să fii paznic la așa ceva -
e ca și cum ai fi limba ceasului atomic de pe bombardierul atomic B-2.
mai bine să ții între urechi un cuptor cu microunde – canceru-i altă problemă -
iar când se aude TZAC!
să servești damfuri sfințite de o microundă de un sarcasm vitriolant
și să întreci cu ele polaroidul în depistarea aurei corupte, evazionista fiscală
la magazinul de electrice, auto, moto, velo, sport, curat chilipir și .ro
sau să ai geniul culorii aspirinei râncede uitate în pachetul de cafea – dijma la Râșnița de Sus,
stomacul ce împroșcă sucurile gastrice din trompete aurii marca „Divine S.R.L.”,
(stomacul care ne macină pe noi, zi de zi, ca pe niște raskolnikovi mărunței)

... trompete lustruite de un coleg paznic mai excentric – în togă albă și cu ditai barba –
și cu muștiuc aromat dulce, turcește (să tot cânte la ele...);
apoi, să mă injure babele surprinse – să asmută câinii ăia mari, de țară, pe mine
că mie tot nu mi-ar păsa – m-am ferit de acel straniu depou alb ca de dracu’!

auzi? De ce nimeni nu citește poeziile paznicului ?
Poema lui:

„scena balconului - reversul monedei de 100

mi-am dat seama că priveam prin geamul aburit, cu miros de pizza și spaghetti
la o întâlnire între patru ființe imaginare. fiecare imaginară pentru cealalt,
fiecare singură in felul ei. dar nu asta mă interesează așa mult.
tot în ziua aia nenorocită am privit cum gaura ghenei a atras ca într-un vacuum
2 vecini și femeia de serviciu. o flegmă ciudată și dotată cu constiință de sine
se prelingea vulgar pe scări, într-o ținută cel puțin provocatoare,
până la ușa mea. și mi-a ciocănit: „cioc, cioc”. soneria era defectă – asta scria la ușă.
ca un popeye modern am dat pe gat și pe ochi niște cocacoelho
și i-am tras o chelfaneală
ceva ce n-a mai văzut...
Dacă eram un pic băut atuncilea ? apăi, asta nici eu nu știu să vă răspunz...”

auzi? De ce nimeni nu-mi citește poeziile ?