aștept
clopotul negru își varsă tăcerea în mine
o iluzie a liniștii mă împietrește
în fiecare cută a kimonoului
umbrele stîncilor îmi caută gleznele ca niște curtezane părăsite
mă pipăie cu degetele lor lungi și oarbe ascult
fiecare foșnet misogin al mătăsii
încet rădăcinile cerului îmi străpung trupul privesc
fumul alb despărțit de cenușa strămoșilor
în luciul shinogi-ji al acestui daito
se oglindește prima ramură înflorită de cireș tresar
copilă vinovată ascunsă de soare
nu trebuia să mă privești zvîcnesc
obrazul tău alb
în palmele mele
roșie
o floare