îți spusesem la ciocolata albă de ieri
vor fi trenuri cu soarta înspre apus
mereu destinații pierdute
vor străbate lumea invers uneori pentru tine
sau poate pur și simplu vor opri
în altă gară de est
fără cuvinte
fără priviri
fără lumini

îți spusesem în șagă culorile n-au nume
la tine în gând culorile se rostesc
peste pleoape șterse de alb
sau poate pur și simplu
nu-și amintesc cum le cheamă
au un lapsus din oricare cauză
pierdută ieri pe bancă
în sala de așteptare
în sala de veghe
în sala de vise


îmi spusesei grav printre iriși
lumea nu se mai uită la mine acum
nu mă mai caută prin tine
nu mai vine pe umbra iubirii oranj
tu ai făcut din mine
portocala ta fără gust
noroc că mi-ai lăsat
atâta culoare
cât să pot pleca
să pot muri
să pot învia


îmi spusesei șoptit printre degete
marea nu-și mai găsește valul azi
și pe el mi l-ai luat, femeie
cu ce călătoresc azi peștii, egoisto?
cu ce vor sări mâine caii de mare
cu ce vor înota celulele mele de tine
fără popas peste timpuri rătăcite
în nopțile noastre
în pustiile mele
în stâncile tale

îmi plânse ochiul închis la cafeaua de azi
luasem cu mine destinațiile valurilor
din trenuri nu mai rămăseseră nici banchetele
nici ferestrele gri și nici măcar
draperiile prăfuite de priviri încețoșate
tăcerile mele se îmbarcă azi
pe alte valuri
pe alte turnuri
pe alte faruri