când, seara, pe o coamă de liniște dragă numai mie,
ospațul tainelor mele glăsuiesc într-o limbă de curte,
se apropie și lupii, dar temători...
cine știe, poate sub blana mioritică s-o afla vreun...
curtean.
și într-o tăcere de curte, apostrofările lor leneș-degustătoare, doar dintr-o politețe de turmă,
mă cheamă să spun uneori prezent.
iar eu, mioritic, dar mai verde la fața, uneori părăsesc
curtenitoarea limbă.
lupii, ierarhizați în funcție de colți, demascându-mi lipsa vigorii caninilor și turmentați de proprii lor incisivi, părăsesc și ultima fărâmă de teamă...
astfel că la ospatul tainelor mele, seara, pe o culme de liniște dragă numai mie, veniți!