunci cand gandul ne ramane pur..... si-n felul
acesta poti a iubi
orice.......

.......sa-ti iubesti radacinile....... si-atunci nu
vei fi nicicand
singur...... oriunde ai fi....... atunci, cand iti e
greu, dragostea
aceasta iti aduce aminte ca oricat ai fi de departe ai
unde sa te
intorci.......

.......sa iubesti ploaia....... si atunci orice strop
il poti simti ca
iti aduce alinare in zile grele.........

Sa iubesti florile........... sa ai rabdare sa le
privesti inflorind si
alunecand in ofilire...... si-ai sa inveti atunci cat
de trecatoare
sunt
toate......

....sa iubesti curcubeul....... care nu-i decat un
zambet dupa
ploaie....... doar atat.... dar puritatea din culorile
lui iti mangiie
privirea, mai mult decat orice......

....sa iubesti soapta vantului....... cand
nerostita-ti poposeste in
auz......

......sa iubesti albul zapezii, pentru puritate......
pentru
simtamantul
de nesfirsit...

.......sa iubesti muntele........ pentru linistea ce o
da pasilor tai,
in vremea cand pierdut te vrei in timp si spatiu......

......sa iubesti fiecare clipa din viata.........

......sa iubesti........ sa iubesti pe cel de langa
tine, pana la
limita
iubirii....... sa iubesti pana cand doare........ si
pana cand durerea
iti strabate intreaga fiinta........ pana cand simti
ca nu mai poti
respira....... pana cand simti ca te vei sparge, ca si
lumina, in
bucati.......sau pana cand simti ca de atata iubire si
de atita durere
te vei preface in praf stelar........ ce mainile si
gandurile nimanui
nu-l vor atinge vreodata.......sa iubesti......

.....pana la durere......

.....si daca reusesti..... atunci daca va fi sa fie,
sa vina ziua in
care vei cauta sa dai un sens durerii.....atunci il
vei gasi......

pentru ca atunci vei afla ca oricat de mult ai crezut
ca suferi, n-a
fost mai nimic......

.......cand ajungi sa cauti un sens
suferintei.......asta inseamna ca
VREI sa treci dincolo de ea......

si vei trece........ nu ma intreba care este sensul
suferintei......
caci n-ai sa crezi raspunsului meu, asa cum nici eu nu
l-am
crezut..........

.......si daca tot insisti..... pot spune gandul meu
intreg......

.....suferinta...... in primul rand te-ajuta sa dai o
alta valoare a
tot
ce-ti e in jur...... incepand cu respiratia
ierbii........

.......apoi, te face sa intelegi mai bine suferinta
altora...

......sau te ajuta ca zambetul sa-ti fie lumina-n
suflet........

.....apoi...... privesti alfel totul........ inveti
valoarea bucuriei
mici, pe care pana atunci nu ai vazut-o...... c-ai
fost prea orb, sau
prea departe de amanunte, nu-i vina nimanui!

.......nu-i nici macar vina timpului..... ce trece
peste noi, lasand in
urma ceea ce numim noi ani......

.....de fapt ne ramin doar amintiri.......oare de cate
ori ne dam seama
de adevarata valoare a amintirilor?......

sau de fapt le bagam in seama, si aflam ca le avem,
atunci cand
singuratatea ne indeamna??

Sa dai un sens suferintei...... cand ajungi la gandul
asta inseamna ca
vrei sa lupti...... ca vrei sa supravietuiesti........
sau....... pur
si
simplu, inseamna ca esti capos.........

.....si totusi..... "Cand suferinta omeneasca atinge
culmea, mori, sau
te bisnuiesti!" iar praful stelar nu-i chiar atat de
departat pe cat
pare....... il poti lua in palme........ e drept ca
doare...... dar
daca-l tii mai mult vei ajunge sa cunosti si
bucuria.......

...bucuria ca esti invingator??????

Nu.........bucuria ca ai invatat sa dai un sens
durerii......

Stiu........suna aberant........

