Calugarul isi toarna cianura-n pahar,
Iar vinul se scurge prin vene.
Caci Doamna cu Coasa amanta i-a fost,
Candva,demult,intr-o vreme.

Iubeste Moartea,mereu a iubit-o,
Tradandu-si astfel menirea,
Acum este timpul sa spuna "adio!"
Si sa-si sarute iubirea.

Suvitele-i cad pe podeaua de lemn,
Iar lama luceste in noapte,
Zambeste-n oglinda,viseza-n neant,
Desi reflectia il arde.

"Iubeste-mi curajul,primeste ofranda!"
Nebunul isi cheama mireasa.
Priveste luna pentru ultima oara,
Caci vine Doamna Cu Coasa.