agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-22 | [This text should be read in romana] |
Toate subiectele sunt inepuizabile
după cum Moartea nu e decât o poezie din care nu ne mai întoarcem. Nimeni nu strigă „Nu mai pot să îndur atâta Fericireâ€; È™i sunt totuÈ™i atâția care nu sunt în stare să o îndure, care fac cele mai stupide gogomănii din pricina ei. Dar nu strigă, nu strigă niciodată, dintr-o perfidă, scârboasă, nemărginită Lăcomie. „Lasă-lasă-lasă-lasă, las-o dracului de casă!†Această desăvârÈ™ită absență: Nu să-È›i cer să fii mereu lângă mine, ci să trăiesc mereu ca È™i cum ai fi lângă mine – asta încerc să învăț de la Dumnezeu. Asta - încearcă - Dumnezeu - să – ne – înveÈ›e - prin – această - desăvârÈ™ită – absență X mă respectă pentru că nu mă poate localiza, nu mă identifică, nu mă poate aÈ™eza într-o categorie. Dacă ar reuÈ™i, mai bine zis dacă i-aÈ™ da prilejul, ferocitatea i s-ar dezlănÈ›ui. După respect – admiraÈ›ie; după admiraÈ›ie – idolatrie. Niciodată dragoste. Nu ajung să scape de dorinÈ›e decât cei care au dorit prea mult. „Nu vorbi aÈ™a că te aude Dumnezeuâ€. Dar Dumnezeu nu aude nimic. El doarme. Și visează. Atât. Să mă fac că nu-i văd, sau să încetez să-i mai văd? Cum accepÈ›i să intri într-o categorie, cum ai început să te degradezi. Dureroasa dragoste a femeii, acea dragoste care încearcă din răsputeri să È›ină bărbatul pe loc este dorinÈ›a subconÈ™tientă a mamei de a-È™i reabsorbi fătul în uter, de a repara păcatul pe care l-a comis smulgând un suflet din paradis È™i aruncându-l în acest noroi. (Cel născut trebuie să îndure de două ori demenÈ›a femeii: o dată pe cea a mamei È™i încă o dată pe a iubitei, - care încearcă să o „răscumpere†pe cea a mamei ). Dureroasa dragoste a bărbatului, acea dragoste care încearcă din răsputeri să fugă, să se desprindă, este dorinÈ›a fătului de a se elibera de sufocarea contracÈ›iilor din timpul naÈ™terii. Dragostea femeii ar putea fi asociată unei forÈ›e centripete, iar dragostea bărbatului unei forÈ›e centrifuge. (Curios lucru că în timpul actului sexual sensurile se inversează – ceea ce simte femeia e de natură centrifugă – senzaÈ›ia de risipire - iar ceea ce simte bărbatul e de natură centripetă – senzaÈ›ia de reducere la un punct fix - de unde se vede că sexul nu e dragoste È™i iarna nu-i ca vara) Startul oricărei acÈ›iuni este începutul degradării ideii de la care a pornit (vezi toate religiile lumii, vezi însăși CreaÈ›ia). NaÈ™terea fătului marchează atât începutul degradării mamei cât È™i a lui însuÈ™i. Chopin sau Schopen-hauer? Aceasta-i întrebarea. De ce are nevoie tâlharul de armă? Pentru că victima ar fi în stare să ucidă pentru „averea†sa. Tâlharul are nevoie de armă ca să se apere de isteria prostească a victimei. Pentru că „a fi†a fost înlocuit de „a aveaâ€. ÃŽnceputul unei iubiri este iubirea însăși. Restul nu e decât o încercare jalnică de a prelungi visul. Pentru că, ne-o spune Cezar, „Un vis împlinit nu mai are puritatea visuluiâ€. De ce ne spălăm pe mâini după ce facem pipi? Oare sexul nu trebuie să fie mereu curat? Cine ne învață că „puÈ›a e plină de microbi, e câh†și cu ce drept? Ucis de un È›urÈ›ure înfipt în cap. Ne imaginăm oare că Dumnezeu, atunci când loveÈ™te, stă să calculeze coordonate, traiectorii, viteze È™i acceleraÈ›ii? Atunci de ce continui să cauÈ›i „raÈ›ionamenteâ€? Structuri unitare, cărÈ›i cu introducere, cuprins, încheiere? Cine nu se îndoieÈ™te de proprii părinÈ›i nu va „evolua†niciodată decât în cerc. Orice încercare de sistematizare impurifică È™i cariază sufletul. Să nu uităm că le coeur a ses raisons que la raison ne connait pas. Dar aceste raisons sunt cât se poate de valoroase – ca instrumente de autocunoaÈ™tere extrem de precise. Să nu confundăm precizia, exactitatea cu sistematizarea. Un poet poate fi de milioane de ori mai exact decât un matematician sau un ceasornicar. Moartea poate fi învinsă folosind împotriva ei propria ei armă, arma ei fundamentală: R-Ã-B-D-A-R-E-A. (Nerăbdarea mamelor cheamă neantul) Răbdarea È™i exactitatea morÈ›ii este răbdarea È™i exactitatea Dragostei. Sărutul. Sărutul ca etalon universal al preciziei. Senzualitatea copacilor, afinitățile dintre sufletul de om È™i sufletul de copac. Longevitatea lui în comparaÈ›ie cu a noastră. Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt, cu rădăcinile-n creier. Gelozia - una din cele mai jalnice forme de manifestare a mediocrității. Un singur cuvânt i se potriveÈ™te: francezul „minableâ€. La jalousie est le plus minable des sentiments. InocenÈ›a ca ingredient vital al geniului – zburdălnicia lui Mozart, timiditatea candidă a lui La Rauchefoucauld. (InocenÈ›a ca armă de luptă împotriva naivității, împotriva ignoranÈ›ei. InocenÈ›a ca armă a CunoaÈ™terii. InocenÈ›a ca È›intă a ferocității educaÈ›iei instituÈ›ionale.) Un geniu care nu mai e în stare să zâmbească la apariÈ›ia unui copil încetează să mai fie un geniu. Vezi relaÈ›ia lui Freud cu Jung. ÃŽmpotriva MorÈ›ii se luptă cu răbdare. AlÈ›ii cu ale lor. Fiziologia revelaÈ›iei: „Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea È™i vedeniile nu erau dese. Tot pe vremea aceea Eli începea să aibă ochii tulburi È™i nu mai putea să vadă. El stătea la locul lui iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă; È™i Samuel era culcat în templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu. Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns "Iată-mă!" Și a alergat la Eli È™i a zis: „Iată-mă căci m-ai chemat!â€. Eli a răspuns: „Nu te-am chemat; întoarce-te È™i te culcăâ€. Și s-a dus È™i s-a culcat. Domnul a chemat din nou pe Samuel, È™i Samuel s-a sculat, s-a dus din nou la Eli È™i a zis: „Iată-mă căci m-ai chemat!â€. Eli a răspuns: „Nu te-am chemat fiule; întoarce-te È™i te culcă†Samuel nu cunoÈ™tea încă pe Domnul È™i cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit. Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Și Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli È™i a zis: „Iată-mă, căci m-ai chematâ€. Eli a înÈ›eles că Domnul cheamă pe copil. È™i a zis lui Samuel: „Du-te de te culcă È™i dacă vei mai fi chemat să spui: „VorbeÈ™te Doamne căci robul Tău ascultăâ€. Și Samuel s-a dus să se culce la locul lui. Domnul a venit, s-a înfățiÈ™at È™i l-a chemat ca È™i în celelalte dăți: „Samuele, Samuele!â€. Și Samuel a răspuns: „VorbeÈ™te căci robul Tău ascultă!â€â€ ..... „Samuel creÈ™tea, Domnul era cu el È™i el n-a lăsat să cadă la pământ nici unul din cuvintele Domnului†(Samuel 3-19) Măduva vieÈ›ii – sucul vieÈ›ii – revelaÈ›ia morÈ›ii – litera epsilon – balansul capului la cățelul nou născut Insomnie cauzată de frenezia gândurilor – să nu poÈ›i dormi din pricina extazului subit Ce ne ascunde cu neruÈ™inare Școala este că toÈ›i marii creatori s-au îndoit profund de ea. Suflet – oare cine a gândit acest cuvânt a avut în vedere respiraÈ›ia? 6 martie 2006 – dimineață senină, prima dimineață de după iarnă. Ca È™i cum un cârlig mi s-ar fi înfipt în piept È™i m-ar fi tras brusc în sus, printre ciori. O vorbă românească citată de Nicetas zice: „Plopii, cât ar fi de ’nalÈ›i, tot îi cacă ciorile†O femeie care să zâmbească sincer unei alte femei? O raritate absolută, un fenomen pe cale de dispariÈ›ie. Cum s-a ajuns aici? „Nu poÈ›i trăi fără baniâ€. Enormitatea asta stă la baza educaÈ›iei moderne. Cele mai sinistre sloganuri sunt îmbrăcate în Firesc, transformate în bineînÈ›elesuri care dezechilibrează ireversibil sufletul de copil. De altfel scopul final al educaÈ›iei este anihilarea sufletului. Dar dacă viaÈ›a trece prin mine, atunci cine sunt eu? „Oamenii nu îi urmează decât pe cei care le împart iluzii†(Cioran) Dar È™i aceÈ™tia din urmă sunt victime ale unor iluzii. Politicianul însuÈ™i este o victimă a Ideii de Politică. Să aÈ™tepÈ›i Moartea aÈ™a cum aÈ™tepÈ›i să scapi de la o nuntă zgomotoasă de neamuri proaste. ÃŽntr-o sală de conferinÈ›e o funcÈ›ionară bine făcută, cu un decolteu ostentativ generos se aÈ™ează pe vine lângă scaunul meu ca să-mi arate ceva în niÈ™te hârtii pe care le È›ine în poală. Mă întreb dacă gestul ei a fost conÈ™tient. Din ultima ei privire mi s-a părut că nu. Un filozof bun e un filozof mort. Și visez să devin unul din cei mai buni. Cioran nu simÈ›ea „forÈ›a morală†de a deveni vagabond. Avea nevoie să mai producă câte ceva... din când în când. Din gând în gând... Cum mă simt? Mă simt ca oboiul din concertul K 191 al lui Mozart. Lansarea unei cărÈ›i este un eveniment care È›ine de È›icneala colectivă. Cu cât încerci să promovezi un scriitor mai insistent, ca pe un detergent sau ca pe o marcă de È›igări, cu atât acel scriitor va fi uitat mai repede. Va fi desigur, la modă, en vogue, ca Adrian Mutu sau ca Vali Vijelie sau Garcea, dar va fi uitat la fel de repede ca aceÈ™tia. Chiar dacă scriitorul respectiv are ghinionul să fie valoros. CreÈ™terea forÈ›ată a florilor, a fructelor È™i a legumelor – înÈ™elarea ochiului, anularea mirosului È™i gustului. Exact acelaÈ™i lucru se întâmplă copilului în Școală. 11 martie 2006 zona Sălăjan-Ozana. ÃŽn plină stradă o femeie matură, îngrijită, cu un aer aproape didactic îi explică în gura mare unui adolescent: „...Cu banii ăștia ce pizda mamii mele puteam să fac?†Ne stinghereÈ™te, ne deranjează copilul care dă buzna peste noi È™i ne surprinde în pielea goală, pentru că ne surprinde aÈ™a cum suntem. Și râde de ceea ce suntem. „Nu e frumos†îi spunem, „e ruÈ™ineâ€. Noi, cei care urmează să-l introducem în toate tainele neruÈ™inării È™i ipocriziei colective. După câteva secunde de privit prin ochelarii de soare, noile culori devin „adevăratele†culori. Devine incomparabil numai cel care reuÈ™eÈ™te să nu se mai compare cu nimeni. Miros de sânge proaspăt È™i de vânat fugărit prin pădurile înstelate È™i de foc de peÈ™teră înconjurat de priviri È™i de piele sălbatică de om speriat descoperind È™i redescoperind focul; - copilăria este preistoria vieÈ›ii mele. Ioachim zise: „Stai departe de toÈ›i cei care-È™i spun adulÈ›i căci adevăr îți spun fiule, boala lor e veche È™i adâncă È™i fără nădejde†Când întrebi gospodina de unde vin gândacii, ea răspunde invariabil: „De la veciniâ€. Dacă s-ar ridica de pe scaun s-ar vedea gândacii colcăind. Și ea ar continua să zbiere: „de la vecini, de la vecini...†Uluitor – să înÈ›elegi că È™i aerul este materie. Și încă ce materie. Și totuÈ™i suntem educaÈ›i să credem numai ceea ce vedem. Nu îmi fac pantofii cu cremă pentru că nu am starea de spirit necesară. ÃŽndeplinirea ritualurilor nu are nimic de a face cu spiritul. 13 martie 2006 – o vreme demonică. Asta trebuie să simtă È™i cei care se trezesc în coÈ™ciug. Cerul ca o peÈ™teră cu pereÈ›i jilavi. Se citeÈ™te pe feÈ›ele multor bătrâne îndârjirea cu care toată viaÈ›a s-au străduit să simuleze neputinÈ›a. Acum în sfârÈ™it o cunosc cu adevărat. Nu fericirea copilului are în vedere femeia care naÈ™te ci în primul rând justificarea propriei existenÈ›e: vrea să se facă utilă. Trecerea bruscă de la groaza de a nu-i dezamăgi pe ceilalÈ›i la groaza È™i sila de a fi dezamăgit de toÈ›i, de a cunoaÈ™te întregul puroi care zace sub somptuoasa haină de „adult†„Deasupra capului nu este nimic material, după cum sub picioare nu este nimic intelectual†(Hermes) „Ma solitude devient ma vengeance†(John Arcadius – cântăreÈ› din Benin) S-a împământenit expresia „Labă tristăâ€. Dar cea mai tristă labă e laba în doi, cea pe care o practică majoritatea. Masturbarea cu vaginul nevestei a devenit lege în Stat. Stai cât mai departe de această turmă. De altfel ea trebuie să se împrăștie. Și se va risipi. Fiecare om se va regăsi pe sine. Din punctul de vedere al vieÈ›ii mele ca individ social, am rămas blocat în stadiul de contemplare. Pentru a te decide să intri într-o afacere trebuie să o analizezi mai întâi. Contemplu ceea ce È™tiu că nu voi dori niciodată: această lume. Un Congres Mondial al Mamelor care să constate stadiul intolerabil în care a ajuns procesul de degradare umană È™i să decidă încetarea imediată a naÈ™terilor, până la împuÈ›inarea populaÈ›iei la nivelul din antichitate. Asta ar fi singura metodă umană de rezolvare a dramei civilizaÈ›iei moderne. Dar pentru aplicarea ei ar fi nevoie de ceva bun simÈ›. La TV realizatoarea spune „Și acum vom vedea ce credeÈ›i dvs despre...â€. Era vorba despre un sondaj de opinie. Dar formula se adresează direct subconÈ™tientului. Subiectul află ceea ce trebuie să creadă. Echilibrul mai prieten este cu Prostia decât cu Poezia. AtenÈ›ie la oamenii „echilibraÈ›iâ€. ÃŽntr-una din primele zile călduroase de primăvară, un È™ir de copii de grădiniță trece pe lângă mine pe trotuar. Sunt toÈ›i înfofoliÈ›i ca pentru cel mai năprasnic ger. O fetiță protestează. Educatoarea răspunde cu o usturătoare blândeÈ›e: „N-am ce să vă fac!†AÈ™adar bunul simÈ› al copilului îi dictează să nu ia decizia pe cont propriu (ezită să o pună pe educatoare în faÈ›a faptului împlinit, scoțându-È™i pur È™i simplu haina). ÃŽn schimb adulta profită pentru a injecta un nou vierme în sufletul de copil: Necesitatea acceptării, necesitatea ascultării È™i acceptării a celor mai murdare È™i josnice automatisme, cliÈ™ee. Este principiul de funcÈ›ionare al procesului didactic în grădiniÈ›e È™i È™coli. Să presupunem că Dumnezeu este albastru. Pur È™i simplu albastru. Nici acum nu-l vezi? Nici una din cărÈ›ile vechi nu vorbeÈ™te despre necesitatea individului de a-È™i face un rost pe lume, de a-È™i găsi locul, iar de familie È™i copii nici vorbă. E firesc aÈ™adar ca Școala să È›ină aceste cărÈ›i cât mai departe de copil. Să ne „câștigăm†existenÈ›a. Cum adică? E aberant. ExistenÈ›a ne-a fost dată, dăruită. De la cine s-o mai câștigăm? Un cerÈ™etor este infinit mai aproape de metafizică decât cel mai „erudit†academician. Pentru că la cerÈ™etor singurătatea este autentică, tragică, pe când acela trăieÈ™te într-o oglindă, în nenumărate oglinzi. Jack Nicholson în „Lupul†și Anthony Hopkins în „Hanibalâ€. Omul de divin bun simÈ› metamorfozat în sălbăticiune. (De remarcat că toate crimele lui Hanibal erau pe deplin justificate din punct de vedere moral: toate victimele erau niÈ™te deÈ™euri umane). Calea succesului în politică: negarea, ascunderea tuturor infirmităților sufletului È™i înlocuirea lor cu baloane colorate. La redacÈ›ie, la început, înainte de a scrie eram cuprins de teama de a nu greÈ™i. Acum mă copleÈ™eÈ™te scârba de ceea ce scriu. Asta înseamnă „maturizareâ€. La început ardeam È™i eu de dorinÈ›a de a schimba lumea. Până când am înÈ›eles că nu e singura. Și acum ard de visul de a o schimba. Cu o alta! Nu mă mai interesează decât momentul joncÈ›iunii È™i resursele cu care plec. Ce este cu adevărat uimitor, înnebunitor, este că pe această lume abrutizată, imbecilizată sistematic, la scară globală, se simt totuÈ™i urmele Paradisului. Paradisul a fost aici. Se simte în nări, în anumite seri È™i nu numai. „A sta†pe drumuri – dinamism stabil, instabilitate statică. Copilului i se spune mereu „Să nu te faci de râs în lumeâ€. Dar lumea a ajuns de mult de râsul copiilor. „EducaÈ›ia†însă are grijă să înnăbuÈ™e acest râs firesc È™i să-l înlocuiască cu celălalt, „maturâ€. Iuda: „Am ghicit limpede ce pericol era pentru noi Iisus, pentru că era bun, iar bunătatea lui trecea înaintea dreptățiiâ€. DemenÈ›a politică într-una din cele mai sinistre forme de manifestare ale sale. El asociază dreptatea cu violenÈ›a. Convins că numai forÈ›a poate rezolva lucrurile, Iuda începe să-l vadă pe Iisus ca pe un impediment. Un sentimental slab care trebuie înlăturat. Seneca spune: „Să nu ne facem planuri pe termen lung, căci nu È™tim câtă viață mai avem înainteâ€. ÃŽn schimb ce ne învață Școala în acest sens? Oare Seneca, dacă ar fi considerat necesar, nu ar fi precizat el însuÈ™i că această recomandare nu e valabilă în cazul copiilor? Credeam că pot găsi totdeauna liniÈ™te cotrobăind standurile È™i tarabele cu cărÈ›i, oriunde le-aÈ™ găsi. Dar într-o zi, pe taraba unui vânzător stradal văd un titlu: „ReÈ›ete pentru Fericireâ€. SenzaÈ›ie instantanee de vomă. Rămâi la prima reprezentare (Marc Aureliu). AÈ™adar: ai constatat că eÈ™ti rănit, dar asta nu înseamnă că eÈ™ti mort. Nu scoaterea din mister a ideilor ci un contur mai exact umbrelor. „Iisus le-a zis: VeniÈ›i după mine È™i vă voi face pescari de oameni†(Marcu 1-17) Justificare ideală pentru È™leahta de amatori de Politică (deci de violență) care i-au urmat. Sugestie de tablou: o femeie născând deasupra unui mormânt deschis. AÈ™ înfățiÈ™a-o în picioare È™i zâmbind. Zâmbind cu zâmbetul acela mămos al mamelor. - De fapt ce îmi ceri Tu Doamne? - NeliniÈ™te Fiule. NeliniÈ™te să porÈ›i în suflet toată viaÈ›a. Atât. Condamnat să mă zbat în această adunătură de ambiÈ›ioÈ™i debusolaÈ›i. Citindu-l pe Cioran am uneori senzaÈ›ia stranie că există ceva dincolo de Poezie. („Vântul – poezie imediată†spune la un moment dat. Atunci există ceva care provoacă vântul....) „Când mă gândesc ce fel de oameni sunt cei care înving mulÈ›umesc ProvidenÈ›ei că mi-a deschis gustul pentru ÃŽnfrângere†spune tot el. Triumful static al Bunului SimÈ›. Wu Wei. SenzaÈ›ia de impurificare, de murdărire de după satisfacerea unei dorinÈ›e. A oricărei dorinÈ›e. AminteÈ™te-È›i-o. Știu că vrei să o uiÈ›i, să reÈ›ii numai partea frumoasă, dar identifică această senzaÈ›ie în cazul fiecărei dorinÈ›e pe care È›i-ai împlinit-o. AminteÈ™te-È›i cum de fiecare dată ai vrut È™i mai mult, È™i mai mult. Până când Dumnezeu a devenit un gândăcel pe care l-ai fi putut strivi cu unghia. Cei care se ataÈ™ează de o doctrină, de orice fel de convingere își pierd imediat libertatea. „Vino cu noi†înseamnă „Vino în lanÈ›urile noastreâ€. Benzile cu lipici dulce din casa bunicilor, pline de muÈ™te, în zilele caniculare. Dacă noi avem nevoie de consacrare, atunci ei au nevoie de tinereÈ›ea sufletelor noastre cu care să-È™i astupe hăurile sufleteÈ™ti pe care È™i le-au provocat, la vremea lor, căutând consacrarea. Totul se plăteÈ™te. Dinte pentru dinte. Șansa de a se înduioÈ™a, de a vărsa o lacrimă de emoÈ›ie – toate senzaÈ›iile astea sunt rarități pentru ei, pietre preÈ›ioase, pentru că sufletele lor sunt infirme. ÃŽÈ™i oferă aceste senzaÈ›ii înconjurându-se de discipoli pe care, îndobitocindu-i, trăiesc iluzia că sunt utili, că lasă È™i ei ceva în urmă, după ce au înÈ›eles că pentru eternitate nu sunt decât niÈ™te nulități. Cioran vorbeÈ™te despre „trufia†lui Plotin atunci când acesta afirmă că nu el, ca individ, trebuie să meargă la zei să se roage, ci zeii trebuie să vină către el. Este evident încă odată handicapul imens dintre sufletul antic (atât de aproape de divinitate încât nu considera necesar să se deplaseze către ea) È™i cel modern. La sfârÈ™itul unei zile extenuante – senzaÈ›ia că nimic nu s-a întâmplat niciodată. ÃŽn cazul divinității convenÈ›ia lingvistică este neputincioasă. Putem cel mult să-l numim pe Dumnezeu, să imaginăm un cuvânt care să-l numească, dar nu È™i să-L identificăm ca entitate, cu atributele, acÈ›iunile, calitățile Lui. De exemplu sintagma „Dumnezeu e bun†nu are nici un sens, pentru că „bun†în înÈ›eles omenesc are un anumit sens, pe când în sens divin are cu totul È™i cu totul alt sens. Este evident că Dumnezeu nu este pur È™i simplu „bun†și asta o È™tiu cel mai bine supravieÈ›uitorii de la Auschwitz È™i toÈ›i sinistraÈ›ii È™i nefericiÈ›ii lumii. Pentru că în imensa lor Prostie, oamenii aÈ™teaptă de la Dumnezeu o bunătate de tip uman, adică una care vine din exterior, de la celălalt, cu alte cuvinte aÈ™teaptă pomană, în loc să caute adevărata bunătate care se află în ei înÈ™iÈ™i, să o găsească È™i să o activeze. ÃŽntrebaÈ›i o mamă care abia È™i-a pierdut fiul despre bunătatea lui Dumnezeu. PriviÈ›i-o în ochi înainte de a asculta ce spune È™i veÈ›i avea o imagine clară asupra prăpastiei care se cască între legile divine È™i legile omeneÈ™ti. Spunem despre Dumnezeu că e bun pentru că ne-a dat viaÈ›a È™i ne permite să o păstrăm. Dar el nu „dă†și nici nu „ia†nimic cu un anumit scop, premeditat, aÈ™a cum fac biÈ™niÈ›arii, profesorii, negustorii sau popii, care pretind răsplată pentru ceea ce fac. El a creat viaÈ›a (?) È™i probabil că nici El nu È™tie de ce a făcut-o. Este vorba despre Inocență. Despre Inefabil. Ceea ce place oamenilor nu poate plăcea È™i lui Dumnezeu. Solidaritatea, despre care oamenii cred că e bună pentru că aduce „putereâ€, nu poate plăcea lui Dumnezeu, care e singur È™i vrea singurătate. „Să fim uniÈ›i†strigă nefericiÈ›ii, de milenii. Dimpotrivă, să ne risipim. Am dovedit ce putem face împreună. E suficient să privim istoria. E suficient să scoatem capul pe o fereastră a Marelui OraÈ™, la o oră de vârf. Acum e vremea să vedem ce suntem în stare să facem în singurătate. Va veni o vreme când omul va trebui să-È™i vadă de treaba lui, nu de treaba altora, ca acum. Vremea Statului se apropie de sfârÈ™it. Se întoarce vremea Individului. „Mergem È™i ne întoarcem, dar pe ansamblu înaintăm....†Cioran mărturiseÈ™te că È™i-ar fi dorit să fie canibal, nu atât de dragul de a-l devora pe X, cât pentru a-l putea vomita apoi. „Cred că numai din eleganță nu a spus *a-l defeca*â€, È™opteÈ™te R. E de discutat aici. Pentru că defecarea presupune digestia completă, anularea totală a alimentului. Pe când de vomitat vomiÈ›i ceva pe jumătate digerat. Sau nici atât. Asta se potriveÈ™te de minune cu spiritul cioranian. S-a priceput de minune să arate membrana umedă È™i băloasă în care oamenii au îmbrăcat viaÈ›a, ideea de viață. Ceea ce trăiesc oamenii nu e viață, ci o viață pe jumătate digerată, pe jumătate vomitată. Nu există ascunzătoare mai eficientă, mai călduță pentru imbecili decât solidaritatea. ... binele comun, Rândul Lumii, patriotismul, într-un cuvânt Politica. Nu dragostea de francezi ci ambiÈ›ia de afirmare l-a împins pe Cioran în braÈ›ele limbii franceze. Dar aceasta l-a înÈ™elat. El singur recunoaÈ™te, mai târziu, că franceza e cu mult mai săracă decât româna. Trebuie să fi fost cumplit pentru el să nu poate traduce „a se zbate†– verb care făcea parte din coloana lui vertebrală. L-a avut în schimb pe écartellement. Și consacrarea. Să fii „tobă de carteâ€. EducaÈ›ia prin acumulare È™i pentru acumulare. Suntem puncte de tranzit ale ideilor, nu burdufuri de brânză È™i nici cimpoaie. „A È™ti†înseamnă în primul rând să cureÈ›i È›eava puÈ™tii. Să strălucească în aÈ™teptarea glonÈ›ului. Sub hipnoza modernității confundăm confortul trupului cu confortul sufletului. O friptură în sânge ne merge „la sufletâ€. Spunem despre un îmbuibat că „are tot ce-i trebuieâ€. Oare? Ni se acordă dreptul de a spera, de a intui fericirea de Dincolo. Certitudinea niciodată. Tocmai asta e minunat. Dar oamenii se reped la certitudini ca musca la rahat. Arta de a trăi este de a atinge fără să atingi, de a arăta fără să arăți. Este arta de a se îmbrăca la anumite femei. Primul È™i cel mai important avantaj pe care Răul îl are asupra Binelui este dinamismul, miÈ™carea. (Satul dispare pentru că acolo oamenii sunt buni, adică statici. Misterele antichității nu le vom mai cunoaÈ™te niciodată, pentru că am dorit „altcevaâ€, mereu „altceva†etc) M-am clătinat numai când Ideea de Dumnezeu m-a traversat pentru o clipă. Ce-ar fi fost să rămână pe loc? Explozie instantanee. Sunt gata să pledez pentru înÈ›elepciunea prezervativelor, pentru necesitatea onanismului, pentru senzualitatea vibratoarelor È™i a cozilor de mătură, pentru orice cauză care ar putea duce la oprirea naÈ™terilor. „De ce nu te arăți Doamne? De ce nu vii să....