uneori mai traia
sfâșiat de mitul nemuririi,
scârbit de atenția care i se acordă,
îngerii și-au înfipt zâmbete de sticlă în sufletul lui


undeva, la un capăt de ploaie
mirosind a tutun ieftin,
plângea, ca o proastă,
viața invalidă.

ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
moartea, cinică,
își savura
cafeaua de dimineață
rânjind satisfăcută,
ca după un orgasm intens.