La foc de seară se strâng poeții.
Cu mic-cu mare, perechi-perechi.
Scot, din desagii grei, cărțile mari sau mici.
Și citesc cu spor, cu glasuri line,
Poezii armonioase și curate.
În poienița mică e liniște.
Luna veghează ca un moderator destoinic.
Stelele sunt spectatori pasivi,
Iar frunzele din ramuri foșnesc
Precum aplauzele frenetice.
…
Dar, cu toții știm,
Lupii cei haini, cu ochi sticloși,
Pândesc ageri, ca niște critici literari,
De prin tufișurile colindante.
Au dinți colțoși și ascuțiți
Ca niște cratime pilite-n strung.
Ar da orice ca un poet,
sau doi (dacă sunt mai mititei sau mai firavi),
să se ducă
Să se pipi, sau să se defuleze c-o treabă mare
La boscheți.