â€, etc etc etc. Dar Dumnezeu rămâne nemanifestat nu din indiferență sau cinism ci pur È™i simplu din Bun SimÈ›. 40 de ani, 37 grade celsius, 100 kg, doar 300 euro, 1000 leghe de... casă, 1 femeie. Desprinderea de cifre... De ce să publici? Merge vreodată apa în căutarea însetatului, sau vânatul în căutarea vânătorului? Oasele se deformează sub povara mentalităților, a convingerilor, a fixaÈ›iilor, a frustrărilor, a ipocriziilor. E vizibil la mulÈ›i bătrâni, dar noi căutăm explicaÈ›ii „medicaleâ€, „știinÈ›ificeâ€. ȘtiinÈ›a analizează numai efecte, pentru că nu vede È™i nu va vedea niciodată cauzele. Decât dacă se va alia cu Poezia. Un tată urlă de durere la vestea că fiul lui a murit pe front. TotuÈ™i el, tatăl, îl învățase să-È™i iubească Patria. (Ca È™i cum Dumnezeu ar fi trasat frontiere, nu Politica). Jegul acestei specii nu constă în slăbiciunile ei naturale ci în cele pe care È™i le inventează. Și în inconÈ™tienÈ›a cu care confundă cele două categorii. Dragostea omenească e un caz particular, incomplet, parÈ›ial al Dragostei. „Și au trăit fericiÈ›i până la adânci bătrâneÈ›iâ€. Nici o poveste din lume nu detaliază această fericire de după. Pentru că adevărata dragoste se termină chiar în acel punct. Ceea ce urmează nu e decât un surogat mai mult sau mai puÈ›in reuÈ™it. Familie-Școală-Căsătorie-Carieră, într-un cuvânt Politică – adică batjocorirea instituÈ›ională a Sufletului Individual. GELASSENHEIT (la Heidegger) - atitudinea prin care ceva este lăsat să fie. Calm, senin.... Cu ce e mai bun un cenaclu literar decât o È™edință de partid? AceleaÈ™i obsesii de a te face remarcat, de a ieÈ™i „în fațăâ€, etc. Tot gunoiul naturii umane în acÈ›iune. Ideea de reuniune a fost definitiv compromisă de Politică. Sănătatea sufletului nu are nevoie de manifestări publice. Dimpotrivă. eu secret tu secreÈ›i el secretă Apel la NEmanifestare. („AÈ™ezaÈ›i-vă liniÈ™tiÈ›i†– CeauÈ™escu È™tia, sau mai bine zis simÈ›ea ceva) Mama îmi spune că inscripÈ›ia de pe crucea tatei s-a deteriorat. Primul detaliu pe care mi-l dă este că „o singură literă costă 45 000 de lei†La serviciu, după o anumită vârstă eÈ™ti lăsat în pace, indiferent dacă randamentul tău scade sau rămâne constant. Sistemul È™i-a atins scopul: eÈ™ti dependent de el acum, eÈ™ti îndobitocit. Anularea tuturor aspiraÈ›iilor, viselor, fixarea în automatisme, resemnarea – toate È›intele au fost atinse. Acum eÈ™ti un bun cetățean. EÈ™ti respectat după ce ai fost total îndobitocit, după ce înveÈ›i perfect zâmbetul de piatră, zâmbetul de adult, zâmbetul acela cu mii de înÈ›elesuri. Ne înÈ›elegem tacit, din priviri, să transmitem acest blestem generaÈ›iilor care vin. Și zâmbim cu înÈ›eles. Unui autor de romane pe bandă rulantă i se face publicitate la noul roman citându-i-se operele anterioare. Pe principiul „După un căcat, acum puteÈ›i gusta un căcat È™i mai mareâ€. Și cititorii dau buzna. CoperÈ›ile sunt atrăgătoare. Și numele sonor. Dacă Cioran e nihilist, atunci Nihilismul este negarea Prostiei, demascarea Prostiei ca lege în Stat. Literatura nu e un „sector de activitateâ€. La început l-am citit pe Marc Aureliu din respect pentru Cioran. Apoi din respect pentru el însuÈ™i. Geniul are nevoie de vestitori, el nu vine către tine ci trebuie ca cineva să È›i-l aducă. De ce își iese din minÈ›i educatorul când copilul îi răspunde la învățăturile lui cu „Ce dacă?â€. Pentru că acest „Ce dacă†este perfect compatibil cu cele mai profunde, ezoterice învățături din vechime: Vedanta, Tao Te king, Stoicii, Buddha – indiferenÈ›a față de lumea exterioară È™i concentrarea pe lumea interioară. Este ceea ce copilul încearcă, inconÈ™tient, să facă. Ori educatorul are un interes diametral opus – să ascundă Adevărul revelat încă din Antichitate, înlocuindu-l cu adevărul È™tiinÈ›ific, demonstrat, adică fără suflet. Eliminarea Sufletului din procesul de cunoaÈ™tere – asta e misiunea fundamentală a Școlii moderne. Nu mă întristează È™i nu cred că m-a întristat cu adevărat niciodată moartea cuiva È™i desfid pe oricine va plânge la moartea mea ca pe un ignorant sclerozat sau îndoctrinat. Adevăratul motiv al tristeÈ›ii este naÈ™terea nu moartea. Să coborâm în inima Sincerității È™i să recunoaÈ™tem. Acidul care să dizolve păienjeniÈ™ul cifrelor – distanÈ›e, ani, greutăți, „înălÈ›imi†– asta trebuie căutat. Nu există un zahăr doi zahări – ci ideea de zahăr; un grâu două grâuri – ci ideea de grâu; un om doi oameni – ci ideea de om. Nu vom cunoÈ™te adevărata Dragoste, cât timp adulÈ›ii vor continua să-i înveÈ›e pe copii ce e dragostea. Și nici pe Dumnezeu. Sunt cazuri în care îți stă în putere să eliberezi un om de coÈ™maruri, de nebunie chiar, asumându-È›i tu toată vina pentru greÈ™elile lui. Se întâmplă extrem de rar, dar e posibil. Tot astfel există oameni care în taină, în singurătate sting, macină, dizolvă cu sufletul lor toate ororile lumii, retrăindu-le. Asta e singura explicaÈ›ie posibilă a supravieÈ›uirii acestei lumi putrede până la os. Ceea ce numim “imaginaÈ›ieâ€, sau, È™i mai ridicol “talent literar†sau “inspiraÈ›ieâ€, pentru unii este un destin, cât se poate de concret. Iisus a spus “FiÈ›i trecători†Cu albeaÈ›a creÈ™tinismului pe ochi n-ai să vezi niciodată adevărata frumuseÈ›e a lui Iisus. CauÈ›i starea pe care È›i-a dat-o la un moment dat o anumită È›igară È™i fumezi È›igară de la È›igară până îți vine să vomiÈ›i. Pentru că nu vrei să aÈ™tepÈ›i ci vrei ca dumnezeu să vină la tine la comanda ta. Acum! SenzaÈ›ia abominabilă pe care am avut-o prima oară când am auzit spunându-se despre o fată că “s-ar futeâ€. Cred că eram în curtea È™colii. Acest condiÈ›ional mi-a îngheÈ›at È™ira spinării. Este aici toată mizeria condiÈ›iei sociale a femeii, a femeii în general. Și a bărbatului. Fiecare poartă în el năzuinÈ›a de a face ceva diferit de restul lumii pentru că simte că Rândul Lumii e în eroare. Și se screme să facă asta menÈ›inându-se în Rândul Lumii. Ce semnificaÈ›ie copleÈ™itoare pot căpăta vorbele unui muribund în percepÈ›ia celor din preajmă! Orice tâmpenie sau platitudine ar debita, capătă brusc semnificaÈ›ii metafizice. Și în primul rând dorinÈ›ele! Ce spune muribundul devine brusc “sfântâ€. Asta e “sfinÈ›enia†oamenilor: frica prostească de moarte (pe care Politica È™i locotenentul ei, Biserica, le speculează la maximum). Vezi È™i adoraÈ›ia pentru Iisus pe cruce. CreÈ™tinul îl vede pe Iisus răstignit, nu vorbind. Nu ideile lui îl impresionează în primul rând ci circul răstignirii. De ce Statul, care are o lungă tradiÈ›ie a crimei, care de fapt se întemeiază pe Crimă, Război, Putere etc, este atât de înverÈ™unat împotriva criminalilor individuali, pedepsindu-i, chiar È™i în ziua de azi, cu pedeapsa capitală? Statul, care este criminalul instituÈ›ionalizat (războaiele) ar trebui să-l înÈ›eleagă cel mai bine pe criminalul individual. Numai că Statul are interesul ca oamenii să rămână în viață, numai în măsura în care sufletul individual trebuie să rămână captiv în trup, pentru a putea fi controlat È™i exploatat. Asta e “grija†Statului față de cetățean: grija de a-È™i păstra marionetele care să asigure continuarea comediei. Orice acÈ›iune care eliberează sufletul trebuie pedepsită (criminalii È™i poeÈ›ii deopotrivă – criminalii cu moartea pentru că o permite contextul, iar poeÈ›ii cu marginalizarea, cu aÈ™ezarea lor la capitolul “divertismentâ€, alături de lăutari, la sfârÈ™itul telejurnalului). Nici Iisus nici un alt fondator de religii nu vorbeÈ™te despre naÈ›iuni ci numai Politica. Fondatorii de religii au în vedere oamenii ca fraÈ›i nu ca naÈ›iuni. Politica este cea care fură ideile sfinte È™i le umple de noroi. Cu sprijinul larg al Bisericii. Sf Pavel a devenit agent electoral pentru că nu È™i-a eliminat din vocabular cuvinte ca evrei, efeseni, tesalonicieni etc. Pentru ca să rămână sfânt ar fi trebuit să vorbească mereu depre fraÈ›i, nu despre o naÈ›iune sau alta. Prin cuvintele lui Pavel rana produsă în sufletele oamenilor de ideea de naÈ›iune, pe care Iisus s-a străduit să o închidă, s-a deschis acum È™i mai larg. Ca să continue lucrarea maestrului său, Pavel ar fi trebuit să întrebe la tot pasul “Ce e aia?†când auzea vorbindu-se de o naÈ›iune sau alta. “Ce e aia? Eu È™tiu că pe lume sunt fraÈ›i nu neamuri?â€. Dar altceva avea el în cap... De ce sunt femeile atât de dezorientate în trafic? Pentru că sunt învățate încă de mici să simuleze neajutorarea, cu scopul de a trezi în bărbaÈ›i instincte de “protectorâ€. Dar la volan nu prea merge. “Respectă pe mama ta È™i pe tatăl tău†s-a transformat, din mers, în “ascultă pe mama ta È™i pe tatăl tăuâ€. Dar a respecta pe cineva nu înseamnă neapărat să-i preiei modelul de viață. E o gogomănie È™i o puturoÈ™enie a gândirii să te complaci în această nerozie. Respect nu înseamnă model, după cum morala nu e totuna cu cultura (vezi Tolstoi) Vezi câte o mutră pe stradă si zici “Bă da urât l-a mai făcut Dumnezeu pe ăstaâ€. AtenÈ›ie, nu l-ai cunoscut pe acel om în leagăn, aÈ™a cum l-a făcut Dumnezeu. Ceea ce vezi pe faÈ›a lui este lucrarea omenească, viaÈ›a minunată pe care i-o oferă Politica, “binele comun†care i-a fost propovăduit, È™ocurile psihice la care este supus prin lege. Sunt față de Dumnezeu ceea ce o celulă a organismului meu este față de mine. Poate o celulă să-mi zărească surâsul? Marea, ca È™i marea Artă, ca tot ceea ce È›ine de suflet, este trecut de rândul Lumii la capitolul “Divertismentâ€. A citi o carte, a merge la mare, înseamnă pentru Rândul Lumii doar o “distracÈ›ieâ€, un răgaz în gâfâiala pentru “existențăâ€, adică pentru autodistrugere. Când cauÈ›i să te laÈ™i de fumat ai da orice ca starea de greață pe care È›i-o provocase abuzul să revină, ca să te scape de tentaÈ›ie. Faptul că mama își consideră copilul o proprietate personală, de la care aÈ™teaptă “rezultateâ€, anumite recompense pentru “sacrificiile†pe care le-a investit în el (exact ca într-o afacere) este adevăratul sacrilegiu, cu mult mai grav È™i periculos decât păcatul curvelor. Este o curvăsărie pe termen lung, care distruge întreaga viață, nu numai o noapte. GreÈ™eala fundamentală, atât a mamelor cât È™i a academicienilor È™i a scriitoraÈ™ilor de serie, este că nu își asumă rolul de tub, de unitate de transfer ci se consideră surse, entități colectoare, “creatoareâ€. Au impresia că ceea ce emană din ei le aparÈ›ine. Confundă creaÈ›ia cu dreptul de proprietate. 6 martie 1909, Iasnaia Poliana. Lev Tolstoi scrie: “O corupÈ›ie sub acoperirea creÈ™tinismului – prin pervertirea cugetului; o corupÈ›ie a Statului prin LEGIFERAREA, nu numai prin justificarea, dar È™i prin preamărirea Mândriei, AmbiÈ›iei, Lăcomiei, umilirii oamenilor È™i mai ales a oricărui fel de violență, a omorurilor din timpul războaielor È™i a execuÈ›iilor. S-ar părea că e atât de limpede, dar nimeni nu vede, nu vrea să vadă asta. Și ei toÈ›i, Biserica È™i Statul deopotrivă, deÈ™i văd cum proliferează Răul, continuă să-l producă. Ca È™i cum niÈ™te oameni care È™tiu doar să are pământul È™i au numai unelte pentru arat, care pot supravieÈ›ui numai prin munca lor – prin arat, ar ara ogorul pe care cresc deja grânele. Dacă la timpul lor Biserica È™i Statul au fost necesare, în vremurile noastre ele sunt vădit dăunătoare È™i corupte†A doua zi, 7 martie 1909, Lev Tolstoi scrie din nou: “Din ce în ce mai limpede È™i mai insistent se cere formulată ideea că una din principalele cauze ale nenorocirilor prin care trece omenirea este inerÈ›ia, acceptarea unor forme ale vieÈ›ii deja desuete: Biserica, Statul, ȘtiinÈ›a – A ara peste grâne, a îmbrăca, adult fiind, haine de copil È™i a le sfâșia È™i coase la loc È™i a nu înÈ›elege că nu mai e nevoie de ele, că trebuie aruncate È™i făcute altele noi†Ohne Hast, ohne Rast. Fără grabă, fără preget. Ni se spune ironic în copilărie „eÈ™ti tare curajos cu femeileâ€. Păi tocmai asta trebuie: să fii curajos pentru că la ele este secretul, puterea vieÈ›ii È™i a morÈ›ii, să iei aminte la extraordinara forță care se ascunde în ele. ÃŽÈ›i trebuie un imens curaj pentru asta. Se încearcă pe toate căile să ni se menÈ›ină imaginea de ființă „slabă†pe care o avem asupra femeii. Dar slăbiciunea ei e doar aparentă, fizică poate, dar nu sufletească. A fugi de singurătate înseamnă a fugi de Dumnezeu. A nu mai îndura singurătatea înseamnă a nu-l mai putea îndura pe Dumnezeu. Asta se întâmplă peste tot. Valorile tradiÈ›ionale ale părinÈ›ilor noÈ™tri: casă, maÈ™ină, nevastă, carieră, bani. Prin urmare orice în afară de Dumnezeu. Dumnezeu numai Duminica È™i îmbrăcaÈ›i frumos. La început îl acuzam pe Dumnezeu de toate nenorocirile lumii È™i ale mele. De când i-am luat urma în mine însumi am devenit mai... indulgent. Hm! LiniÈ™te nu înseamnă neapărat absenÈ›a zgomotului, ci înseamnă în primul rând absenÈ›a celorlalÈ›i. AbsenÈ›a fizică a celorlalÈ›i È™i, dacă e nevoie, păstrarea lor în minte, în suflet. Defrișăm pădurile, turnăm peste tot beton È™i asfalt È™i apoi blestemăm soarele pentru caniculă. Școala spune „Tu nu eÈ™ti Socrateâ€, dar vine Epictet cu precizarea esenÈ›ială „Tu nu eÈ™ti Socrate, se înÈ›elege, DAR E BINE Sà TRÃIEȘTI CA ȘI CUM AI VREA Sà DEVII UN ALT SOCRATEâ€. Școala nu are nici un interes însă ca tu să devii Socrate. Să rupi conspiraÈ›ia mamelor. Să le zdrobeÈ™ti Tăcerea de Fier în care s-au baricadat. Fără Prostia săracilor, a celor care tânjesc după „fericirea†bogaÈ›ilor, care bălesc când văd un Porsche sau o vilă cu etaj, am fi eliberaÈ›i de Stat È™i de toate murdăriile lui. Dar săracii se socotesc „nedreptățiÈ›iâ€. Bucuria Statului: „Vrei mai mult, munceÈ™teâ€. Și circul continuă. „Fă-È›i mai întâi o situaÈ›ie, strânge bani, însoară-te È™i apoi poÈ›i face câtă filozofie vreiâ€. Cu alte cuvinte vomită-È›i sufletul, dă cu el de pereÈ›i, È™terge-te cu el la cur, bagă-l în gură, foloseÈ™te-te de el ca de o cârpă È™i apoi odineÈ™te-È›i capul pe el ca pe o pernă curată. Prefă-te, prefă-te mereu, asta e È™ansa ta! E greu să crezi că totul e iluzie, pentru că simÈ›urile îți spun altceva. Dar poate că È™i simÈ›urile în sine nu sunt decât niÈ™te iluzii. Cine È™i pe ce bază își arogă dreptul de a smulge copiii din ceea ce numim „inconÈ™tiențăâ€? Ce fel de „bun simț†spune că copiii nu trebuie să-È™i judece părinÈ›ii? Ce este atât de jignitor în întrebarea „De ce m-ai făcut mamă?†Dintotdeauna atacul asupra IgnoranÈ›ei e luat drept jignire. Politica este cea care îl învață pe individ să aÈ™tepte totul din afară, de la celălalt, întreÈ›ine cu premeditare o iluzie perpetuă care duce, prin jocul compromisurilor, al cliÈ™eelor È™i al prejudecăților idiotizante, la distrugerea sufletului individual. Iată de ce Poezia È™i Filozofia autentică nu pot coabita cu Politica. Poezia È™i Filozofia, al căror scop fundamental este salvarea sufletului individual (Biserica nu mai face parte din această categorie din momentul în care È™i-a dat mâna cu Politica, când a îngenuncheat în faÈ›a ei în loc să îngenuncheze în faÈ›a lui Dumnezeu) au datoria sacră de a scoate Politica È™i politicienii din istorie. BineînÈ›eles că nu prin violență, ci prin rezistență pasivă (O vorbă americană (!) spune „Bombing for peace is like fucking for virginityâ€). Nici un suflet nu va putea respira cu adevărat până cînd ideea de Politică (Statul) nu va fi È™tearsă pentru totdeauna de pe faÈ›a Pământului. Statul este o formă desuetă de organizare umană. Desuetă. O spune Tolstoi. Și nu într-un roman! „Vino cu soluÈ›ii†nu este decât un slogan politic care duce la perpetuarea iluziei că ne putem guverna singuri, după legi inventate de noi, noi, care suntem atât de contradictorii, de iluzorii, noi cei care ne ascundem de ploaie la primele picături, care tremurăm de groază când Dumnezeu își clatină munÈ›ii È™i își varsă mările. Cei care cer soluÈ›ii alternative pentru a crea „o lume mai bună†nu sunt decât alÈ›i politicieni, incapabili să înÈ›eleagă că datoria omului nu este de a crea È™i guverna lumi, forme de orânduire etc – nu e asta treaba lui – se vede clar din istorie că nici o formă de orânduire concepută de om nu rezistă È™i nu va rezista niciodată. Această vânzoleală fără sens trebuie să înceteze. - Da, dar datoria noastră este să încercăm. - GreÈ™it! Fundamental greÈ™it. Nu asta e datoria noastră. Datoria noastră este de a trăi după legile lui Dumnezeu, nu după legile pe care ni le inventăm noi înÈ™ine. E o confuzie gravă aici, care trebuie pusă în lumină È™i extirpată. A încerca să ne conducem după legile noastre e ca È™i cum am încerca să dăm o lovitură de stat împotriva lui Dumnezeu. E imposibil aÈ™a ceva. Adversarul e prea puternic. TreziÈ›i-vă oameni buni, până nu va fi prea târziu! Ceea ce visaÈ›i se află înăuntrul vostru, fericirea È™i liniÈ™tea pe care le căutaÈ›i nu se află în nici un fel de stat pe care l-aÈ›i putea imagina, ci în voi înÈ™ivă. Lucruri extrem de simple, adevăruri care strălucesc prin vremuri ca roua pe petale sunt È›inute departe de ochii copiilor. Și asta cu un scop foarte exact. Pentru a atinge Fericirea nu trebuie să munceÈ™ti mai mult (aÈ™a cum spune Politica) ci să gândeÈ™ti mai mult (aÈ™a cum spune Filozofia). „Noi muncim nu gândim†– gloata își face un titlu de glorie din propria sa nefericire. De ce nici o poveste nu spune ce se întâmplă după „și au trăit fericiÈ›i până la adânci bătrâneÈ›eâ€? Pentru că eternizarea unei relaÈ›ii este nefirească. ViaÈ›a nu este o eternitate în miniatură È™i nu e nimic înălțător, nobil sau glorios în faptul că îți dai sufletul pe mâna altuia pentru tot restul vieÈ›ii. Nu durata unei relaÈ›ii contează, nu cantitatea ci calitatea. (Capacitatea omului È™i în special a femeii, de a imagina modalități de a fugi de sine însuÈ™i nu cunoaÈ™te limite) Dragostea se cere repetată, nu cimentată, zidită, rigidizată – prin contracte È™i jurăminte în public. De ce ai nevoie de public dacă eÈ™ti sigur pe ceea ce simÈ›i? Iar dacă nu eÈ™ti sigur, de ce continui să te minÈ›i singur, să-È›i minÈ›i sufletul, adică pe Dumnezeu? „Am să mor È™i n-am să mai văd stelele, nici noriiâ€. Dar de unde È™tii? De ce eÈ™ti atât de sigur? Caută la baza acestor convingeri È™i n-ai să găseÈ™ti decât convenÈ›ii È™i cliÈ™ee. Și dacă n-ai să mai vezi stelele È™i norii, de unde È™tii că n-ai să vezi, cu ochii tăi, Ideea de stea? Ideea de nor... EducaÈ›ia pentru acumulare duce în primul rând la acumularea frustrărilor. Pentru că Sufletul (Sinele, Bunul SimÈ›) își dă seama că nu va putea niciodată acumula tot, în timp ce Eu-l îl biciuieÈ™te cu ambiÈ›ia lui prostească. „Ai început, trebuie să continuiâ€, urlă Eu-l. „Nicidecum! PoÈ›i ieÈ™i din comedia asta în orice moment. Chiar È™i acumâ€, răspunde Sinele liniÈ™tit. „Nu pierde timpulâ€, îmi striga mereu tata. Dar timpul nu există, îmi spune acum Tostoi. Pe cine să iau în serios – sângele sau sufletul? Biciclistul nu are nevoie de carnet de conducere, pentru că în cazul unui accident, el este totdeauna victimă, niciodată călău. Și dacă respectă legea È™i dacă nu, tot el e cel care moare, aÈ™a că Statul îl lasă în pace. Sistemul se concentrează pe controlul celor care pot ucide, vătăma; cei consideraÈ›i inofensivi, cei care nu se manifestă, sunt lăsaÈ›i în pace. Nimic nu se va schimba în bine pentru această specie, până când nu vom renunÈ›a să ne autoimpunem „valorile tradiÈ›ionaleâ€. La o analiză extrem de atentă vom constata cu uÈ™urință că, de la ieÈ™irea din peÈ™teră È™i până la democraÈ›ie, părinÈ›ii noÈ™tri, cu excepÈ›ii aproape singulare, nu au făcut decât tâmpenii. Infernul nelegiuiÈ›ilor va fi acesta: vor fi nevoiÈ›i să se gândească în eternitate la tot ce au refuzat să gândească în această viață. Lui Hitler îi va fi înlocuită conÈ™tiinÈ›a cu cea a lui Emily Dickinson, a lui Irineu cu a lui Tolstoi, a lui Stalin, cu a lui Socrate, a lui Caiafa cu a lui Iisus etc etc Ne ferim să ne trăim viaÈ›a „la întâmplareâ€, omițând deliberat faptul că „întâmplarea†este poate tocmai voia lui Dumnezeu. Chiar noi înÈ™ine spunem „Cum o vrea Dumnezeuâ€. Ce e rău în a trăi după voia lui Dumnezeu? „Și se simÈ›ea în temniță ca într-o livadă†(Sfântul Ioan Gură de Aur despre Pavel). Nu vi se pare ciudat că, deÈ™i există de atâta vreme, bomba atomică nu a fost declanÈ™ată încă? MinÈ›ile acelea bolnave de glorie, setoase de putere, È™erpii aceia cu cravată, fără nici un fel de scrupule continuă să ezite. S-ar părea că în orice lichea există urme de divinitate. Cel care plânge la o înmormântare, s-a „adaptat†atât de bine la viaÈ›a mundană, s-a tăvălit atât de mult prin noroiul convenÈ›iilor, ipocriziilor È™i minciunilor, încât acum, când a venit vremea să se cureÈ›e se simte dezbrăcat, jupuit. „Bombing for peace is like fucking for virginity†– pe o lozincă a demonstranÈ›ilor pacifiÈ™ti în faÈ›a Casei Albe, cu referire la conflictul din Irak. PerfecÈ›iunea exclude acÈ›iunea. Este absurd È™i ridicol să imaginăm un Dumnezeu acÈ›ionând. Nimic din ceea ce e perfect nu este È™i nu poate fi rodul unei acÈ›iuni, pentru că orice acÈ›iune degradează încă din momentul declanșării, ideea de la care a pornit. Nevăzutul miÈ™că Văzutul, Non AcÈ›iunea guvernează AcÈ›iunea. Poate de aici È™i tendinÈ›a noastră către repaus, pe care Politica o combate cu atâta vehemență. Ideea că Dumnezeu È™i-a mânjit mâinile de lut pentru a-l face pe om e pur È™i simplu greÈ›oasă. Ne comparăm mereu cu el, ne imaginăm neîncetat că acÈ›ionăm asemeni lui È™i că el