mă joc adunând semințe-n dulceață
mi-ai scris povața să fug înspre miazăzi
smochine coapte
să-ți rostogolesc
pe-o ie aurie


se făcea că aveam două inimi
și nici măcar o iubire
nu râde
se învârte în mine
bănuț de aramă
lasă-l acum să cadă
numai pe o parte


crestează-i lin scoarța smochinului
te voi denunța la poarta raiului
fără de milă
pentru tăierile în lemn crud
pedeapsă-ți va fi
ochiul meu stâng
inelarul
și-apoi
doar pământul
pustiu


călătorule tu
îmi gustă dulceața
smochinele-s azi mai amare cu-o viață
darul meu invizibil
nu face
nici măcar cât o fărâmă
din vechea ta povață


sara bună ție
nu-mi sparge cristalul
pedeapsă supremă
iubirea