......dar credeti-ma ca nu-i deloc........ ca ideea e
mai mult decit o
parte a realitatii....... doar incercati.....
incercati atunci cand
durerea parca-si sparge limitele, sa-i dati un
sens..... cu siguranta
ca-l veti gasi........ doar trebuie sa vrei......

Caci........ "daca timpul s-ar masura in iubire atunci
nu am mai avea
sarbatori.....ziua de maine ar fi la fel cu cea de
azi...." ....... si
niciodata nu am sti ca suferinta are sensul
ei.........



......singur, in timp, revin la cea care am fost
cindva.....cea care
doar scrie....dar nu stie sa si vorbeasca despre ceea
ce simte...

... poate ca doar durerea singuratatii ma duce
inapoi.....

......doare.....dar macar ma regasesc......e ca si cum
revin in lumea
mea dupa multa vreme......

....mi-a fost teama........mi-a fost teama ca nu am
s-o mai
regasesc......mi-a fost teama ca am pierdut-o......asa
cum pierd totul
in jur......

dar acum ma simt regasind-o.....regasindu-ma.......
cumva ma simt
intreaga.....cumva ma simt ca redevin ceea ce sunt de
fapt......cumva
ma
simt renascind......

e ciudat sentimentul...... ma intreb : cum s-a nascut
ikstar?

o anagrama de la numele meu, asta e clar.....dar
povestea e
lunga.......
numele meu nu-i nici macar krista....iar povestile
sunt multe..........

ikstar

.......e atit de frunoasa lumina cazuta acum, la ora
amurgului, printre
jaluzele...... ......sufletul ma indeamna s-o
ating.....

ma intreb daca atingerea mea, nu cumva s-ar putea sa o
doara?.....oare
lumina, suporta atingerea miinii mele?

...... mi-e teama s-o ating.....

...... mi-e dor s-o simt...... imi cinta in ureche
tacut, un murmur
nascut din florile ofilite ale liliacului din
curte....si murmurul imi
spune ca ii e dor de zilele in care floarea-i era
cununa....

tot cu un murmur ii raspund ca mindra port cununa
spinoasa....si ea
m-asculta..... ii inteleg durerea.....ii inteleg
tristetea...... dar
frunza verde care inca mai e pata de culoare, ii da
viata......tufa de
liliac traieste chiar si fara floare..

....si eu, traiesc rizind.....(cind pot).......

ar trebui sa ma simt verde......sa ma simt verde mai
mult decit ma simt
ofilita.....

.......... as incerca de miine sa fac fotosinteza prin
suflet.....sa-mi
iau oxigen......si lumina.....si sa las seva proaspata
sa-mi curga in
vene........iar venele sa-mi explodeze......

......cu verde-n par, m-as ridica la drum spre munte
si padure......
(m-as putea oare cufunda c-un brad pitic?)

......pe munte-apoi, as incerca sa cresc.....si sa
devin copac....

..... oare cit de vie mi-ar fi durerea, daca fiind
copac, un om
oarecare
m-ar taia si m-ar preface in lemn de foc?

oare cit de mare mi-ar fi bucuria, cind bucati de
sufletul meu, s-ar
transforma in scintei asemamatoare scinteilor nascute
din cetina de
brad?

oare ar durea?

sau ar fi bucurie?


.....sunt atit de obosit......parca oboseala s-a
hotarit sa se aseze
asupra mea cu toata greutatea......s-o simt
fizic......cocosindu-ma.....zile si nopti fara odihna
trec peste
mine.....stau in fata monitorului si imi face
bine.....nu ma lasa sa ma
gindesc la ce n-am voie......din cind in cind cind ma
ridic imi simt
neputinta........

.....mi-e dor de munte......si vreau acum sa ma
gindesc la el......el
ramine sa fie bucata mea din viata......bucata de
viata reala si
adevarata......

....mirosul de cetina imi patrunde nara.....in
profunzimea izului simt
greul frunzelor moarte......radacinile copacilor
care-au pleznit
pamintul pe alocuri, au si ele izul lor
inconfundabil......"mixtura"
unica......un aer blind plin de arome.......chiar si
sarbadul miroase
bine in munti........