acÈ›ionează asemeni nouă È™i în felul ăsta, ne ducem învârtindu-ne în Infern. A RENUNÞA la duÈ™mani nu este o chestiune de etică ci o problemă strict tehnică, o igienizare a sufletului. Nu trebuie să „scapi†de ei, să-i combaÈ›i, să le demonstrezi etc, trebuie pur È™i simplu să RENUNÞI, aÈ™a cum renunÈ›i la hârtia igienică cu care te-ai È™ters la fund – fără ură, fără dispreÈ›. Nu ai nevoie de ei. DuÈ™manii, adversarii exteriori de orice natură, nu sunt, aÈ™a cum se spune, o „provocareâ€, un „stimulentâ€, ci doar un impediment, un bruiaj, un factor de distorsiune. Lupta se dă în tine, nu în afară. Dacă cele ce spui È™i gândeÈ™ti îți atrag duÈ™mani, asta e semnul că nu ai fost în stare să-È›i distrugi dorinÈ›ele, ambiÈ›iile, interesele È™i atunci nu eÈ™ti decât unul de-al lor. Pune mâna È™i citeÈ™te că vine nu ViaÈ›a ci Moartea peste tine È™i te prinde cu chiloÈ›ii-n vine. CiteÈ™te, citeÈ™te, citeÈ™te ... È™i nu numai în cărÈ›i. Nu e de ajuns să vezi, nu e de ajuns să priveÈ™ti, nu e de ajuns să analizezi, să desluÈ™eÈ™ti – e nevoie să citeÈ™ti. CiteÈ™te mesajul scris în tine. Gălăgia adaptaÈ›ilor nu e decât plânsul lor de mai târziu. Când È™tii că ai de spus lucruri fundamentale, nu vorbeÈ™ti ci scrii. Nu-i laÈ™i pe alÈ›ii să-È›i infecteze mesajul, până când È™tii că eÈ™ti în stare să-l faci inalterabil, indestructibil. Până atunci TACI! Iisus È™i-a găsit pieirea tocmai pentru că nu È™i-a È›inut gura. Și tot din acelaÈ™i motiv creÈ™tinismul a luat calea sângeroasă È™i stupidă pe care o È™tim astăzi. El a vrut să însemne ceva pentru oameni, pentru contemporanii lui. El È™i-a dorit discipoli, a utilizat chiar metode politice (VeniÈ›i cu mine È™i vă voi face pescari de oameni, MergeÈ›i la neamuri etc), a subestimat înclinaÈ›ia morbidă È™i diabolică a acestei specii pentru idolatrie È™i senzaÈ›ional (spectacolul răstignirii). Metafora cu pescarii de oameni e total nefericită pentru că sugerează înÈ™elăciune. PeÈ™tele e senin È™i încrezător când muÈ™că nada. Ar fi putut spune lucruri cu mult mai importante decat cele pe care a apucat să le spună. Un om nu-È™i atinge maturitatea intelectuală la 33 de ani ci mult mai târziu, poate la capătul vieÈ›ii. Visez un Iisus bătrân È›inându-mă pe genunchi. Faima pe care È™i-a răspândit-o printre oameni i-a adus pieirea, nimic inefabil. Niciodată moartea unui om nu va putea mântui păcatele altora. Asta e o invenÈ›ie sinistră, rodul gândirii strâmbe a celor care aÈ™teaptă salvarea mereu din exterior, mereu de la alÈ›ii, de la ceilalÈ›i, niciodată de la ei înÈ™iÈ™i. Rodul Idolatriei È™i al Ipocriziei congenitale a acestei specii, al gustului pentru SenzaÈ›ional È™i pentru Sânge. Non acÈ›iunea: să scrii È™i să mori liniÈ™tit. Asta, doar asta ar putea schimba lumea. Ãsta e adevăratul sacrificiu: să È™tii că eÈ™ti deasupra lor È™i totuÈ™i să rămâi în nemanifestare, cu orice preÈ›. Un sacrificiu în public este inutil È™i melodramatic. Nu din vina eroului, ci din cauza Prostiei congenitale a mulÈ›imii, a efectului de turmă. Răul care stăpâneÈ™te această lume nu este vizibil È™i deci nu poate fi combătut la vedere. Cel care scrie ar trebui să rămână la fel de anonim ca È™i cel care citeÈ™te. A-È›i semna scrierile nu este o obligaÈ›ie, ci un cliÈ™eu. Dacă semnezi, numele tău murdărit de generaÈ›iile nesățioase, va murdări È™i mesajul divin pe care, poate, ai reuÈ™it să îl scrii în acea carte. De altfel ceea ce numeÈ™ti „numele tău†nici nu este al tău, ci È›i-a fost dat de părinÈ›i, fără să È›i se ceară părerea. Numele tău nu este decât ceea ce au vrut părinÈ›ii tăi să fii, ceea ce tradiÈ›ia impune, nu ceea ce vrei tu să fii, ceea ce eÈ™ti cu adevărat. Vei È™ti vreodată ce eÈ™ti, cine eÈ™ti? EducaÈ›ia nu poate porni decât de la o traumă a adolescentului, la prima iubire ratată de exemplu, nu la comandă, nu la oră fixă (ora 8.00, 15 septembrie, 7 ani). Iată de ce părintele nu are ce căuta la serviciu. Când vorbim despre îmbătrânire ar trebui să avem în vedere în primul rând îmbătrânirea ochilor, a privirilor. De folos îți este nu cel care te ajută, ci cel care te ajută să te ajuÈ›i singur, căci lucrarea lui nu mai poate fi desfăcută. A ajuta pe cineva direct este acelaÈ™i lucru cu părintele care face temele copilului, fără nici o implicare a acestuia. Orice ajutor exterior e nociv pentru că te învață să aÈ™tepÈ›i Binele din exterior È™i să neglijezi Binele Suprem care sălășluieÈ™te sufocat în tine. Te învață tehnica auto-victimizării (vezi Femeia) „Să ne ajutăm unii pe alÈ›ii†înseamnă „să ne murdărim unii pe alÈ›iiâ€. Lumea asta e un loc murdar È™i orice ajutor din afară murdăreÈ™te nu curăță. Răsturnarea tarabelor, episodul cu smochinul, o anumită iritare în relaÈ›ia cu apostolii, arată că Iisus era un tip impulsiv (caracteristică de lider politic) – dorea rezultate imediate, tangibile, chiar în timpul vieÈ›ii lui. Dar Adevărul, dacă este numit, se propagă de la sine. Vezi Manuscrisele din amforă. Ce înseamnă de fapt a avea „școala vieÈ›iiâ€? Adică să înveÈ›i cum să-È›i ceruieÈ™ti nasul ca să nu mai simÈ›i duhoarea, cum să-È›i ceruieÈ™ti bunul simÈ›, cum să înlocuieÈ™ti Dragostea cu Idolatria, Amabilitatea, PoliteÈ›ea, È™i „Responsabilitățileâ€, zâmbetul cu rictusul È™i sufletul cu cifrele. Ucidem cu mai mare uÈ™urință o muscă sau un copac decât un câine, pentru că musca È™i copacul nu au priviri. Sau nu le percepem noi... A te gândi mereu la „Judecata de apoi†poate fi nociv în măsura în care eÈ™ti tentat să-È›i perfecÈ›ionezi pledoaria, nu sufletul. Pledoaria e treabă de avocat nu de om. Una e să captezi atenÈ›ia cuiva È™i alta să-i captezi inteligenÈ›a, nucleul divin îngropat în gunoiul convenÈ›iilor. Scriitorii care s-au născut după apariÈ›ia mijloacelor de comunicare în masă, chiar după apariÈ›ia tiparului, trebuie priviÈ›i cu rezervă. pentru că motorul lor interior nu mai e inspiraÈ›ia divină ci setea de a ieÈ™i din anonimat. Depărtarea de Dumnezeu È™i aruncarea în braÈ›ele „semenilorâ€. Aruncarea în derizoriu a misterului divin È™i cultivarea „bunătății†omeneÈ™ti. InspiraÈ›ia divină a trecut pe plan secundar, în pauzele dintre cenacluri, sesiuni de comunicări È™i alte nerozii de aceeaÈ™i notorietate. Primul pas către minciună este ieÈ™irea din singurătate. ÃŽnvățăm să acceptăm minciuna aÈ™a cum învățăm să-i acceptăm pe ceilalÈ›i. Minciuna a devenit condiÈ›ia de bază a omului social. Nu se poate trăi în Adevăr decât în singurătate. Sfânt dacă ai fi, persoanei iubite tot îi vei spune minciuni. Din politeÈ›e. IeÈ™i pe stradă să respiri È™i în cale îți iese un cerÈ™etor. „N-am†spui enervat, deÈ™i ai bani în buzunar, - pentru că te gândeai la altceva. E dreptul tău să te gândeÈ™ti la ce vrei, dar nu ai obligaÈ›ia să ieÈ™i din singurătate. ÃŽntrebarea fundamentală a mamei către copil este „Ce vrei?†nu „Ce simÈ›i?†Unitatea face Prostia. PoÈ›i să compari senzaÈ›ia pe care È›i-o dă reflexia lunii într-un ochi de apă, cu vreo satisfacÈ›ie profesională sau familială? Ai să È™tii vreodată că binele pe care crezi că-l faci celorlalÈ›i e doar meritul tău? SenzaÈ›ia că te regăseÈ™ti în sufletul unui mort de mii de ani cu bucuria de a cumpăra o pereche de chiloÈ›i nevestei? Ai să È™tii vreodată cine eÈ™ti? Aflu de la Dali că Voltaire avea o relaÈ›ie aparte cu Dumnezeu: se salutau dar nu vorbeau niciodată. Salut! De ce deschizi televizorul? Pentru că ecourile primei muÈ™cături a plictiselii, clipa aceea de vacuitate pierdută în preistoria vieÈ›ii tale, își răspândeÈ™te încă ecourile în tine. AminteÈ™te-È›i clipa aceea. „Puterea naÈ™te responsabilitateâ€, spune un comentator la un documentar istoric. AÈ™adar nu Dragostea, ci Puterea. Dragostea nu are nevoie de „Putereâ€, pentru că ea însăși e ForÈ›a Supremă. Responsabilitatea își trage seva din frica individului față de propria slăbiciune, frică ce îl determină să fugă disperat în căutarea „Puteriiâ€. Responsabilitățile È›in de Putere, de forÈ›a brută, nu de Dragoste. Un om „responsabil†nu iubeÈ™te ci stăpâneÈ™te. Tot de la Dali aflu că Freud a scris o carte în care demonstrează că Moise era egiptean. Și ce dacă? La reîntâlnirea cu iubita să te întristezi de gândul că în curând rutina te va plictisi din nou. Sunt gânduri în dragoste pe care cei vii nu au voie să le formuleze. A te căsători are ceva din gestul de a da cu deodorant sub braÈ› fără să te speli. Vrei să cunoÈ™ti viaÈ›a în doi înainte de a te cunoaÈ™te pe tine însuÈ›i. Te-ai obiÈ™nuit cu mirosul de transpiraÈ›ie stătută È™i refuzi să-l îndepărtezi cu adevărat. Crezi că face parte din tine. Copiii sunt iresponsabili È™i nu avem dreptul să schimbăm asta. Un om care se înregimentează într-un anumit grup caută siguranÈ›a personală, nu adevărul. Simplul fapt că există grupuri de opinie diferite È™i opuse, fiecare cu argumentele lui, demonstrează faptul că Adevărul nu e la nici unul dintre ele È™i mai ales nu în cel din care faci parte. Un om devine cu atât mai strălucitor cu cât reuÈ™eÈ™te să-È™i înlocuiască Eu-l cu Sinele, cu cât își împinge Sinele mai către suprafață. Este ceea ce numim „schimbarea la fațăâ€. Ne-am putea imagina că cineva a depus o muncă de „redactare†sau de „editare†a manuscriselor de la Marea Moartă? Mă îndoiesc profund. Dragostea nu are nimic de-a face cu nici o formă de organizare omenească. A nu se confunda cinstea cu responsabilitatea. PoÈ›i fi cinstit È™i iresponsabil în acelaÈ™i timp. Mai mult chiar, nu poÈ›i fi cu adevărat cinstit fără o anume iresponsabilitate. ÃŽn timp ce mârșăviile, toate mârșăviile, se comit în numele anumitor „responsabilități†Oamenii sunt perisabili, doar ideile sunt eterne. Ce importanță ai tu în comparaÈ›ie cu Ideea de Tu, care te-a însoÈ›it până la naÈ™tere È™i care planează toată viaÈ›a deasupra capului tău, aÈ™teptându-te? „Mingere cum bombis res est gratissima lumbis†A urina cu pârÈ›uri este o binefacere pentru È™ale. (Dali) Calea spre Adevăr trece inevitabil prin Delir. Dar noi ocolim Delirul cu aceeaÈ™i grijă pe care o avem față de opinia celorlalÈ›i, față de Rândul Lumii. Pyrrhon nu a scris nimic, în schimb se spune despre el că vorbea foarte mult singur. Orice dobitoc poate avea responsabilități dintre cele mai grele, pe care le poate duce cu cea mai mare precizie È™i corectitudine la îndeplinire. Când eÈ™ti îndrăgostit nu faci niciodată greÈ™eli. Faptul că simÈ›i nevoia de scuze este cel mai sigur semn că nu ai fost îndrăgostit, ci doar puÈ›in excitat, că nu ai cunoscut niciodata Dragostea. A da vina pe „dragosteâ€, pe ceea ce-È™i imaginează ei că e dragostea, a confunda dragostea cu rutul È™i zborul cu erecÈ›ia. „Eram îndrăgostit, de aceea am greÈ™itâ€, se scuză gunoiul, în loc să spună „Eram în călduriâ€. Rândul Lumii admite starea de îndrăgostit ca circumstanță atenuantă. Ce semn mai clar că Rândul Lumii dispreÈ›uieÈ™te, o consideră o slăbiciune, deci ignoră cu desăvârÈ™ire Dragostea? Rândul Lumii, cel căruia noi îi dăruim copiii noÈ™tri, nu numai că nu are printre legile sale Dragostea, dar o È™i umileÈ™te, o marginalizează. Copilul care strigă „vreau acasă†și poetul care caută singurătatea sunt una È™i aceeaÈ™i ființă. Copiii se plictisesc la discursuri pentru că sunt false. Totul poate fi spus în câteva cuvinte. ÃŽntr-unul singur chiar. Noi, ca adulÈ›i deÈ™tepÈ›i ce ne aflăm, mai întâi ne educăm copiii să „fie cuminÈ›i†la orice discurs idiot la care îi obligăm să participe, crezând că astfel îi învățăm stăpânirea de sine (dezgustătoare confuzie) È™i abia apoi învățăm să apreciem concizia, abilitatea de a te exprima în câteva cuvinte, scurt È™i la obiect. Dar copilul È™tia asta de la bun început! ÃŽn cazul îndrăgostirii impulsul sexual apare din imposibilitatea atingerii celuilalt suflet. DoreÈ™ti cu ardoare ca entitatea pe care o numim suflet să se dizolve, să învăluie È™i să se învăluie în celălalt suflet. EÈ™ecul frustrant È™i repetat (sau poate doar iluzia eÈ™ecului, faptul că nu poÈ›i confirma la nivel senzorial această contopire) te face să accepÈ›i contactul sexual ca soluÈ›ie de compromis È™i să te arunci cu furie în ea. Este vorba de dorinÈ›a de a materializa celălalt suflet, de a obÈ›ine o confirmare a senzaÈ›iei fizice pe care È›i-a provocat-o acel suflet, o reprezentare fizică a ceea ce atât de mult ne-a durut la nivel metafizic. Și atunci încerci ca soluÈ›ie contactul sexual. ÃŽÈ›i spui „asta trebuie să fie împlinirea, deznodământulâ€. Dar nu e! Nu e! Nu e Aici. Nu È™tiu dacă cei care nu au scris nimic (Socrate, Epictet, Pyrrhon, Buddha, Iisus, ÞuÈ›ea) sunt mai înÈ›elepÈ›i decât cei care au scris. Pentru că, chiar dacă au renunÈ›at la scris, asta nu i-a împiedicat să aibă discipoli. RenunÈ›i la scris pentru a stârpi trufia, dar dacă păstrezi discipolii riscul este mai mare pentru că Idolatria, adică Nedragostea, este È™i mai aproape. O sarcină cu pierderi de sânge periodice. Probabil copilul va fi străveziu, imperceptibil. Va semăna leit cu Dumnezeu. Dreptul care ni se acordă de a mângâia coperta unei cărÈ›i este poate o compensaÈ›ie pentru neputinÈ›a de a atinge Aici miracolele pe care le evocă. Sentimentul păcatului apare în mod artificial. El se datorează importanÈ›ei disproporÈ›ionate pe care o acordăm părerilor celorlalÈ›i în detrimentul propriilor noastre sentimente, a Dumnezeului care locuieÈ™te nemanifestat în noi. Gura Lumii (etica gloatei, „moralitatea†politicii) nu este Gura lui Dumnezeu, iar ceea ce lumea numeÈ™te Păcat nu este păcat È™i în ochii lui Dumnezeu. Nevasta bătută de bărbat È™i care apoi acceptă, de „dragul copiilorâ€, împăcarea, împreunarea, continuarea coÈ™marului, comite un păcat mai cumplit decât cel sau cea care face din dragoste un sport de performanță. Pentru că nevasta bătută poartă ura mocnind în suflet. La ce bun să-mi „demonstrez valoarea†și cui? Prostia va domina omenirea până la capătul vremurilor, pentru că Prostia e comodă ca o pernă, călduță ca o duminică de vară, accesibilă ca o bucătăreasă, „normală†ca un profesor îndoctrinat, mămoasă ca o educatoare de grădiniță. Prostia crede È™i susÈ›ine valorile democratice, pentru că majoritatea va fi mereu de partea ei. Și atunci, Qui prodest? Prostia va câștiga orice fel de alegeri, în orice condiÈ›ii, sub orice regim. Ea nu cunoaÈ™te frontiere È™i nici culori politice, sex sau vârstă. La ce bună DemocraÈ›ia, atâta timp cât Prostia este È™i continuă să fie majoritară? Dreptul la liberă exprimare È™i evoluÈ›ia fără precedent a mijloacelor de comunicare nu face decât să dea Prostiei proporÈ›ii cataclismice. E caraghios È™i stupid că omul, ajuns pe punctul de a declanÈ™a cataclismul atomic, nu lasă din dinÈ›i ambiÈ›ia de a deveni „stăpânul Naturiiâ€. Incredibil. Numai cine nu vrea sau cine nu are interesul nu-i vede micimea în raport cu Natura. Micimea nu fizică ci morală. Principiile total opuse Naturii pe care se întemeiază viaÈ›a societății, „normalitatea†artificială pe care È™i-a construit-o. Omul simte puterea lui Dumnezeu în el însuÈ™i – È™i este o percepÈ›ie corectă – dar faptul că nu recunoaÈ™te acea forță decât ca pe ceva propriu, care îi aparÈ›ine lui ca individ, de care se poate folosi după cum îl taie capul, îl face să se arunce în această aventură nebunească È™i fără întoarcere. Omul vrea să fie Dumnezeu aici, pe pământ, pe lumea asta, care nu e decât una din nenumăratele lumi posibile. Singura È™ansă de a-È™i subordona (într-un fel sau altul) Natura, ar fi fost să trăiască după legile Ei. Dar el vrea să o domine cu legile lui, pe care le născoceÈ™te el în nebunia È™i în orbirea lui. Societatea, liantul ei este ideea că fiecare individ trebuie să ofere È™i să primească ceva în schimb de la celălalt. Alternativa care i se prezintă e moartea, dispariÈ›ia. Fără asta nu se poate i se spune. Minciună gogonată! Această gogomănie a creat lanÈ›ul infernal al „responsabilităților†care la rândul lor ne-au îndepărtat de Dumnezeu. Culmea este că toÈ›i recunosc asta È™i totuÈ™i continuă să trăiască la fel. Ghiță È™oferul înjură minciunile de la televizor dar continuă să creadă că menirea lui este volanul. Asta îi dă senzaÈ›ia de „stabilitateâ€. Dumnezeu (bunul simÈ›) îl ajută încă să conÈ™tientizeze minciuna, dar Statul (responsabilitățile) îl „ajută†să rămână în întuneric. Copilăria n-are să se mai întoarcă, îți spuneai la un moment dat. Și totuÈ™i vezi cum an după an, după noiembrie umed È™i deprimant vine mereu aprilie È™i mai. Dar continui să-È›i spui că nu mai eÈ™ti copil. Negi ceea ce vezi È™i te ghidezi după ceea ce È›i se spune. Ajunsese să se bucure până È™i de propria lui tristeÈ›e. IgnoranÈ›a nu este o lipsă, o absență, un gol, ci o tumoră, cultivată, hrănită, întreÈ›inută zi de zi. IgnoranÈ›a nu este o absență ci o pungă umplută cu lături, care îți atârnă de gât, care te È›ine cu capul plecat È™i în care părinÈ›ii, profesorii È™i toÈ›i cei de la care ai crezut că ai de învățat, de care ai încercat să-È›i legi sufletul, È™i-au aruncat (mai mult sau mai puÈ›in conÈ™tient) dejecÈ›iile, frustrările, spaimele È™i obsesiile. IgnoranÈ›a nu înseamnă „cap golâ€, ci cap umplut cu gunoaie. Scopul oricărei miÈ™cări culturale trebuie să fie eliminarea ideii de Politică, întoarcerea la peÈ™teri È™i păduri (cât timp mai există peÈ™teri È™i păduri). Nu poate exista reconciliere între Politică È™i Filozofie. Liiceanu È™i Băsescu zâmbind împreună la sindrofii=leucemie Edle Einfalt und stille Grosse (Winckelmann) – Simplitate nobilă È™i măreÈ›ie liniÈ™tită. De ce suferi la gândul că cei răi È™i proÈ™ti „înving†întotdeauna? Pentru că încă mai crezi în competiÈ›ie. Chiuretajul nu a fost făcut corect. Ajuns la maturitate n-am avut nici o clipă senzaÈ›ia că am urcat o treaptă, ba dimpotrivă. Am simÈ›it acea claritate a vederii, o percepÈ›ie mai cuprinzătoare asupra lucrurilor, permanenta senzaÈ›ie de „deja vuâ€, dar niciodată sentimentul că toate astea ar reprezenta un câștig pentru sănătatea sufletului meu. Ba dimpotrivă. De câte ori am avut o relaÈ›ie am avut tendinÈ›a să-mi învinuiesc partenera pentru stările mele sufleteÈ™ti negative. ÃŽntr-o relaÈ›ie îți dăruieÈ™ti, adică îți înstrăinezi sufletul. Nu prezenÈ›a îngerului te tulbură, ci faptul că vrei să-l arăți celorlalÈ›i, să te lauzi cu el. Gândul ăsta te umple de extaz. TotuÈ™i e cel mai josnic sacrilegiu care poate fi imaginat. Să se È™tie că ai înger È™i să fii respectat pentru asta. Atâta vrei. Ce spune îngerul nu mai auzi, nu te mai interesează. Maturizare=cărniÈ›ele sufletului putrezind, zâmbetul muieresc instalându-se. (Un gând difuz către Bogdan Geană) Mai 2006 Miting în faÈ›a Catedralei Sfântu Iosif, împotriva unei construcÈ›ii din apropiere. Doru Braia declamă, rânjind, de la microfon: „Ei nu È™tiau că sunt È™i arhitect, ei credeau că sunt doar un simplu ziaristâ€. AlÈ›ii, de scârbă, s-au sinucis. Eu doar refuz să trăiesc. E totuÈ™i o diferență. Statul nu face decât să amplifice ambiÈ›iile, pasiunile, dorinÈ›ele, iar despre marii gânditori spune „Nu-i timpul acum, eÈ™ti încă prea mic. O să-È›i spun eu când eÈ™ti pregătit†NiÈ™te mortăciuni copleÈ™ite de confort, ziduri groase, calorifere, televizoare, telefoane mobile, intrigi muiereÈ™ti È™i ambiÈ›ii erectile. Timiditatea, adică modalitatea prin care copilul își protejează sufletul, este prima È›intă pe care Familia È™i Școala caută să o desfiinÈ›eze prin EducaÈ›ie. Toată lumea È™tie asta, toată lumea consideră acest lucru total firesc. IdioÈ›enie generalizată. Principiile de viață ale marilor gânditori ai lumii nu au loc în viaÈ›a copilului din pricina mamelor, a profesorilor, nu pentru că aceste principii ar fi inaccesibile copilului. Acei gânditori din vechime, tocmai prin aceea sunt geniali pentru că, spre deosebire de contemporani, au făcut cele mai mari eforturi pentru a se exprima cât mai simplu È™i pe înÈ›elesul tuturor, inclusiv a copiilor. Ce este inaccesibil în învățătura excepÈ›ională a lui Epictet că înainte de toate omul trebuie să afle cu exactitate ce îi stă în putere È™i ce nu? TotuÈ™i priviÈ›i la educaÈ›ia zilelor noastre: copilul e învățat că poate È™i trebuie să facă orice, cât mai mult, cât mai repede. Ce este complicat È™i inaccesibil în învățătura lui Iisus care spune că nu trebuie să ne facem griji de ce vom îmbrăca È™i unde vom locui căci „toate acestea îți vor fi date pe deasupraâ€? TotuÈ™i copilul este infectat cu aceste obsesii de cum capătă un oarecare discernământ. Dar câți din marii învățaÈ›i ai lumii spun că sufletul trebuie pus înainte de toate? ToÈ›i, indiferent de religie, naÈ›ionalitate etc. TotuÈ™i câți părinÈ›i susÈ›in contrariul? ToÈ›i. Ba pe deasupra o bună parte din ei nici nu cred în suflet, pentru că nu-l pot vedea cu ochii. Dar copilul nu are nevoie de ochi ca să vadă, orbilor! PărinÈ›ii care încearcă să-È™i aducă copilul cu „picioarele pe pământâ€, adică în noroi. Un trepăduÈ™ contemporan spunea undeva pe un site „culturalâ€: „Să căutăm ajutor la cei vechi, la anticiâ€. Imediat pisica călcată pe coadă zbiară „Ajutor, ajutor!