Vineri. Dimineatã. Bucuresti. Gara de nord. Furnicar.
Caut cu privirea sensul din care trebuie sã aparã viitoarea mea tovarãsã de drum, Albãstrica (Albastru27). Nu ne stim decât din poze. Ne recunoastem usor. Micutã, un pic timidã, rezervatã. Ne intelegem bine. Luãm primul microbuz pentru mine, al doilea pentru ea (vine din Alexandria) spre Iasi cu destinatia Bacãu. Escalã. Ne întâmpinã Armonica (Armonie, de fapt) si Magul si mergem mai departe.

Dupã-amiazã pe înserat. Casa Pogor, în "pod". Doar câteva minute înainte de începerea cenaclului. Printre multele figuri necunoscute zãresc si câtiva - deja - prieteni spre care mã îndrept cu entuziasm si cu nerãbdarea de a-i saluta pe fiecare. Printre ei: Anton, Filip, Alma, Silisteanu, Sirena. ÃŽl întâlnesc si pe Bogdan Groza, venit din Baia Mare, cu care fac oficial cunostintã si care-mi multumeste încã o datã pentru ajutorul pe care i l-am dat acum ceva timp (dacã vreti sã stiti despre ce e vorba, întrebati-l pe el).
"Uit" de cei cu care am venit si-mi caut un loc în salã pentru bagaje, pentru mine...în fine...un loc. Anton, dragut, îmi cedeazã locul lui lângã Sirena.
Nerãbdarea îmi îndreaptã pasii cãtre librãrie de unde îmi procur foarte proaspãta antologie de cenaclu si proaspãtul volum de versuri al lui Filip. Mã regãsesc printre textele participantilor cu minunata senzatie de împlinire pentru debutul oficial pe hârtie.
Cenaclul începe. Cineva face primul pas si deschide sedinta cu anuntarea programului. Alma, foarte emotionatã, preia cuvântul si trece direct la fapte. Se discutã despre site, despre cele trei volume de versuri lansate, despre expozitia de graficã ale cãrei exponate ocupã si câteva pagini din volumul lui Filip. Se cântã...ne încântã, ne destindem. Purcedem la prezentarea membrilor participanti si la recitarea de poeme. Sirena e prima. Din motive obiective refuzã sã-si recite poemul. ÃŽmi vine si mie rândul. Am deja experientã cu microfonul din întâlnirile de la Bucuresti, stiu ce am de spus, asa cã mã descurc. ÃŽndrãznesc sã spun mai multe despre mine. ÃŽmi recit poezia si îmi reiau locul în salã. De aici încep sã pierd notiunea timpului si a programului.
Descopãr cu mare surprindere cine este Decembrie, muza mea pentru poezia Clãtite cu flori de salcâm (pe care i-o dedic). ÃŽmi zâmbeste. Nedumeritã, îi rãspund foarte discret aproape insesizabil (zuza de mine, cred cã-i zâmbeste cuiva din spate). ÃŽntr-un final merg la ea pentru un autograf pe volumul antologic si ne îmbrãtisãm ca si cum am fi fost prietene de foarte multã vreme. Merg si la Florina. Foarte plãcut surprinsã de zâmbetul meu îmi mãrturiseste cã mã credea mai sobrã.
O micã tratatie la sfârsit. Ne pregãtim de plecare. Vrem sã mergem la un local sã ne cinstim si sã ne simtim bine. Silisteanu ne propune mie si Albãstricãi sã mergem cu el si cu Dieter Hasse (pe care îl stiu din pozele de la Chisinãu) la hotel (nu imediat). Ne zoreste sã plecãm. Vrea sã ajungã urgent la internet pentru câteva mail-uri.
Abia astept sã ne strângem toti la masã si sã vorbim, sã ne semnãm pe cãrti, sã ne cunoastem mai bine.
La hotel nu ne mai cazãm. Cam nedumerite, eu si Albãstrica urcãm resemnate în camera lui Silisteanu si a lui brother Dieter. Acolo ne strângem mai multi, ascultãm Nicu Alifantis, se bea, se mãnâncã fistic. Eu dormitez. Filip se aseazã lângã mine. Toatã noaptea ne hlizim, cãtre dimineatã o parte din musafiri (cei din oras) pleacã. Pe Silisteanu îl doboarã somnul în patul lui, Filip învatã germanã de la Dieter, mie îmi este foarte somn, nu am unde sã dorm. Albãstrica doarme de mult într-o altã camerã, în patul lui Filip. Asa cã noi, trei cucuieti cu somn, ne înghesuim ca biscuitii în dungã în patul lui Dieter si atipim pret de câteva (zeci de) minute.

Sâmbãtã. Dimineatã. Piata centralã. Statuia lui Al.I. Cuza si noi. Poze cu statuia. Mergem sã ne plimbãm. Mã fascineazã arhitectonica orasului, tramvaiele si foarte multele biserici pe "metru pãtrat".
Catedrala Miotropolitanã. Liniste. Ating cu emotie moastele Sfintei Parascheva. Biserica Mãnãstirii "Trei Ierarhi". Admir multitudinea de sculpturi ale peretilor exteriori. Palatul Culturii. Muzeul de artã. Celebrele capodopere ale marilor pictori români. Pe drum îi explic lui Dieter într-o englezo-românã aproape perfectã lucrurile pe care le vedem. El e hotãrât sã mai rãmânã o zi în oras.
Timpul e scurt. Nu mai ajungem în parcul Copou, ci doar la Bojdeuca lui Creangã. Micã, micã, mirosul ei de vechi, de spatiu nelocuit cred cã mai pãstreazã încã o parte din atmosfera vietii fostului ei locuitor.
Timpul a expirat...
Garã, tren (de data asta), garã. Acasã.
Somn...usor!...