.....mi-as biciui narile cu aerul rece......as sta cu
fata impotriva
vintului pina cind mi-ar porni lacrimile sa curga in
nestire pe
obraji.....in felul asta am sa pling si alte
lacrimi.....poate ca le
voi
da drumul si celor din mine......dar atunci nu m-ar
mai intreba
nimeni:"de ce plingi?"

......o intrebare care nu-si are rostul.....explic
odata celor din jur
de ce pling.....apoi dupa o vreme iar sunt
intrebata......ma uit
buimaca
la ei......si tac.....si stiu ca nu pot sa spun mai
mult decit am spus
data trecuta......si pling......si tac......si ei
intreaba.....iar eu
ramin sa tac......nici nu am ce sa le spun......ar
trbui sa spun totul
de fiecare data ca o placa stricata......

.......poate ca se ajunge aici pentru ca dupa 2
saptamini de ris si
voie
buna eu pling iar......ce pot sa le mai spun.....

......am sa pling azi de dor de munte.....mi-e dor
sa-mi iau cu mine
toate gindurile.....si toata greutatea.....sa merg in
adinc de munte si
sa-i las lui in palme toata durerea mea......se pare
ca ajuta......mi-a
ajutat acum un an......chiar daca am fost numai la
poalele
lui.......dar
il vedeam.....era acolo.......priveam la el
timida.......si mi-era
teama
ca nu ma mai recunoaste......simteam cum din el imi
pot lua energia
necesara sa merg mai departe.....in fiecare dimineata
stam la
pinda.....si pindeam linistea s-o vad pe ce vaioaga
coboara inspre
mine?......

.....pe-atunci nu eram singura......pe-atunci erau cu
toti in jurul
meu......azi.....n-a mai ramas nimeni.....incet incet
fiecare a pornit
pe drumul lui.....promisiunile nu au mai contat.....ca
eu am
nevoie.....nici asta........nu-i nimeni linga mine
acum......

......mi-e dor de munte......doare dorul de
el......dorul de oameni nu
m-a durut asa adinc niciodata......oamenii am invatat
de mult ca intr-o
zi ii pierd de linga mine......am pierdut
mereu.....dar nu am pierdut
muntele niciodata......

....as vrea sa merg......sa merg pe carari pina cind
nu mai am strop de
energie.......sa merg cu pasul voit
domol......negrabindu-ma
nicaieri.......doar sa merg......si-n mers, gind dupa
gind, sa le dau
drumul in palmele lui.....sa simt in fiecare pas
usurarea.......sa simt
ca nu mai sunt singura......sa-l simt palpitind odata
cu inima
mea.....sa-mi cer iertare ca prea multa vreme a trecut
de cind nu am
mai
fost cu el......sa-mi cer iertare in fata lui pentru
toate clipele de
slabiciune....

sa-mi cer iertare ca n-am fost linga el sa-i spulber
zapada de pe
pleoapa ......


......as lua in palme frumusetea norilor intreaga.....

......as ingina in tacere un cintec de copil.......

........as cladi o prispa din zorii ce-au
trecut........

.......din ramasite as cladi un balansoar..........

......apoi, tacuta as sta.........

. .....sezind in balansoar........

.....pe-o prispa-nfiripata din ramasite de
zori........

......in caus de palma tinind zori de dimineata
trecuta......

......inginind in tacere, un cintec de
copil.............

......frumoasa esti padurea mea

cind umbra iti e rara

si rintre crengi adie abia

un vint de primavara..........



.....in adinc de suflet ploua cu tristete si
singuratate......un murmur
ca un vaiet se pravale in ecouri prelungi.....e urlet
launtric ce
nicicind nu va gasi calea de iesire afara din mine

.....un vaiet......un urlet.......si o mare de
pustiu...

....atit de mult nimicul ma
ingreuneaza......facindu-ma sa-mi para ca
port cu mine imensa greutate a universului......