â€. Dar despre ce fel de ajutor mai poate fi vorba acum, când de mic copilul e învățat să aÈ™tepte totul din exterior, nu de la sine însuÈ™i? PriviÈ›i mamele care, dintr-o dereglare psihică multimilenară, își cocoloÈ™esc copiii, nelăsându-i să ia nici cea mai mică decizie, să facă nici cel mai mic pas fără ele, crezând că astfel fac totul spre binele copilului. Despre ce ajutor poate fi vorba când Școala, pe toate căile posibile îi obturează toate căile autocunoaÈ™terii, îi tulbură clipele de meditaÈ›ie impunându-i „teme È™i exerciÈ›ii pentru acasăâ€? Cum să ne ajute acum anticii când noi refuzăm cu îndărătnicie să ne ajutăm pe noi înÈ™ine, invocând tot felul de tradiÈ›ii aberante È™i învățături părinteÈ™ti care nu au în vedere decât lumea imediată, lumea mundană? Cum să ne ajute anticii când noi ignorăm cu brutalitate capacitățile extrasenzoriale ale copiilor noÈ™tri, pe care noi le-am pierdut de mult? Și oare putem spera ca lumea aceasta să se schimbe vreodată în bine câtă vreme părinÈ›ii È™i Școala ne învață să ne adaptăm la ea aÈ™a cum este, alimentându-i astfel cu carne proaspătă declinul È™i putreziciunea? Să torni la copii pe lumea asta, aÈ™a cum este ea acum, nu cum ar trebui să fie, lumea asta de gunoaie ascunse cu grijă sub case frumoase, maÈ™ini moderne È™i chipuri de ceară zâmbitoare, acÈ›iuni caritabile È™i telenovele, e totuna cu a umple cu viermi burta unui hoit. Lumea se umflă È™i se tot umflă de Prostie È™i curând, foarte curând (tehnologia È™i mass media accelerează procesul) va plesni. Cu atât mai bine! Pentru că, cine È™tie, atâta Prostie ar fi deranjat la un moment dat până È™i ordinea cosmică. Stelele însele s-ar fi cutremurat. Cel mai bun lucru pe care o femeie îl poate face în acest moment pentru umanitate este să se sterilizeze. Cascada naÈ™terilor trebuie să înceteze până când omenirea „își va veni în fire†cum spune Tolstoi. Până când ideea de Politică nu va fi stârpită de pe faÈ›a pământului nici un suflet nu va cunoaÈ™te adevărata libertate în această viață. Stă în puterea femeilor să ne scape de ciuma Politicii: diminuarea continuă a electoratului. ÃŽntoarcerea la comunitățile mici, stârpirea acestor furuncule de pe faÈ›a pământului pe care le numim „marile oraÈ™e†unde milioane È™i milioane de suflete sunt arse È™i înlocuite cu măști zi de zi, clipă de clipă. Să ne întoarcem Acasă iar cei pe care Iisus îi numeÈ™te cu atâta exactitate È™i simplitate „Cărturari È™i Farisei fățarniciâ€, adică Academicienii È™i Politicienii ne vor lăsa în sfârÈ™it să respirăm. (Cei care continuă să spere că Politica poate fi stârpită cu Politica È™i Răul cu Rău vor avea doar ce merită). Când capeÈ›i o rană È™i o priveÈ™ti È™i te cuprinde deznădejdea, gândeÈ™te-te că situaÈ›ia se poate remedia din două direcÈ›ii: 1. capacitatea organismului de a se autovindeca 2. capacitatea psihicului de a se obiÈ™nui cu ideea (Vezi Marc Aureliu: rămâi la prima reprezentare – o rană nu înseamnă moarte) Să condamni la moarte prin răstignire un om nevinovat, să consemnezi asta în istorie È™i totuÈ™i să susÈ›ii că acel om s-a sacrificat de bunăvoie, pentru a – atenÈ›ie! – pentru a lua asupra lui păcatele speciei, adică ale criminalilor săi, pentru ca astfel acei criminali È™i urmaÈ™ii lui să-È™i continue în liniÈ™te crimele de-a lungul istoriei –o josnicie, o perversitate È™i o ipocrizie inimaginabile È™i incalificabile în cuvinte omeneÈ™ti, la care puÈ›ini oameni au curajul să se gândească. Nelimitate sunt metodele pe care această specie e capabilă să le imagineze pentru a se ascunde de mizeria pe care o poartă cu „sfinÈ›enie†în inimă, pentru a justifica setea inepuizabilă de sânge pe care o poartă în suflet. S-a urcat oare Iisus singur pe cruce? S-a legat el È™i È™i-a bătut cuiele singur È™i s-a batjocorit pe sine însuÈ™i? ÃŽn ce fel de blestemată hipnoză trăim È™i în folosul cui? Teroarea psihică în care a trăit ultimii săi ani Tolstoi cu soÈ›ia lui È™i care l-a determinat, la 82 de ani, să-È™i ia lumea în cap È™i să moară într-o haltă de cale ferată, ca un vagabond. Televiziunea nu mai e nevoită să mintă pentru că îndobitocirea electronică È™i-a făcut pe deplin datoria: anihilarea Bunului SimÈ› în favoarea Divertismentului. Orice oroare comisă de Politicieni (vezi intervenÈ›ia militară americană în lumea arabă, neroziile debitate de Papa Benedict etc) e privită cu amuzament È™i atunci de ce să mai fie nevoie de minciună? Totul e să ucidem plictiseala. Și de plictiseală vom pieri. Oameni „pragmatici†adică idioÈ›i. Idiot = individul care ignoră Abstractul, care caută toate explicaÈ›iile, toate cauzele È™i toate efectele în lumea exterioară, cea pe care o vede cu ochii È™i o simte cu simÈ›urile (mi-e rău – iau medicamente, mi-e foame – mănânc, vreau siguranță – alerg după bani, mă doare burta – trag o bășină, mă plictisesc – hai să fac un copil etc) O specie majoritar pragmatică. Dacă la Judecata lui Iisus, în faÈ›a lui Pillat, în locul poporului evreu ar fi fost adus poporul german hitlerist, sau gloatele răsculate la revoluÈ›ia Franceză – oare deznodământul ar fi fost altul? Dar dacă în locul poporului evreu am aduce un stadion de suporteri furioÈ™i de acum, din zilele noastre – È™i l-am prezenta pe Iisus ca finanÈ›atorul echipei adverse? Nu mizăm oare prea mult pe „discernământul†gloatei? A face învățământ în grup, sau religie în grup, este la fel de moral cu a face sex în grup. Numai că pentru primele două ai binecuvântarea oficială a Sistemului. (Dacă din sexul în grup ar rezulta copii, adică viitori alegători, Sistemul ar încuraja chiar È™i această perversitate.) Dacă banul e ochiul dracului de ce statul dă bani mamelor încurajându-le să nască? Unde e puritatea în treaba asta? Un tată plânge când află că fiul lui a murit pe front È™i strigă printre lacrimi „De ce? De ce?†(ÃŽn clipele de mare tulburare chiar È™i cele mai obtuze minÈ›i ajung la înÈ›elepciune, la marile întrebări - de care Sistemul ne învață să scăpăm ca inutile) De ce? Pentru că îți „iubeÈ™ti†țara. Pentru că l-ai învățat È™i pe el să iubească „țaraâ€, adică o convenÈ›ie. L-ai învățat să iubească È›ara (care este o lucrare omenească) mai mult decât sufletul lui (care este lucrare dumnezeiască). Iisus a greÈ™it acceptându-È™i identitatea. Adevărul e impersonal È™i nu trebuie legat de numele nici unui om. Adevărul zace ascuns în amfore. Și își aÈ™teaptă cititorii. Arunc È›ipla de la pachetul de È›igări. Din pricina vântului sunt nevoit să bag adânc mâna în cutia de gunoi. O babă mă surprinde în timp ce trag mâna afară. Din privirea ei rezultă clar că a tras o concluzie. Definitivă È™i irevocabilă. Pe acelaÈ™i mecanism se bazează È™i democraÈ›ia, dreptul la vot, înÈ›elepciunea poporului, etc. E suficient să le arăți câteva baloane colorate. N-am mai auzit de multă vreme vorba românească „Vezi-È›i domnule de treabăâ€. ÃŽntr-adevăr, a-È›i vedea de treabă nu mai e o activitate la modă. Toată lumea se îngrijeÈ™te de ceilalÈ›i. Sau dacă-È™i face treaba o face în silă, cu un ochi atent mai mult la ce fac ceilalÈ›i. Pledez pentru reabilitarea socială a copilului, pentru încetarea È™irului nesfârÈ™it de experimente care se fac pe sufletul lui. Pupincurismul nu este un fenomen strict academic sau care să È›ină doar de cariera profesională. Trebuie să-È›i pupi în cur È™i părinÈ›ii È™i prietenii È™i nevasta È™i strămoÈ™ii, ba uneori chiar È™i copiii. Pupincurismul cuprinde întreaga viață socială a individului. PrezenÈ›a fizică a celuilalt, a profesorului de exemplu, este în subconÈ™tientul receptorului semnalul că comedia trebuie jucată. De aceea nimic esenÈ›ial nu se poate învăța „pe viu†ci numai în singurătate. Elucidează-te pe tine însuÈ›i iar toÈ›i ceilalÈ›i vor fi elucidaÈ›i prin inducÈ›ie. Nu la cei consacraÈ›i, cunoscuÈ›i, la cei pe care gloata îi împinge în față e Adevărul. Adevărul e în gândurile copiilor, gândurile acelea la care părinÈ›ii se referă cu „lasă prostiileâ€. ÃŽn puterea visurilor e Adevărul. Toate gândurile acelea pe care le-am lăsat să zboare pentru că nu È™tiam să vorbesc, să scriu, nu È™tiam că trebuie să scriu. A spune, a identifica Adevărul e ca È™i cum ai vrea să prinzi din urmă visele acelea pierdute pentru totdeauna. Te afli în prezenÈ›a unei femei – trebuie să fii curtenitor; a unui bărbat – să încerci să domini, să te impui; a unui bătrân – respect. Fiecare imagine are atribuită o reacÈ›ie. Toate astea îți pot fi utile pentru integrarea în societate, dar nu È›ie ca suflet, ca ființă. Fugi de toate acestea È™i înconjoară-te de lucrările divine – copaci, munÈ›i, ape, lună – È™i atunci ai să te apropii de Adevăr. ÃŽnconjoară-te chiar È™i de copii, căci È™i ei sunt încă lucrarea lui Dumnezeu, dar nu de adulÈ›i! Căci ei nu ascultă de Dumnezeu ci de legile pe care È™i le-au făcut singuri. Să fii „hotărâtâ€, „decis†înseamnă să ignori revelaÈ›iile ca pe niÈ™te năzăriri. Iată de ce Școala priveÈ™te timiditatea ca pe un impediment. O nefericită strigă unei alte nefericite într-o discuÈ›ie despre „viațăâ€: „Nu uita că eÈ™ti femeieâ€. Nici prin cap nu-i trece să strige „Nu uita că eÈ™ti copilâ€. Și care este mă rog momentul în care ai devenit adult? Ai simÈ›i tu oare acel moment sau doar ai crezut că l-ai simÈ›it? Sau ai crezut că l-ai simÈ›it pentru că aÈ™a È›i s-a spus sau pentru că aÈ™a ai văzut în calendar? Oftezi de parcă ai fi mutat pământul din loc È™i când sufli abia miÈ™ti din loc câteva fire de praf. Caută visele acelea È™i ai să te întâlneÈ™ti pe drum cu Socrate, cu Iisus, cu Osiris È™i atunci nu muzica oamenilor ci o altă muzică îți va răsuna în suflet. Asta a făcut È™i Mozart È™i iată rezultatul! ArtiÈ™tii sunt îngeri în măsura în care reuÈ™esc asta: Sà IA URMA viselor din copilărie – acele extaze (sau extazuri?) subite, reverii cu ochii deschiÈ™i pe lumină, în miezul zilei. Sunt exact simptomele lui Socrate, urcarea pe munte a lui Iisus, „răpirea sufletească†în care căzuse Ioan È™i atâtea altele... Ai să atingi nu numai copilăria ta ci È™i copilăria lumii După o lectură prelungită din Dali, nevoie arzătoare de a împleti din gâturi de girafă covoare imense È™i moi pe care să putem traversa marea atunci când suntem îndrăgostiÈ›i sub lună. SperanÈ›a de a adormi cu dinÈ›ii încleÈ™taÈ›i de o bară metalică atârnând vertical în poziÈ›ia fetusului È™i visul că în somn ne-ar creÈ™te păr din belÈ™ug pe față – transformare lentă în iepure cu colÈ›i de lup, timiditate agresivă. DorinÈ›a de a strânge la piept cu tandreÈ›e toate furnicile lumii. Ideea că nu avem dreptul să atingem părÈ›ile umede ale femeilor decât după ce le-am înÈ™irat o anumită cantitate de minciuni de o anumită calitate È™i intensitate. Teoria pe care Școala ne-o transmite implicit, potrivit căreia lumea are unele lipsuri, dar că pe ansamblu este condusă în mod raÈ›ional È™i că trebuie, până una alta să ne adaptăm la ea aÈ™a cum este în prezent, este o minciună È™i o scleroză. Nimeni nu È™tie cu adevărat ce se întâmplă, iar cei care susÈ›in că È™tiu MINT cu neruÈ™inare È™i profită de buna credință a copiilor. Sfântul Ioan Gură de Aur: „Noi oamenii avem nevoie de mulÈ›i ani ca să ridicăm niÈ™te clădiri È™i de multă vreme ca să zidim o casă; ca să zidim ne trebuie mult timp, dar ca să dărâmăm, puÈ›in. La Dumnezeu lucrurile se petrec tocmai dimpotrivă: când zideÈ™te Dumnezeu, zideÈ™te degrabă, când dărâmă, dărâmă cu zăbavă†(Agonia lumii, agonia pe care o trăim acum, în această clipă). „Câte are în cap acel om!†– e absurd să-È›i imaginezi că o cutie, care poate fi oricând retezată È™i rostogolită prin țărână, ca la fotbal, (aÈ™a cum se întâmpla în mod curent în evul mediu) poate „conÈ›ine†ceva abstract, că este un recipient, un vas în care se pot păstra anumite cantități de idei. Politica nu e o curvă prieteni. Curva îți percepe un anumit tarif È™i îți oferă în schimb anumite servicii echivalente. Politica îți fură sufletul È™i îți oferă în schimb indexări salariale È™i bilete de tratament. Statul e o metodă desuetă D-E-S-U-E-T-à de organizare a omenirii. O spune Tolstoi încă de la începutul secolului trecut. Dar lumea nu e interesată decât de Război È™i de Pace. Automobilul È™i mijloacele electronice de îndobitocire în masă grăbesc procesul. Nu mai putem spune ca până acum „Nu vă faceÈ›i griji, aÈ™a a fost dintotdeauna în istorie, dar lucrurile s-au redresat din mers È™i lumea a mers înainteâ€. Tehnologia, informatica, mass media electronică fac parte din lume de puÈ›ină vreme. Și de foarte puÈ›ină vreme au nevoie pentru a o distruge. Dezvoltând tehnologia comunicării, accelerăm răspândirea veninului ignoranÈ›ei, a efectelor neantului sufletesc creat de Politică la nivelul Individului. „Învață să-È›i câștigi existenÈ›a ca să poÈ›i la bătrâneÈ›e să meditezi la nemurirea sufleuluiâ€. ÃŽn primul rând cum să câștigi ceva ce È›i-a fost deja oferit? Și apoi, din pricina Prostiei strămoÈ™eÈ™ti părintele ignoră cu desăvârÈ™ire că acea luptă pentru existență despre care vorbeÈ™te necesită resurse sufleteÈ™ti uriaÈ™e, a căror folosire abuzivă în cele mai multe cazuri desfiinÈ›ează, anulează, împietreÈ™te sufletul. Cum să te bucuri la bătrâneÈ›e de ceea ce ai stricat în tinereÈ›e? Mai priviÈ›i o dată grimasele bătrânilor. De solidaritate au nevoie în primul rând proÈ™tii. Numai în turmă au È™anse de supravieÈ›uire. A venit timpul să căutăm nu alternative la actuala guvernare, ci alternative la ideea de Politică. S-a inventat un telefon verde pentru deconspirarea corupÈ›ilor: invitaÈ›ie la turnătorie în numele democraÈ›iei. Bărbatul È™i femeia au fost un singur trup. Există È™i evidenÈ›a fizică: sexul femeii are aspect de rană necicatrizată. Curva îți oferă anumite servicii pentru care solicită o anumită taxă. E o relaÈ›ie cât se poate de cinstită, pentru că nu obligă la vinderea sufletului. Ea nu se prezintă drept altceva decât ceea ce este, aÈ™a cum face amatoarea de măritiÈ™. Ea este È™i se acceptă ca atare. Clientul se poate implica sau nu sufleteÈ™te, e la latitudinea lui. Adevărata curvăsăreală este a Femeii care spune Nu atunci când simte Da. Cine o învață? Morala Sistemului, tradiÈ›ia, propria ei mamă. De ce? Pentru ca în refuz, în tăcere, să-È™i ascundă aroganÈ›a, prostia, vacuitatea sufletească, lăcomia, care toate vor ieÈ™i la suprafață după ce Prostul va fi păcălit. (Metoda e diabolică pentru că face uz de tăcere, una din caracteristicile marilor spirite. Curva amatoare de măritiÈ™ face uz, simulează, maimuțăreÈ™te una din principalele arme ale marilor spirite: tăcerea. Ea simulează prin tăcere misterul pentru a momi prostul. Natura umană este atrasă irezistibil de mister. Și amatoarea de măritiÈ™ (adevărata boarfă adică) È™tie asta, învață de la cotoroanÈ›a bătrână care-È™i spune mamă. Mama își învață fiica nu să-È™i cunoască È™i să-È™i combată defectele, bolile sufleteÈ™ti, ci să le ascundă cât mai bine pentru a se putea vinde cât mai scump. Asta e etica maternă. Această înÈ™elătorie grosolană a căpătat legitimitate prin generalizare). CivilizaÈ›ia electronică nu face decât să adâncească confuzia grobiană pe care oamenii o fac între imagine È™i obiect. Platon o semnalează explicit de mii de ani, dar Politica a È™tiut mereu să-i zădărnicească geniul. Nu facem decât să intensificăm comunicarea prostiei care ne guvernează. Ne căsătorim în primul rând pentru că părinÈ›ii noÈ™tri nu ne spun niciodată adevărul despre căsătorie. Ei sunt preocupaÈ›i în primul rând să simuleze fericirea, să înghită căcatul (È™i spun că fac asta de dragul copiilor). De dragul copiilor le injectează acestora în conÈ™tiință confuzia grobiană dintre imagine È™i obiect. Asta e etica părintească. Moartea este doar ieÈ™irea din Timp È™i SpaÈ›iu (Tolstoi) (De aceea fantomele pot fi oricând È™i oriunde. Ca È™i amintirile). Vreau să ies din Timp È™i din SpaÈ›iu. DorinÈ›a de moarte nu e autodistrugere. DorinÈ›a de moarte e doar dragoste. Dragostea refuză Timpul È™i SpaÈ›iul. O È™tie orice adolescent. De ce ne prefacem că nu vedem evidenÈ›a? Ruperea de lume nu È›ine de distanÈ›e sau de geografie. Trebuie să fii rupt de lume în inima ta! Este imposibil de luptat cu cei care refuză să gândească, pentru că refuzul de a gândi este pentru ei o formă de apărare. Le e frică. ÃŽn zilele caniculare dăm vina pe Soare pentru căldura insuportabilă, nu pe asfaltul pe care ni l-am turnat în suflete. Unde sunt pădurile È™i cine a turnat asfalt în locul lor? Femeia nu înÈ›elege necesitatea distanțării în dragoste, o priveÈ™te cu panică, o confundă cu despărÈ›irea, cu abandonul. A trăit prea multe milenii în sclavie, nu poate gândi altfel. Deocamdată. Crede că prezenÈ›a fizică permanentă a iubitului e soluÈ›ia fericirii. Și se sufocă sub apăsarea propriei convingeri. Tolstoi spune că 99% din oameni sunt proÈ™ti. Schopenhauer spune undeva că cca 60%. Se pare că ultimul È›inea mai mult la celebritate. Nu poate interzice contactul sexual decât acea morală care ar putea interzice albinelor să penetreze florile. AdulÈ›ii nu sunt decât niÈ™te copii îndobitociÈ›i, rupÈ›i total de partea abstractă a vieÈ›ii, ei È™terg tot ce au mai sfânt în suflet, aleargă ca disperaÈ›ii după bunăstarea materială alterându-È™i astfel cea mai bună parte a fiinÈ›ei lor: partea abstractă, È™i mai pretind È™i respect pentru asta, pretind chiar că-i pot învăța pe copii partea abstractă a vieÈ›ii (își duc copii la biserică, la biserica lor, a adulÈ›ilor) Fiica plânge, mama spune „nu mai plângeâ€. Dar fata plânge nu pentru iubitul ei ci pentru o idee. Pentru o idee pe care mama ei a pierdut-o de mult (È™i a cărei reamintire o enervează de fiecare dată). Nu de grija fetei îi pasă mamei, nu de aceea încearcă să o „consoleze†ci pentru că o enervează gândul că fiica ei ar putea păstra ceea ce ea a lepădat de mult (de dragul „responsabilitățilorâ€): ideea de Dragoste. Să È™tii că de fiecare dată când ai în față un om, sunt È™anse de 99% ca acel om să fie un prost, o lichea È™i totuÈ™i tu să-i acorzi prezumÈ›ia de nevinovăție, să i te adresezi È™i să-l tratezi ca pe un om inteligent – cu toate riscurile pe care această nebunie le comportă asupra propriului tău psihic. Să-È›i sacrifici, să-È›i riÈ™ti sănătatea mintală È™i totuÈ™i să nu cedezi până la ultimul om cu care vei avea de-a face în viață – iată ce numesc eu bun simÈ›, la urma urmei dragoste de oameni. Este absolut evident că femeile-copil au cel mai mare succes sexual. Iar dacă reciproca nu e valabilă (bărbaÈ›ii copil nu au acelaÈ™i succes) este pentru că la bărbaÈ›i mentalitatea muierească e înrădăcinată È™i mai adânc ca la femei din acest punct de vedere. „Vreau să fiu bărbat†exclude È™i mai violent ideea de copil decât „Vreau să fiu femeieâ€. Ei încetează să gândească atunci când renunță la marile întrebări. „Cine sunt eu?†„Ce caut pe lumea asta?†etc. ÃŽÈ™i spun „AÈ™a nu ajung nicăieriâ€. Și atunci devin „responsabiliâ€. Adică fac copii È™i susÈ›in cu neruÈ™inare în faÈ›a acestora că au găsit răspunsurile la marile întrebări numai că, vezi doamne, „Trebuie să mai creÈ™ti ca să înÈ›elegiâ€. E o minciună neruÈ™inată. Valorile sunt inversate cu premeditare. CoÈ™marul continuă. PoÈ›i sta în fund È™i scrie pe nisip în faÈ›a mării la fel de bine la 5 ani sau la 80. Mâna care scrie poate fi la fel de uÈ™oară. De asta, doar de asta trebuie să avem grijă È™i „responsabilitateâ€. A nu mai putea să rămâi copil È™i a-È›i face chiar din această infirmitate un titlu de glorie. A încălÈ›a ciorapi negri, pantofi de piele lustruiÈ›i, pantaloni cu dungă, cămașă apretată, sacou sobru È™i impunător, a lega cravata la gât È™i a merge în instituÈ›ii somptuoase, a primi È™i a împărÈ›i premii È™i a vorbi altora despre „învățăturile†tale, a organiza viaÈ›a altora când È™tii prea bine în adâncul tău că a ta nu are nici o valoare – iată Marea Curvăsăreală Academică. Când È™tii că întrebările tale au rămas fără răspuns - te duci totuÈ™i È™i răspândeÈ™ti ciuma È™i întunericul academic (pentru că aÈ™a ai învățat de la înaintaÈ™ii tăi). A lăsa sufletele tinere să creadă È™i să spere că tu cunoÈ™ti răspunsurile la întrebările care îi frământă, să îi laÈ™i să creadă că aceste răspunsuri există È™i că nu e nevoie decât ca ei să crească, „să se maturizeze†sub îngrjirea ta – iată adevărata dimensiune a Gunoiului Academic. A-i încuraja pe tineri să scrie „poeziiâ€, în versuri È™i rime, È™tiind foarte bine, dinainte, că asta, aÈ™a cum È›i s-a întâmplat È™i È›ie, îi va devia de la căutarea adevărului spre căutarea „perfecÈ›iunii†formei, a sacrifica fondul de dragul formei, obiectul de dragul imaginii. Unde este tonul didactic, academic din conferinÈ›ele lui Borges? Unde sunt termenii de „specialitate†în manualul lui Epictet? Unde sunt dogmele È™i stereotipiile în dialogurile lui Platon? Nu există, nu e nevoie de toate acestea, decât ca să adânceÈ™ti confuzia, ca să-È›i justifici existenÈ›a ta academică de căcat, chiar cu preÈ›ul distrugerii de suflete tinere. Pentru asta veÈ›i fi judecaÈ›i. De aceea vă e frică de moarte È™i de dragoste. De argint este moartea È™i blândă È™i rece. Ne isterizează logica divină aÈ™a cum ne isterizează un gândac sau un È™oarece care ne pătrunde în casă. (Șoarecele e lucrare divină iar casa e lucrare omenească). Cartea mea va fi primită foarte bine de critică, tot atât de bine precum o femeie care descoperă noaptea sub pernă un gândac mare È™i viu. Nu e o mare realizare să rămâi în nemanifestare atunci când sângele È›i se urcă la cap. Adevărată victorie este să controlezi însăși dinamica sângelui. CereÈ›i mereu ceva nou pentru că voi luptaÈ›i cu plictiseala, nu pentru adevăr. Profesorii se aleg din rândurile creatorilor rataÈ›i. Asta ar trebui să È™tie orice elev. O relaÈ›ie cinstită, morală, etică profesor-elev ar trebui să înceapă cu această informaÈ›ie. Dacă dragoste înseamnă să transmiÈ›i copilului tău legi neverificate, atunci mă piÈ™ pe această „dragosteâ€. Prioritatea părintelui nu este desăvârÈ™irea (intelectuală, sufletească etc) a copilului ci integrarea lui cât mai rapidă în societate. „DesăvârÈ™it sau nu, trebuie să se integrezeâ€. Teama părintelui ca nu cumva copilul său să ajungă „un ratatâ€. Dar tocmai părintele e un ratat – pentru că nu copilul ci societatea e bolnavă È™i alterată, nu copilul ci societatea trebuie schimbată, nu copilul ci părintele este bolnav mintal È™i sufleteÈ™te. Publicul nu e deloc îngrijorat de cretinismul preÈ™edintelui SUA George Bush jr. Dimpotrivă, oricui îi face plăcere să se simtă mai deÈ™tept decât luceafărul democraÈ›iei mondiale. E reconfortant È™i amuzant. Dacă preoÈ›ii ar fi sinceri, principala lor preocupare ar fi aceea de a-i opri pe oameni să-È™i „câștige†existenÈ›a. Cum poate fi „câștigat†ceea ce Dumnezeu îți oferă necondiÈ›ionat? Telefonul calcă în picioare intimitatea, aÈ™a cum lumina electrică a anulat timpul dedicat meditaÈ›iei nocturne. Ceea ce înainte erau despărÈ›irile, perioada de aÈ™teptare a reîntâlnirii, dorul – principalul motor al dragostei, este acum diluat, alterat, mutilat, caricaturizat, profanat. Tehnologia batjocoreÈ™te tot ce e divin, tot ce e esenÈ›ial, în fiinÈ›a umană. Și È™tie să facă asta în cel mai strălucitor, glorios mod cu putință: căci se prezintă pe ea însăși drept o VICTORIE a fiinÈ›ei umane. (Escrocul cu cât este mai neruÈ™inat, cu cât mai de neimaginat sunt metodele lui, cu atât e mai strălucit – este È™i strălucirea tehnologiei) Există ceva impur chiar È™i în suferinÈ›a îndrăgostiÈ›ilor despărÈ›iÈ›i: o subestimare a forÈ›ei visului. Inegalitatea dintre bărbat È™i femeie nu este de natură divină ci strict artificială, rodul mileniilor de sclavie impuse femeii. Este rodul ambiÈ›iei bonave È™i multimilenare a bărbatului de a domina sub masca protecÈ›iei, de a profita de forÈ›a fizică pentru a se impune grosolan acolo unde e nevoie de sensibilitate È™i de inteligență. Bărbatul se preface sistematic că vrea să protejeze ceea ce de fapt vrea să domine. (Este de altfel, la nivel global, È™i veÈ™nicul