...e timpul Roselor ce infloresc solitare in inima Mea sau a ta..au
rasarit
incet in ganduri tainuite de frigul sufletelor inghetate de demult,au
cautat
caldura gingasa a zambetelor insorite,s-au inaltat firave dar doritoare
de
viata si nu aveau spini...erau altfel...atat de suave,se intindeau
lacome
spre orice adiere de bunatate,mladiindu-se usor,fara a avea forma
florilor
intalnite peste tot,rasul cristalin nastea boabe inrourate pe petalele
purpurii,care ardeau cu o lumina vie...au fost in siguranta pana in
clipa in
care au vrut sa plece...admirau lumea cu ochi de indragostit vesnic si
credeau in frumos,fiindca erau destinate pentru El …au cazut rapuse de
atingerea unui Maracine care le-a salutat cu spinii …a mai ramas ceva
din
amintirea lor care nu se stie daca le-ar putea inlocui,poate ca da,daca
Tu
crezi in vesnicia Lor…