nu m-ai convins că fântânile cerului
sunt fantezii ale celor care se tem
să trăiască

tot o formulă a răului
a fost ultima încercare de a rosti iubirea
de atunci zile cu două dimensiuni mă sprijină
infirm în cârja tăcerii

sunt un măr confiat
din care Dumnezeu te-a lăsat să muști primul
nu îți mai linge degetele
e un act imoral

când mi-ai spus că miroase a tămâie
am crezut că e sufletul meu decojit
închide ferestrele și fă foc
în salonul acesta de terapie intensivă