pretext al Politicii care își ascunde crimele sub masca dorinÈ›ei de a „protejaâ€). Mentalitate de recuperator de stradă, de mafiot parazit care solicită taxă de protecÈ›ie sub ameninÈ›area violenÈ›ei. Tot acest gunoi cu binecuvântarea Bisericii care impune femeii să se „supună†bărbatului, întocmai ca un animal fără judecată. Prostia congenitală a masculului iese însă acum, în timpurile moderne, din ce în ce mai clar la suprafață. El reclamă „vicleniaâ€, „duplicitatea†femeii, o anume instabilitate psihică È™i nesiguranță în decizii, apoi cicăleala, falsa frică de singurătate, răsfățul excesiv, slăbiciunea față de zorzoane È™i sclipiciuri, obsesia pentru farduri, cadouri, cadouÈ›e È™i toate celelate simptome binecunoscute - toate simptome de animal de companie răsfățat excesiv, de sclav proaspăt eliberat, - dar toate astea se datorează în primul rând lui, bărbatului cel mare È™i puternic, care a privit mereu femeia nu ca pe o ființă asemeni lui, de natură divină, ci ca pe un obiect, o maimuÈ›ică drăgălașă, un trofeu de război, pretext pentru instinctele sale sângeroase. Acum vrea să scape de nevastă, nu-È™i mai găseÈ™te liniÈ™tea decât „la o bere cu băieÈ›iiâ€, unde face glume amare È™i remarci sarcastice. – Băiete, ai vrut să domini? Domină sănătos mai departe. Fiecare om are exact ceea ce merită. Pentru că oricum , aÈ™a cum zice poetul, „Ce va fi s-a pornitâ€. Pământul - această bilă plină cu lavă È™i învelită frumos cu iarbă, munÈ›i È™i copaci înfloriÈ›i nu-mi inspiră încredere. Nu pot numi „acasă†aÈ™a ceva. Oameni care fac copii pentru că le plac copiii. AÈ™a cum mănâncă prăjituri, își cumpără haine, maÈ™ini, pentru că le plac prăjiturile, hainele, maÈ™inile. Orice pretext e valabil. Teoretic asocierea oamenilor poate duce la perfecÈ›ionarea activității pentru care acea asociere a fost creată (un individ suplineÈ™te lipsurile celuilalt). Practic însă, în cadrul oricărei forme de asociere, activitatea e afectată grav È™i în cele din urmă distrusă sub presiunea orgoliilor, ambiÈ›iilor, ipocriziei, mizeriilor sufleteÈ™ti pe care liderii își clădesc „putereaâ€. Totul pe lumea asta este mereu distrus È™i reclădit È™i iar distrus numai È™i numai din acest motiv È™i nu din cauza vreunui blestem sau pentru că „aÈ™a vrea Dumnezeuâ€. Este ceea ce se întâmplă în toate straturile societății, dar È™i la nivel internaÈ›ional, cu această specie. Problema desemnării liderului, problema „Puterii†eclipsează, cariază, subminează activitatea care justifică lupta pentru putere. De ce trebuie să particip la această comedie neagră? Cine mă obligă? Politica parazitează scopul pentru care a fost creată. SperanÈ›e în legătură cu viitorul ei puteau să-È™i facă Cicero, Platon È™i ceilalÈ›i care o studiau la începuturile ei, când era doar un copil. Dar noi, astăzi, când a devenit o cotoroanță criminală, perfidă È™i senilă, ce raÈ›iuni ne determină să-i permitem să ne mai sugă vlaga? Plutarh – despre Isis È™i Osiris – o carte pe care am simÈ›it nevoia să o arunc din mână. Mentalitatea potrivit căreia „Nu trebuie să credem asta ci astaâ€, autorul care ia în derâdere credinÈ›a unor oameni È™i o glorifică pe a altora, îmi face silă È™i mă determină să arunc cartea din mână. Sigur, ieÈ™irea din peÈ™teră a fost perfect justificată la vremea ei: umezeala, lipsa hranei, permanenta spaimă de moarte etc. Dar s-a ajuns PREA DEPARTE! PREA DEPARTE! Idealul de viață spre care pornisem a fost demult depășit (antichitatea). Suntem pe celălalt versant al muntelui, pe cel mai abrupt. Și ne rostogolim din ce în ce mai repede. Gustul nostru pentru exagerare ne ia minÈ›ile! Am ajuns să ne minÈ›im copiii, am ajuns niÈ™te maimuÈ›e parfumate. AgitaÈ›ia asta idioată pe care o numim „sacrificiu pentru binele copiilorâ€, alergarea asta isterică, imbecilă, care ignoră mirosul teilor, care umple burta Politicii, trebuie să înceteze. La È™trandurile din BucureÈ™ti - senzaÈ›ia că te bălăceÈ™ti în transpiraÈ›ia celorlalÈ›i. De la adulÈ›i nu ai nimic de învățat decât căile de a deveni asemeni lor. Ce înseamnă „retragerea sprijinului politic†pentru un politician? Falimentul, sfârÈ™itul. Dovada cea mai clară că el în sine nu reprezintă nimic, că nu este decât un produs al gloatei, un pion depersonalizat. Nu È›i se pare ciudat că un lucru atât de măreÈ› ca viaÈ›a unui copil îl poÈ›i „crea†dând din fund de câteva ori? Apoi spui despre el că e „al tăuâ€, ca È™i cum ar fi un excrement sau un cheag de sânge. Cum poÈ›i să îți arogi drept de proprietate asupra unei lucrări divine? Cine suntem noi? „Ca È™i cum nu am fi, suntem dintre cei care liberi È™i de gât cu moartea se sărută pe gură†De ce în liceu tinerele fete nu sunt obligate să asiste necondiÈ›ionat la naÈ™teri? De ce nu se organizează vizite la maternități în orele de dirigenÈ›ie? De ce li se ascunde adevărul? TotuÈ™i e vorba de viitorul lor. Cine le învață să ignore adevărul despre viitorul lor? 23 oct 2006 Aseară PleÈ™u la TV încerca să explice că omul are două inimi: una romantică È™i una aspră, fatală – nu reÈ›in bine termenul. Oricum ideea mi s-a părut dubioasă. Cu alte cuvinte dintr-un anumit punct de vedere căcatul trebuie demascat iar din altul mâncat. O asemenea idee nu putea veni decât de la un filozof mânjit de Politică. Dragostea părintească e o legendă, o legendă foarte populară dar totuÈ™i o legendă. Nu se poate compara cu dragostea de copil sau cu dragostea adolescenÈ›ilor. Nu poate fi vorba de dragoste decât în cazul celor care nu s-au îndepărtat de Dumnezeu, a celor care nu au intrat încă în gunoiul rău mirositor numit „Rândul Lumiiâ€. Ceea ce numim „dragoste părintească†nu este dragoste ci un fel de disperare, de deznădejde, de milă amestecată cu greață, solidaritate chiar, compasiune chiar, milă chiar, poate mai ales milă – dar nu dragoste. Hai să nu ne mai jucăm cu cuvintele. Ele nu fac copii pentru că au întâlnit partenerul „potrivitâ€, ci caută partenerul „potrivit†cu care să facă copii. Viermele le este inoculat încă din copilărie. Pe asfaltul È™oselei o pasăre strivită. Două pene zburlite în sus în semn de victorie. Problemele îndrăgostiÈ›ilor nu sunt problemele îndrăgostiÈ›ilor ci ale Sistemului în care trăiesc. Pentru că Sistemul exclude Dragostea È™i pe Dumnezeu. Din momentul în care oamenii È™i-au făcut legi proprii, opuse celor divine, din momentul în care au decis că Natura trebuie subordonată, cucerită, învinsă, din acel moment naÈ™terea de copii a devenit un sacrilegiu, pentru că acei copii nu mai sunt ai lui Dumnezeu ci ai noului „Dumnezeu†- Sistemul. Poezia – un păstrăv interior urcând pieptiÈ™ într-o apă È™i mai interioară. Groaza de puritate a adulÈ›ilor, grija de a nu fi confundaÈ›i cu copiii („Ce eÈ™ti copil?†sau „Hai că nu mai eÈ™ti copilâ€), nevoia de a minÈ›i, de a înÈ™ela. Graba de a scăpa de copilărie ca de o povară. O femeie își fardează obrazul cu roÈ™u ca să simuleze viaÈ›a. Din punct de vedere sufletesc adulÈ›ii față de copii nu sunt decât niÈ™te epave. TotuÈ™i continuăm să le vorbim „din sufletâ€. Care suflet? Bucuriile adulÈ›ilor față de bucuriile copilului sunt ceea ce masturbarea reprezintă față de extazul sexual al îndrăgostiÈ›ilor. DiferenÈ›a de intensitate È™i semnificaÈ›ie este aceeaÈ™i. Jucăria – idee: MaÈ™inuÈ›a – ideea de maÈ™ină. Copiii iubesc È™i respectă infinit mai mult ideile decât o fac adulÈ›ii. Copilul este un om cu imaginaÈ›ia nealterată – tocmai asta se străduieÈ™te să stârpească Sistemul prin educaÈ›ie. EducaÈ›ia modernă este alterarea sistematică, instituÈ›ionalizată, a părÈ›ii abstracte a fiinÈ›ei umane: sufletul individual. Fotografia – lăcomia de a lua cu tine sentimente de care nu eÈ™ti capabil. InscripÈ›ie la Putna: „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu (...) a făcut acest acoperământ È™i l-a dat pentru rugă sieÈ™i în Biserica de la Putna în anul 7010 (1502) iar al domniei sale în anul 40 È™i 6-lea curgător, luna decembrie 25†... există formule de limbaj de o sensibilitate inegalabilă care pur È™i simplu au fost aruncate la gunoi – prin omogenizare, globalizare, democratizare, modernizare È™i tot restul de nerozii evoluÈ›ioniste – Asta se întâmplă când limba încape pe mâinile academicienilor. Astăzi spunem: „Câți ani ai? - 40 de ani neîmpliniÈ›iâ€. De ce nu „40 de ani curgătoriâ€? Limba își pierde Poezia sub privirile triumfătoare ale politicienilor È™i acoliÈ›ilor lor. Uscătoarele electrice din toalete – dacă mă spăl pe față la ce-mi folosesc? Locul Politicii nu este la Cimitirul Eroilor, ci la Cimitirul Erorilor. Nu există plăcere care să-È›i scuture mai intens simÈ›urile È™i nici gând care să-È›i umple mai repede ochii de lacrimi È™i pieptul de bucurie decât gândul că există pe lume oameni mai proÈ™ti ca tine - È™i nici dovadă mai limpede a Prostiei în care bălteÈ™ti. Iată ce se ascunde sub „erudiÈ›ia†ta, sub „stilul†și sub manierele tale de „intelectualâ€. Tovarăși, se impune puÈ›ină timiditate! Dumnezeu spune: „IubeÈ™te È™i fugi. ViaÈ›a nu e o viață sexuală constantă, responsabilă. Þi-am dat clipe de singurătate, de meditaÈ›ie, de desprindere absolută de lume È™i omenesc, È›i-am lăsat puterea de a decide.†Legea omenească spune: „IubeÈ™te È™i stai. Trebuie să-È›i idolatrizezi nevasta, să fii „responsabil†adică mereu la dispoziÈ›ia ei, să-i satisfaci toate nevoile. Singurătatea? Dă-o dracului, cine are nevoie de ea?†Visul de zbor al omului stă la îndemâna oricui: înotul. Orice smiorcăială cu iz romanticoid e inutilă È™i penibilă, pentru că nu în ce zbori contează, ci faptul că zbori. SuprafaÈ›a apei e limita superioară a cerului, a unui univers poate. Suntem inconÈ™tienÈ›i È™i dispreÈ›uitori cu ceea ce ne stă în putere È™i zorim cu lăcomie, ca posedaÈ›ii spre năluciri, iluzii È™i deziluzii. Mergem în concediu ca să ne „regăsimâ€. RecunoaÈ™tem implicit că în majoritatea timpului suntem pierduÈ›i. Pur È™i simplu pierduÈ›i. Altfel de ce am simÈ›i nevoia să ne regăsim? Nu înÈ›eleg ce le datorez părinÈ›ilor mei. ViaÈ›a? Nu mi-am dorit-o È™i nici n-am cerut-o vreodată. EducaÈ›ia? N-au făcut NIMIC pentru desăvârÈ™irea mea ca om È™i au făcut TOTUL pentru integrarea mea în cocina numită Rândul Lumii È™i implicit pentru îndepărtarea mea de Dumnezeu. Compasiune? Probabil. PreÈ™edintele Băsescu spune răspicat la televizor: „Valoarea unui om politic se măsoară în capacitatea sa de a aduna voturiâ€. Scurt È™i cuprinzător. Nu mai au nevoie de minciuni. De ce să-È›i pierzi timpul inventând minciuni pentru niÈ™te legume? ÃŽn cazul Războiului, nu cei care atacă sunt de vină. Războiul dăinuie ca idee în conÈ™tiinÈ›a oamenilor È™i nu va fi niciodată eliminat cu desăvârÈ™ire, nu din pricina celor care atacă, ci din pricina celor care se apără. Prostia monumentală de a răspunde la Violență cu Violență È™i, în plus, a te mândri cu asta, a numi această imbecilitate „patriotismâ€, „datorie sfântă†etc. A nu pricepe, a fi incapabil intelectual, moral È™i sufleteÈ™te de a înÈ›elege È™i pune în practică mesajul divin al lui Iisus de a NU reacÈ›iona la violență. (O generaÈ›ie de oameni „integriâ€, „patrioÈ›iâ€, poate două, poate trei, stârpite de pe faÈ›a pământului – până când atacatorii vor înÈ›elege că nu mai au ce ataca – asta ar fi un adevărat sacrificiu din partea părinÈ›ilor noÈ™tri È™i nu râurile de sânge cu care se mândresc È™i pe care ni le tot vâră sub nas. Pentru că ei, în războaiele lor „sfinteâ€, își sacrifică trupul È™i se dau ca exemplu pentru a ne menÈ›ine sufletele în întuneric până la capătul vremurilor amin) Căsătoria ca „vis împlinitâ€. Dar „Un vis împlinit nu mai are puritatea visului†spune Cezar Petrescu ... iar unde nu există puritate sufletul nu are ce căuta. Și mai ales un suflet de copil. Ideea de cuplu pe viață în dragoste este 100% un produs al civilizaÈ›iei, al procesului profund nefiresc al îndepărtării omului de Natură, proces speculat la maximum de Politică. A sta toată viaÈ›a, clipă de clipă lângă aceeaÈ™i persoană înseamnă a nu mai putea visa la acea persoană, a îndepărta încet, clipă cu clipă, zi de zi, an de an, vârstă cu vârstă puritatea. Cine numeÈ™te această mascaradă „moralăâ€, de morală să se bucure. Spunem că băieÈ›eii se joacă cu maÈ™inuÈ›e È™i fetiÈ›ele cu păpuÈ™i, ca È™i cum asta ar fi opÈ›iunea lor naturală, nu a noastră. Dar cine îi învață? Cine altcineva decât tradiÈ›ia, obiceiurile È™i toate celelalte? DaÈ›i-le fluturi È™i se vor juca cu fluturi. Þi se reproÈ™ează că treci mereu de la o idee la alta. Dar tocmai asta trebuie să faci! Sufletul nu de raÈ›ionamente are nevoie. S-a terminat cu războaiele, cu cruzimile, cu sfârtecarea oamenilor nevinovaÈ›i în arene de circ spre încântarea gloatei (vezi „exigenÈ›ele†publicului). Dar aceste grozăvii continuă astăzi cu È™i mai mare intensitate la nivel sufletesc: uciderea È™i batjocorirea sistematică a sufletelor de copii în È™coli, la biserică, în birouri, în sălile de aÈ™teptare, la Circa Financiară, în tribunale, la starea civilă, în autobuze, în trafic, în cenaclurile literare unde sufletele tinere sunt obligate să se masturbeze spre încântarea bătrânilor voyeuriÈ™ti care nu mai au ce să masturbeze. Tiranii descreieraÈ›i sunt la locul lor, numai că au învățat să dea cu deodorant peste mirosul de transpiraÈ›ie, au învățat să respecte „democraÈ›iaâ€, valorile democraÈ›iei, adică ale gloatei. Ce nevoie au de violență fizică împotriva unor suflete distruse, care continuă să se autodistrugă? Timiditatea este principala armă, scutul cu care sufletul individual se apără de gunoiul numit Rândul Lumii. Este de înÈ›eles de ce Sistemul (în primul rând părinÈ›ii, apoi Școala) pune în prim plan zdrobirea acestei arme („Nu fii timid, nu fii prostâ€), pentru ca ulterior să-È™i atingă scopul final: zdrobirea sufletului individual în beneficiul Sistemului. O crainică spune pe un post TV: „Frigiderele È™i aparatele de aer condiÈ›ionat, care ne fac viaÈ›a mai bună, distrug stratul de ozon È™i pun în pericol planeta...â€. Mi s-a părut că desluÈ™esc pe chipul ei discreÈ›ia unui zâmbet ironic atunci când a spus „ne fac viaÈ›a mai bun㆖ la urma urmelor poate că nimic nu e pierdut Singurii cetățeni care „își văd de treabă†cu adevărat sunt copiii. Dumnezeu nu are idei fixe. Noi suntem cei care încercăm să-i fixăm mesajul, să-l fixăm chiar È™i pe El, ca È™i cum el ar fi un punct fix. Pentru că în loc să ne flexibilizăm noi metodele noastre rigide de cunoaÈ™tere, încercăm să-l înghesuim pe el în îngustimea minÈ›ii noastre. ÃŽncercăm să-l reducem pe El la mijloacele noastre superficiale de percepÈ›ie în loc să ne cunoaÈ™tem adevăratele capacități de percepÈ›ie, senzoriale È™i extrasenzoriale. Refuzăm, ca de obicei, aÈ™a cum instinctiv procedăm în orice împrejurare È™i în orice context, să ne cunoaÈ™tem pe noi înÈ™ine. PărinÈ›ii spun copilului: „Ce bă, acuma e oul mai deÈ™tept ca găina?†Poate că într-adevăr, oul nu e mai deÈ™tept decât găina, dar în orice caz, oul e mai aproape de Dumnezeu decât găina. Nu mai avem cu ce-l percepe din pricina confortului. Capacitățile extrasezoriale ni s-au atrofiat. Colectivitățile au fost inventate pentru bunăstarea trupului nu a sufletului. Orice formă de asociere a indivizilor naÈ™te înainte de toate competiÈ›ie, ambiÈ›ie, invidie, lăcomie, în cele din urmă ura, adică exterminarea sufletului. Preotul care strigă „să alungăm ura dintre noi†- atacă efectul nu cauza, pentru că ura nu se va risipi până când noi înÈ™ine nu ne vom risipi. Biserica, prin simplul fapt că sprijină ideea de „comunitateâ€, nu face decât să îndepărteze sufletul individual de Dumnezeu. ÃŽntr-un fel îl vezi pe Dumnezeu la Biserică È™i în cu totul È™i cu totul altfel îl vedeai în jungla înnoptată în timp ce alergai după antilope cu arcul în mână. El este pretutindeni dar noi încercăm să-l fixăm într-un loc (Biserica) ca să-l putem percepe. După îndelungi chinuri È™i bâjbâieli ne dăm seama că ceea ce am reuÈ™it să fixăm nu este decât o umbră. Preotul È™tie asta dar strânge din dinÈ›i È™i-È™i continuă sfânta slujbă. Ideea că poÈ›i hrăni trupul altfel decât prin suflet. ÃŽnghiÈ›iturile cu ghionturi de la mesele căsătoriÈ›ilor. Nu poÈ›i pretinde Femeii, care a trăit atâtea milenii în sclavie să aibă acum, dintr-o dată, o judecată normală. Oricât de tandre, de sensibile, de feminine, la un moment dat, brusc, încearcă să dea buzna în sufletul tău scrâșnind din dinÈ›i È™i încercând să pună acolo ordinea care le convine lor. Mentalitate tipică de sclav eliberat. Dereglările comportamentale ale femeii se datorează regimului de viață pe care stupiditatea bărbatul i-a impus-o de-a lungul mileniilor. Faptul că i s-a interzis participarea la viaÈ›a religioasă, i s-a negat dreptul la divinitate, toate astea nu se uită. Există o memorie a speciei. Neglijăm setea de răzbunare care mocneÈ™te în subconÈ™tientul femeii. Ne imaginăm că Politica este un dat inevitabil, pentru că ne-am născut în ea, în această mlaÈ™tină, noi È™i părinÈ›ii noÈ™tri, dar să nu uităm că această specie a trăit zeci de mii de ani bine sănătoasă È™i fără Politică. A, că durata vieÈ›ii era mai mică, că siguranÈ›a È™i confortul erau nule, e foarte adevărat, dar astea sunt probleme politice, sau de economie politică, nu de Morală, nu de Religie, nu de sănătate spirituală È™i sufletească. Mare atenÈ›ie! Politica pune preÈ› pe cantitate în detrimentul calității, în timp ce Dumnezeu preÈ›uieÈ™te calitatea, nu cantitatea. Confortul, siguranÈ›a, dezvoltarea, demografia, durata È™i „calitatea†vieÈ›ii, „superioritatea†speciei, toate acestea È›in de Politică adică de partea canceroasă a Sufletului nostru, acea parte mâncată de viermii ambiÈ›iei, competiÈ›iei È™i lăcomiei, acea parte care trebuie È™i va fi în sfârÈ™it extirpată. Unii se întreabă de ce rămâne Dumnezeu nemanifestat. Eu mă întreb, dacă s-ar arăta pe Pământ – È™i nu ar putea face asta decât tot în chip de om - ce ar alege din el o firmă de avocaÈ›i sau un guvern. Este foarte adevărat că Iisus nu s-a apărat, dar de la refuzul de a se apăra È™i până la dezvinovățirea acestei specii pentru această crimă stupidă, prin transformarea ei în „sacrificiu†pentru „mântuirea†omenirii este cale lungă. Iisus nu s-a apărat, dar nici nu s-a condamnat singur. Pentru această condamnare noi trebuie să răspundem, noi trebuie să ne asumăm „responsabilitateaâ€. Iisus nu s-a apărat pentru că în faÈ›a Prostiei nu poÈ›i lupta nici cu argumente, nici cu alte mijloace. Dali: „... am închis ochii, nu din misticism, nici ca să-mi văd mai bine eu-l interior – cum s-ar putea spune platonic – ci doar pentru senzualitatea fiziologiei pleoapelor mele†Lene imperială. Nicetas spune că a avea valoare înseamnă să ai lene. Vorba genială pe care pescarul Enriquet i-o spune lui Dali, care tocmai îi prezentase una din ultimele sale lucrări înfățișând marea: „Seamănă, dar e mult mai bine pe pânză, pentru că putem număra valurileâ€. Scriem pentru ca să ne putem număra greÈ™elile pe care, în viață fiind, nu le-am putut identifica din pricina prea deselor È™i prea repezilor valuri care treceau peste noi, din pricina Minciunii în care înotăm. Nicetas spune că literatura tinde să descopere zonele conÈ™tiinÈ›ei rămase în întuneric din pricina caracterului discontinuu al organelor de simÈ›. Cu Prostia nu se poate lupta decât de la distanță, din haiducie. PoÈ›i da câte o palmă Prostiei, din când în când, la anumite intervale istorice (Lao Tse, Budda, Iisus, Socrate, Villon, Cioran, Dali) dar această moluscă gelatinoasă, această meduză, după ce a fost lovită, se strânge la loc È™i își continuă creÈ™terea. Scriitorul contemporan nu trebuie să aibă absolut nici o datorie – nici morală, nici etică – față de societatea care l-a „format†și are toate datoriile din lume față de fiecare suflet individual în parte (până când această noÈ›iune va mai avea o semnificaÈ›ie). Societatea nu mai poate fi salvată dar sufletul individual da. Căutăm Adevărul în stânga È™i în dreapta, la unul È™i la altul, în măsura în care ne putem amăgi că cel care l-ar vedea, l-ar înÈ›elege, ar fi după aceea în stare să mai È™i vorbească despre el, să-l descrie. Oamenii se pricep de minune să-È™i impună porunci rezonabile: „Să nu uciziâ€. Cum adică să nu ucizi? E foarte uÈ™or să nu ucizi. Mai greu e să nu pupi în cur, să nu lingi mâna care te-a spurcat, să nu bârfeÈ™ti, să nu pui trupul înaintea sufletului. Astea sunt porunci adevărate. Și perfect realizabile. Dai vina pe bătrâneÈ›e pentru halul în care ai ajuns, pe procesul de îmbătrânire a trupului pe care-l locuieÈ™ti, în loc să recunoÈ™ti că idioÈ›eniile pe care le-ai crezut „convingerile†tale È›i-au săpat È™anÈ›uri pe față È™i pe mâini, È›i-au umflat picioarele È™i venele. Cei care înÈ™ală sufletele de copil primesc exact ceea ce merită. Sfântul Augustin spune că lucrurile È™i fiinÈ›ele se nasc, trăiesc È™i mor întocmai cum într-o vorbire cuvintele apar È™i dispar pentru a-È™i lăsa locul unul altuia, pentru a lăsa în sfârÈ™it loc ideii pe care au vrut s-o exprime. (Nu acelaÈ™i lucru se poate spune despre cuvântul scris. El nu moare ci aÈ™teaptă în liniÈ™te să fie din nou vizitat - în timp ce ideea finală este la fel de vie ca È™i el – È™i în plus poate naÈ™te alte È™i alte idei, mai multe È™i mai valoroase decât cele izvorâte din cuvântul vorbit) Școala nu aduce lumină. Școala ne ajută să ne adaptăm la întuneric. Școala ne învață să bâjbâim. Școala există È™i se întăreÈ™te pentru a păzi cu sfinÈ›enie întunericul pe care Politica l-a creat È™i pe care îl moÈ™tenim de la generaÈ›ie la generaÈ›ie. Ca È™i cum ai scoate un peÈ™te din mare È™i l-ai pune într-un acvariu. Sigur că după sperietura de moarte pe care o trăieÈ™te la smulgerea din mare, È™ansa de a supravieÈ›ui în acvariu i se pare o binecuvântare. Dar nu asta e adevărata viață. Noi nu asta am visat. Politica este inutilă È™i nocivă. Nu este treaba noastră să ne conducem È™i să ne organizăm pe noi înÈ™ine. Nu poÈ›i pretinde de la un animal care tremură de frica morÈ›ii, care ucide mai mult decât poate mânca, care își marchează teritoriul È™i ucide pe cel care-l încalcă – È™i în plus se laudă È™i se consideră „superior†pentru toate astea – nu poÈ›i pretinde de la acest animal artificial să se gândească cu adevărat la semenii lui. Nu poÈ›i pretinde acestui animal să aibă o viziune „globalăâ€. Pentru că el denaturează până È™i cuvintele. Prin „global†el înÈ›elege numai ceea ce poate percepe. O viziune „globală†asupra soartei Creaturii nu poate avea decât Creatorul. Se poate entuziasma poate, la început, tânăr fiind, când încă partea sa divină mai este neatinsă, dar în contact cu latrina numită „Rândul Lumiiâ€, acest entuziasm se reduce la interesul personal È™i de grup. Dacă vom construi armate de roboÈ›i, nu vom putea pretinde unui robot să le conducă. Creaturile nu pot fi conduse decât de Creatorul lor. Capacitatea de a conduce nu o pot avea decât cei care se pot ridica deasupra oamenilor, dar nu prin forță ci din punct de vedere al sufletului È™i al spiritului. Or aceÈ™tia, odată ce au depășit nivelul omenesc, nu către oameni se vor îndrepta ci către Dumnezeu, către Creator. După ce scapi dintr-o închisoare nu te gândeÈ™ti să te întorci ca să o conduci, ci fugi, fugi cât mai departe... Acasă! AÈ™teptaÈ›i inutil „soluÈ›ii†de la oamenii superiori, cu adevărat superiori. ÃŽnvățăm să „îi luăm pe oameni aÈ™a cum suntâ€, pentru că Statul îi ia pe oameni aÈ™a cum sunt: neiluminaÈ›i. Statul îi ia pe oameni aÈ™a cum sunt adică proÈ™ti È™i lucrează cu ei. Altminteri nu s-ar putea folosi de ei. Statul nu de iluminaÈ›i are nevoie ci de proÈ™ti È™i de isteÈ›i capabili să administreze prostia umană. (Baudelaire spune răspicat că oamenii mari apar în Stat în pofida voinÈ›ei Statului). Pe iluminaÈ›i îi marginalizează È™i la nevoie îi ucid: Iisus. Pentru că cei care s-au trezit nu au nevoie de Stat. Iar Statul È™tie asta ... È™i acÈ›ionează în consecință. Iată de ce adevărata artă, adevărata religie, adevărata poezie, adevărata filozofie, toate sursele de iluminare sunt marginalizate, trecute la capitolul divertisment, undeva la finalul telejurnalului, în week end È™i înlocuite în È™coli cu surogate. Obiectul este înlocuit în mod sistematic È™i premeditat cu umbra obiectului. Iată de ce Platon este considerat „nepotrivit†pentru copii È™i împins spre învățământul „superiorâ€, acolo unde deja copilul nu mai e copil... unde deja primul strat de ciment turnat în suflet începe să se întărească. Ori pentru a-l înÈ›elege pe Platon (mitul peÈ™terii) ai nevoie de un suflet nealterat nici măcar de un fir de nisip...