.....hohote sarcastice de ris incep din cind in cind
sa-mi zguduie
orgoliul.....cu zvicnete furioase mai atac ziua ce
vine incercind sa-mi
dovedesc mie insami ca inca mai exist.....ca inca mai
sunt ceea ce nu
mai sunt......

......zadarnica mi-e lupta......o lupta care nu-mi
aduce nicidecum
locul
invingatorului.....lupt.....si stiu ca de la inceput
pina la sfirsit eu
sunt luptatorul care lupta pentru infringere......

.....prea mult nonsens.....prea multe de
invins.....prea mult ca sa mai
pot ierta si prostia.....prea mult ca sa uit
nedreptatile.....prea mult
ca sa mai stau deghizata in om normal.....prea mult ca
sa mai inghit
mojicia.....prea mult sa ma mai inghit pe mine si
reprosurile
altora......

....poate ca am sa reusesc sa ma eliberez de remuscari
si in felul asta
sa-mi usurez ziua...poate ca voi putea intr-o zi sa nu
mai aud
reprosurile altora pentru faptul ca nu sunt instare sa
dau liniste si
pace prostiei......sa ma considere de vor in felul
asta vinovata, ce
mi-ar pasa?

nu incerc sa schimb lumea.

.....explozia de verde imi raneste ochiul.....zi dupa
zi, imi pare ca
s-a mai darimat peste speranta inca un val de
negru......

....verdele azi imi explodeaza-n fata doar pentru a-mi
dovedi inca
odata
cit de intunecata am devenit......

ma doare risul din aripa fluturelui in zbor.....fara
de radacini nu vad
in jur decit zadarnicia luptei....

un val de soare mi se-agata in parsi-mi ravaseste
gindurile un iz de
neputinta......incet......cu o incetineala
inebunitoare imi misc fiinta
catre adapostul intunericului.......acolo unde stiu ca
nimeni nu ma
urmeaza......e calea mea.....de-acum batuta......e
locul in care imi e
bine sa las totul sa ma copleseasca.....am inceput sa
las totul sa ma
napadeasca....nu mai am forta sa ma opun
inevitabilului......lipseste
sensul.......lipseste saminta din care sa
pornesc.......

.....mereu ajung in acest loc al meu......un loc unde
nu-i nimeni sa
respire odata cu mine.....si inca odata ma intorc
impotriva
vietii......impotriva oamenilor.....impotriva a
tot......

.....si nici macar nu-mi pasa......maxilarele
inclestate si fruntea
incruntata imi dau senzatia ca pot sa tin in mine
tot......

incerc sa nu las sa se vada in ochi lacrimile neplinse
si imi inchipui
transformarea mea intr-un cub de gheata......

.....e mult mai bine......e mult mai bine sa nu
cunosti
binele......obisnuit doar cu mai putin bine nu are
sufletul dupa ce sa
tinjeasca......

.....explozia de verde care mi-a ranit ochiul o
privesc acum cu
nepasare.......

a explodat verdele?

si ce daca




Aduna-ma cu lacrimile tale........
aruncama-n lumina si-nvata-ma sa zbor
Respira-mi gandurile, cum respiri o floare
si-nvata-ma ca pot sa ma preschimb in dor


Ingroapa-ma in lacrimi si-n tacere.......
Primeste-ma in brate cuminte sa iti stau
asculta-mi asfintitul de viata in durere
Cind nu mai am putere ca dragoste sa-ti dau


Alunga-ma departe, cind am sa-ti fiu povara.....
Ingroapa-ma-n uitare, ingroapa-ma-n trecut
Apune-ma odata cu soarele de vara
Iar umbra sa mi-o pui intr-un lacas tacut


Izvoare de tristete rasar si curg in mine.....
Imi infioara carnea raceala de tristeti
Se sparge universul cind ma despart de tine
Dar nu mai stiu in care dintre vieti!?!


Poate ca toate se intimpla-n asta viata.....
Sau poate-s ratacita-ntr-o viata din trecut....
Sau poate ca lumina de miine dimineata
Ma va-nvata ca inca te am.......nu te-am pierdut...