Ceasul căinței prea tăcut se lasă
Pe genele ce și-au închis frământul.
Polen de taină rupe legământul
Uitărilor ce pe grumaz apasă.

Sihastre râvne și-au pornit descântul
Să mă întoarcă-ntr-un târziu acasă,
Dar nu îmi vând aripa-n glod rămasă,
Ca să-mi pornesc spre neștiut avântul.

Adun cenușa poftelor în pungă
Să le presar, cât încă mai sunt vii,
Pe-aprins tăiș ce-i gata să străpungă

Veșmânt depus pe roua din vecii,
Când umbră fac țărânelor, prelungă,
Zidind în trupul meu zădărnicii.




19 martie 2005