Școala aranjează în aÈ™a fel lucrurile încât individul confruntat cu simplitatea È™i bunul simÈ› din Mitul PeÈ™terii lui Platon să exclame „AÈ™a ceva nu e posibil. E frumos È™i drept dar nu e posibilâ€. Or pentru a avea această reacÈ›ie, individul trebuie deja să fie obiÈ™nuit cu mizeria omenească, astfel încât schimbarea sugerată în carte să i se pară imposibilă. La fel, legătura cu Natura a fost pervertită, falsificată, mumificată, transformată în „turismâ€. Oamenii învață că marea e o distracÈ›ie. Sunt privit ca un parazit descreierat dacă fug de acasă ca să trăiesc la malul mării, pentru că se presupune sine die că fac asta ca să mă distrez. Câte un pic de căcat în fiecare zi pe la nasul copilului. Să se obiÈ™nuiască. Să nu-i fie greu mai târziu mititelul. Asta e esenÈ›a educaÈ›iei în accepÈ›iunea modernă. Adevărul este impersonal È™i nu admite identitate (de aceea este atât de greu de aflat È™i înÈ›eles, pentru că suntem educaÈ›i în spiritul „știinÈ›elor exacte†– adică exact acolo unde Adevărul nu există) Iisus a comis o eroare gravă. Nu numai că e ridicol să afirmi „Eu sunt Adevărulâ€, dar este imoral ca după o astfel de afirmaÈ›ie să-È›i păstrezi identitatea. Pentru că atunci Adevărul se va confunda cu persoana . Nu e suficient să afirmi Adevărul: e nevoie să o faci din anonimat. Păstrându-È™i identitatea, Iisus nu a făcut altceva decât să se transforme într-o È›intă: această specie respinge cu ferocitate Adevărul. Nu e vorba doar de neatenÈ›ie sau de lipsă de discernământ, ci de o aversiune viscerală, adânc înrădăcinată în natura animală a omului. Omul, această specie capabilă să intuiască Adevărul etern, este totuÈ™i un animal care se guvernează după legile instinctului de supravieÈ›uire. ViaÈ›a eternă se opune instinctului de supravieÈ›uire, iar instinctul de supravieÈ›uire exclude, respinge È™i, dacă se poate, distruge tot ceea ce e legat È™i tot ceea ce reprezintă Adevăr. Adevărul, pentru a învinge, trebuie să atace simultan din toate direcÈ›iile conÈ™tiinÈ›a umană, astfel încât aceasta, pusă în situaÈ›ia de a nu putea identifica È›inta, să se predea în sfârÈ™it Este ceea ce face poetul: „Cine sunt eu? Cheamă-È›i câmpiile†sau Borges „Am fost piatră, am fost stâncă È™i am mai fost un peÈ™te mic sărind din mare†etc etc: depersonalizare, È™tergerea identității - din Dragoste de Adevăr. Poetul renunță la identitate nu de dragul „efectului artistic†ci pentru a ne reaminti că Adevărul este impersonal - È™i că este indiferent. Modestia nu este o „calitateâ€. Modestia e o necesitate, pentru că Adevărul are nevoie de anonimat. Și condamnatul la moarte È™i gânditorul È›in capul plecat: nu mai suportă vederea chipurilor omeneÈ™ti. Sobrietatea pe care ne-o impunem pe chip atunci când ieÈ™im pe stradă – ce ascundem sub ea? De unde porneÈ™te automatismul care ne determină s-o afișăm? Tinerii se întreabă miraÈ›i de ce adulÈ›ii au uitat cum erau È™i ce simÈ›eau în tinereÈ›e. Păi uită premeditat, trebuie să uite – altfel n-ar putea supravieÈ›ui în marasmul moral, intelectual, sufletesc în care Sistemul pe care l-au creat îi obligă să-È™i ducă zilele. „Cine nu este cu mine este împotriva mea†Matei 12-30 Instigare la violență. Autenticitate îndoielnică a fragmentului. Posibilă intervenÈ›ie a Bisericii. Greu de crezut că cel care a spus „Întinde È™i celălalt obraz†se putea exprima aÈ™a. CerÈ™etorul renunță la Orgoliu, nu È™i la Demnitate. Orgoliul e față de oameni, Demnitatea e în faÈ›a lui Dumnezeu. La Școală È›i se cultivă Orgoliul È™i îți este călcată în picioare demnitatea. Politicianul menÈ›ine în mod deliberat în conÈ™tiinÈ›a individului confuzia grotescă dintre binele comun È™i binele individual. „Contribuie la binele țării È™i îți va fi È™i È›ie bineâ€. Minciună gogonată. ÃŽncearcă să impună convenÈ›ia în faÈ›a realității palpabile. Þara este o convenÈ›ie, un desen care poate fi ciopârÈ›it la masa politicienilor, oricând È™i oricum, în funcÈ›ie de năzăririle È™i de dispoziÈ›ia îmbuibaÈ›ilor. „Þara†este un desen al politicienilor. Dar individul este o realitate palpabilă, poate fi atins, mângâiat, bătut etc. Căutând să atingi È›ara ca să poÈ›i striga „este†ai să dai doar de niÈ™te indivizi care susÈ›in că o reprezintă È™i de hărÈ›ile lor. Ridică-te la cer È™i priveÈ™te în jos. Unde sunt „graniÈ›eleâ€? DiferenÈ›a esenÈ›ială dintre Filozof È™i Politician este că primul încearcă să îndepărteze prostia din om pe când Politicianul încearcă să o speculeze. (ÃŽn folosul cui? Al țării. Adică a lui personal). Este evident de ce popularitatea filozofilor este nulă în comparaÈ›ie cu cea a politicienilor: pentru că politicianul acceptă prostia omenească. Această acceptare este cheia către inima poporului. Poporul care se teme să se lepede de Prostie – o percepe ca pe un bun propriu, un organ, o substanță vitală, moÈ™tenită din strămoÈ™i, intangibilă, sacră. Câinii de cartier, câinii nimănui, primesc hrană ocazional de la necunoscuÈ›i, formează haită È™i, instinctiv, apără teritoriul: sar fără motiv la trecători. Dar ei nu È™tiu pe cine apără. Depersonalizare, globalizare, autoanulare. Sunt agresivi, dar fără obiect. Riscă să fie uciÈ™i de hinghieri din pricina acestei violenÈ›e fără obiect (războiul pentru „apărarea patrieiâ€). Este exact ceea ce se întâmplă în societate. Cei care aruncă hrană ocazional câinilor vagabonzi, nu de binele câinelui le pasă ci de imaginea lor. ÃŽÈ™i spun în sine: „Iată, am făcut o faptă bună, sunt un om bun, cumsecadeâ€. Politica i-a smuls individului bunul cel mai de preÈ›: legătura directă cu natura, echilibrul natural iar acum îi zvârle sub nas niÈ™te gunoaie pe care le numeÈ™te „avantajele vieÈ›ii civilizateâ€. E o minciună È™i o blasfemie să spui copilului tău că nu va supravieÈ›ui dacă nu se va adapta la viaÈ›a pe care ne-o oferă Politica. Dovada celei mai josnice È™i perfide IgnoranÈ›e. Mari oameni ai acestei lumi au trăit cu totul neadaptaÈ›i, nu s-au simÈ›it niciodată „acasă†în această lume – È™i totuÈ™i au supravieÈ›uit, È™i totuÈ™i au devenit nemuritori. Iar ideea „bine dar ei au fost niÈ™te excepÈ›ii†este condamnarea la îndobitocire a propriului tău copil. Pentru că geniul nu este ceva care se adaugă ci este ceva care iese la suprafață din conÈ™tiinÈ›a individului. Prima condiÈ›ie pentru a te ilumina este să încetezi imediat să frecventezi Școala. SenzaÈ›ia că cineva îți suge cu paiul măduva spinării È™i toarnă în loc plumb topit. Þi-o aminteÈ™ti? O mătușă „cumsecade†îi povesteÈ™te nepoatei că fiul ei, adică veriÈ™orul „s-a făcut mare acum†și adaugă pe un ton jovial făcând cu ochiul nepoatei: „s-a făcut un futăciosâ€. Toată josnicia, vulgaritatea macabră È™i perversitatea slinoasă a omului „cumsecade†în plină desfășurare. Oameni ca această mătușă impun copiilor principii „morale†și modele de „eticăâ€, le predau lecÈ›ii de viață È™i le impun restricÈ›ii È™i sancÈ›iuni. De ce avem nevoie să ne urăm mereu înainte de masă „poftă bunăâ€? Goana dementă după împlinirea poftelor ne taie pofta de mâncare. Trăim mereu cu o greață în gât È™i credem că această greață e un dat, o soartă, că aÈ™a ne-am născut... „Poftă bună!†PapanaÈ™i parfumaÈ›i cu degetele mustind de grăsime apăsând pe ureche telefonul mobil. Ne simÈ›im obligaÈ›i nu numai să respectăm dar să È™i preluăm mentalitățile È™i prejudecățile părinÈ›ilor noÈ™tri, crezând că astfel îndeplinim o „datorie sfântăâ€. Asta e ceea ce ne menÈ›ine în întuneric. Ne justificăm lenea È™i frica de a gândi cu propria minte invocând tradiÈ›ia. Cu fiecare generaÈ›ie mai ridicăm un obstacol între Dumnezeu È™i noi. Cine se roagă la zei, la zei va ajunge, cine se roagă la strămoÈ™i, la strămoÈ™i va ajunge (vezi Gita). Divinizarea părinÈ›ilor (fiinÈ›e aparente, tangibile) exclude divinitatea (profundă, intangibilă). Ne oprim ca de obiciei la aparenÈ›e, la prim planuri. Ne focalizăm atenÈ›ia spirituală pe planul imediat (părinÈ›ii), fără să mai căutăm planul profund (divinitatea care a creat părinÈ›ii, È™i, prin ei, pe noi înÈ™ine). Mame care își obiÈ™nuiesc copiii să facă caca pe stradă, în faÈ›a trecătorilor, îi ajută să se È™teargă la fund È™i caută apoi orice prilej pentru a-È™i îngăima justificarea: „E È™i el copilâ€. Simt nevoia să facă ceva pentru ei, să le ofere niÈ™te bucurii, niÈ™te privilegii, cu orice preÈ›, înainte de a-i zvârli în cocina maturizării. Dar nu mai e nimic de făcut. Spiritul inundă sufletul, sufletul inundă sângele, sângele inundă trupul. Ceea ce se întâmplă acum în relaÈ›ia dintre Dumnezeu È™i oameni este ceea ce se va întâmpla în viitorul nu foarte îndepărtat în relaÈ›ia dintre Om È™i roboÈ›i. Revolta, ferocitatea imbecilității Creaturii în faÈ›a inconÈ™tienÈ›ei Creatorului. „Merita mai mult. Merita să rămână în umbră, în imperceptibil, să rămână la fel de insesizabil È™i la fel de nepopular ca nuanÈ›a†(Cioran despre Borges) Există ceva sfânt în dragostea dintre bărbat È™i femeie È™i totul e putred în ideea de căsătorie. Sau, cum ar spune Dali, nici măcar nu se ridică la nobleÈ›ea putreziciunii. E ceva prost îmbălsămat, care duhneÈ™te continuu fără să piară. „De-ai fi tu salcie la mal...†Care „tuâ€? Iubitul sau Dumnezeu? ÃŽntr-un anumit punct declaraÈ›iile de dragoste încep să semene cu rugăciunile. Mi-aÈ™ începe rugăciunea aÈ™a: „De-ai fi Tu salcie la mal...†M-aÈ™ face râu în calea Lui, dar ... Lao Tse: „ToÈ›i oamenii sub cer cunosc frumosul ca frumos – iată obârÈ™ia urâtului. ToÈ›i oamenii sub cer cunosc binele ca bine – iată obârÈ™ia răului†Există mafie, există crime È™i tâlhării, există Politică, pentru că există oameni „cumsecadeâ€, care respectă „valorile tradiÈ›ionaleâ€. Pentru că OMUL SENIN al vârstei de aur care ERA pur È™i simplu, pur È™i simplu ERA, a dorit să AIBà (siguranță, adăpost, hrană asigurată, cetăți, legi, bombă atomică). Casa LUI, uneltele LUI, apoi pământul LUI, femeia LUI, copilul LUI (a vrut să intre în posesia nu numai a rodului lucrării lui, ci È™i a rodului creaÈ›iei divine: pământ, oameni). Omul Senin a devenit Omul Cumsecade: instituÈ›ionalizarea Prostiei È™i a DemenÈ›ei omeneÈ™ti. NaÈ™terea CivilizaÈ›iei. Tot el: „Nu preÈ›uiÈ›i ceea ce este greu de câștigat dar efemer È™i poporul nu va furaâ€. De reÈ›inut că nu tot ceea ce e greu de obÈ›inut este È™i valoros. TotuÈ™i asta îi învățăm pe copiii noÈ™tri: că nimic valoros, trainic, etc nu se câștigă decât prin muncă, prin sudoare, etc. ToÈ›i facem asta: mame, taÈ›i, bunici, educatori, profesori, academicieni. ToÈ›i participă la acest complot neruÈ™inat al ignoranÈ›ei cu zâmbetul datoriei împlinite pe buze. De ce „supranatural†și nu „supraumanâ€? Când observă un fenomen de deasupra înÈ›elegerii sale, omul nu numeÈ™te acel fenomen „supraumanâ€, aÈ™a cum ar fi firesc, ci „supranaturalâ€. Ipocrizie, perfidie. Ca È™i cum ar exista ceva pe lume – văzut, simÈ›it sau intuit – care să fie în afara Naturii, cumva deasupra ei. Nu mai suportă ideea că există, că poate exista ceva deasupra lui È™i a îngâmfării lui ridicole. ÃŽn loc să-È™i recunoască limitarea gândirii, caută să se convingă că gândirea lui, puterea lui de înÈ›elegere nu are limite. E mai degrabă în stare să afirme că Natura are limite, dar el niciodată. Această imensă Prostie este È™i mobilul „ȘtiinÈ›eiâ€. Nebunul înÈ›elege că pentru a-È™i duce la îndeplinire nebunia trebuie să fie calm. Și atunci învață să fie calm È™i în cele din urmă devine calm. Masca perfectă pentru seducerea gloatei. „Treizeci de spiÈ›e se unesc în butucul roÈ›ilor, însă numai golul din centru îngăduie folosirea. Argila e modelată în formă de oală, dar golul din interior face posibilă folosirea. PereÈ›ii sunt străbătuÈ›i de uÈ™i È™i ferestre – golul lor îngăduie folosirea casei. Tot astfel fiinÈ›a constituie natura lucrurilor, dar nefiinÈ›a permite folosirea lor†(Lao Tse). Dacă dragostea părintească e sfântă, atunci ce l-a determinat pe Socrate să afirme: „Copilul poate creÈ™te È™i în absenÈ›a tatăluiâ€? Și vorbea despre propriul său copil! Inima în sânge a adolescentului. Inima bine coaptă, rumenită a adultului. Sigur că friptura în sânge nu place oricui... A spus oare Isus pe cruce: „Mor È™i iau toate păcatele voastre asupra meaâ€? Nu, a spus cu totul altceva. A spus: „Iartă-i Doamne că nu È™tiu ce facâ€. Prostia e o meduză. E inutilă orice lovitură. Ea nu trebuie lovită, ci scoasă la soare, pe mal. Dar nu ridicată cu mâna È™i nici cu altă unealtă omenească. Nu prin acÈ›iune directă, ci prin reglarea echilibrului dintre densitatea meduzei È™i a mării, astfel încât meduza să nu se mai poată ascunde. Se consideră, cu prepotență, că marii scriitori se distanÈ›ează de curentele, asociaÈ›iile literare etc pentru că n-ar avea nevoie de ele, pentru că ar fi, prin naÈ™tere, genii, excepÈ›ii, etc. Mult mai plauzibil este ca ei să fi ajuns mari tocmai din cauză că s-au distanÈ›at de ceilalÈ›i. Talentul lor nu este cauza ci efectul depărtării de gloată. Anafura È™i vinul: canibalism cosmetizat, parfumat cu tămâie. „AsociaÈ›ia purtătorilor de stomă cutanată din România†(firmă la intrarea într-o clădire de pe Intrarea Eftimiu de lângă CiÈ™migiu). Orice pretext, absolut orice pretext e considerat bun ca omul să poată fugi de singurătate, adică de Dumnezeu È™i să se ascundă în tot soiul de forme de asociere, comunități, nesingurătate. „O carte este importantă în măsura în care te pregăteÈ™te pentru moarte†(Constantin Bădiliță – prefață la Pateric) Trăind împreună, „ajutându-se†unii pe alÈ›ii, etc, oamenii nu fac altceva decât să-È™i justifice unii altora mizeriile. Numesc asta compasiune, amabilitate, receptivitate... È™i mascarada continuă. Discreditarea realității, despre care vorbeÈ™te Dali, înseamnă în primul rând discreditarea Politicii, pentru că este vorba despre „realitatea†pe care ne-o oferă Politica de câteva milenii încoace, de acea „realitate†care se fundamentează pe valorile Politicii: CompetiÈ›ie, AmbiÈ›ie, Lăcomie. Nu ai nimic de „învățat†în sensul pe care Școala l-a dat acestui cuvânt. Trebuie doar să taci È™i să asculÈ›i, să te asculÈ›i, să-l asculÈ›i pe Cel care locuieÈ™te în tine ca într-o casă neaeristă, cu ziduri groase, cu ferestrele înÈ›epenite È™i înnegrite de fecalele insectelor. „Dumnezeu nu mai permite astăzi lupta spirituală dintre oameni pentru că È™tie că astăzi oamenii sunt slabi, nu tari ca cei din vechime†(Pateric) Poezia este limbajul prin care cei care încă mai răsuflă sub acest morman de cadavre își dau unul altuia semne de viață. E o atingere gravă a DEMNITÃÞII mele de om că sunt nevoit să mă strecor printre maÈ™inile care-mi fură spaÈ›iul vital de pe trotuare. Și este o binefacere pentru mine scuipatul pe care-l primesc în obraz È™i care-mi cauterizează ORGOLIUL: cel care-È™i lasă maÈ™ina pe trotuar dispreÈ›uieÈ™te ideea de om, nu mă cunoaÈ™te personal, nu È›ine să mă atace pe mine ca persoană ci umileÈ™te ideea de om, pe când cel care mă scuipă mă neagă, îmi spune mie personal că nu exist la nivel fizic, că nu sunt acolo – iar eu nu pot decât să fiu de acord cu el È™i să-l îmbrățiÈ™ez. ÃŽnvățătura lui e aceeaÈ™i cu cea a maeÈ™trilor Zen. Alergia la contradicÈ›ii e primul semn de scleroză academică. „ÎndepărtaÈ›i ispitele È™i nu vor mai fi mântuiÈ›i†(Pateric) O idee destul de ... neortodoxă, don’t you think? „Ne-am luat soarta în mâini†– e vorba de un soi de masturbare colectivă. L-am lăsat la o parte pe Dumnezeu, È™i ne căutăm singuri răspunsurile, dar fără interacÈ›iunea Creator-Creatură nu poate fi vorba de dragoste È™i implicit nici de viață. Detest destinaÈ›iile. Mă înspăimântă. O întâlnire ideală pentru mine ar arăta cam aÈ™a: se aleargă pe un cal în galop È™i se saltă iubita în È™a. Fără oprire. Când stai pe loc spui prostii. Trebuie să ajungi DINCOLO DE GÂNDIRE. Nu orgoliul ci demnitatea are de suferit atunci când îngenunchezi în Biserică, în general cînd îngenunchezi în public È™i nu în singurătate. Decizia de a ieÈ™i din peÈ™teră È™i de a ne închide în cetăți nu din dragoste a fost luată, ci din lăcomie È™i din frică. Un soi de respect stupid, de împrumut, ne face pe noi, cei care visăm să devenim scriitori, să acordăm mai multă atenÈ›ie contemporanilor decât celor din vechime. (Ca È™i cum ar exista Timp). Gândirea politică face ravagii până în cele mai ascunse unghere ale societății. GăinaÈ›iul mentalității contemporane. Cel preocupat de suflet nu are contemporani. Ce spurcăciune pornografică văzută pe furiÈ™ la televizor în miez de noapte poate fi mai vătămătoare pentru sufletul unui copil decât simpla vedere, la o oră de maximă audiență, a unui politician fermecător, elegant, zâmbitor, mâncându-È™i obiÈ™nuita porÈ›ie de căcat? Care e modelul de care copilul se va apropia mai uÈ™or? Spune-i omului că va veni cineva să-i mântuiască păcatele fără ca el să facă nici un efort, că există undeva cineva, ceva care mântuie automat orice păcat (un fel de maÈ™ină de mântuit) È™i vei face din el cel mai supus È™i linguÈ™itor dintre câini. Cum vor auzi cuvântul „mântuitorâ€, cum vor începe să chițăie, să se gudure, vor linge orice mână. Primii preoÈ›i aveau geniu politic. Cel care È™tie nu e nici cimpoi, nici burduf, ci este o È›eavă de puÈ™că în aÈ™teptarea glonÈ›ului de aur. SimÈ›im în copilărie toate aceste intervenÈ›ii brutale pe care adulÈ›ii le fac asupra sufletelor de copii. Dar strângem din dinÈ›i, ne È™tergem lacrimile È™i mergem „mai departeâ€, crezând sincer că la capătul acestui efort ne aÈ™teaptă „ceva†care „merităâ€, ceva măreÈ›, înălțător, de bună seamă mai măreÈ› È™i mai înălțător decât starea de copil, de vreme ce suntem presaÈ›i cu atâta insistență să renunțăm la ea, să „evoluămâ€. Căutăm acel „ceva†pe chipul mamei, al tatălui, credem în „zâmbetele†lor. Dar ajunÈ™i la capătul drumului, atunci când simÈ›im că încep să ne dea pace cu „educaÈ›ia†lor, ne trezim... unde? Vezi un cadavru colcăind de viermi – dar asta nu înseamnă că în chiar acea clipă, undeva, un pui de lebădă nu iese din ou. Vezi frunzele căzând, ploaia înecând totul, până È™i respiraÈ›ia ta, dar asta nu înseamnă că chiar în acea clipă, undeva, soarele nu iese din mare. Ai în faÈ›a ochilor un individ care răcneÈ™te din răsputeri la tine încercând să te intimideze, dar asta nu înseamnă că peste câteva clipe acelaÈ™i individ nu va gânguri umil la un telefon de frica nevestei. OpreÈ™te-te la prima reprezentare. Nimic nu este, totul se petrece. Se aude peste tot, la orice oră din zi È™i din noapte că „Ne-am plictisit de Politică, dar... n-avem ce faceâ€. ÃŽntr-adevăr, pentru că n-aveÈ›i ce face, tocmai de aceea vă interesaÈ›i de Politică. Copilul care tace, care se izolează, care nu se joacă cu ceilalÈ›i copii, este privit cu suspiciune È™i smuls prin orice mijloace din această stare – esenÈ›ială pentru cunoaÈ™terea de sine. Este dus la doctor, i se pun diagnostice, e tratat ca un nebun. Pentru că nu de cunoaÈ™terea de sine e interesată Familia, Școala, Politica ci de asimilarea sufletului individual în maÈ™inăria numită Rândul Lumii Politicienii, regii din toate timpurile care au încercat È™i încearcă în continuare să fure de la Dumnezeu rolul de conducător, de călăuzitor, cei cărora sufletul li se umflă ca un cozonac atunci când aud cuvântul „Putere†– cei care își imaginează că această specie poate fi călăuzită È™i condusă de altcineva în afara Creatorului ei, că Dumnezeu poate fi, într-un fel sau altul „de partea lorâ€, încuviințând È™i încurajând, justificând crimele È™i setea lor bestială de sânge, cei care trag pe hartă linii È™i masacrează popoare repetând mereu „Asta e voia lui Dumnezeu†pe toÈ›i aceÈ™tia Biserica îi primeÈ™te È™i i-a primit dintotdeauna la piept cu braÈ›ele deschise. Iisus nu a scris cu mâna lui nimic, nu s-a aÈ™ezat la masă È™i nu a aÈ™teptat. ToÈ›i politicienii cer individului să muncească È™i să facă copii È™i nici unul nu-i cere să gândească. ToÈ›i filozofii cer individului să gândească È™i nici unul să muncească È™i să facă copii. Pillat a lăsat gloata să-i decidă soarta lui Iisus. Gest genial care lasă în lumină pentru toate generaÈ›iile viitoare adevăratele raÈ›iuni È™i principii ale gloatei. VoinÈ›a mulÈ›imii, „autodeterminareaâ€, adevărata față a democraÈ›iei. De asta, de acest mesaj clar È™i fără echivoc vor să uite toÈ›i cei care se închină Politicii, care mai cred încă în democraÈ›ie. Pillat este elementul care poate distruge din interior ideea de Politică. Un vizionar, un geniu involuntar. Nicetas greÈ™eÈ™te amarnic atunci când spune că structura umană nu poate percepe zonele neacoperite senzorial ale naturii. Ba poate È™i a putut dintotdeauna, până când gândirea politică i-a urlat din toÈ›i rărunchii È™i din toate direcÈ›iile: „Năluciri!