Asfințește. Printre ramuri
Aurite-n foc de soare,
Tremură nenumărate
Mici ferești strălucitoare.

Sub arțar, plecat, moșneagul
Șade cu luleaua-n gură,
Pare că-i cioplită-n piatră
Luminoasa lui figură...

Joacă în văzduh țânțarii;
Pe furiș, prin frunza rară,
Ca un zgomot de șopârle
Drăcușorii se strecoară,

Ici și colo doar s-arată
Printre crengile mișcate,
Și, pitiți, șoptesc în umbră,
Se ghiontesc, râd pe-nfundate...

Dând semnal întregii cete,
Cel din urmă-n fund dispare...
— Caută-i de-acu, băiete!
Mută stă grădina mare...

Tresărind pășește-n taină,
Doar prin foi adie vântul...
Stă și-ascultă... Unde-s oare?
Nu se știe ca pământul!

Moșule, tu știi, pesemne,
Stai cu degetul la gură,
Și, zâmbind șiret, ce dulce
Amintirile te fură...

Dar deodat' s-aude-un țipăt,
Și din nalta bălărie
Sare o fetiță blondă
Ca un fir de păpădie!

Geaba fuge nebunește
Ca să scape de ștrengar...
Din tufișuri, pretutindeni,
Alte capete răsar...

E un haz! Cu larmă mare,
Toți, jucând, se strâng în drum,
Și bunicul râde tare
Pipa scuturând de scrum...