De-un colț de viață spaima mă mai ține
Și unghii-nfig în trupul unei zile,
Să nu-și mai dea vremelnicele file
Pe-un blid de vis ce nu se poate vinde.

Mă înconjor cu plăsmuiri abile,
Însuflețesc un foc ce mă cuprinde
Și strig căznit când teama se desprinde
Că mai rămân să amăgesc idile.

Arareori nădejdea din cutume
O pot hrăni, mai împăcat să plec,
Cu pasul meu, cel potrivit anume

Ca pe-un alt mal curat să mă aplec.
Voi părăsi senin această lume.
E totul fum și-n juru-mi toate trec.




2 mai 2004