â€, „Baliverne!â€, „Vino cu picioarele pe pământ!†... adică în noroi. Un popă îmbuibat È™i beat care râgâie cu sticla în mână este un fost visător. „Argumentul instinctiv „Nu pot să percep concomitent două senzaÈ›ii opuse†este absolut fals È™i grosolan†(Nietzche). Și totuÈ™i ăsta este unul din principalele argumente ale cunoaÈ™terii „știinÈ›ificeâ€, ale cunoaÈ™terii fără Dumnezeu, al Școlii, al Politicii. Șocul pe care l-am simÈ›it liceean fiind atunci când iubita mea, comentând anumite idei dintr-o scrisoare de-a mea, mi-a spus acuzator: „Te contraziciâ€. Vreau să-i dau acest răspuns peste timp, să-i urlu: „ȘI CE DAAACÃÃÃ?†Respingerea contradicÈ›iilor înseamnă sfârÈ™itul dragostei. Cine n-a simÈ›it niciodată frigul È™i căldura în acelaÈ™i moment nu poate iubi, nu È™tie. A scrie un text „complet†cu argumente, demonstraÈ›ii, exemple, introducere, cuprins È™i încheiere este un mod meschin de a imita lucrarea divină – trădează lăcomie È™i ipocrizie. Eu nu sunt Creatorul ci sunt o creatură – prind doar ecouri ale mesajului divin – nu încerc să reconstitui ceea ce nu poate fi reconstituit. Când slăbesc simt că întineresc. Și probabil că scheletul este simbolul tinereÈ›ii absolute. EÈ™ti considerat „matur†doar atunci când îți poÈ›i explica stările cu argumente exterioare. (- De ce eÈ™ti trist? – Mă doare capul, vremea asta, probleme la serviciu – nu poÈ›i spune, de exemplu „sufletul meu nu mă mai locuieÈ™te†pentru că eÈ™ti imediat privit cu suspiciune. De altfel orice adevăr e privit cu suspiciune în lumea adulÈ›ilor). Copilul care nu răspunde la întrebarea „Ce ai?†e lăsat în pace, e încă „doar†un copil. Dar tu adult eÈ™ti obligat să minÈ›i ca să poÈ›i fi lăsat în pace. Maturizarea este un sinonim al minciunii, i se suprapune, se confundă cu ea, ESTE ea. Vise pierdute, deziluzii, înfrângeri, din tot acest praf zdrobit mărunt trebuie făcut un ciment proaspăt. Timpul de întărire, condiÈ›iile de umiditate, temperatură, proporÈ›iile... Sunt anumite adâncimi ale disperării la care începi să percepi mecanica gândurilor. Ca într-o asurzitoare sală a maÈ™inilor. Călătorie în burta unui Titanic intergalactic. Nu demnitatea ci orgoliul te doare la vederea iubitei tale zâmbind altuia. Gelozia este anularea demnității È™i întărirea orgoliului. Și nu din demnitate ci din orgoliu aÈ™tepÈ›i ca o moluscă ca nevasta să-È›i toarne ciorba-n farfurie. orgoliu-instinct-trup demnitate-dragoste-suflet Nu demnitatea ci orgoliul îi este întărit elevului care primeÈ™te nota 10 È™i nu orgoliul ci demnitatea îi este călcată în picioare celui care primeÈ™te nota 4. ÃŽn rest... „n-a È™ti nime că m-am dus, numa’ m-or vedea că nu-s†În „patriotism†este vorba despre orgoliu, nu despre demnitate. A înfige sabia în gâtul aproapelui este triumful orgoliului asupra demnității. Cine È›ine socoteala vieÈ›ilor distruse de mamele dedicate? Omul se socializează la începutul vieÈ›ii È™i se însingurează spre sfârÈ™it. Asta, fără îndoială, este „normal†din punct de vedere al societății. Dar oare, din punct de vedere al sufletului individual, nu ar fi mai bine invers? Biserica, asemeni oricărei alte instituÈ›ii a statului, nu luptă pentru stârpirea Prostiei, ci pentru administrarea ei. Lupta împotriva Prostiei se duce în singurătate. ÃŽn clandestinitate. Ei sunt „puternici†pentru că È™i-au stârpit bunul simÈ›. Leapădă-te de bunul simÈ› È™i vei fi la fel de „puternic†ca ei. Fiecare treaptă pe care o urci pe scara valorilor omeneÈ™ti se plăteÈ™te cu o bucățică de bun simÈ›. Și cu fiecare bucățică pierdută din bunul simÈ› cu care te-ai născut, care È›i-a fost dăruit (nu È™tii cum, nu È™tii de cine), mai cobori o treaptă pe scara valorilor divine. Când spui despre altul „E genial†nu cauÈ›i în asta decât o justificare mediocră a propriei tale mediocrități. Ni se dau tot soiul de sfaturi despre cum să „rezistăm†în faÈ›a vieÈ›ii. Nenorocirea este că cei mai mulÈ›i din cei care par să reziste, de fapt nu mai rezistă de mult – sunt doar niÈ™te fantome, niÈ™te mutanÈ›i periculoÈ™i care încearcă să pară prietenoÈ™i... Și tocmai ei sunt cei care dau sfaturile. SenzaÈ›ia de înviorare pe care È›i-o dă o generalizare... Sunt lucruri pe care pur È™i simplu nu le-ai putea gândi – È™i cu atât mai mult scrie – dacă nu ai generaliza. Măcar puÈ›in... Þi-ar îngheÈ›a buzele, È›i s-ar usca mâna.... „Trebuie†îți spui, „trebuie ca asta să se întâmple È™i altora...†Altfel ai înnebuni pe loc... Și totuÈ™i s-ar putea să greÈ™eÈ™ti. Una e să-È›i stăpâneÈ™ti manifestarea exterioară a furiei (gestul) È™i alta să-È›i stăpâneÈ™ti furia. Mă muÈ™că un câine. Stop. Privesc prin el ca printr-o fereastră. Stop. ToÈ›i profesorii de care ai nevoie sunt în cărÈ›i. Și cu cât au murit de mai multă vreme, cu cât au trăit mai departe de Sistem, mai înainte È™i mai în afară de orice formă de organizare socială, cu atât sunt mai buni È™i mai aproape de sufletul individual, de sufletul tău adică. Profesorul viu, zâmbitor, amabil, exigent, îngăduitor, îndoctrinat sau emancipat, prin simplu fapt că respiră È™i vorbeÈ™te, - vine să discrediteze valoarea, viaÈ›a cuvântului scris. Avem nevoie de profesorii vii, eventual pentru a ne învăța să scriem È™i să citim ca să-i putem citi pe cei care nu mai pot vorbi. Dar părerile celor vii, doctrinele, ideile, sistemele în care ei cred sunt alterate, străine È™i nocive. Ideea că avem nevoie de îndrumători pentru a putea gândi, ideea că gândirea se învață de la alÈ›ii, de la oameni vii, de la contemporanii angrenaÈ›i în Sistem È™i deci contaminaÈ›i, este falsă, vagă È™i ipocrită. Profesorul viu nu de sufletul tău, de soarta È™i natura sufletului tău e interesat, ci de modul în care să-l integreze în societate, în Sistem. Tolstoi a fost excomunicat de Biserică din exact aceleaÈ™i motive pentru care Socrate a fost executat. Cu cât un gânditor, un iluminat, provine dintr-o vreme mai îndepărtată, cu atât Sistemul se temea mai mult de el È™i, în consecință, reacÈ›iona mai violent. Acum, în vremurile contemporane, când gradul de îndobitocire a atins cote planetare iar sufletul individual este vlăguit È™i stors de orice demnitate, nu mai e nevoie de nici un fel de pedepse. Socrate ar putea predica liniÈ™tit. Nu mai e nevoie de pedepse „exemplare†pentru o turmă de autiÈ™ti îndobitociÈ›i de Internet È™i înnebuniÈ›i de puhoiul de genii È™i de curente È™i cenacluri literare. Exemple? Pentru cine? Cine să mai tresară la chemarea marilor gânditori? Acum, când scrierile străvechi sunt studiate în mod „academicâ€, „riguros È™tiinÈ›ificâ€, cui îi mai trece prin cap că acele scrieri au fost scrise pentru sufletul individual? Pentru sufletul tău. Școala îți fură de sub nas tot ce poate fi mai bun pentru iluminarea ta, iar tu accepÈ›i cu seninătate. De ce? Pentru că aÈ™a vezi la alÈ›ii, pentru că aÈ™a È›i-au spus părinÈ›ii, pentru că aÈ™a „se cuvineâ€. „Dar e-n zadar copile...†LibidoÈ™enia creÈ™tinismului oficial constă în aroganÈ›a È™i sălbăticia cu care a discreditat valoarea scrierilor gnostice, cu care a inhibat nevoia de cunoaÈ™tere înlocuind-o cu o justificare a Prostiei omeneÈ™ti: credinÈ›a fără gândire. Lucruri pe care ar fi trebuit să le aflu de pe băncile È™colii, la care ar fi trebuit să mă gândesc din prima copilărie, le aflu acum din întâmplare sau nu le voi afla niciodată. Mama îl priveÈ™te pe Dumnezeu ca pe un ocrotitor al copilului ei. Dar el este cu mult mai mult: este tatăl acelui copil. Ei patinează pe lacul sufletelor îngheÈ›ate. Și se îngrijesc de congelatoare. Asta e singura lor „grijă față de oameniâ€. (ÃŽn căutarea tabloului de siguranÈ›e...) Ideea de prefață. De ce pre-față È™i nu post-față? Pentru că bufonul contemporan literat se teme ca nulitatea să nu-i fie eclipsată de valoarea scrierii pe care o „comenteazăâ€. Grija lui este să se asigure ca aberaÈ›iile să-i fie citite, chiar dacă cititorul simte sau nu nevoia de explicaÈ›ii. „Nici-o viață nu are pereÈ›ii mai de hotel ca aceasta, sau mai de corabie...†(Silvia Caloianu) Contrariile, contradicÈ›iile sunt sursa de creaÈ›ie. Exemplu: untul È™i lămâia din sosul meunierre... Cu cât cunosc mai bine lumea cu atât dorinÈ›a de a mă face cunoscut mi se pare mai ruÈ™inoasă. Nu înÈ›eleg ce caut pe lumea asta È™i mă simt adesea ca un trădător. SenzaÈ›ia sinistră că trădez, trădez, trădez... AÈ™a cum la nivelul fiinÈ›ei o durere o anulează pe alta, o suferință pe alta, o spaimă pe cealaltă – aceasta fiind una din explicaÈ›iile supravieÈ›uirii - , tot aÈ™a la nivelul societății, Sistemul tolerează È™i chiar încurajează toate formele de asociaÈ›ii culturale, literare etc, pentru că È™tie că în public adevăratele valori se anulează reciproc iar întunericul (de care are nevoie) poate domni nestingherit în continuare. Copil=maximum de calitate în minimum de cantitate; Adult=minimum de calitate în maximum de cantitate. ÃŽndobitocirea este anihilarea, prin educaÈ›ie, a părÈ›ii abstracte din fiinÈ›a individuală. Iisus nu a venit pe lume ca să „mântuiască†pe cineva sau să ia asupra lui păcatele cuiva. Asta numai o minte alterată prin „educaÈ›ie†și îndoctrinare poate să creadă, partea de jivină a fiinÈ›ei omeneÈ™ti, acea parte unde își fac loc È™i rod incontinuu fățărnicia, ticăloÈ™ia, ipocrizia, laÈ™itatea, în sfârÈ™it toate „calitățile†individuale de care societatea politică are nevoie ca să funcÈ›ioneze. Nici Iisus nici altcineva nu a luat vreodată È™i nici nu va lua asupra lui păcatele nimănui. Fiecare individ va plăti până la ultima centimă pentru toate gunoaiele pe care le poartă în suflet È™i în conÈ™tiință È™i cu care mânjeÈ™te, mai mult sau mai puÈ›in conÈ™tient, sufletul È™i conÈ™tiinÈ›a copilului său. Nu e nevoie „să te desăvârÈ™eÈ™ti†pentru ca „să intri în Rândul Lumiiâ€, ba dimpotrivă! Trebuie să te sluÈ›eÈ™ti, ca să fii asemenea lor. Cele două noÈ›iuni sunt diametral opuse. Ca să te desăvârÈ™eÈ™ti citeÈ™ti scrierile sfinte. Ca să intri în Rândul Lumii mergi la Biserică. Ca să te desăvârÈ™eÈ™ti cauÈ›i cărÈ›ile de care sufletul tău are nevoie. Ca să intri în Rândul Lumii mergi la Școală. (Un proces îl perturbă, îl exclude pe celălalt) Ca să te desăvârÈ™eÈ™ti nu de Căsătorie ai nevoie, ci de Dragoste. Ca să te desăvârÈ™eÈ™ti înveÈ›i să te cunoÈ™ti pe tine însuÈ›i. Ca să intri în Rândul Lumii mergi la vot. E mult mai simplu. Cu cât ciorba e mai fierbinte, cu atât înghiÈ›iturile sunt mai mici. Nu soarta oamenilor interesează ci soarta ideilor. (Cel care nu se interesează de natura ideilor care îi guvernează viaÈ›a, cel care nu încearcă să desluÈ™ească È›esătura ideilor, a principiilor pe care se bazează È™i de la care pleacă suferinÈ›a lui, È™i, în schimb, se buluceÈ™te împreună cu alÈ›ii, să-È™i caute salvarea în exterior, la alÈ›ii È™i prin alÈ›ii, nu merită nici scuipatul unui tuberculos. ÃŽn acest sens fiecare om are EXACT soarta pe care o merită: de la ultimul cerÈ™etor, la primul om din stat È™i până la cel mai illuminat filosof sau poet). Omul este o maÈ™ină care funcÈ›ionează nu cu benzină ci cu idei. Combustibilul sufletului uman sunt ideile. Iar cine bagă apă chioară în benzină nu obÈ›ine decât ce merită. Lumea ca un imens monstru inert, copleÈ™it de îmbuibarea la care s-a condamnat, dar care continuă să se miÈ™te alunecând pe sufletele terciuite ale copiilor. Această gelatină formată din zdrobirea instituÈ›ionalizată a sufletelor de copil face ca dihania să alunece încă... Cum poÈ›i gândi cu adevărat fără să fii obraznic? Cum poÈ›i simÈ›i cu adevărat fără să fii timid? Ce facem noi? Ducem sămânÈ›a adevărului prin generaÈ›ii... ca albinele care-È™i murdăresc picioarele cu polen... (Swedenborg) Trebuie să fii total îndobitocit ca să nu crezi în alte lumi. Trebuie ca Sistemul să-È™i fi făcut cu desăvârÈ™ire lucrarea lui perversă în tine. Trebuie ca Sistemul să fi câștigat definitiv È™i ireversibil bătălia cu Dumnezeu pe care o duce neobosit pe tărâmul sufletului tău. Trebuie să fi reuÈ™it să stârpească pentru totdeauna partea abstractă a fiinÈ›ei tale. Trebuie să-È›i fi plantat în conÈ™tiință buruiana potrivit căreia cei din vechime erau doar niÈ™te visători neevoluaÈ›i, sau, dimpotrivă, niÈ™te genii dar la care nu poÈ›i ajunge decât prin intermediari, trebuie să te fi convins că se cuvine să zâmbeÈ™ti cu îngăduință la ideile lor, adică la partea abstractă a fiinÈ›ei tale, adică la Dumnezeu. Trebuie să te fi convins cu desăvârÈ™ire că nici măcar nu merită să-i mai citeÈ™ti, ci să-i laÈ™i cu încredere pe seama senilității academicienilor contemporani, iar dacă îi citeÈ™ti să n-o poÈ›i face decât cu metoda senilă a academicienilor contemporani, în sfârÈ™it să te fi convins că nu-i poÈ›i citi fără intermediari. Ca să nu crezi într-o altă lume trebuie să-È›i iei în râs visele, revelaÈ›iile, să le consideri pe toate „năzăriri†și, nu-i aÈ™a, să treci în sfârÈ™it la lucruri „serioaseâ€, „palpabileâ€, „concreteâ€. (Nimic mai concret È™i mai palpabil decât Prostia). Trebuie să fi ajuns atât de îndoctrinat încât să-i pui pe proprii tăi părinÈ›i È™i doctrina lor mundană deasupra oamenilor sfinÈ›i din vechime È™i învățăturilor lor, să È›i se pară mai înÈ›elept È™i mai cuviincios să asculÈ›i vocea celor care È›i-au dat trup decât să-l asculÈ›i pe Cel care È›i-a dat sufletul È™i pe trimiÈ™ii acestuia. Trebuie să fi ajuns la un asemenea grad de îndobitocire încât să priveÈ™ti cu respect, invidie È™i admiraÈ›ie la îmbuibaÈ›ii care coboară din maÈ™ini luxoase, cu girofar, să te străduieÈ™ti să înÈ›elegi mesajul lor, să crezi în bunele lor intenÈ›ii, să-i priveÈ™ti ca pe niÈ™te modele, capabili să-È›i conducă viaÈ›a. Să le sorbi în liniÈ™te minciunile sfruntate crezând că astfel dovedeÈ™ti înÈ›elepciune È™i echilibru. Tudorel (7 ani) îmi povesteÈ™te abia stăpânindu-È™i euforia despre un desen animat în care un schelet cânta la pian pe coastele unui alt schelet care citea întins pe o masă. Copiii râd de moarte. Nimic nu-i amuză mai mult decât joaca de-a fantomele, cu chirăieli, fugă È™i râsete sănătoase. Nimic nu-i înveseleÈ™te mai mult decât bucuria de după sperietură. Copiii râd de moarte nu pentru că ar fi „inconÈ™tienÈ›iâ€, ci pentru că ei ȘTIU ceva ce noi am UITAT (sau am fost constrânÈ™i să uităm. „Frica†de moarte se învață). „Valoarea†unui scriitor stă în ceva greu de definit în cuvinte, dar pe care, constrâns de împrejurări, l-aÈ™ putea numi clitorisul sufletului său. Uneori o adiere de vânt e suficientă. Bodu, È™eful administraÈ›iei fiscale, declaraÈ›ie în toamna lui 2006: „Dacă nu plătim impozite copiii noÈ™tri vor ajunge să înveÈ›e în copaciâ€. Doamne, de-ar fi aÈ™a! Problema este că dacă vom continua să plătim impozite nu vor mai exista copaci! Campanella vorbind cu Dumnezeu: „Lasă-mă să intru în Tine aÈ™a cum È™i Tu ai intrat în mine†„Eu sunt imperturbabil, fiind lipsit atât de absenÈ›a gurului cât È™i de guru. Eu sunt imperturbabil fiind lipsit atât de absenÈ›a minÈ›ii cât È™i de minte†(Dattatreya – Cântul Eliberatului) Mi se tot împinge sub nas un căcat parfumat È™i eu îl tot resping politicos. Și tot aÈ™a de vreo 40 de ani. Mă întreb dacă am să pot rămâne politicos până la sfârÈ™it. „AÈ™a cum răpeÈ™te un tigru o antilopă adormită, aÈ™a vine moartea să-l ia pe omul cu mulÈ›ime de fii È™i vite È™i căruia mintea-i stă doar la acestea†(Mahabharata) vezi È™i Buddha „AÈ™a cum mătură apele revărsate un sat adormit, aÈ™a-l duce moartea pe omul a cărui minte este acaparată de copiii È™i vitele sale†și „Nerodul se frământă gândindu-se: „Fiii aceÈ™tia sunt ai mei, averile acestea sunt ale meleâ€. Dar cel care nu-È™i aparÈ›ine sieÈ™i, de unde să aibă fii, de unde să aibă averi?†Principala raÈ›iune pentru care avem „grijă†de copiii noÈ™tri È›ine de profundul sentiment de vinovăție față de ei, remuÈ™cările atroce pe care le purtăm în subconÈ™tient pentru fapta mârÈ™avă de a-i fi smuls din Paradis È™i a-i fi trântit în țărâna acestui bâlci de deÈ™ertăciuni, remuÈ™cări pe care le mascăm cu cea mai mare atenÈ›ie È™i pe care, după eforturi susÈ›inute, reuÈ™im să le uităm, să le metamorfozăm într-o serie întreagă de minciuni neruÈ™inate È™i foarte elaborate, concepute È™i implementate după reÈ›ete pe care le moÈ™tenim din generaÈ›ie în generaÈ›ie, minciuni neruÈ™inate de care ne lăsăm pătrunÈ™i, ca de sărutul umed al unui diavol senil. Le sujet c’est moi! Să înveÈ›i dragostea È™i bunătatea de la ceilalÈ›i, È™i nu să o cauÈ›i în tine însuÈ›i – asta e grija tandemului Familie-Școală. Asta numesc ei „EducaÈ›ieâ€. ÃŽn plus, în acest mod simplu, subconÈ™tientul individului este spurcat cu ideea că dragostea È™i bunătatea vin nu de la Dumnezeu ci de la el, spurcăciunea, care te-a „crescut†și te-a „formatâ€. Sistemul împuÈ™că astfel doi iepuri dintr-o lovitură: 1. te convinge că Dumnezeu nu există (È™i mai ales nu în tine însuÈ›i – cum poÈ›i să fii atât de „îngâmfatâ€?) È™i 2. se substituie el însuÈ™i lui Dumnezeu, È›i-l È™terge din conÈ™tiință, susÈ›ine că el, Sistemul, e tatăl tău, cel care te-a crescut È™i te-a format, cel căruia îi datorezi totul, etc. Exemplu de gândire academică: „SE ȘTIE (sublinierea mea) că ideea judecării morÈ›ilor s-a format în gândirea teologică egipteană în dinastia a V-a.....†(Constantin Daniel, Gândirea egipteană antică în texte, Editura ȘtiinÈ›ifică BucureÈ™ti 1974, pag 184). Această obsesie maladivă, diabolică de a cuantifica, de a supune cu mijloacele silnice È™i incomplete ale È™tiinÈ›ei omeneÈ™ti tot ce È›ine de divinitate: Ideea însăși. A respinge sistematic orice posibilitate a individului de a avea acces direct la Divinitate fără a trece mai întâi prin ridicolul È™tiinÈ›ei omeneÈ™ti. Cum poÈ›i susÈ›ine o asemenea gogomănie È™i anume că tu, Costică, È™tii cu precizie creierul, data È™i locul unde a apărut pentru prima dată ideea judecării morÈ›ilor, ideea judecății de apoi? Te bazezi pe documente scrise, dar dacă alÈ›ii, mai deÈ™tepÈ›i, care nu au scris È™i poate nu au considerat necesar să scrie, s-au gândit la asta cu mult înainte È™i într-un mod mult mai profund? De unde vine această prepotență a academicienilor, această neroadă È™i veninoasă siguranță de sine dacă nu din setea sălbatică de a-È™i îndobitoci semenii, de a-i pregăti pentru umilinÈ›a la care trebuie să fie supuÈ™i de Politică? Una e să spui simplu „Se È™tie că prima consemnare scrisă pe care o cunoaÈ™tem referitoare la ideea judecării morÈ›ilor se face în locul cutare, la data cutare...†și alta să ai tupeul È™i îngâmfarea supraomenească de a susÈ›ine că È™tii tu, Costică la ce dată È™i în mintea cui s-a născut ideea respectivă. Asta este misiunea lor, să ne arunce în întuneric È™i apoi să simuleze că ne luminează. Maturizarea nu e propriuzis o evoluÈ›ie. Atitudinea de disperare a copilului È™i adolescentului în faÈ›a vieÈ›ii devine atitudine de „wait and see†la adult. Cam asta e tot. „LiniÈ™teaâ€, „echilibrulâ€, „înÈ›elepciunea†adultului nu provin din cunoaÈ™tere ci din aceeaÈ™i sporire a capacității de administrare a Prostiei cu care avem de-a face oriunde în Sistem etc. Copilul e obligat să-l respecte pe adult, pentru că „a trecut prin multeâ€, e „călit†etc, nu pentru valoarea lui în sine. Dar bunul simÈ› al copilului care își dă seama de idioÈ›enia părintelui È™i totuÈ™i tace, ce se întâmplă cu acel bun simÈ›? ÃŽntreb. Care instituÈ›ie a statului ar trebui oare să ia în considerare astfel de probleme? Ce fel de „desăvârÈ™ire†a individului se are în vedere? Păi e simplu: cea care are la bază principiul „Taci È™i-nghite că È™i noi am înghiÈ›it. AÈ™a se cade etcâ€. Da, aÈ™a se cade... în întuneric. Crucea – unul dintre cele mai sinistre, mai diabolice instrumente de tortură inventate de mintea omenească, gândită È™i concepută pentru a produce una din cele mai umilitoare, înjositoare, chinuitoare morÈ›i – spre aceasta au înclinat primii oameni ai Bisericii creÈ™tine atunci când a fost vorba să-È™i aleagă un simbol. E bine să nu uităm prea repede asta. Mesajul subliminal este: „ÎnchinaÈ›i-vă, preamăriÈ›i-l pe Isus, dar nu care cumva să faceÈ›i sau să gândiÈ›i ce a făcut È™i ce a gândit el, căci asemenea lui veÈ›i pieriâ€. Isus nu a desenat niciodată pe nisip o cruce. Crucea nu este nici pasăre nici aripă. Cel mult mâner de sabie pentru cei lacomi de supuÈ™i, de discipoli È™i de autojustificări. Dacă te desprinzi de ea, căutându-te pe tine însuÈ›i, pe Dumnezeul care te locuieÈ™te adică, societatea te priveÈ™te ca pe un „îngâmfatâ€, te exclude, te reneagă, te pune în poziÈ›ia de dezertor, te È™antajează cu „responsabilitățile†etc. Faptul că te desprinzi de ea È™i pleci în singurătate, fără nici un ajutor exterior, deci faptul implicit că arăți astfel că te poÈ›i dispensa de ea, face ca societatea È™i „înÈ›elepÈ›ii†ei să te califice drept îngâmfat, rebel, nebun, etc. (De observat că în lumea creÈ™tină noÈ›iunea de „autosuficient†a căpătat o conotaÈ›ie negativă, se confundă sau măcar se sugerează că autosuficientul este un îngâmfat, un „plin de sineâ€, un individ care trebuie trezit la realitate, - în timp ce în budism autosuficienÈ›a e un scop în sine). Și chiar dacă te lasă să pleci, ei vor să se asigure că vei avea cu tine cel puÈ›in un „îndrumător†asemeni lor. - Cine crede că Sistemul se opreÈ™te la poarta mănăstirii, că poarta mănăstirii e o ghilotină care poate tăia tentaculele caracatiÈ›ei, se amăgeÈ™te. Să ne amintim că în mănăstiri există ierarhii, iar acolo unde există organizare omenească Dumnezeu nu are ce căuta. Organizarea este incompatibilă cu Dragostea, deci cu Dumnezeu -. ÃŽn schimb fariseii È™i cărturarii care-È™i imaginează că pot vorbi în locul lui Dumnezeu, care se cred capabili să preia de la El funcÈ›ia de legiuitor, ei, oameni din carne È™i oase, nu numai că nu se consideră deplasaÈ›i, dar consideră că tocmai prin asta, prin această fraudă, își fac „datoriaâ€, „instruiescâ€, „educă†etc. Nu vor să înÈ›eleagă, să accepte că mesajul divin nu are nevoie de intermediari ci dimpotrivă, că orice fel de intermediar nu face decât să distorsioneze mesajul divin care vine totdeauna din interiorul sufletului către exterior, niciodată È™i sub nici o formă invers. Și cum È™i-ar permite să înÈ›eleagă sau să accepte? Sunt în horă trebuie să joace. (Dar joacă pe morminte). Un scriitor care se manifestă fizic în public nu face decât să submineze autoritatea scrierilor sale. Azi luni 4 decembrie 2006 am aflat că în italiană „a străluci†se spune „splendereâ€. Soarele va străluci – Il sole splenderrà . Triumful DemocraÈ›iei este triumful Prostiei omeneÈ™ti asupra Divinității, triumful legilor prosteÈ™ti asupra legilor divine. Ruperea ultimelor legături cu Divinitatea. Ne luăm soarta, nu-i aÈ™a, în propriile mâini. Ca un onanist obosit să-È™i mai caute femeia È™i care trece la treabă în absenÈ›a ei. Nu mai lăsăm nimic „la întâmplareâ€, suntem „înÈ›elepÈ›iâ€, „evoluaÈ›iâ€, „instruiÈ›iâ€. Ce È™tie Dumnezeu ce-i aia să obÈ›ii o diplomă la Harward? Câtă sudoare, câtă muncă, câte sacrificii.... Ei încearcă să ne convingă că Isus este inimitabil, irepetabil, intangibil, etc; toată această mascaradă pe care o joacă Biserica este un mod foarte diplomatic de a transmite sufletului individual un mesaj foarte clar: „Să nu îndrăzneÈ™ti să te gândeÈ™ti măcar că ai putea încerca vreodată să devii asemeni lui că te ia dracu’â€; adică ei! A flutura pe la nasul oamenilor idoli pentru a-i putea manipula în interes personal sau sectar. AcelaÈ™i mod de gândire este foarte vizibil È™i la politicieni, în modul lor de zâmbi în timp ce pun la cale È™i-È™i comit mârșăviile cu care ne-au obiÈ™nuit, adăugând la final „Asta-i viaÈ›a!â€. (Nu, nu asta e viaÈ›a!) Acest mod de gândire a devenit atât de obiÈ™nuit încât îl luăm drept firesc, îl confundăm cu natura umană originală. Dar el nu e firesc È™i nici din natura umană nu face parte ci este un virus care a apărut pe parcurs. Mama însăși este convinsă că-i face un bine copilului ajutându-l să se „integreze†în această mascaradă greÈ›oasă, în societate adică. RevoluÈ›ionarii din toate timpurile, în exaltarea lor, sunt convinÈ™i că „o lume mai bună†nu se poate obÈ›ine decât comițând noi È™i noi crime È™i mârșăvii, sunt convinÈ™i că crimele È™i mârșăviile lor sunt mai bune decât ale altora, mai justificate. Se pleacă de la premiza fals-perversă că zeii nu pot fi imitaÈ›i (premiză care pe parcurs s-a acutizat în una È™i mai perversă, anume că a încerca să imiÈ›i zeii este o nelegiuire !! TotuÈ™i este foarte posibil ca zeii să fi existat fizic în această lume. Iisus a respirat, a mâncat, a urinat, a vorbit È™i a suferit pe această lume, a fost asemeni nouă, un om. Iluminat. La fel Osiris probabil etc) È™i că oricine încercă să-È™i ia modelul de viață de la ei e ori nebun, ori îngâmfat, oricum e cineva care trebuie anihilat. Dar adevăraÈ›ii nebuni, adevăraÈ›ii îngâmfaÈ›i, cei care cu adevărat trebuie să dispară sunt ei, cei care au imaginat È™i implementat această premiză fals perversă care le este pavăză È™i scut. Dar zeii tocmai asta își doresc: să fie imitaÈ›i. Stă scris în cărÈ›ile vechi, în cărÈ›ile acelea care sunt È›inute departe de ochii noÈ™tri. Este È™i motivul pentru care adevăraÈ›ii filozofi au fost eliminaÈ›i È™i înlocuiÈ›i cu niÈ™te marionete ale politicienilor: academicienii. Toate subiectele sunt inepuizabile (Profesorul care spune elevului „Am epuizat acest subiect, să trecem la următorul†comite o mârșăvie, introduce organizarea acolo unde ar trebui folosită dragostea, distorsionează grav È™i fundamental gândirea copilului. Scriitorul care se screme să epuizeze un subiect e ridicol È™i comite de asemenea o mârșăvie, nu mai puÈ›in gravă) Adultul își începe maturitatea considerând subiectele copilărie È™i adolescență epuizate. Halucinant! Aici este explicaÈ›ia tuturor chinurilor omeneÈ™ti care se ascund sub acel transpirat „Asta-i viaÈ›a!†Nu, nu asta e viaÈ›a! Ba chiar deloc! Asta e viaÈ›a în concepÈ›ia politică. Toate subiectele sunt inepuizabile pentru că toate subiectele sunt la origine de proveniență divină, deci de domeniul extrasenzorialului, deci necuantificabile, deci inepuizabile. Sufletul care imaginează un subiect, creierul care prelucrează acel subiect, gura care îl rosteÈ™te, mâna care îl scrie, totul este de proveniență divină. Nevăzutul miÈ™că văzutul. Sunt pe cale să-mi ridic mâinile de pe propria (?) mea viață. Cu cât înÈ›eleg mai bine că viaÈ›a „mea†nu e de fapt a mea, apăsarea mâinilor mele, vigoarea lor, slăbeÈ™te. Ce înseamnă „normal†în ziua de azi? Este normal sentimentul pe care omul contemporan de la oraÈ™ îl are în mijlocul pădurii? Acea jenă, acea ruÈ™ine față de Natură. Este normal să ne simÈ›im stingheri în faÈ›a unui copac sau a unei păsări? Este clar că Politica È™i-a dus lucrarea la desăvârÈ™ire: Discreditarea Normalității. S-ar zice că nu mai e nimic de făcut. TotuÈ™i, ne rămâne de făcut ceva: Discreditarea Realității (Dali) A acestei realități de carton pe care Politica a reuÈ™it să o impună. (Până acum). Este timpul să ripostăm cu discreditarea realității. Este timpul să nu ne mai trimitem copiii la È™coală, să nu mai votăm, să nu mai plătim întreÈ›inerea, apa caldă, să refuzăm „munca†adică degradarea (Munca nu dezonorează dar cu siguranță degradează – spune Nietzche). Și chiar dacă nu e încă, oricum timpul acela va veni. „Nici un prieten nu-È›i spune vreodată adevărul. Iată de ce doar dialogul mut cu duÈ™manii este fecund†(Cioran) ViaÈ›a ni se pare „nedreaptăâ€, „absurdăâ€, „de neînÈ›eles†etc, pentru că noi luăm drept viață doar intervalul dintre naÈ™tere È™i moarte. Spunem mereu „asta-i viaÈ›aâ€, dar nu, nu asta-i viaÈ›a. Asta e doar ceea ce suntem obiÈ™nuiÈ›i să numim „viațăâ€. De fapt când începe „viaÈ›aâ€: la formarea celulei în uter, la prima bătaie a inimii, la prima respiraÈ›ie? Și moartea? Oprirea respiraÈ›iei? ÃŽncetarea activității cerebrale? ÃŽncetarea creÈ™terii părului? Ștergerea ultimei amintiri din inimile celor care te-au cunoscut? Cum ne putem fixa niÈ™te repere atât de stricte pe baza unor ambiguități? Când spui „cerul e senin†nu uita că te referi strict la bucata de cer pe care o poÈ›i cuprinde cu ochii. Orice concurs de sinceritate ar fi câștigat de un impostor. Formula lui Napoleon despre Talleyrand „un căcat într-un ciorap de mătase†- perfect aplicabilă oricărui politician: fiecare din ei nu face decât să-È™i caute ciorapul de mătase care să-i mascheze, o vreme, adevăratul miros. Dragostea este sursă de supravieÈ›uire. De multe ori ne întrebăm, doamne cum de mai supravieÈ›uiesc încă? Răspunsul poate fi uluitor de simplu: pentru că eÈ™ti iubit. Fără să È™tii. De cineva din umbră, de cineva care nu consideră necesar să se arate. Sunt lucruri esenÈ›iale pe care, dacă le spui în public, adulÈ›ii te iau în râs. ÃŽn schimb, dacă le spui în scris, pentru ca ei să aibă prilejul de a te asculta în singurătate, sunt gata să te numească „genialâ€. Sunt atât de prinÈ™i în È›icneala colectivă încât ajung să se joace cu cuvintele, aÈ™a cum un copil s-ar juca cu oasele pisicii sau cățelului iubit. Au pierdut fiinÈ›a, au rămas doar cu osemintele. Mereu PRINTRE ei, niciodată CU ei. Uluitor faptul că oamenii, de sărbători, sunt în stare nu doar nu doar să simuleze bunătatea, ci chiar să fie cu adevărat buni. Poate că la urma urmei revenirea Binelui nu e decât o chestiune de sincronizare. Este È™i unul din motivele pentru care e necesar să ne împuÈ›inăm, nu să ne înmulÈ›im, aÈ™a cum ne încurajează gândirea politică. La sfârÈ™itul concertului o fetiță aplaudă căutând, cu o privire chinuită, cu un zâmbet strâmb, un fel de aprobare în ochii mamei. Aprobare pentru ce? De ce sunt duÈ™i copiii la concerte simfonice? Tot ce muzica simfonică sugerează, încearcă să reconstituie (divinitatea) se află în cea mai autentică formă în sufletele lor. Cum să nu se plictisească? Trebuie să înghiÈ›i rahatul maturizării pentru ca abia apoi muzica simfonică să-È›i spună ceva, să-È›i sugereze, ca prin vis, amintirea paradisului pierdut. Nu pot să mă mai întorc acolo de unde am venit decât prin intermediul sexului. ExperienÈ›a sexuală e considerată „tabu†pentru că, în sens social, din ea rezultă o „involuÈ›ieâ€; vine să contrazică principiile vieÈ›ii sociale – care nu pot accepta revenirea la punctul de plecare ci doar goana È›icnită, gâfâită înainte, mereu înainte. La capătul oricărei analize, tratat, expunere, conferință, etc care-È™i propune să epuizeze un subiect poate veni oricând, oricine, un copil de exemplu, È™i să adauge simplu „Ei È™i?â€. Și pe bună dreptate. „Cine-a clădit își simte condamnarea†(Eugenio Montale). Insomniile politicienilor. Să intri, da, în viaÈ›a femeii dar să È™i ieÈ™i la timpul potrivit. Nu oricine e în stare de asta. A intra È™i a nu mai ieÈ™i din viaÈ›a unei femei e onanie, pentru că orice relaÈ›ie în care Dorul, Tânjirea nu-È™i mai au locul e onanie. Nu eÈ™ti în stare să ieÈ™i din viaÈ›a ei? Nu-i nimic. Atunci intră È™i ieÈ™i È™i iar intră È™i iar ieÈ™i din dormitorul ei noaptea. Du-te la bucătărie, fumează o È›igară È™i încă una. Purifică-te dragule, purifică-te... O mamă este o femeie care a săvârÈ™it actul sexual. Asta È™tim cu siguranță. Ce nu È™tim precis este la ce anume se gândea ea în acel moment. La copil? Mamele dac-ar avea credință ar întreba îngerii dacă vor să le fie copii. „Dar e-n zadar copile†Și-au construit, cu ajutorul popilor, un fel de paravan de carton, un fel de antifonare care să le ascundă strigătele de durere ale îngerilor È™i la adăpostul acestui paravan smulg în voie îngerii din cer È™i-i aruncă aici, în acest noroi. Vorbe prinse din zbor în piață. O femeie între două vârste îi zice celeilalte: „I-am făcut mamei un mormânt de vis...†Familiile „respectabile†(care stau la baza statului) se formează din incapacitatea masculului de a ieÈ™i LA TIMP din viaÈ›a femeii. „Sănătatea†lumii în care trăim se bazează pe o infirmitate majoră a sufletului individual. (Pe care femeile È™i mai ales mamele È™tiu să o speculeze cu o cruzime inegalabilă). Și leprosul È™i îngerul sunt de neatins. Contrariile se ating, cercul se închide. ÃŽntr-o povestire zen vânzătorul de ceai spune: „Voi muri È™i trupul meu se va ascunde în Steaua Polarăâ€. Nevoia de a te ascunde, de a nu găsi Aici nici un adăpost. Să-È›i simÈ›i toată viaÈ›a trupul EXPUS în aÈ™a măsură încât să nu aÈ™tepÈ›i de la moarte decât o ascunzătoare, un adăpost. Și unde? Tocmai în Steaua Polară. ÃŽn ce fel de evoluÈ›ie să mai crezi după ce ai înÈ›eles că fiinÈ›a desăvârÈ™ită e copilul? Cum poÈ›i privi maturizarea, adică decăderea, degradarea acestei făpturi, ca pe un scop firesc, o È›intă? Ce fel de halucinaÈ›ie trăim È™i în beneficiul cui? Când mă simt tot mai mic față de copilul care fusesem, cum aÈ™ putea crede că voi ajunge vreodată „mareâ€? „Răfuiala†mea cu Școala – nu e nici o răfuială, e mai degrabă o rugăciune: Să ningă, să ningă mereu, să se oprească È™colile, pentru totdeauna. Preotul joacă, în plan spiritual, rolul de vânzător de droguri. El nu atacă sursa păcatului È™i nici nu iartă de păcate (nici un om viu nu poate face asta) ci administrează calmante. Preotul este mai mult un prieten al omului decât al lui Dumnezeu. ÃŽn termeni medicali preotul nu este un chirurg ci un anestezist. E impropriu să spui „meditez la o lebădă†pentru că nu LA ea meditezi. Mai degrabă încerci să priveÈ™ti lumea, să vezi lucrurile PRIN lebădă, ca printr-o lentilă. MeditaÈ›ia nu înseamnă concentrare ci golire. Abia la sfârÈ™itul meditaÈ›iei îți aminteÈ™ti că lentila era o lebădă. Lentila, obiectul meditaÈ›iei este doar punctul de sprijin al pârghiei care te scoate dincolo de gândire, dincolo de acest calvar care este gândirea. Mă sprijin pe lebădă ca să sar pârleazul. Gafa monumentală de a crede că poÈ›i schimba lumea manifestându-te public, vorbind È™i explicând gloatei. Din punct de vedere al iluminării generaÈ›iilor, lucrarea lui Iisus, Pavel etc e cu mult sub nivelul celor care au scris efectiv Biblia. ÃŽn condiÈ›iile create de lumea modernă Adevărul nu poate fi cunoscut, câștigat, dobândit decât în singurătate È™i dacă astăzi, în sufletul omenirii mai pâlpâie lumini asta nu o datorăm atât celor care au vorbit cât celor care au scris. Urmele de speranță care adie în acest infern, în această hazna creată de Politică, le datorăm mai ales anonimilor, în timp ce faptul că lumea a devenit o hazna o datorăm celor care trăncănesc în faÈ›a gloatelor. A vorbi despre suflet în faÈ›a gloatei, deci acolo unde instinctul, poftele, frustrările sunt la ele acasă, e cam acelaÈ™i lucru cu a-È›i juca femeia sau copilul la zaruri. „Să-l slăvim pe Iisus†– adică să confundăm vehiculul cu marfa, becul cu lumina, sufletul cu trupul. Să-l idolatrizăm aÈ™adar pe cel care aduce lumina, nu lumina însăși. Pe poÈ™taÈ™ È™i nu scrisoarea în sine. De câte ori mă manifest în public am simptome de femeie la menstruaÈ›ie: ameÈ›eli, greață, nervozitate excesivă. Scurgere inutilă de sânge – asta e orice vorbă despre suflet spusă în public. „Noi nu putem fi aÈ™a†– această prejudecată nocivă gloata o numeÈ™te „modestie†iar contrariul ei „îngâmfare†care trebuie eliminată, anihilată, „corectatăâ€. ObiÈ™nuiÈ›i să credem că frumosul e intangibil, cum am putea gândi altfel? A muri înseamnă într-un fel a merge la MoÈ™ Crăciun acasă. (Dragostea nu e la ea acasă în planul fizic. Dragostea ne vizitează uneori, atunci când suntem „cuminÈ›iâ€). A refuza să-l mai aÈ™tepÈ›i pe MoÈ™ Crăciun È™i a merge tu la el. Carmina Burana noaptea, în maÈ™ină, în pădure. Am simÈ›it cu precizie rolul de VEHICUL al obiectului de artă. Nu e vorba de a-È›i dori moartea, ci de a visa moartea. Nu dorinÈ›a, ci visul de a muri. Exersează privirea în gol! Toate obiectele concrete sunt ferestruici, cu geamurile mai mult sau mai puÈ›in spălate, către Dincolo. „Sunt lucruri despre care e bine să nu vorbim†–când spunem asta ne gândim automat la misticism, „supranatural†etc, dar nu despre asta e vorba, ci despre faptul că, pur È™i simplu, există lucruri care se pot degrada prin simpla lor invocare. Dumnezeu, prin invocare sistematică, instituÈ›ionalizată, a obosit, se descompune, putrezeÈ™te. EducaÈ›ia instituÈ›ională este în primul rând o iniÈ›iere în Nedragoste. La o privire atentă vom observa că nu uimire manifestă copilul la apariÈ›ia primei zăpezi, ci bucuria revederii unui peisaj cunoscut, familiar (de care a fost nevoit să se despartă). EvoluÈ›ia este o serie de prăbuÈ™iri succesive È™i nu o permanentă urcare aÈ™a cum în mod mincinos ne învață Școala. Căderile, eÈ™ecurile, depresiile, disperările, toate astea sunt elemente componente, nu „întâmplări nefericiteâ€, „nedoriteâ€, etc. Eu È™tiu că oamenii sunt fraÈ›i. „Tatăâ€, „mamăâ€, „fiuâ€, „fiicăâ€, „coleg†toate aceste percepÈ›ii sunt rezultatul unor boli mintale apărute după ce ne-a fost lăsată pe mână voinÈ›a proprie. De reÈ›inut că la Chernobâl, în cadrul măsurilor pentru înlăturarea efectelor radiaÈ›iilor, autoritățile politice au luat-o È™i pe aceasta: au strâns vreo 30 de vânători cu misiunea expresă de a împuÈ™ca toate pisicile È™i toÈ›i câinii din zonă, pe o rază de mai multe zeci de kilometri, sub pretextul că bietele animale ar contribui la răspândirea radiaÈ›iilor. Deci nu vântul ci pisicile erau de vină. Diversiunea ca principiu de lucru. La Judecata de Apoi nu se va rosti nici un cuvânt. Nu de cuvinte e vorba ci de altceva. Nu există cauze ale războaielor, ci doar pretexte. NeruÈ™inarea istoricilor. Nu poÈ›i fi rău fără să fii prost. Prostia e o condiÈ›ie a Răutății. AmbiÈ›ia de a te realiza, de a trăi în faÈ›a oamenilor, de a-i lua ca reper È™i model, de a dovedi că eÈ™ti „cel mai bun†(adică cel mai bun dintr-o adunătură de debusolaÈ›i patetici È™i ipocriÈ›i) ambiÈ›ia de a face „bine†altora, această „caritate†muierească: grija față de ceilalÈ›i, niciodată față de sine, toate astea sunt perturbări afective care duc inevitabil la sete de putere, invidie, ură, ferocitate, într-un cuvânt la Politică. La Bine nu se ajunge niciodată prin Organizare ci prin Dragoste, observă cu o uluitoare acuitate Tolstoi. Căsătoria, adică organizarea Dragostei (legea omenească încercând să supună legea divină) nu are cum să ducă la Binele autentic, ci la acel „bine†unanim acceptat de gloată. Dintre toate condiÈ›iile pe care ar trebui să le îndeplinească un scriitor nu cred că îndeplinesc decât una singură: cresc foarte încet. Școala porneÈ™te de la principiul sclerotic potrivit căruia copilul nu este pregătit pentru fond. ÃŽn consecință i se administrează numai formă. La lecÈ›iile de literatură nu se începe niciodată cu sufletul autorului, cu copilăria lui, cu nebuniile pe care le făcea la vârsta elevilor care ascultă ci cu studiul textelor celor mai „importanteâ€, scrise la apogeul carierei, cu „stilulâ€, „limbajulâ€, „originalitatea†etc. O atenÈ›ie specială se acordă de asemenea idolatrizării autorului respectiv (a fost „cel maiâ€, „nimeni înaintea lui nu a...†etc etc). Școala caută să evoce în sufletul copilului un idol nu un frate. ÃŽl învață de pe acum să-È™i trântească fruntea în țărână. IntenÈ›ia de îndobitocire e cât se poate de clară. DispreÈ›ul Școlii față de sufletul uman nu este doar dispreÈ› ci È™i intenÈ›ie premeditată de nimicire: golirea sufletului de orice urmă de divinitate È™i impregnarea lui cu obsesiile omeneÈ™ti – ambiÈ›ie, competiÈ›ie, idolatrie. Abia mai târziu, cine mai apucă, cine are o urmă de intuiÈ›ie înÈ›elege că acel autor a fost un suflet, asemeni lui... De obicei prea târziu Un manual care să dezintegreze, bucată cu bucată, toate leziunile pe care Școala le provoacă în sufletul copilului È™i adultului de mai târziu. ÃŽncepând cu cea care spune mereu „Dar aÈ™a au făcut toÈ›i înaintaÈ™ii noÈ™tri. Dintotdeauna!†La bipezi fiecare pas înainte este o cădere controlată (centrul de greutate e destabilizat prin împingere, abia apoi piciorul reechilibrează). Gloata nu va avansa niciodată pentru că în „înÈ›elepciunea†prostimii nu este loc pentru nici cel mai mic dezechilibru, pentru nici cea mai neînsemnată concesie. Ei fac È™i gândesc ceea ce au făcut È™i au gândit părinÈ›ii lor È™i cu asta basta. ÃŽn felul acesta s-a ajuns la această rigiditate, la această obnubilare care ne controlează vieÈ›ile. Este nevoie de gesturi nebuneÈ™ti, disperate È™i de minuni ca să o clinteÈ™ti măcar cu un pas (Luther). Iar după ce reuÈ™eÈ™ti constaÈ›i că a fost zadarnic. Moartea e singura certitudine. Deci să murim cum se cuvine. Privind oamenii pe stradă mă întreb uneori – la câtă prostie È™i răutate zace în noi, ce forță ne È›ine să nu ne sfâșiem, să nu ne scoatem ochii, să nu ne incendiem casele permanent? O forță mai mare decât Prostia È™i Răutatea la un loc. O forță care a evoluat exponenÈ›ial în ultimele secole, o forță atât de copleÈ™itoare încât a reuÈ™it incredibila performanță de a tempera frecvenÈ›a războaielor: Ipocrizia. Nu poate fi vorba de Pace în Moarte, decât după ce È›i-ai dezbrăcat Frica de pe oase. Dezlegarea la È™iretlicuri. 9 ianuarie 2007 Un cotidian central publică un articol despre o mamă care își pierduse fiica adolescentă (căzuse în casa lifului) È™i care își confecÈ›ionase o păpușă în mărime naturală (din cauciuc?) după asemănarea fiicei, pe care a îmbrăcat-o cu hainele ei. Pe faÈ›a păpuÈ™ei lipise o poză portret a dispărutei. MărturiseÈ™te că noaptea doarme cu păpuÈ™a în braÈ›e. SenzaÈ›ia stranie că Tata continuă să-mi facă temele... Bula papală împotriva lui Meister Ekhart: grijă chirurgicală de a extrage sfinÈ›enia din sufletul omenesc, de a anihila, de a stârpi orice urmă de divinitate din suflete, de a-l smulge pe Dumnezeu din inimi È™i a-l mânji pe pereÈ›ii È™i tavanurile bisericilor. Modigliani muribund, murmură surâzând: „AÈ™adar.... s-a terminat nebunia...â€. Dar iubita îi răspunde cu înfrigurare grăbită: „NU! NU!â€. Cu alte cuvinte „Stai, nu pleca, mai trebuie să te chinuieÈ™ti!â€. De unde provine oare acest cinism subconÈ™tient al femeilor? E probabil acelaÈ™i cinism care le face să nască. Dacă ei sunt aer, atunci tu să fii heliu. Nu trebuie să te zbaÈ›i ci să-È›i modifici densitatea. Ai fost învățat să te caÈ›eri pe ceilalÈ›i, ca pe niÈ™te cadavre. E timpul să te trezeÈ™ti. O scriere necitită de nimeni – câtă puritate! Nici un ochi care s-o spurce, nici o minte anal-itică care să-È™i vomite deasupra ei obsesiile – ea singură È™i atât – ca primul fulg din istoria planetei. Metoda de lucru la Nostradamus: noapte, calm, liniÈ™te, un lighean cu apă È™i o lumânare. Aflat în stare de semiconÈ™tiență are viziuni pe care le notează. Efectul pervers al jocului cu păpuÈ™ile: viitoarea mamă își consideră copilul propria jucărie. Insomnie feroce, de neînÈ›eles. ÃŽn cele din urmă am adormit – ca într-o ploaie acidă. Să-È›i sfidezi profesorii tânăr fiind este poate un act de curaj. Dar să-È›i È›ii gura, să nu scoÈ›i nici o vorbă, să reuÈ™eÈ™ti să ajungi la vârsta lor neatins de lepra care îi guvernează (È™i pe care se chinuie să È›i-o inoculeze), să-i apuci de ceafă (fără să-i atingi) È™i să-i obligi să-È™i înghită excrementele, să-i pârjoleÈ™ti când somnul le e mai dulce – doar un astfel de caracter ar putea schimba lumea. „Și tac, măruntmăruntmărunt, ca un ceas cu dinÈ›i†(Ion Peia) Cealaltă iubită – singurătatea. Și ea te aÈ™teaptă. Cu acelaÈ™i dor. DorinÈ›a de a vedea fără să fi văzut te transformă până la urmă într-o fantomă. ÃŽn clipa în care îți dai seama că eÈ™ti fericit începi să te comporÈ›i ca o femeie care se È™tie privită. „Cortez†este È™i numele unei flori care creÈ™te în Costa Rica. O floare cu numele unui criminal în masă care a distrus o întreagă civilizaÈ›ie. Interesantă scară a valorilor. („MulÈ›imea-ndrăgostită de biciul suveranâ€). Când ea îți spune „Ceea ce-mi spui tu e prea frumos pentru mineâ€, ce-È›i mai rămâne de făcut? Poate doar să-l peÈ›eÈ™ti pe Dumnezeu. „Pasărea este expresia sublimată a animalității†(Andrei PleÈ™u) Totul trece. Tout s’efface. Chiar È™i această stare de sinucigaÈ™ care pare că a venit pentru totdeauna. Prima gărgăriță pe care o vei privi mângâindu-È›i degetul o va risipi ca un fum. Nu-mi pot imagina un Dumnezeu care acÈ›ionează. E foarte plauzibil ca, aÈ™a cum propun gnosticii, lumea să fie opera unui creator diabolic. Mugurii florilor, primăverile, gânguritul puilor, marea, toate astea ar putea fi principii furate de la adevăratul Dumnezeu. Totul este conceput pentru autodistrugere. Cel valoros, odată manifestat, va fi solicitat până la epuizare, până la pierderea minÈ›ilor. Idiotul va fi lăsat să prospere. Cu ce drept aruncăm la fiare vechi o maÈ™ină în care un copil, plecat cu veri în urmă la mare cu părinÈ›ii, a apucat să surâdă? |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy